Faceți căutări pe acest blog

Dialoguri europene/ Radio Europa Liberă - Septembrie 2013


Dialoguri Europene / Radio Europa Liberă

Interviuri, comentarii, opinii

Septembrie 2012
Octombrie 2012
Noiembrie 2012
Decembrie 2012
Ianuarie 2013
Februarie 2013
Martie 2013
Aprilie 2013
Mai 2013
Iunie 2013 

Iulie 2013
August 2013



27.09.2013

„Am reuşit să punem ţara pe o dinamică de transformare în toate domeniile”

Interviu cu viceministrul moldovean de externe şi al integrării europene, Iulian Groza despre ce aşteptări poate avea Chișinăul de la summit-ul de la Vilnius, și ce impact va avea asupra vieţii cetăţenilor Republicii Moldova semnarea acordului de asociere la UE.

Europa Liberă: Care e miza pe care o pune Chişinăul, apropiindu-se tot mai mult de acest summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius?

Iulian Groza:
„Aşteptarea noastră este să parafăm acordul de asociere care include şi crearea zonei de comerţ liber, aprofundat şi cuprinzător. Sperăm să auzim o noutate bună în ce priveşte avansarea procesului de liberalizare a regimului de vize. Suntem în ultima fază, aşteptăm raportul Comisiei Europene care trebuie să apară la începutul lunii noiembrie, privind implementarea planului de acţiuni şi, sigur, să avem o agendă la summit cu privire la perioada post-Vilnius, către summit-ul de la Riga care va fi în 2015. Şi noi avem o claritate deja, cel puţin, pentru anul viitor, vrem să semnăm acordul de asociere, să reuşim să îl ratificăm. Odată semnat acordul, o bună parte din prevederi vor intra în vigoare provizoriu, ceea ce, de fapt, va consemna consfinţirea punctului de ireversibilitate a parcursului european al Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Ritmul promovării reformelor e pe potriva aşteptărilor din partea Bruxelles-ului?

Iulian Groza:
„Urmează să vedem cum ne judecă Bruxelles-ul, dar dinamica şi discuţiile pe care le avem acum ne arată că progresele înregistrate de Republica Moldova, în pofida crizelor politice care au existat, pe parcursul ultimilor 4 ani, a demonstrat că guvernul Republicii Moldova asigură agendele
de reforme. Am reuşit să punem ţara pe o dinamică de transformare în toate domeniile.


25.09.2013

Europa va prelua, fără limită și fără taxe, vinurile moldovenești refuzate de ruși
Dialog cu Dacian Cioloș, comisarul european pentru agricultură.

 Dacian Cioloș: În urma propunerii pe care am avansat-o colegiului de comisari, astăzi Comisia Europeană a decis ca în baza regimului de preferințe comerciale autonome să acorde acces liber pe piața europeană pentru vinurile moldovenești, fără să mai aștepte ratificarea Acordului de Liber Schimb cu Republica Moldova. Această decizie a Comisiei Europene urmează să meargă la Parlamentul European și la Consiliu și, cred eu, în câteva luni decizia va putea fi aplicată. Am avut deja contacte cu anumiți lideri din Parlamentul European pentru a încerca să grăbim procedura de adoptare și sînt convins că în Consiliul de miniștri România va prelua leadership-ul astfel încât această decizie să poată fi adoptată cât mai rapid. Asta înseamnă că imediat după adoptarea acestei decizii vinurile moldovenești vor avea acces pe piața europeană fără limită de cantitate și fără taxe vamale, ci doar cu respectarea normelor sanitare și de calitate din UE, aceleași care se aplică și vinurilor europene. Din punctul ăsta de vedere pot însă să vă spun că până acum nu am avut probleme in UE cu calitatea sau cu siguranța alimentară a vinurilor moldovenești. Sper ca această decizie să fie atât un semnal politic vizavi de angajamentul Uniunii Europene de a susține Republica Moldova pe drumul ei european, dar în același timp să fie și un semnal economic pentru investitorii în vinurile moldovenești din perspectiva accesului pe piața europeană. Știu că și guvernul de la Chișinău aștepta această decizie; legat de subiect, am avut ocazia să vorbesc cu premierul Leancă în urmă cu câteva săptămâni și sper ca și Chișinăul să se autosesizeze legat de această perspectivă și să sprijine, prin acțiuni de promovare, prezența vinurilor moldovenești pe piața europeană.”

21.09.2013

„UE trebuie să accelereze construcția conductei de gaz România-Moldova"

Interviu cu Libor Rouček, vicepreședintele grupului socialist din Parlamentul European.

Europarlamentarul ceh Libor Rouček, vicepreședintele grupului socialist din Parlamentul European a acordat un interviu corespondentei Europei Libere Iolanda Badiliță, în care explică de ce strategia Rusiei de intimidare a vecinilor săi este contraproductivă și ce soluții există la nivelul Uniunii Europene pentru diminuarea efectelor acestor presiuni.  
 20.09.2013

„Vom merge mai departe spre UE și vom folosi UE ca pe cel mai bun model pe care-l avem pentru a ne moderniza” : Interviu cu ministrul de externe al Republicii Moldova

....În ce privește țara mea, noi vom merge mai departe spre UE și vom folosi UE ca pe cel mai bun model pe care-l avem la dispoziție pentru a ne moderniza și reforma. Aceasta e alegerea poporului nostru și a Republicii Moldova. Pe măsură ce ne apropiem de summitul dela Vilnius, vom negocia de asemenea cîteva documente și declarații pe care șefii noștri de stat și de guverne le vor adopta în noiembrie la Vilnius, iar aceste documente vor trebui să reflecte realitățile de pe teren în regiunea mai largă a Parteneriatului estic. Vom încerca să fim cît mai obiectivi cu putință. Moldova se va pronunța pentru Uniunea Europeană și după summitul dela Vilnius. 


  12.09.2013

Gunnar Hökmark: „Prin politica sa de presiune, Rusia câștigă un metru, dar pe termen lung pierde un kilometru”

Interviu cu europarlamentarul suedez de centru-dreapta Gunnar Hökmark, unul dintre inițiatorii rezoluției Parlamentului European care condamnă presiunile Rusiei asupra țărilor din Parteneriatul Estic al UE.

...Europa Libera: Sunteti unul dintre autorii unei rezolutii ce va fi adoptata astazi de Parlamentul European, si care se refera chiar la aceste incidente. Ce spune mai exact documentul?

Gunnar Hökmark:
„Că Rusia nu ar trebui sa exercite presiuni asupra vecinilor sai. Ca cea mai buna abordare a Rusiei ar fi sa isi respecte vecinii si sa aiba relatii bune cu acestia. Ca Rusia are nevoie de reforme pentru instaurarea democratiei. Si ca regimul Putin nu are nimic de castigat daca isi ameninta vecinii.”


Europa Libera: Ministrul de externe polonez, dl Sikorski a spus recent ca urmare a deciziei Armeniei, celelalte state din Parteneriatul Estic, incusiv Moldova sau Ucraina, ar trebui sa isi dubleze eforturile pentru atingerea obiectivelor pana la summitul de la Vilnius. Puteti sa explicati de ce? Ce legatura este intre decizia Armeniei si Moldova, de pilda?

Gunnar Hökmark:
„Pentru ca Moldova este o tara care se descurca bine si trebuie sa se asigure ca isi atinge obiectivele. O astfel de tara poate fi un model, o inspiratie pentru altele. Sper că ce se intampla in Moldova va fi un model pentru alte tari care ar dori sa se apropie de UE.”



5.09.2013

Care sînt avantajele reciproce ale apropierii Moldovei de Uniunea Europeană?
Interviu cu u Peter Stano, purtătorul de cuvînt al Comisarului european responsabil cu extinderea Uniunii Europene Štefan Füle.
 Europa Liberă: Pentru Moldova, acordul ar aduce beneficii foarte concrete: să vîndă mai mult vin, de pildă, la prețuri mai mici pentru cumpărători, sau produse agricole, sau ca oamenii de afaceri să se miște mai ușor în Uniunea Europeană. Care e însă avantajul concret pentru Uniunea Europeană, dincolo de retorica grandioasă și de declarațiile politice?

Peter Stano:
„Nu e vorba de retorică grandioasă, ci de a crea o zonă a valorilor comune, în care statul de drept funcționează și în care justiția e independentă iar drepturile cetățenilor respectate. Pentru Europa, beneficiul imediat este extinderea zonei de stabilitate. Nu e ceva abstract, ci ceva foarte concret, iar din punct de vedere comercial, dacă se pot practica schimburi fără bariere, beneficiul este atît cel al consumatorilor, cît și al producătorilor, ceea ce duce la un foarte sănătos climat al competiției.”


4.09.2013

Urgentarea procedurilor pentru semnarea Acordului de Asociere dintre Moldova şi UE este imperativă
Analistul Nicu Popescu răspunde întrebărilor Europei Libere, după anunțul președintelui Armeniei la Moscova privitor la asocierea țării sale la Uniunea Vamală


Europa Liberă: Cât ţine de Moldova, împărtăşiţi ideea că acest anunţ s-ar putea materializa într-o susţinere mai mare din partea partenerilor occidentali faţă de Chişinău?

Nicu Popescu: „Partenerii occidentali sprijină Chişinăul cu foarte multă energie, de mai mulţi ani. Însă, după această situaţie creată în jurul Armeniei, cred că urgentarea procedurilor care vor duce la semnarea Acordului de Asociere dintre Moldova şi Uniunea Europeană este imperativă. Or, ştim că la Vilnius Acordul va fi doar iniţiat, însă va avea valoare legală doar după semnarea sa. În acest sens şi Moldova, şi Uniunea Europeană au un interes vital ca semnarea Acordului să aibă loc cât de curând şi cât mai degrabă după summit-ul de la Vilnius.”