Valentin Câmpeanu a fost un copil abandonat la naştere, seropozitiv şi cu dizabilități intelectuale. Şi-a petrecut toată viaţa în instituţiile de stat. La vârsta majoratului a trebuit să părăsească orfelinatul, dar nicio instituţie nu şi-a asumat responsabilitatea îngrijirii sale.
Pe 13 februarie 2004, Valentin a fost lăsat în curtea Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare. O săptămână mai târziu, pe 20 februarie 2004, a fost găsit de experţii Centrului de Resurse Juridice (CRJ). Era izolat, închis singur într-un depozit întunecos, fără haine. Cântărea cel mult 45 de kilograme. Nu primea tratament și nu părea să i se dea de mâncare. Nimeni nu voia să-l atingă, ”pentru că avea SIDA”. În aceeaşi zi, la scurt timp după plecarea experților CRJ, pe 20 februarie 2004, Valentin a murit. Abia împlinise 19 ani.
După ce a epuizat toate căile de atac din România, la cinci ani după moartea lui Valentin, CRJ, alături la Interights, a decis să se adreseze CEDO.
Centrul de Resurse Juridice a solicitat Curţii să-şi adapteze criteriile de admisibilitate, astfel încât să permită ONG-urilor de drepturile omului să reprezinte persoane cu dizabilităţi, chiar şi în absenţa unei autorizaţii specifice.
Dacă după audierea din 4 septembrie Curtea admite să judece cauza CRJ pentru Valentin Câmpeanu vs. România, atunci orice ONG de drepturile omului din Europa s-ar putea adresa CEDO în numele oricărei persoane vulnerabile, lipsită de apărare și închisă într-o institutție socială, medicală a statului.
În prezent, persoanele cu dizabilităţi mintale din instituţii nu beneficiază pe deplin de protecţia articolelor din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind izolate de societate, cu posibilități restrânse de a se adresa unei instanţe dacă le sunt încălcate drepturile.
Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, a luat parte la audierea în fața Curții Europene a Drepturilor Omului şi a declarat că "Asigurarea tratamentului cu adevărat egal al persoanelor cu dizabilități și nu numai implică îndepărtarea barierelor care le împiedică să sesizeze tribunalele pentru a-și exercita drepturile ".
Intervenţia sa în fața Curții urmează observațiile scrise prezentate de către predecesorul său în octombrie 2011 și este prima operațiune de acest gen de la intrarea în vigoare a Protocolului nr 14 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care a oferit Comisarului dreptul de a interveni din proprie inițiativă în cadrul procedurii în fața Curții de la Strasbourg .
Comisarul Muižnieks a subliniat importanța cauzei în discuție, în care Curtea şi-a stabilit poziția privind accesul persoanelor cu handicap la justiție . Comisarul consideră că, în circumstanțe excepționale organizațiile non-guvernamentale ar trebui să aibă dreptul de a prezenta victimele în fața Curții, în special în cazul în care acestea aparțin unui grup vulnerabil, cum ar fi persoanele cu dizabilități intelectuale sau psiho-sociale .
"Persoanele ajung la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu au putut obține dreptate la nivel național . În cazul în care persoanele vulnerabile nu au acces efectiv la justiție , acestea vor continua să sufere abuzuri ", a declarat Comisarul în discursul său la audiere .
Informaţii suplimentare:
Audierea Marii Camere a CEDO în cauza privind decesul unui tânăr de origine romă într-un Spital de psihiatrie: Comunicat CEDO
Accesul pesoanelor handicapate la justiţie: Observaţiile scrise ale Comisarului Hammarberg prezentate la CEDO: 18.10.2011
Postări
