Faceți căutări pe acest blog

Noutăţi UE-RM - Decembrie 2015



 
  23.12.2015

Prevederile Zonei de Comerţ Liber vor fi aplicate pe întreg teritoriul Republicii Moldova


Din 1 ianuarie 2016, prevederile Titlului V din Acordul de Asociere (Comerț și aspecte legate de comerț) vor fi aplicate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în Transnistria. 

Titlul V (Comerț și aspecte legate de comerț) din Acordul de Asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte se aplică întregului teritoriu al Republicii Moldova începând cu 1 ianuarie 2016. Decizia a fost luată de Consiliul de Asociere UE-Republica Moldova pe 18 decembrie 2015 la Chișinău.

  • Detalii
  • DECIZIA NR. 1/2015 A CONSILIULUI DE ASOCIERE UE-REPUBLICA MOLDOVA din 18 decembrie 2015 privind aplicarea titlului V din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte pe întreg teritoriul Republicii Moldova [2015/2445]
23.12.2015

BERD își extinde eforturile de promovare a eficienței energetice în Republica Moldova, 

oferind un împrumut de 5,5 mil. de euro băncii comerciale ”Mobiasbancă-Groupe Société Générale” pentru creditarea companiilor private care vor să reducă consumul de energie și investesc în proiecte de energie regenerabilă.

Împrumutul va fi completat cu granturi din partea UE. Astfel, solicitanții de credite vor  beneficia de o componentă de grant de până la 20% din suma creditului, iar BERD va putea angaja consultanți care vor oferi Mobiasbancă și întreprinderilor interesate sfaturi tehnice pentru efectuarea acestor investiții.

Detalii rom eng  


 22. 12. 2015

Asistenţa UE pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova




Delegația UE la Chișinău a organizat forumul regional ”Asistenţa UE pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova”, în cadrul căruia a oamenii de afaceri și-au expus așteptările pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri prosper.
Previzibilitate, modernizare, finanţare nerambursabilă, credite preferenţiale, noi oportunități și parteneriate, dar şi schimb de bune practici cu țările UE. Acestea sunt doar câteva dintre aşteptările oamenilor de afaceri din Republica Moldova expuse în cadrul Forumului regional „Asistenţa UE pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova”, organizat pe 22 decembrie 2015 de Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova. La eveniment au participat oameni de afaceri din mai multe regiuni ale țării.  Detalii 

Noutăţi CoE-RM - Decembrie 2015

22.12.2015

Reprezentanţi ai Comisiei de monitorizare a APCE a vizitat Republica Moldova

O delegație a Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, condusă de Stefan Schennach, Preşedintele Comisiei, s-a aflat la Chişinău, la 20-22 decembrie 2015, pentru a verifica condițiile de detenție ale lui Vlad Filat și Grigore Petrenco.

La Chişinău, Dl Schennach a avut întrevederi cu Dl Filat şi Dl Petrenco aflaţi în penitenciar, cu avocaţii acestora, cu Directorul penitenciarului, Ministrul Justiţiei, Procurorul General şi Avocatul pentru Drepturile Omului. De asemenea, oficialul european a discutat cu liderii principalelor partide politice, membrii delegaţiei Republicii Moldova la APCE, cu Preşedintele Parlamentului, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, ONGuri şi comunităţii internaţionale. La întoarcerea sa de la Chişinău, Stefan Schennach a raportat despre vizita efectuată, iar un raport mai detaliat în acest sens va fi prezentat la şedinţa Comisiei de monitorizare care se va reuni, în ianuarie 2016, în cadrul sesiunii de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.


18.12.2015

GRECO: Supliment la cel de-al Doilea Raport de Conformitate privind Republica Moldova

Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei a publicat un Supliment la cel de-al Doilea Raport de Conformitate cu privire la Republica Moldova.

Suplimentul la cel de-la Doilea raport de Conformitate evaluează măsurile suplimentare luate de către autorităţile Republicii Moldova, în urma adoptării Primului şi celui de-al Doilea Rapoarte de Conformitate, ca răspuns la recomandările formulate de GRECO în Raportul său de Evaluare al celui de-al Treilea Ciclu cu privire la republica Moldova. Este de amintit că cel de-al Treilea Ciclu de Evaluare examinează 2 teme distincte :

Tema I – Incriminările : art. 1a şi 1b, 2-12, 15-17, 19 alin.1 din Convenţia penală cu privire la corupţie (STE 173), articolele 1-6 din Protocolul său adiţional (STE 191) şi principiul director 2 (incriminarea corupţiei).
Tema II – Transparenţa finanţării partidelor politice : articolele 8, 11, 12, 13b, 14-16 din recomandarea Rec(2003)4 privind regulile comune împotriva corupţiei în finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale şi – mai general – Principiul director 15 (finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale).

Detalii

10.12.2015

Comitetul de Miniştri a examinat implementarea hotărârilor CEDO

Reprezentanţi ai celor 47 State membre ale Consiliului Europei au examint, în perioada 8-10 decembrie 2015, implementarea hotărârilor şi deciziilor CEDO la nivel naţional. Deciziile şi rezoluţiile adoptate, împreună cu documentele de lucru aferente, au fost publicate, pe site-ul Comitetului Miniştrilor. Informaţia ce ţine de executarea deciziilor Curţii în fiecare ţară vizată poate fi accesată pe site-ul Departamentului de executare a hotărârilor CEDO.

În cadrul şedinţei au fost examinată implementare de către autorităţile Republicii Moldova a Hotărârii CEDO în Cauza Grupul Eremei împotriva Republicii Moldova (prima hotărâre finală la 28.08.2013), care vizează eşecul autorităţilor de a asigura protecţia femeilor contra violenţei domestice cauzate de (foştii) soţi; atitudinea discriminatorie a autorităţilor faţă de victimele femei.


07.12.2015

Protecţia copiilor împotriva abuzurilor sexule: Lansarea primului raport de monitorizare

Primul raport de monitorizare a protecţiei legale a copiilor în Europa împotriva abuzului sexual a fost prezentat la Strasbourg, la 7 decembrie 2015. Raportul vizează 26 de state Europene: inclusiv Republica Moldova.

Raportul evaluează cadrul legislativ penal şi procedurile judecătoreşti ce ţin de protecţia copiilor împotriva abuzului sexual în cercul de încredere, analizând în mod special următoarele aspecte:
  • incriminarea abuzurilor sexuale în cercul de încredere;
  • colectarea datelor;
  • procedurile penale prietenoase copiilor;
  • răspunderea corporativă privind astfel de cazuri.
Acest raport oferă o imagine de ansamblu a situaţiei comparative în cele 26 de state - părţi ale Convenţiei, evidenţiind practici promiţătoare în domeniu şi localizând problemele identificate împreună cu recomandările aferente, pentru a ameliora situaţia curentă.


BV - Beneficiile Acordului de Asociere UE - RM



Creangă I., Bostan O. Beneficiile Acordului de Asociere UE - RM=О приемуществах Соглашения об ассоциации ЕС-РМ/Idis Viitorul.-Ch., 2015. - 51 p.

Disponibil :http://www.viitorul.org/files/library/4946294_md_ghid_ue_final_.pdf



Scopul acestui ghid este de a familiariza publicul larg din Republica Moldova cu conţinutul şi cu perspectivele pe care le deschide Acordul de Asociere pentru realizarea aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova şi ancorarea fermă a statului nostru în sistemul valoric, politic, economic şi cultural european.



 Ghidul prezintă o scurtă informație a contextul istoric al relațiilor de cooperare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, o privire de ansamblu asupra structurii și conținutului Acordului de Asociere, obiectivele și principiile acestuia, precum și cadrul instituțional de cooperare pentru relațiile dintre UE și Republica Moldova.
 La fel, ghidul prezintă o analiză generală a avantajelor reformelor proeuropene într-un șir de sectoare de o importanţă majoră pentru dezvoltarea Republicii Moldova, cum ar fi agricultura, energetica, transportul, sănătatea publică, afacerile interne sau justiţia, comerțul, etc., făcînd referire la sprijinul oferit de partenerii europeni în procesul de reformare, prin implementare unor ample programe în domeniile date. 


Vezi de asemenea


 

Dialoguri europene/ Radio Europa Liberă - Noiembrie -Decembrie 2015

Interviuri, comentarii, opinii

2015

Arhiva 2012-2014






30.12.2015

Vasile Plămădeală: „Instabilitatea economică și politică de la Chișinău afectează procesul de implementare a Acordului de Asociere cu UE”  : Un interviu din seria bilanțuri 2015 cu un consilier pentru comerț din cadrul delegației UE în R. Moldova.


Europa Liberă: În 2015, Moldova mai mult a exportat în Uniunea Europeană sau a importat?

Vasile Plămădeală: Aici vreau să menționez că vorbind despre importuri și exporturi, trebuie să analizăm balanța comercială. Din păcate, balanța comercială a Republicii Moldova și a Uniunii Europene, este una negativă. Ceea ce înseamnă că Republica Moldova mai mult importă din Uniunea Europeană decât exportă. Conform datelor Biroului Național de Statistică, balanța comercială este de 619 milioane de dolari cu deficit, adică mai mult s-a importat din Uniunea Europeană decât s-a exportat. Însă ce este de remarcat că este în descreștere, pe când anul trecut în aceeași perioadă balanța la fel era negativă, dar era de un miliard și o sută de milioane de euro, se observă că tendința este în descreștere.

Aș vrea să atenționez asupra faptului că… da, anul 2015 este unul foarte dificil, și având în vedere faptul că exporturile Republicii Moldova la nivel global în primele zece luni ale anului au scăzut cu 16%, este de menționat că exporturile către piața Uniunii Europene practic nu au fost afectate. Există doar o micșorare nesemnificativă, de aproximativ 1%, în termeni valorici, în termeni monetari, dacă putem să spunem așa. Pe când în volume fizice exporturile de fapt au crescut. Aici ca să fie mai clar vorbim despre cantități, de bunuri livrate mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut. Însă din cauza crizei economice și financiare, a devalorizării monedei naționale, avem o valoare un pic mai mică decât cea de anul trecut.

Aș vrea să menționez că este de fapt prematur de vorbit per ansamblu pentru anul 2015 în termeni de comerț și date statistice, deoarece nu este încă încheiat, și este bine cunoscut că exporturile mai ales a produselor agricole masiv au loc în ultimul trimestru a anului. De asta consider că relevant va fi să ne întoarcem la această discuție în luna martie către începutul anului 2016, când vom putea da anumite date statistice ale Uniunii Europene în acest sens.

Totodată, trebuie de menționat că, cota produselor sectorului agroalimentar în totalul exporturilor a crescut cu aproximativ 31%, ceea ce înseamnă că Uniunea Europeană este un consumator important a produselor sectorului agroalimentar, fapt ce nici într-un caz nu diminuează importanța acestei piețe pentru agricultura Republicii Moldova.


29.12.2015

Gioia Scappucci: „Spuneți-vă necazul cu voce tare, pentru ca vinovații să fie pedepsiți! Aveți curajul să vorbiți!”

O nouă convenție a Consiliului Europei predepsește abuzurile sexuale comise de adulți împotriva copiilor.

Gioia Scappucci este expert în Cadrul Comitetului Lanzarote, un corp de experți al Consiliului Europei care a elaborat de curând o nouă convenție internațională care pedepsește abuzurile sexuale împotriva copiilor. Documentul, care a fost adoptat și de Republica Moldova, se referă în premieră nu doar la abuzul comis prin violență, ci și cel care se produce prin poziția de incredere, autoritate sau influență pe care un adult, nu neapărat din familie, ci din cercul său de apropiați, o are față de copil. Potrivit Gioei Scappucci, mai multe țări, între care și Republica Moldova, trebuie să își modifice legislația în sensul lărgirii cercului persoanelor care pot fi trase la răspundere dacă abuzează de copii, dar și în sensul protejării atât a minorilor cât și a adolescenților. Noul document, arată Scappucci, va pedepsi inclusiv abuzurile produse fără amenințări, violență sau forță.
 28.12.2015

Victor Chirilă: „2015 - un an pierdut pentru Moldova”  În dialog cu directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă.
....Cetăţenii doresc schimbare şi vor alege lideri care, în viziunea lor, ar putea să le aducă această schimbare. Din păcate, este un an pierdut pentru ţara noastră, un an pierdut în sensul reformelor pe care trebuiau să le execute guvernanţii noştri. Un an pierdut în relaţiile noastre cu Uniunea Europeană, pentru că foarte multe proiecte au fost stopate din cauza că asistenţa Uniunii Europene şi a organizaţiilor financiare internaţionale a fost suspendată. Un an pierdut pentru proiectele infrastructurale din ţara noastră. Este un an care, din păcate, va rămâne în istoria ţării noastre ca un an critic, un an în care statul Republica Moldova a fost pierdut de cetăţeni, statul nu mai funcţionează în interesul cetăţenilor.”


BV - Publicaţii UE-RM (2006-2015)/ Expert - Grup


 expert-grup Expert-Grup este o organizație neguvernamentală și non-profit specializată în cercetări economice și de politici publice. Activitățile de bază sunt analiza și previziunile economice și cercetările de politici publice. În acest vast areal de cercetare, Expert Grup oferă o gamă diversificată de produse și servicii analitice, ajutându-i pe beneficiarii  săi să ia decizii care să susțină traiectoria de dezvoltare a Moldovei.

  Publicaţii  cu tematica europeană   

 2015



4.12.2015
descarcati rom
 Popa A. ZLSAC între Moldova și UE după un an de implementare=DCFTA between Moldova and EU after one year . - Ch., 2015. - 22 p


 Primele efecte pe termen scurt ale ZLSAC asupra comerțului cu bunuri au fost pozitive pentru Republica Moldova. Însă pentru a profita pe deplin de ZLSAC, pe termen mediu și lung, Moldova trebuie în continuare să depună efort major pentru: (i) implementarea integrală a recomandărilor din Agenda de Asociere, care urmărește ca Moldova să devină un loc mai sigur pentru investitori și pentru a crea un climat de afaceri mai prietenos; (ii) implementarea recomandărilor DG SANCO, prevederile ZLSAC și să finalizeze reforma instituțională în domeniul siguranței produselor alimentare, pentru a putea beneficia de dreptul de a exporta produse de origine animală în UE; (iii) oferirea produselor de calitate constantă și înaltă pe piețele UE și (iv) identificarea noilor piețe de desfacere în cadrul UE pentru produsele moldovenești.

 Vezi de asemenea  

 20.09.2015
 
descarcati
Lupușor A. Este posibilă implementarea Acordului de Asociere în regiunea transnistreană?=Association Agreement in the Transnistrian Region: Mission Possible?=Внедрение Соглашения об ассоциации в приднестровском регионе: миссия выполнима? . - Ch., 2015. - 23 p.

Implementarea AA / ZLSAC în regiunea transnistreană este crucială cel puțin din două motive: (i) politic - aceasta ar putea servi ca o puternică premisă pentru convergența economiilor din ambele părți ale Nistrului și, respectiv, reintegrarea țării; și (ii) economic - oferă posibilități suplimentare de a exporta, atrage ISD și orienta economia pe o traiectorie durabilă de dezvoltare, fapt ce reprezintă elemente vitale pentru regiunea transnistreană, care se confruntă cu o recesiune economică și deficite exorbitante fiscale și de cont curent. Potrivit unor estimări, punerea în aplicare a AA / ZLSAC va aduce beneficii nete regiunii transnistrene, stimulând economia cu aproximativ 3-4% anua
Regiunea transnistreană ar putea rata oportunitățile AA / ZLSAC la începutul anului 2016, atunci când actualele Preferințe Comerciale Autonome acordate de UE vor expira, fiind înlocuite cu taxe de import conform clauzei națiunii celei mai favorizate. Astfel, în cazul în care regiunea nu va implementa cel puțin cerințele minime din AA / ZLSAC, aceasta ar putea pierde accesul preferențial la piața UE, fapt ce ar prejudicia economia cu circa de 5% din PIB-ul regiunii. Acest scenariu devine tot mai realist deoarece până în prezent autoritățile nu au putut ajunge la un acord asupra unui mecanism clar privind implementarea AA / ZLSAC în regiunea transnistreană

 Acest document este compus din două părți: prima descrie particularitățile principale ale economiei transnistrene care ar trebui luate în considerare în promovarea implementării AA / ZLSAC; și a doua parte oferă recomandări-cheie cu privire la implementarea eficientă a ZLSAC în regiune. 

 27.07.2015

Negruța V. Pericolele îngheţării asistenţei financiare externe pentru Republica Moldova şi priorităţi de politici  . - 12 p.

descarcati

 Acest studiu analizează posibilele pericole imediate, după declaraţii şi deciziile tranşante din partea partenerilor de dezvoltare despre suspendarea finanţării Republicii Moldova. Aceste pericole pot degenera într-un risc sporit pentru o eventuală incapacitate de onorare a angajamentelor asumate pe intern de către sectorul public.

Scopul studiului este de a identifica riscurile şi vulnerabilitățile principale care pot afecta finanţele publice, funcţionalitatea instituţiilor bugetare, datoria publică, dar şi impactul asupra creşterii economice, relaţiilor cu partenerii de dezvoltare, dar şi expunerea la anumite riscuri de reflux de investiţii străine directe.
16.06.2015

Raportul de Progres - Moldova în cadrul Politiciii Europene de Vecinătate 2005-2014 - Adept, Expert Grup. - Ch., 2015. - 64 p.

Autori: Igor Boțan, Denis Cenușă, Mariana Kalughin,Adrian Lupușor, Iurie Morcotilo,Polina Panainte 

În perioada 2005-2014, Republica Moldova a înregistrat progrese importante în direcția integrării europene, printre care semnarea Acordului de Asociere, liberalizarea regimului de vize cu UE, asigurarea unui nivel mai înalt de respectare a drepturilor omului, asigurarea guvernării electronice, reformarea sectorului tehnologiilor informaționale și a serviciilor sociale. Totuși, deficiențe importante persistă în mai multe sectoare, în special în combaterea corupției, în sectorul bancar, în implementarea standardelor de calitate ale UE și în sectorul energetic. Astfel, în pofida progreselor înregistrate, corupția, politizarea domeniului public și performanța slabă a instituțiilor publice arată că în ultimii zece ani reformele au fost promovate sub presiune externă, pe când nivelul de acceptare și voința politică față de reformare au fost limitat   Descarcati

Noutăţi UE-RM - Noiembrie 2015



 

 26.11.2015

Acordul de Asociere RM-UE a fost ratificat de toate cele 28 de state membre UE 

Republica Italiană a ratificat astăzi, 26 noiembrie, Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, aceasta fiind ultima ţară din cele 28 de state membre UE.

Acest lucru permite intrarea deplină în vigoare a Acordul de Asociere, începând cu prima zi a celei de-a doua luni care urmează datei de depunere a ultimului instrument de ratificare la Secretariatul General al Consiliului UE.

Acordul de Asociere RM-UE a început a fi implementat provizoriu la data de 1 septembrie 2014.

 Detalii

26.11.2015 

Cea de-a 6-a reuniune informală a miniştrilor de Externe din cadrul Parteneriatului Estic. 

La eveniment au fost prezenți Comisarul European pentru Politică  de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, și Secretarul General adjunct al Serviciului European de Acțiune Externă, Helga Schmid.Discuţiile au vizat evoluțiile de după Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga și revizuirea Politicii Europene de Vecinătate, prezentată în Comunicarea comună a Comisiei Europene şi Înaltului Reprezentant UE. În context, şefa diplomaţiei de la Chişinău a salutat noua abordare a respectivei politici, în special concentrarea pe stabilitate, dezvoltare economică și dimensiunea de securitate. De asemenea, ministrul în exerciţiu a accentuat importanța unei abordări  flexibile și diferențiate a cooperării pe viitor cu țările din vecinatate, cu precădere în cazul celor angajate într-un proces de asociere politică și integrare economică cu UE.

Johannes Hahn a declarat că astfel de întâlniri sunt esențiale pentru dimensiunea multilaterală a Parteneriatului Estic pentru a încuraja o cooperare mai extinsă și un dialog între cei șase parteneri pe probleme sectoriale.

În context, şefa diplomaţiei de la Chişinău Natalia Gherman a salutat noua abordare a respectivei politici, în special concentrarea pe stabilitate, dezvoltare economică și dimensiunea de securitate. De asemenea, ministrul în exerciţiu a accentuat importanța unei abordări  flexibile și diferențiate a cooperării pe viitor cu țările din vecinătate, cu precădere în cazul celor angajate într-un proces de asociere politică și integrare economică cu UE.

Detalii 


 24.11.2015

Semnarea  Memorandumului de înţelegere EUBAM privind cooperarea transfrontalieră între Republica Moldova şi Ucraina
 to strengthen border cooperation with Moldova and Ukraine

Amendamentele la Memorandumul de înțelegere, semnat 10 ani in urma, vizează ajustarea documentului la realitățile și necesitățile actuale ale ambelor tari, precum și schimbările care au avut loc pe parcursul anilor în cadrul UE. Ambasadorul Caras  a salutat rolul important jucat de EUBAM ‎în îmbunătățirea cooperării intre serviciile de frontiera ale RM și Ucrainei, acordarea asistentei tehnice și experizei, precum și contributia Misiunii la procesul de reglementare a conflictului transnistrean

Detalii


Noutăţi CoE-RM - Noiembrie 2015

 
 20.11.2015

Premiul pentru Inovaţie Democratică al Consiliului Europei


 a fost acordat iniţiativei suedeze More than One Story - un joc de cărţi care facilizează integrarea şi incluziunea
Consiliul Europei a decernat, la 20 noiembrie 2015, în cadrul sesiuniii de închidere a Forumului Mondial pentru democraţie, Premiul pentru Inovaţie Democratică iniţiativei suedeze More Than One Story (Mai mult decât o istorie).More Than One Story este un joc de cărţi unic care uneşte persoane de toate vârstele, originile şi culturile. El s-a dovedit a fi un instrument preţios pentru învăţători, lucrători sociali, conducători religioşi, organizatori de evenimente şi tineri lideri. Acolo unde frica şi prejudecăţile izolează persoanele care par a fi diferite, acest joc de cărţi evocă compasiune: el uneşte persoane care nu se cunosc din peste 20 de ţări în scopul de a lucra pentru o lume mai armonioasă.

Revizuirea politicii europene de vecinătate

Bruxelles, 18 noiembrie 2015

 Politica europeană de vecinătate (PEV) a fost lansată în 2004 pentru a permite UE să sprijine și să promoveze stabilitatea, securitatea și prosperitatea în țările cele mai apropiate de frontierele sale. UE își menține angajamentul față de aceste obiective, însă evenimentele din ultimii ani au demonstrat necesitatea unei noi abordări, a redefinirii priorităților și a introducerii unor noi metode de lucru. Revizuirea politicii de vecinătate, propusă de președintele Juncker și cerută de statele membre ale UE, a făcut obiectul unei consultări publice care a reunit peste 250 de contribuții din partea statelor membre, a guvernelor partenere, a instituțiilor UE, a organizațiilor internaționale, a partenerilor sociali, a societății civile, a mediului de afaceri, a grupurilor de reflecție, a mediului academic și a altor membri ai publicului. Acest răspuns cuprinzător confirmă nevoia de schimbare în cadrul PEV, atât pe fond, cât și din punctul de vedere al metodologiei.

Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate au prezentat astăzi principalele linii ale revizuirii politicii europene de vecinătate (PEV), definind noua abordare a Uniunii în ceea ce-i privește pe vecinii săi de la est și sud. 

Noutăţi UE-RM - Octombrie 2015





30.10.2015


Uniunea Europeană este îngrijorată de evoluția situației politice din Republica Moldova

 și îndeamnă clasa politică de la Chișinău să formeze cât mai rapid un executiv stabil.

”Uniunea Europeană urmărește cu atenție evoluția situației politice din Republica Moldova, după ce Parlamentul de la Chișinău a demis pe 29 octombrie 2015, printr-o moțiune de cenzură, Guvernul premierului Valeriu Streleț”, se afirmă într-o declarație a biroului de presă al Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini.

În opinia europarlamentarului Andi Cristea, Președinte al  Delegației Parlamentului European pentru  RM, un nou Guvern care confirmă calea europeană a țării, implementarea eficientă a Acordul de Asociere și atât de necesarele reforme, pot restabili, în cele din urmă, încrederea cetățenilor prin confirmarea capacității autorităților de a aborda problemele presante care se confruntă țara în prezent. 


30.10.2015

Ce-a  de-a treia ediția a Forumului anual de Dezbateri pe Integrarea Europeană a Republicii Moldova


Care sunt progresele înregistrate de Republica Moldova de la semnarea Acordului de Asociere cu UE, care sunt cele mai mari provocări pentru viitor în plan economic și politic, cum evoluează reformele în domeniul justiției, combaterii corupției, dar și în planul libertății de expresie, cum mai poate fi reanimată susținerea populației pentru parcursul european al țării și care este rolul societății civile în acest sens, sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul celei de-a treia ediții a Forumului anual de Dezbateri pe Integrarea Europeană a Republicii Moldova, care a devenit o platformă tradițională de discuții pe marginea celor mai stringente probleme și provocări pe care le are de înfruntat Moldova în drumul său spre integrare europeană. Evenimentul a fost organizat pe 30 octombrie la Chișinău de Asociația pentru Politică Externă, Friedrich-Ebert-Stiftung, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Noutăţi CoE-RM - Octombrie 2015

29.10.2015

Consiliul Europei prezintă noile sale proiecte pentru Republica Moldova

Proiectele, care vor fi realizate în baza Cadrului de cooperare programatică, se vor axa pe îmbunătăţirea procesului electoral din ţară, combaterea şi prevenirea discriminării, consolidarea respectării drepturilor omului în epoca digitală, consolidarea sistemului judiciar şi susţinerea Baroului de Avocaţi din Moldova.

Bugetul total alocat pentru implementarea acestor proiecte este de 2,5 milioane euro, dintre care aproximativ 1,9 milioane euro sunt oferiţi de Uniunea Europeană. Proiectul este cofinanţat şi implementat de către Consiliul Europei. Pe lângă aceste proiecte specifice ţării, Republica Moldova participă la încă 14 acţiuni regionale care cuprind câteva ţări din Parteneriatul Estic.

Evenimentul de prezentare a fost onorat cu prezenţa dlor: Jose-Luis Herrero, Şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău; Aneil Singh, Şeful Secţiunii Operaţionale, Delegaţia Uniunii Europene în Moldova; Sergiu Palihovici, Secretar General al Guvernului RM; Sergiu Mihov, consilier, Directia Generala Cooperare Multilaterala, Ministerul Afacerilor Externe şi Integării Europene; şi Arkadi Sytine, Coordonatorul Consiliului Europei pentru Cadrul de Cooperare Programatică.


27.10.2015

Decernarea Premiului Dosta!


În cadrul celei de-a 5-a ediţii a Premiului Dosta ! instituit Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei, care este acordat municipalităţilor şi regiunilor pentru onorarea eforturilor acestora de incluziune a Romilor, au fost omagiate patru oraşe. Oraşul Gand (Belgia) a ocupat prima treaptă a podiului. Kragujevac (Serbia) şi Reggio nell’ Emilia (Italia), au împărţit locul doi, ex-aequo. Madrid (Spania) s-a clasat pe locul trei. Deoarece premiul este unul comun al Companiei Dosta ! a Consiliului Europei şi al CPLRE, ceremonia de decernare a premiului s-a desfăşurat în timpul sesiunii Congresului.


25.10.2015

Ziua Europeană a Justiţiei, marcată în Republica Moldova

Statele europene marchează Ziua Europeană a Justiţiei în jurul datei de 25 octombrie a fiecărui an. Aceasta are ca scop de a aduce justiţia mai aproape de cetăţeni, pentru a-i informa cu privire la drepturile lor şi pentru a promova activitatea Comisiei Europene şi a Consiliului Europei în domeniul justiţiei civile, prin simulări ale proceselor şi sesiuni de informare.

În Republica Moldova Ziua europeană a Justiţiei este marcată prin mai multe activităţi, organizate în perioada 23-27 octombrie. Astfel la toate instanţele de judecată au loc Zilele uşilor deschise şi sunti organizate vizite pentru grupuri de studenţi.

Dialoguri europene/ Radio Europa Liberă - Septembrie-Octombrie 2015

Interviuri, comentarii, opinii

2015

Arhiva 2012-2014











 30.10.2015
 
Valeriu Chiveri: „Nu văd cum am putea noi să ne gândim la o renegociere a acestui acord [de asociere cu UE]  Interviu cu fostul ministru adjunct de Externe si Integrare Europeana.


....Acordul de Asociere a fost ratificat practic de toate statele Uniunii Europene, cu excepţia a două dintre ele, sper că într-o perioadă scurtă acest proces va fi finalizat, au rămas Italia şi Grecia. În această situaţie nu văd cum am putea noi să ne gândim la o renegociere a acestui acord. Bănuiesc că aceasta e o încercare de a stopa, într-un fel, procesul nostru de avansare către Uniunea Europeană şi de a utiliza acest argument inclusiv în plan intern pentru anumite pături sociale din Republica Moldova, dar şi pentru donatorii externi. Când vorbesc de donatorii externi referitor la Partidul Socialiştilor, am în vedere o anumită ţară şi o anumită capitală – Federaţia Rusă – este lucru foarte clar, care susţine deschis, practic, financiar aceste partide care încearcă să destabilizeze situaţia în ţară.”

....Europa Liberă: Chiar este imposibil ca un stat să participe concomitent la două zone de liber schimb: şi la cea cu UE, şi la cea cu CSI?
Valeriu Chiveri: „Experienţa noastră şi expertiza noastră pe care o avem ne spune că lucrul acesta e foarte posibil. Sunt exemple foarte clare la care Federaţia Rusă nu face referinţă. Serbia, de exemplu, care este în regim de liber schimb cu Uniunea Europeană are acelaşi Acord de Liber Schimb cu Federaţia Rusă şi nu a fost nicio problemă în calea exporturilor din Serbia către Federaţia Rusă şi viceversa. Iar recent a fost semnat chiar şi un contract foarte serios şi mare de cumpărare a armamentelor din Federaţia Rusă către Serbia. Deci, acolo unde se doreşte aceste două regimuri nu pot fi contrapuse unul cu altul, se poate lucra foarte bine şi în beneficiul ambelor state.”

 29.10.2015

 Petras Auštrevičius: „Actualul guvern, presat și pus la colț de opinia publică, trebuie să rămână, să se țină de ce a promis, să ofere rezultate”Interviu în exclusivitate cu raportorul Parlamentului European pentru Moldova.

Petras Auštrevičius: „Situația socio-economică din Moldova nu este simplă. Oamenii sunt plătiți prost, infrastructura este subdezvoltată. Oamenii au trăit două decenii în aceste condiții. Acum ei cred că, grație intergrării în UE, viitorul ar putea arăta mai bine. Au luat foarte în serios ce li s-a promis de către UE. Știți, de fapt, Moldova nu are o alternativă reală. Uniunea Vamală? Uniunea Euroasiatică? Priviți cum o duc acele țări din aceste structuri propuse de Moscova, cât de prost merge economia Rusiei. Cu UE moldovenii deja văd rezultatele liberalizării vizelor, comerțului liber, fondurile care vin prin programele care curg din Acordul de Asociere. Pentru cei mai în vârstă este o șansă să își vadă copiii și nepoții ducând o viață mai bună decât a lor. Ca atare, steagurile UE la proteste nu înseamnă altceva decât o încurajare a politcienilor să continue să își ducă țara pe acest drum european. Politicieni moldoveni, nu vă dezamăgiți cetățenii!”. ......

.......Petras Auštrevičius: „Diferența pe care o văd între UE și Federația Rusă este că noi nu suntem un imperiu, nu intrăm cu tancurile in țări străine. Noi facem lucrurile în mod diferit. Preferăm ca aceste țări să aleagă liber felul in care doresc sa se asocieze, cu cine doresc sa se asocieze. Repet oferta UE pentru Moldova: călătorii  fără vize în UE, comerț liber. Nu le cerem să facă temenele UE. Moldovenii sunt europeni, nu sunt euro-asiatici. Moldovenii vorbesc o limbă europeană, de aceea nu cred că moldovenii își vor vinde libertatea europeană pentru un gaz mai ieftin”. 

28.10.2015

Siegfried Mureșan: „Parcursul țării este mai important decât soarta unui singur om”
Purtătorul de cuvânt al PPE, despre cazul Vlad Filat și securizarea R.Moldova în interiorul UE, prin... unirea cu România.

Siegfried Mureșan: „Angajamentul UE este în fața cetățenilor R. Moldova. De aceea, chiar dacă mâine va veni un guvern de o altă culoare politică, noi nu vom spune niciodată că vom retrage liberalizarea regimului  de vize. R. Moldova beneficiază mult de pe urma apropierii de UE. Avem acordul de asociere și liber schimb semnat și acesta trebuie implementat acum. Pentru a putea fi implementat este nevoie de o majoritate stabilă, pro-europeană, la Chișinău. Deși acest acord există, un guvern pro-rus, comunist, socialist, poate pune bețe în roate implementării lui, iar de suferit vor suferi tot oamenii. Să nu uităm că în momentul de față R. Moldova este cel mai mare beneficiar de fonduri europene pe cap de locuitor din toate statele din afara UE. În plus, orice guvern de extremă stânga, comunist, populist, reprezintă un risc pentru oameni. Am vazut-o  nu demult in Grecia. Deși nu totul mergea bine acolo, totuși, prognoza pentru creștere economică era de peste 2,5%. Șomajul era în scădere, deficitul în scădere, investițiile creșteau. După câteva luni de experiment cu Tipras avem o recesiune de 2,5%, am avut trei săptămâni băncile închise cu costuri enorme atât pentru populație cât și pentru economie. Sper ca cetățenii R. Moldova să fie scutiți de un astfel de experiment comunist și populist, pentru că tot ei ar suferi. Ce ar urma ar fi datorie publică, recesiune, neplata pensiilor, alocațiilor.”
15.10.2015

Nicu Popescu: „Succesul unui dialog poate avea loc doar în cazul în care participă și niște mediatori internaționali”  Un interviu cu analistul Institutului UE pentru Studii de Securitate de la Paris.

Europa Liberă: Raportorii Consiliului Europei atunci au fost mediatori. Acum poate fi vorba despre implicarea unor instituții europene fie Consiliul Europei, fie OSCE, fie altă instituție?
Nicu Popescu: „Acum mai mult ca niciodată o astfel de implicare ar fi necesară. Societatea este prea polarizată,  guvernarea s-a distanțat prea mult, nu doar de opoziție, dar și de societatea civilă. Și societatea civilă nu ar fi percepută drept un jucător neutru în aceste tensiuni între opoziție și guvernare, în condițiile în care guvernarea într-adevăr este mult prea departe de mainstream-ul societal, este suficient să ne uităm chiar și la sondaje. Și în aceste circumstanțe, cred că succesul unui astfel de dialog poate avea loc doar în cazul în care există și niște mediatori internaționali.
Probabil, ar fi vorba sau de OSCE, sau de Consiliul Europei care sunt, de altfel, implicați în astfel de crize politice de mai mult timp în diferite țări și contribuie cu astfel de eforturi de mediere pentru a aplana anumite crize politice.
Poate ar fi util să invocăm acum și faptul că societatea civilă tunisiană a primit Premiul Nobel pentru Pace anume pentru faptul că a jucat un rol în medierea unui conflict politic de acum trei ani în Tunisia.
În contextul unei crize politice anume societatea civilă a ajutat puterea și opoziția de atunci să ajungă la un consens care a permis Tunisiei să evite un eventual război civil și să își gestioneze acea criză prin metode de dialog politic. Și, din nou, în Republica Moldova, evident, situația nu este la fel de gravă ca în statele arabe, dar, până la urmă, și mediatorii internaționali, și societatea civilă sunt acele forțe care pot ajuta să se aplaneze conflictul.”


Carta europeană a autonomiei locale: Cea de-a 30-a aniversare

Deschisă spre semnare la 15 octombrie 1985 și intrată în vigoare în 1988, Carta europeană a autonomiei locale este ratificată de toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. 

Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei este singura instituție europeană cu mandatul legal de a monitoriza punerea în aplicare a Cartei Autonomiei Locale și, prin urmare, situaţia democrației teritoriale și dezvoltarea autoguvernării locale și regionale pe continentul european.

Republica Moldova a semnat Carta europeană a autonomiei locale la 02 mai 1996. Tratatul a intrat în vigoare pentru ţara noastră la 01 februarie 1998.


CARTA PE SCURT...
Recunoașterea internațională pentru auto-guvernarea locală

Carta este primul tratat internațional cu caracter obligatoriu, care garantează drepturile comunităților și autorităților lor alese. Prin urmare, ea este un instrument juridic unic pentru a apăra autonomia și independența comunităților teritoriale în Europa și constituie baza pentru dezvoltarea de mai departe a democrației la nivel local.

Un nucleu de principii de bază

Statele se angajează să respecte un nucleu de principii de bază pentru care nu este posibilă nici o rezervă. Prin aceste principii de bază, Carta urmărește să asigure compatibilitatea diverselor structuri ale comunităților locale din cadrul statele membre ale Consiliului Europei. Totuși, scopul final rămînea fi respectarea tuturor prevederilor Cartei.
Resurse pentru a corespunde atribuțiilor comunităților

Carta este primul tratat ce stabilește principiul transferului de competențe către comunitățile locale, care trebuie să fie însoțit de un transfer de resurse financiare. Acest principiu, cunoscut sub numele de principiul subsidiarității, permite descentralizarea puterii către nivelul cel mai apropiat de cetățean.

Carta, un cadru pentru protejarea comunităților locale

Carta stabilește o serie de garanții pentru a proteja drepturile comunităților locale. De pildă, limitele nu pot fi schimbate fără acordul comunităților,iar supravegherea activităților autorităților locale trebuie să fie definite prin lege, cu posibilitatea de a se adresa la o instanță de judecată.
Garantarea independenței reprezentanților aleși

Condițiile de funcție ale aleșilor locali trebuie să asigure că aceștia sînt în măsură să-și exercite funcțiile în mod liber, în limitele autoguvernării locale. Ei trebuie să fie în stare să-și determine propriile structuri administrative și să recruteze personal competent.

 MAI MULTE INFORMAŢII:

Carta Europeană a Autonomiei Locale 

Colecţiile Centrului Pro-European

- L: Democraţie locală şi regională

Drepturilor comunităților consacrate în lege

Carta prevede că principiul autoguvernării locale trebuie încorporat în legislație națională și, dacă este posibil, în Constituție, în scopul de a garanta implementarea efectivă. Ea de asemenea stipulează principiile de funcționare democratică a comunităților.




Aniversarea a 30-a a Cartei Autonomiei Locale