26.11.2015
Acordul de Asociere RM-UE a fost ratificat de toate cele 28 de state membre UE
Republica Italiană a ratificat astăzi, 26 noiembrie, Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, aceasta fiind ultima ţară din cele 28 de state membre UE.
Acest lucru permite intrarea deplină în vigoare a Acordul de Asociere, începând cu prima zi a celei de-a doua luni care urmează datei de depunere a ultimului instrument de ratificare la Secretariatul General al Consiliului UE.
Acordul de Asociere RM-UE a început a fi implementat provizoriu la data de 1 septembrie 2014.
Detalii
26.11.2015
Cea de-a 6-a reuniune informală a miniştrilor de Externe din cadrul Parteneriatului Estic.
La eveniment au fost prezenți Comisarul European
pentru Politică de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes
Hahn, și Secretarul General adjunct al Serviciului European de Acțiune
Externă, Helga Schmid.Discuţiile au vizat evoluțiile de după
Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga și revizuirea Politicii
Europene de Vecinătate, prezentată în Comunicarea comună a Comisiei
Europene şi Înaltului Reprezentant UE. În context, şefa diplomaţiei de
la Chişinău a salutat noua abordare a respectivei politici, în special
concentrarea pe stabilitate, dezvoltare economică și dimensiunea de
securitate. De asemenea, ministrul în exerciţiu a accentuat importanța
unei abordări flexibile și diferențiate a cooperării pe viitor cu
țările din vecinatate, cu precădere în cazul celor angajate într-un
proces de asociere politică și integrare economică cu UE.
Johannes Hahn a declarat
că astfel de întâlniri sunt esențiale pentru dimensiunea multilaterală a
Parteneriatului Estic pentru a încuraja o cooperare mai extinsă și un
dialog între cei șase parteneri pe probleme sectoriale.
În context, şefa diplomaţiei de la Chişinău Natalia Gherman
a salutat noua abordare a respectivei politici, în special concentrarea
pe stabilitate, dezvoltare economică și dimensiunea de securitate. De
asemenea, ministrul în exerciţiu a accentuat importanța unei abordări
flexibile și diferențiate a cooperării pe viitor cu țările din
vecinătate, cu precădere în cazul celor angajate într-un proces de
asociere politică și integrare economică cu UE.
Detalii
24.11.2015
Semnarea Memorandumului de înţelegere EUBAM privind cooperarea transfrontalieră între Republica Moldova şi Ucraina
to strengthen border cooperation with Moldova and Ukraine
|
Amendamentele la Memorandumul de înțelegere, semnat 10 ani in urma,
vizează ajustarea documentului la realitățile și necesitățile actuale
ale ambelor tari, precum și schimbările care au avut loc pe parcursul
anilor în cadrul UE. Ambasadorul Caras a salutat rolul important jucat
de EUBAM în îmbunătățirea cooperării intre serviciile de frontiera ale
RM și Ucrainei, acordarea asistentei tehnice și experizei, precum și
contributia Misiunii la procesul de reglementare a conflictului
transnistrean
Detalii
24.11.2015
Cea de-a XIV-a reuniune a Platformei 1 ”Democrație, bună guvernare și stabilitate”
În cadrul reuniunii Platformei 1 s-a efectuat un schimb de opinii
asupra revizuirii Programului de activitate pentru anii 2014-2017,
punctându-se necesitatea corelării activităților din cadrul dimensiunii
multilaterale cu agenda de reforme la nivel bilateral. Delegaţia
Republicii Moldova a evidențiat importanța pe care o are în continuare
Grupul de discuții pe marginea Reformei Administrației Publice în
contextul priorităților naţionale, precum şi rezultatele din cadrul
iniţiativelor în domeniul managementului frontierelor, migraţiei şi
azilului, cooperării poliţieneşti etc.
19-21.11.2015
Adunarea anuală a Forumului Societății civile a Parteneriatului Estic 2015
Adunarea anuală este un eveniment cheie al Forumului societății civile a
Parteneriatului Estic care reunește reprezentanți ai organizațiilor
societății civile din cele șase țări ale Parteneriatului Estic și din
UE, reprezentanți ai guvernelor, instituțiilor europene și instituțiilor
donatoare, pentru a discuta prioritățile societății civile și
contribuția acesteia la procesul de reformă în cadrul Parteneriatului
Estic.
Evenimentul a fost inaugurat de Comisarul European pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn,
, care a menționat că ”UE lucrează în strânsă colaborare cu guvernele
și societatea civilă, precizând că susținerea ”democrației, statului de
drept și a drepturilor omului necesită curaj și angajament continuu”.
În Rezoluția privind situația politică din Moldova, Adunarea Anuală a Forumului societății civile al Parteneriatului Estic,
împreună cu platforma națională din Moldova, își exprimă îngrijorarea
față de situația politică din Republica Moldova care afectează procesul
de integrare europeană a țării, precum și transformarea democratică a
instituțiilor statului.
20.11.2015
Instituțiile europene vor rămâne angajate plenar în susţinerea Republicii Moldova
Viceprim-ministrul, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a întreprins o vizită de lucru la Bruxelles, unde a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai instituţiilor europene şi membri ai Parlamentului European.
În cadrul întrevederii cu Thomas Mayr-Harting, director general pentru Europa şi Asia Centrală din cadrul Serviciului European pentru Acțiune Externă, au fost discutate priorităţile de pe agenda RM-UE şi situaţia politică din Republica Moldova.
Discuţiile cu Christian Danielsson, director general pentru politica de vecinătate și negocierile pentru extindere din cadrul Comisiei Europene, s-au axat, în special, pe evaluarea rezultatelor primului an de la implementarea Acordului de Asociere RM-UE. Dl Danielsson a subliniat importanţa încheierii acordului cu FMI
Detalii
16.11.2015
Andrian Candu, in vizita oficiala la Bruxelles
Andrian Candu și-a început astăzi vizita oficială de două zile la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu mai mulți înalți oficiali europeni. Vizita Președintelui Parlamentului în capitala Uniunii Europene are loc în contextul împlinirii unui an de la ratificarea de către Parlamentul European a Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu UE.
Situația politică din Republica Moldova, progresele și restanțele în apropierea de UE au fost discutate în Parlamentul European. Președintele Parlamentului Andrian Candu a participat la ședința Comisiei afaceri externe a Parlamentului European, în cadrul căreia a răspuns la întrebările europarlamentarilor referitoare la evoluțiile politice din țara noastră. La dezbateri au participat membrii Comisiei afaceri externe ai Parlamentului European și ai Comitetului parlamentar de asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova.
Europarlamentarul Andi Cristea a declarat că UE a sprijinit și sprijină în continuare Republica Moldova, dar a ajuns să fie criticată pentru faptul că sprijină o țară nereformată. „Chișinăul a avut o fereastră de oportunități, care, la moment, pare a fi închisă”, a spus Președintele Comitetului parlamentar de asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova.Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Petras Auštrevičius, a încurajat autoritățile de la Chișinău în continuarea reformelor pentru apropierea de UE. „Ne dorim o Republică Moldova angajată spre o perspectivă europeană. UE nu-și dorește o criză regională în plus și nu vrem ca Republica Moldova să se îndrepte încolo”, a declarat europarlamentarul.
În cadrul vizitei la Bruxelles Andrian Candu a discutat cu Comisarul European pentru Politica Regională, Corina Crețu, despre perspectivele cooperării regionale a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.
Andrian Candu a avut în întrevedere cu Comisarul European pentru extindere și politică de vecinătate, Johannes Hahn, care a menționat că ”Republica Moldova are nevoie de o resetare, care ar fi un semn clar că politicienii de la Chișinău au înțelepciunea și determinarea să facă un pas în spate și să lase tânăra generație în față”. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, a declarat în cadrul întrevederii cu Andrian Candu că ”UE respectă dinamica politică internă și aștepteaptă deblocarea situației de către clasa politică de la Chișinău”.

11-13.11.2015
Seminarul Rose-Roth al AP NATO "Viitorul european al Republicii Moldova: contextul regional și provocările interne"
Cel de-al 90-lea Seminar Rose-Roth al Adunării Parlamentare NATO se
desfășoară la Chişinău, în perioada 11-13 noiembrie 2015, întrunind
parlamentari din statele membre și partenere NATO, oficiali
guvernamentali, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai
mediul academic şi sectorului asociativ. La evenimentul de inaugurare a
seminarului au mai participat Preşedintele Parlamentului Republicii
Moldova, Andrian Candu, viceprim-ministrul, ministrul în exercițiu al
Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, precum şi
oaspeţi de peste hotarele ţării de rang înalt: vicepreședintele NATO,
Paolo Alli, Șeful Delegației elvețiene la AP NATO, Hans Hess,
ex-Comisarul European pentru Extindere și Politică de Vecinătate, Stefan
Füle.
Președintele Parlamentului Andrian Candu a reiterat determinarea autorităților de a
continua parcursul de integrare europeană și de a implementa agenda de
reforme pentru modernizarea țării. ”Republica Moldova parcurge o perioadă mai dificilă și
datorită evoluțiilor politice interne, dar, cu toate acestea, rămânem
consacrați și ne dorim să parcurgem în continuare calea pe care am
ales-o – de integrare în UE. Sunt provocări interne legate, în mod
special, de lipsa sau de reținerea în reforme, care se cer demult –
lupta împotriva corupției, reforma justiției, reformele în domeniul
mass-media. Toate acestea sunt pe agenda priorităților, încât să
asigurăm o stabilitate politică și economică, iar Republica Moldova să
fie considerată, cu adevărat, un partener important și pentru țările din
Alianța Nord-Atlantică”, a subliniat Președintele Parlamentului. Premierul interimar, Gheorghe Brega,
a vorbit despre priorităţile Republicii Moldova în domeniul securității
statului, orientate spre înlăturarea riscurilor externe și interne.
13.11.2015
UE finanțează 20 de proiecte de infrastructură socială
Pe 13 noiembrie 2015 au fost anunţate cele 20 de comunităţi de pe
ambele ale Nistrului care vor implementa proiecte de infrastructură
socială, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (UE). Iniţiativele
au fost selectate în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de
Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Astfel, peste 3 milioane de euro vor fi investiţi pentru condiţii mai
bune pentru populaţie în instituții medicale, educaționale, de cultură,
sport. Lucrările de renovare vor demara până la finele lui 2015.
Valoarea financiară a fiecărui proiect variază de la 94.000 la 190.000
de euro.
Detalii
11.11.2015
Oficialii europeni au confirmat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova în realizarea proiectelor investiţionale,
axate pe
dezvoltarea rurală şi facilitarea implementării Acordului de Asociere,
ce ţine de crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător
(DCFTA).
Secretarul general al Guvernului, Serghei Palihovici, a avut o întrevedere cu o delegaţie a Comisiei Uniunii
Europene, aflată într-o vizită de lucru la Chişinău, din care fac parte
Gianpiero Borzillo, coordonator pentru statele Parteneriatului Estic,
Emma Sandahl, ofițer pe asistenţa internațională şi expert gender, şi
Rudie Filon, responsabil relații cu Republica Moldova și Georgia a
Comisiei Europene.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre stadiul actual al
implementării proiectelor realizate în ţara noastră cu suportul Uniunii
Europene, precum şi subiectele ce vizează planificarea colaborării
bilaterale pentru perioada următoare. În particular, au fost examinate
posibilităţile de asistenţă din partea UE în promovarea Reformei
Administraţiei Publice şi a proiectului SIGMA ce prevede evaluarea
sistemului public din Republica Moldova, precum şi extinderea misiunii
de consiliere la nivel înalt a Guvernului Republicii Moldova.
Autobuzul EURAXESS – Researchers in Motion a sosit la Chișinău
pe data de 5 Noiembrie 2015, plin de informaţii despre istoriile de succes a cercetătorilor, joburi în cercetare şi oportunităţi de finanţare etc.
EURAXESS – Researchers in Motion este o iniţiativă unică a Spațiului European de Cercetare. Oferă
cercetătorilor și instituțiilor de cercetare posibilitatea de a invita
experți din străinatate pentru schimb de experiență, precum și
cercetători din Diaspora științifică a Republicii Moldova. De asemenea,
pentru cei care-și doresc un stagiu de scurtă durată într-o instituție
de cercetare din Europa, programul oferă o gamă completă de informaţii
şi servicii de asistenţă, după cum urmează:
4.11.2015
Cea de-a 25-a Reuniune a Consiliului Coordonator al Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră în Republica Moldova şi Ucraina
În cadrul reuniunii a fost aprobat Planul de
Acţiuni al Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră pentru anii 2016-2017.
Acesta prevede dezvoltarea comerţului şi implementarea Acordului de
Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, managementul integrat al
frontierei şi aspecte legate de etapa post-liberalizare a regimului de
vize.
La finalul reuniunii a fost semnat Acordul privind schimbul de informaţii cu privire la persoanele şi vehiculele care trec frontiera de stat moldo-ucraineană şi Protocolul privind organizarea controlului în comun la Punctul internaţional de Trecere a Frontierei Pervomaisk-Cuciurgan, cu participarea agenţiilor de frontieră din Moldova şi Ucraina. Documentele semnate au scopul de a asigura securitatea frontierei comune, securitatea naţională, ordinea publică, bunăstarea economică a ambelor state, prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate, a terorismului internaţional şi finanţării acestuia.
Detalii
EUBAM
4.11.2015
Şedința Comitetului de supraveghere a aplicării Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind Programul de Suport al instituirii Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător în Republica Moldova (PSB ALSAC)
În context, reprezențanții PSB ALSAC au sugerat un șir de acțiuni ulterioare atât pentru Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), Agenția pentru Protecția Consumatorilor (APC), cât și pentru Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), cum ar fi îmbunătățirea aspectelor principale ale competitivității în domeniul infrastructurii calității, supravegherii pieței, dezvoltării și diversificării condițiilor și oportunităților piețelor interne și externe, precum și în procesul de implementare a Programului de Sensibilizare a Publicului în contextul ALZAC.
În cadrul ședinței s-a constat că procesul de implementare a acțiunilor prevăzute în Planul de acțiuni necesită a fi accelerat, astfel ca până la sfârșitul anului curent să fie maxim posibil îndeplinite.
Acțiunile importante ce urmează a fi realizate sunt promovarea Strategiei de atragere a investițiilor și promovării exportului, a legii privind infrastructura calității, a planurilor de dezvoltare instituționale ale ANSA și APC, totodată, continuarea dezvoltării infrastructurii de business, a organizării misiunilor de afaceri în străinătate, dar și susținerea domeniului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) prin facilitarea accesului la finanțare.