Interviuri, comentarii, opinii
26.06.2014
Bernd Fabritius: „Există un pericol ca Transnistria să devină o nouă Crimee...” : Interviu cu politicianul german Bernd Fabritius (CSU), membru al Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag și raportor pentru Ucraina, membru al APCE.
Europa Liberă: Există „şansa” ca Transnistria să devină o nouă Crimee?
Bernd Fabritius: „Exista un pericol, da. Nu as numi-o şansă. Eu sper că Federaţia Rusă va primi toate semnalele din partea Comunitatii Europene, inclusiv de la statele care sunt membre ale Consiliului Europei. A fost o decizie a COE unde am decis numai suspendarea dreptului de vor in APCE al delegatiei Rusiei. Sper ca nu fim obligati sa recurgem la etapa a treia a consecintelor a acestei agresiuni rusesti in centrul Europei. Dar cartea nu este la noi. Rusia si dl Putin joacă in acest moment cartea.”
25.06.2014
Iulian Groza: Moldova se asociază la UE cu tot cu regiunea transnistreană : Interviu cu viceministrul de externe, în ajunul asocierii Moldovei la UE
RM, asociindu-se cu UE, prin semnarea acestui acord, se asociază cu întreg teritoriul său, inclusiv regiunea transnistreană. Acest subiect este deosebit de important, în special când vorbim despre integrarea economică. Fiindcă atunci când am lansat negocierile cu UE pe Zona de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, noi am invitat experţi de la Tiraspol ca să fie parte a acestui proces în calitate de observatori şi să poată nu numai să se informeze, dar, poate, chiar şi să contribuie cu anumite propuneri. Deci, am încercat să fie o abordare cuprinzătoare, inclusivă, dacă pot să-i spun aşa.
Doi, acum când semnăm Acordul de Asociere, în conţinutul acestuia este o prevedere care stabileşte o anumită excepţie, care vizează Zona de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. Şi anume, noi deja am convenit cu UE că regimul asimetric de comerţ cu UE se va extinde până la sfârşitul anului 2015. Aceasta înseamnă că odată ce RM va începe să aplice provizoriu Acordul de Asociere începând cu toamna acestui an, practic încă un an de zile producătorii din regiunea transnistreană vor beneficia de regim asimetric, timp în care urmează, noi, împreună cu colegii de la Tiraspol, cu suportul UE, dar şi partenerilor în procesul de negocieri să identificăm aceste condiţii minime necesare pentru a extinde Zona de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător în regiunea transnistreană.
Deci, UE, acceptându-ne ca un stat asociat, ne priveşte ca o ţară integră. Acest lucru este respectat nu numai de UE este respectat şi de Federaţia Rusă, şi de Ucraina, şi de OSCE. Toţi negociatorii, mediatorii în formatul „5+2” sprijină acest principiu de suveranitate şi integritate teritorială a RM Respectiv, nimeni nu pune la îndoială acest lucru.
Şi, sperăm noi, prin Acordul de Asociere, prin călătoriile fără vize să consolidăm imaginea RM, să o facem mult mai atractivă, partea dreaptă a râului Nistru să fie mult mai atractivă pentru cei din regiunea transnistreană, pentru cetăţeni, pentru oameni de afaceri. Şi noi suntem obligaţi, împreună cu autorităţile din regiunea transnistreană, să creăm condiţii pentru ca acest lucru să se întâmple.”
24.06.2014
Marian Lupu: Semnarea Acordului de Asociere cu UE este un pas decisiv pentru Moldova=