Faceți căutări pe acest blog

Noutati UE-RM: Februarie 2014


Arhiva 2011-2013

Ianuarie 2014











 27.02.2014


Parlamentul a aprobat ridicarea vizelor pentru cetățenii moldoveni

Cetățenii moldoveni vor putea curând călători în spațiul Schengen fără vize, conform unei propuneri legislative aprobate de Parlament agreate deja informal cu Consiliul. Moldova este prima țară din Parteneriatul Estic care a îndeplinit toate cerințele pentru ridicarea vizelor, conform Planului de Acțiune pentru Liberalizarea Vizelor.

Raportul, votat din cadrul şedinţei plenare de la Strasbourg, susține propunerea Comisiei Europene de anulare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată (pentru o perioadă de şedere de până la 90 de zile pe parcursul a 6 luni) în spaţiul Schengen pentru cetăţenii R. Moldova, posesori ai paşaportului biometric.
În conformitate cu procedurile UE, votul de astăzi a Parlamentului European urmează a fi confirmat de către Consiliului Uniunii Europene, pe parcursul lunii aprilie anul curent. Ulterior, va urma finalizarea procedurilor de aprobare, iar decizia de ridicare a vizelor va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 Mai mult


 
26-28.02.2014

Ambasadorii pentru Parteneriatul Estic au reiterat mesajul de susţinere a parcursului european al RM
 
Ambasadorii pentru Parteneriatul Estic din cinci state europene (Franţa, Letonia, Lituania, Suedia şi Ungaria) efectuează, în perioada 26-28 februarie 2014, o vizită de lucru în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii d cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, oficialii au discutat despre perspectivele evoluției Parteneriatului Estic până la Summit-ul de la Riga din 2015.

Ambasadorii europeni  şi au subliniat importanţa comunicării cât mai clare, tuturor cetăţenilor moldoveni, a avantajelor Acordului de Asociere RM - UE, care include şi Zona de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător.În vederea sprijinirii acțiunilor întreprinse de Guvern în acest sens, în cea de-a doua parte a zilei, ambasadorii se vor deplasa în regiunile de nord şi de sud ale ţării pentru a se întâlni cu administraţia publică locală, societatea civilă şi studenţii din Bălţi şi Comrat.


Detalii

 24.02.2014 

Letonia şi Lituania susţin activ, în cadrul UE, acordarea perspectivei europene R. Moldova.

Miniştrii de Externe ai Letoniei şi Lituaniei, Edgars Rinkēvičs şi Linas Linkevičius, care efectuează o vizită comună în R. Moldova., au subliniat multiplele progresele înregistrate în dezvoltarea relaţiilor bilaterale ale R. Moldova cu Letonia şi Lituania, şi au convenit asupra dinamizării cooperării economice.

 Oficialii au discutat despre priorităţile agendei europene a R. Moldova pentru acest an, care prevede semnarea Acordului de Asociere RM – UE şi liberalizarea regimului de vize. 


 21.02.2014

România sprijină integrarea europeană a Republicii Moldova
Vizita Prim-ministrului României în Republica Moldova

Cu prilejul vizitei, la Chişinău au fost semnate două documente importante. Unul care ține de ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale și al doilea de Programul de cooperare și asistență între Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova și Ministerul Educației Naționale al României.

Prim-ministrul României, Victor Ponta, a declarat că România va acorda în continuare tot sprijinul necesar Republicii Moldova. „Dincolo de sentimente, să facem și lucruri bune: să construim școli și grădinițe în Republica Moldova, să finalizăm gazoductul Iași-Ungheni, să implementăm Acordul privind intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale (SMURD), să lansăm noi investiții românești în Republica Moldova”, a spus Victor Ponta.

Detalii
 Declaraţiile Prim-ministrului Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi ale Premierului României, Victor Ponta

19-20.02.2014

Vizita  Preşedintelui Comitetului Economic şi Social European (CESE),  Henri Malosse, în Moldova  


Preşedintele Comitetului Economic şi Social European și-a exprimat disponibilitatea de a susţine dialogul cu componentele-cheie ale societății civile și mediului asociativ, inclusiv în promovarea agendei europene a Republicii Moldova.

De asemenea, Preşedintele CESE a enunțat interesul în vederea elaborării unor informaţii privind impactul Acordului de creare a zonei de liber schimb asupra unor sectoare individuale ale economiei țării noastre. Mai mult

Vizită oficială la Comrat, Găgăuzia 

Preşedintele CESE a constatat că întrebarea abordată la referendum ofera o alegere eronată, deoarece perspectiva europeană este o problemă de valoare şi nu de alegere între Bruxelles sau Moscova. În această privinţă, Henri Malosse şi-a exprimat dorinţa că acordul de asociere să deschidă o perspectivă clară de intergrare europeană pentru Moldova.

Mai mult (rom) (fr eng)

17-19.02.2014

Președintele Parlamentului Igor Corman efectuează o vizită de lucru la Bruxelles
 
Președintele Parlamentului a discutat cu oficialii europeni despre cursul european al Republicii Moldova și evoluțiile înregistrate în procesul de modernizare a țării. Igor Corman a solicitat susținerea europarlamentarilor, precum și a guvernelor naționale ale țărilor membre UE, în adoptarea cât mai grabnică a deciziilor finale privind liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni. 

De asemenea, Igor Corman a avut o adresare în Parlamentul European către membrii Comisiei pentru afaceri externe și europarlamentarii din Comitetul Parlamentar de Cooperare Republica Moldova-UE. Adresarea se va referi la evoluția relațiilor Republica Moldova – UE după Summitul de la Vilnius. 


14.02.2014

Situația din Republica Moldova discutată în cadrul întrevederii dintre Băsescu şi  Barroso

  Preşedintele CE a menţionat că situaţia din Republica Moldova nu este doar o problemă regională pentru România - deşi una importantă - dar o problemă de relevanță strategică pentru Europa. Acesta a adus un omagiu pentru investiția făcută de România și de președintele Băsescu în această chestiune .

În noiembrie anul trecut, la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, a fost făcut
angajamentul de a semna acordul de asociere cu Republica Moldova cât mai curând posibil. Preşedintele Barroso s-a arătat foarte multumit de realizarea importantă  care a fost făcut odată cu parafarea acestui acord de asociere. Acesta este un semnal foarte important pe care UE l-a transmis Moldovei.. .

Preşedintele CE a menţionat că Intenționează să viziteze Moldova
în primul semestru al acestui an, la invitația Guvernului Republicii Moldova..


  12.02.2014


Raportul privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni a fost votat de Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din cadrul Parlamentului European

Raportul susține propunerea Comisiei Europene de eliminare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată - până la 90 de zile pe parcursul a șase luni, în spaţiul Schengen pentru cetăţenii moldoveni, posesori ai paşaportului biometric.

Propunerea urmează să fie transmisă pentru adoptare în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului European de la sfârşitul lunii februarie.

Comisia Europeană a propus scoaterea vizelor pentru cetățenii moldoveni la 27 noiembrie 2013.  Propunerea se bazează pe  rezultatul celui de-al 5-lea Raport de Progres al Comisiei Europene privind realizarea Planului de Acţiuni RM-UE privind liberalizarea regimului de vize din 15 noiembrie 2013, care a confirmat că Republica Moldova a îndeplinit toate condiţionalităţile Planului de Acţiuni.

 Adoptarea finală a deciziei de liberalizare a vizelor va fi formalizată de către Consiliul UE în luna martie.


Detalii

 10.02.2014

Reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova

Evenimentul, coprezidat de România şi Franţa, a avut loc în preajma Consiliului Afacerilor Externe al UE. La reuniune au participat 20 de miniştri de Externe şi Afaceri Europene din state membre ale UE, comisarul european pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, Štefan Füle, precum şi Secretarul general adjunct al Serviciului European de Acţiune Externă, Helga Schmid.

În cadrul reuniunii au fost abordate subiecte ce ţin de situaţia politică din R. Moldova şi evoluţia pozitivă a dialogului cu Uniunea Europeană. În context, a fost exprimat sprijinul pentru semnarea Acordului de Asociere RM-UE până în august 2014, precum şi pentru finalizarea procesului de liberalizare a regimului de vize în viitorul cel mai apropiat.

Detalii

 
5- 7.02.2014

Prima vizită comună a președinților:  BERD -  Suma Chakrabarti si  BEI - Werner Boyer în Moldova
 
Președinții Băncii Europene de Investiții (BEI) și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au  efectuat o vizită oficială comună  în capitala Republicii Moldova Chișinău in perioada 05- 07 februarie 2014. Scopul vizitei este de a evidenția continuitatea  angajamentului comun al celor două instituții de a susține dezvoltarea  economica a Republicii Moldova și programul de reformă.
Pe parcursul  vizitei, cei doi președinți  au semnat un acord cu privire la cel mai recent proiect comun BERD / BEI în țară, un împrumut pentru a susține modernizarea infrastructurii de apă și canalizare din Chișinău.  

Vicepreședintele BEI responsabil pentru activitățile băncii din vecinătatea estică, Wilhelm Molterer, şi ministrul agriculturii Vasile Bumacov au semnat o declarație de intenție privind lansarea și aplicarea unui nou proiect pentru susținerea producătorilor de fructe, în valoare de 100 de mil. de euro, care este contribuția BEI.


6.02.2014

 PE condamnă politizarea problemei învăţământului în regiunea transnistreană


 Parlamentul European a votat o rezoluție în care este condamnată încălcarea drepturilor omului în Transnistria, pornind de la noile plângeri ale școlilor cu predare în limba română.  

Parlamentul European îşi exprimă, în particular, dezacordul cu mărirea taxei de arendă pentru acestea, blocarea conturilor, dar şi intimidarea profesorilor. Forul legislativ european recomandă Comisiei Europene să accelereze liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni, dar şi procedura de semnare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.