Faceți căutări pe acest blog

BV : Publicatii periodice cu tematică europeană - Buletinul de Politică Externă

Buletinul de Politică Externă editat de IDIS "Viitorul  reprezintă o serie de analize, scrise de experţi locali şi străini, dedicate celor mai importante subiecte de politică externă, dezvoltărilor majore din Marea Neagră, cooperării cu organizaţiile internaţionale şi activităţilor de menţinere a păcii din regiune.

Buletinul este distribuit în format electronic oficialilor europeni, fiind destinat în primul rând publicului extern. Asta pentru a o oferi informaţii obiective despre progresele Republicii Moldova în eforturile sale de apropiere de Uniunea Europeană.


2015

Litra L. În Republica Moldova, procesul de Integrare Europeană nu mai țintește aderarea. -    Aprilie 2015 . - 3 p.
"În fiecare an, echipa IDIS “Viitorul” analizează starea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Anterior, în analizele Buletinului de Politică Externă am identificat că, deocamdată,procesul de integrare europeană nu este ireversibil, am constatat că viabilitatea consensului asupra integrării europene se erodează, am definit condițiile în care ar putea să apară oboseala UE față de Moldova1 și am oferit aprecieri și recomandări privind eficientizarea și armonizarea acestui proces.Așa cum Moldova are o nouă configurare politică, vom oferi o scurtă evaluare a trendurilor apropierii Moldovei de UE. "
Descarcati


  2014


Tăbîrță I. Prețul europenizării Republicii Moldova – recalibrarea relațiilor moldo-ruse. - August 2014. - 7 p.
Semnarea, la 27 iunie 2014, a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană reprezintă cea mai mare realizare a Republicii Moldova de la dobândirea independenței. Odată cu semnarea acestui act, Republica Moldova obține șansa de a ieși din „zona gri” a Europei și de a intra în rândul statelor civilizate. Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană va ridica la un nivel calitativ nou, actualizat și racordat la moment, relațiile dintre statul nostru și UE, astfel Republica Moldova ar putea depăși perioada post-sovietică.

Secrieru A.Creşterea eficienţei sistemului de achiziţii publice din Republica Moldova în contextul Acordului de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător=Повышение эффективности государственных закупок в Республике Молдова в контексте Соглашения об углубленной и всеобъемлющей свободной торговле. - Iulie 2014. - 7 p.

Sistemul de achiziţii publice (AP) din Republica Moldova se confruntă în prezent cu probleme complexe, acestea determinând, conform evaluării BERD (2011), un nivel redus de conformitate a cadrului instituţional şi un nivel mediu de conformitate a cadrului legal al AP din RM la standardele europene. Privind procesul de AP, cele mai pronunţate deficienţe sunt înregistrate la etapa de pre-achiziţie (corespundere redusă), celelalte două faze (licitaţia şi post-licitaţia) înregistrând o conformitate medie. Implementarea prevederilor Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător legate de AP reprezintă, în acelaşi timp, soluţie, dar şi premisă pentru depăşirea deficienţelor şi obstacolelor existente în sistemul de AP din RM. Obiectivul primar urmărit este deschiderea eficientă, reciprocă şi graduală a pieţelor de AP ale RM pe de o parte, şi UE, pe de altă parte. RM va trebui să depună eforturi susţinute pe următoarele treidirecţii:
i) armonizarea treptată a legislaţiei privind AP din Republica Moldova cu Acquis-ul comunitar în domeniul AP; 
(ii) reformainstituţională în domeniul AP; 
(iii) crearea unui sistem eficace de AP pe baza principiilor de reglementare a acestora aplicate în UE. 

  Descărcaţi româna  english  русский

Canțir C Relaţiile moldo-americane în contextul procesului de integrare europeană a Chişinăului: oportunităţi ratate şi posibilităţi pentru viitor =Moldovan-U.S. Ties in the Context of Chisinau’s European Integration Process: Missed Opportunities and Possibilities for the Future. - Iunie 2014. - 4 p.


Autorul analizează relațiile moldo-americane începând cu anii `90 până în prezent, evidențiind suportul oferit de SUA de-a lungul anilor țării noastre, atât în parcursul său european, cât și în relațiile tensionate cu Rusia. Totodată, autorul consideră că, în ultima perioadă, autoritățile de la Chișinău acordă o atenție sporită Bruxeless-ului, SUA fiind prioritatea secundară

Descărcaţi româna   english   русский

Ciurea C. Starea de inerție a integrării europene în Republica Moldova=Inertia of European integration in the Republic of Moldova= Состояние инерции европейской интеграции в Республике Молдова - Februarie 2014. - 3 p.

În lucrarea sa, autorul analizează politicile de integrare europeană promovate de autorități și modul în care societatea civilă le percepe și le susține. Potrivit expertului, sprijinul pentru ideea Europeană este în continuă scădere, iar nivelul de susținere este inferior celui din perioada guvernării comuniste (2005-2009). În aceste condiții, agenda europeană este promovată într-un cerc îngust de oameni, transformându-se treptat într-o afacere de grup, critica proceselor integraționiste de către opoziție este una confuză, axându-se mai mult pe un deficit de europenism decât pe demolarea ideii Europene. Toate aceste tendințe fac ca procesul de integrare europeană a Republicii Moldova să devină din ce în ce mai impopular

   Descărcaţi  româna  english  русский 

Tăbîrță I., Ciurea ,Politica externă a Republicii Moldova în anul 2013 – începutul ireversibilităţii integrării europene?=Foreign policy of the Republic of Moldova in 2013 – the beginning of European integration irreversibility?. -  Ianuarie 2014. - 4 p.


 În lucrare, autorii fac o trecere în revistă a celor mai importante evenimente politice din anul precedent și posibilele efecte pentru anul curent. Potrivit autorilor, axa cronologică a vieții politice în Republica Moldova, în anul 2013, poate fi divizată în două perioade distincte – internă, marcată de criza politică de la început de an, și externă, determinată de summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, la 28-29 noiembrie.  

La Vilnius, Republica Moldova a început cu adevărat, nu doar declarat și mimat, procesul de europenizare a statului. Ireversibilitatea acestui proces va putea fi estimată doar dacă Republica Moldova își va menține actuală direcție vectorială până la Riga. Numai atunci vom stabili exact valoarea politică și geopolitică a anului 2013 pentru Republica Moldova, se mai arată în lucrare.

 Descărcaţi   româna  english  русский 

 
2013



13.12.2013

Ţugui E. De la Vilnius la Riga: Republica Moldova şi dinamica Parteneriatului Estic. - Ch.., 2013. - 4 p. 

În lucrarea sa, autorul explică semnificația Acordului de Asociere cu UE pentru statele Parteneriatului Estic și consecințele summitului de la Vilnius pentru acestea.



 Descărcaţi  româna  



12.11.2013

Litra L. E timpul pentru un regim liberalizat de vize pentru R. Moldova

Autorul analizează evoluția parcursului întreprins de autoritățile de la Chișinău pentru a obține regim liberalizat de vize pentru RM, argumentând avantajele acestuia.

 Descărcaţi  româna   engleza, rusa,

18.10.2013

Țugui E .Presiunile Rusiei şi parcursul european al Republicii Moldova
 Autorul recomandă convenirea cu UE asupra unui mecanism care să facă sustenabile reformele structurale conexe integrării europene, cu penalităţi, dar într-un proces de integrare ireversibil. Presiunile Rusiei nu pot fi de fiecare dată un argument suficient pentru avansarea în procesul de integrare europeană, în timp ce clasa politică din Republica Moldova încă mai trebuie monitorizată, penalizată şi ghidată de către instituţiile europene.

 Descărcaţi  româna  english 

03.09.2013

Țugui E Ecuaţia internaţionalizării: conflictul transnistrean şi integrarea europeană a Republicii Moldova.
 

Autorul vine cu o serie de recomandări privind două aspecte importante, cum sunt reintegrarea țării și integrarea europeană. Expertul recomandă autorităților să solicite ”UE şi statelor membre ca la Vilnius să fie parafat un document care să conţină perspectiva aderării la UE pentru Republica Moldova, să devină cel puţin stat potenţial candidat la aderare”.Cel puțin, consideră autorul, ”acesta trebuie să fie rostul Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, după cum şi principala sarcină a Ambasadelor moldoveneşti acreditate în statele UE”.Această prevedere ar fi principalul semnal că parcursul european nu poate fi obstrucţionat de conflictul transnistrean şi realităţile conexe actuale. Aceasta ar însemna că Uniunea Europeană nu va permite de acum încolo ca un regim neconstituţional să blocheze perspectiva de dezvoltare a unui stat european cu peste patru milioane de cetăţeni. 

Descărcaţi  româna  english  русский 

04.06.2013

Cepoi M. „Moldova - criticată de Fule și încurajată de Rogozin. Quo vadis?”

O nouă ediţie a  Buletinului - despre motivele opunerii Rusiei la integrarea europeană a RM şi mesajele oficialilor europeni în urma evenimentelor politice de la Chişinău, Autorul consideră că  ar fi oportun ca UE să parafeze cele două documente la summitul de la Vilnius, chiar dacă mai rămân obiective nerealizate. Asta ar menține R. Moldova pe făgaşul integrării europene.

româna  english    

29.03.2013

Conflictul transnistrean și integrarea europeană a Republicii Moldova: cazul regimului liberalizat de vize

Integrarea europeană a devenit principala premisă pentru modernizarea şi dezvoltarea Republicii Moldova, după cum a devenit şi principala strategie de soluţionare a conflictului transnistrean şi asigurare a integrităţii teritoriale.

O formulă inversată, care ar condiţiona integrarea europeană (liberalizarea regimului de vize) cu soluţionarea conflictului transnistrean sau care ar presupune integrarea europeană fără cetăţenii din stânga Nistrului, este inacceptabilă pentru Republica Moldova. Indiferent de cum (răs)tălmăcim declaraţiile lui Štefan Füle sau ale lui Dirk Schuebel, acestea nu sunt optimiste pentru Republica Moldova şi este bine să nu fie consfinţite într-un document oficial al Uniunii Europene. Cetăţenii moldoveni nu pot fi condamnaţi de a circula liber doar în spaţiul post-sovietic, în timp ce conflictul transnistrean nu va fi soluţionat dacă va fi făcută o diferenţă între cetăţenii de pe malul stâng şi cei de pe malul drept al Nistrului, consideră autorii.

  româna  english 

19.03.2013

Ciurea C.Chinurile politicii externe ale Republicii Moldova



Deprecierea obiectivelor politicii externe a Republicii Moldova reprezintă o consecinţă firească a strategieiGuvernului Filat de a prezenta doar avantajele procesului de integrare europeană fără a ţine contde riscurile lui. O asemenea strategie s-a dovedit funcţională şi a dat rezultatele scontate în cazul tuturor statelor din Europa Centrală, de Est şi Balcanii de Vest care au aderat la UE în condiţiile existenţei unor circumstanţe favorabile. Schimbarea conjuncturii politice în interiorul UE şi slăbirea elanului favorabil extinderii a creat o situaţie paradoxală în care un guvern dedat în intregime cauzei proeuropene devine slab şi nu-şi poate respecta angajamentele în faţa electoratului. Evident, Guvernul Filat n-a căzut din cauza responsabilizării lui pentru eşecul agendei europene dar acest lucru putea să se întîmple mai tîrziu în cazul în care Guvernul rezista moţiunii de cenzură şi nu ar fi putut să justifice după Vilinus ratarea obiectivelor anunţate.

rom  eng

07.02.2013     Tugui E .Republica Moldova şi politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene: perspectivele cooperării. -   5 p.

romana   english  
  
04.02.2013   Tăbîrţă I.  Impactul relatiilor ruso-germane asupra viitorului european al Republicii Moldova . - 5 p.
  romana   english  
  
31.01.2013      Gotișan I. Securitatea frontaliera in contextul viitorului regim liberalizat de vize
  romana   english  . -  6 p.
  
30.01.2013     Ciurea C.  Obiectivele politicii externe ale Republicii Moldova in 2013. -  4 p.
  romana   english  
  
28.01.2013      Bucătaru V. Lipsa unei strategii de comunicare eficiente privind vectorul european: moft sau necesitate?.- 3 p.
  romana   english

21.01.2013      Ţîcu  O. Optiuni geopolitice ale Republicii Moldova in perspectiva istorica. - 4 p.
  romana   english

                                                                   2012
      
14.12.2012     Ciurea C. Consecintele disparitiei consensului national privind integrarea europeana. - 4 p.
romana   english   
  
13.12.2012      Vizita lui Barroso si viitorul european al Republicii Moldova
româna   english 
  
07.12.2012   Muntean I. Nemultumirile Federatiei Ruse fata de pachetul III energetic ? importanta acestuia pentru Republica Moldova
 english
  
29.11.2012     Țîcu O. Alegerile parlamentare din Ucraina (2012) si perspectiva europeana a R. Moldova. - 4 p.
româna   english    



05.11.2012 Țugui E,. Nesustenabilitatea negocierilor privind reglementarea diferendului transnistrean sau de ce securitatea contează. - 5 p.

româna   english

 12.07.2012 Fala A. Imunitatea Republicii Moldova în condiţiile epidemiei economice din UE  . - 5 p.

english

25.04.2012  Miuntean I.  Vulnerabilitatea securitatii energetice in Europa de Est si testarea angajamentelor privind pachetul energetic III (Cazul Republicii Moldova si Ucrainei). - 4 p.
româna   english 

 06.04.2012  Tăbîrță I. Sedinta comuna a guvernelor Republicii Moldova si Romaniei -“ evolutia relatiilor moldo-romane in functie de factorul politic. - 4 p.
româna   english


ARHIVA