Libera circulație a cetățenilor,
consfințită în tratatele UE, este o componentă esențială a pieței unice
și un element central al succesului acesteia: ea stimulează creșterea economică
deoarece permite cetățenilor să călătorească și să facă cumpărături
indiferent de frontiere. De asemenea, libera circulație a lucrătorilor
aduce beneficii nu numai lucrătorilor implicați, ci și economiilor
statelor membre, permițând o corelare eficientă a competențelor cu
posturile vacante pe piața forței de muncă din UE. În pofida crizei
economice, în prezent există aproximativ 2 milioane de locuri de muncă vacante în UE.
Ce înseamnă libera circulație a cetățenilor?
Cu 20 de ani în urmă, prin Tratatul de la Maastricht, dreptul la liberă circulație a fost recunoscut tuturor cetățenilor UE,
indiferent dacă sunt sau nu activi din punct de vedere economic, el
reprezentând una dintre libertățile fundamentale oferite prin legislația
UE (articolul 21 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Dreptul la liberă circulație este un element esențial al cetățeniei UE.
Normele și condițiile specifice
care reglementează libera circulație și șederea sunt prevăzute într-o
directivă adoptată de statele membre în 2004 (Directiva
2004/38/CE).
Libera circulație este cel mai
prețuit drept conferit de cetățenia UE: pentru 56 % dintre cetățenii
europeni, libera circulație reprezintă cea mai mare realizare a Uniunii
Europene. Într-adevăr, din ce în ce mai mulți europeni beneficiază de
acest drept și locuiesc într-un alt stat membru al UE: la sfârșitul
anului 2012, 14,1 milioane de cetățeni locuiau în alt stat membru decât
statul lor de origine, pentru o perioadă de un an sau mai mult. În
sondajele Eurobarometru, peste două treimi dintre europeni consideră că
libera circulație a persoanelor în UE aduce beneficii economice țării
lor (67 %).
Cine beneficiază de dreptul la liberă circulație?
Primele trei luni:
Orice cetățean al UE are dreptul de a locui pe teritoriul unui alt stat
membru al UE pentru o perioadă de cel mult trei luni fără a fi supus
unor condiții sau formalități.
După primele trei luni:
Dreptul de ședere în altă țară a UE al cetățenilor Uniunii Europene
pentru o perioadă de peste trei luni este supus anumitor condiții, în
funcție de statutul lor în statul membru gazdă:
Lucrătorii și persoanele care desfășoară activități independente, precum și membrii direcți ai familiilor lor, beneficiază de dreptul de ședere fără să fie supuși unor condiții specifice.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă
beneficiază de dreptul de ședere fără condiții timp de șase luni sau
chiar mai mult, dacă își caută în continuare un loc de muncă în țara UE
gazdă și au „șanse reale” de a fi angajați. Persoanele aflate în
căutarea unui loc de muncă își pot transfera drepturile la indemnizația
de șomaj din statul membru de origine, pe o perioadă de cel puțin trei
luni, în perioada în care își caută un loc de muncă în alt stat membru,
dacă au fost în prealabil înregistrate ca șomeri în statul membru de
origine.
Studenții și alte persoane inactive din punct de vedere economic (ex. șomeri, pensionari, etc.) au dreptul de ședere pe o perioadă mai lungă de trei luni dacă ei și familiile lor dispun de resurse financiare suficiente astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistență socială al țării UE gazdă, precum și de asigurare de sănătate.
După cinci ani:
După cinci ani de ședere legală continuă, cetățenii UE și membrii
familiilor lor obțin dreptul de a locui în mod permanent în statul
membru gazdă. Odată dobândit, acest drept nu mai este supus condițiilor
aplicabile în cei cinci ani precedenți.
2. Asistența socială și prestațiile
Cine are dreptul la asistență socială?
Asistența socială este o
„prestație de subzistență” și constă de regulă în prestațiile plătite
pentru acoperirea cheltuielilor minime necesare traiului sau în
asistența plătită în circumstanțe speciale în viață.
Cetățenii UE care locuiesc legal
în alt stat membru al UE trebuie să beneficieze de același tratament ca
și cetățenii statului membru respectiv. Prin urmare, datorită
principiului egalității de tratament, ei au, în general, dreptul de a
beneficia de prestații și de avantaje sociale și fiscale, inclusiv de asistență socială, în același mod ca și resortisanții țării gazdă.
Cu toate acestea, legislația UE prevede garanții în ceea ce privește accesul la asistența socială pentru cetățenii mobili din UE inactivi din punct de vedere economic, pentru a proteja statele membre gazdă împotriva obligațiilor financiare nejustificate.
Primele trei luni: Statul membru gazdă nu este obligat de legislația UE să acorde asistență socială cetățenilor UE care sunt inactivi din punct de vedere economic în cursul primelor trei luni de ședere.
După trei luni și timp de maximum cinci ani:
În practică, este puțin probabil ca cetățenii UE inactivi din punct de
vedere economic să fie eligibili pentru prestații de asistență socială,
pentru că, pentru obținerea dreptului de ședere, ei ar trebui să
demonstreze autorităților naționale că posedă resurse suficiente (a se
vedea mai sus).
În cazul în care ei solicită
prestații de asistență socială, de exemplu deoarece situația lor
economică se deteriorează ulterior, cererea trebuie să fie evaluată în
funcție de dreptul lor la egalitate de tratament. Dar și în acest caz,
legislația UE prevede garanții:
În primul rând, în cazuri
specifice, solicitarea de asistență socială poate da naștere la o
suspiciune rezonabilă din partea autorităților naționale cu privire la
faptul că este posibil ca persoana să fi devenit o povară excesivă
pentru sistemul de asistență socială.
În plus, statul membru poate
acorda o prestație de asistență socială sau o prestație specială de tip
necontributiv (adică prestații care au elemente de securitate socială și
de asistență socială în același timp și care intră sub incidența
Regulamentului 883/2004), cu condiția ca cetățeanul respectiv să
îndeplinească cerințele pentru obținerea dreptului legal de ședere pe o
perioadă mai mare de trei luni. Cu toate acestea, statul membru nu poate
refuza să acorde aceste prestații în mod automat cetățenilor inactivi
ai UE, iar aceștia nu pot fi automat considerați ca neavând resurse
suficiente și, prin urmare, fără drept de ședere.
Autoritățile naționale ar trebui
să evalueze situația individuală, luând în considerare o serie de
factori (suma, durata, natura temporară a dificultăților, amploarea
totală a poverii pentru sistemul de asistență național).
Dacă, pe baza
unei astfel de evaluări individuale, autoritățile concluzionează că
persoana în cauză a devenit o povară excesivă, ele îi pot retrage
dreptul de ședere.
După cinci ani:
Cetățenii UE care au dobândit dreptul de ședere permanentă au dreptul
la asistență socială în același mod ca și cetățenii statului membru
gazdă. Legislația UE nu permite nicio derogare în acest sens.
Cine are dreptul la prestații de asigurări sociale?
Prestațiile uzuale de asigurări
sociale sunt pensia de vârstă, pensia de urmaș, alocațiile de
invaliditate, prestațiile în caz de boală, indemnizația de naștere,
indemnizația de șomaj, prestațiile familiale sau asigurările de
sănătate.
Statele membre își stabilesc propriile norme de asigurări sociale în funcție de circumstanțele proprii. UE coordonează normele de asigurări sociale [Regulamentele (CE) No 883/2004 și 987/2009]
numai în măsura necesară pentru a se asigura că cetățenii UE nu își
pierd drepturile la asigurări sociale atunci când se deplasează în
Uniune.
Aceasta înseamnă că prestațiile
oferite, condițiile de acordare (în funcție de perioada de activitate),
durata lor și suma plătită se stabilesc conform legislației țării gazdă.
Prin urmare, dreptul la prestații diferă de la un stat membru la altul.
(Regulamentul 883/2004/CE)
garantează doar faptul că cetățenii UE care beneficiază de mobilitate
se bucură de asigurare socială după mutare, în principal prin faptul că
decide care dintre statele membre în cauză este responsabil pentru
acordarea asigurării sociale.
Lucrătorii
— salariați sau independenți —și persoanele aflate în întreținerea lor
beneficiază de sistemul de asigurări sociale din țara gazdă în aceleași
condiții ca și resortisanții țării respective - deoarece ei contribuie,
precum toți ceilalți lucrători naționali, prin cotizații și impozite la
fondurile publice din care sunt finanțate prestațiile.
Pentru cetățenii UE care beneficiază de mobilitate și care nu lucrează
în statul membru gazdă, regula privind statul în care se lucrează nu
poate fi aplicată deoarece, prin definiție, aceste persoane nu lucrează
în nicio țară. În temeiul legislației UE privind coordonarea sistemelor
de asigurări sociale, statul membru de reședință devine responsabil
pentru asigurările sociale ale cetățenilor numai după ce aceștia sunt
supuși unei verificări stricte privind reședința uzuală, care să ateste
că aceștia au o legătură reală cu statul membru în cauză. Criteriile
stricte ale acestei verificări asigură faptul că cetățenii care nu
lucrează pot avea acces la asigurări sociale într-un alt stat membru
numai după ce și-au transferat cu adevărat centrul de interes în statul
respectiv (de exemplu familiile lor s-au mutat în statul respectiv).
3. Impactul mobilității cetățenilor UE asupra sistemelor naționale de asigurări sociale
În conformitate cu
cifrele comunicate de statele membre și cu un
studiu publicat în octombrie 2013
de Comisia Europeană în majoritatea țărilor UE, cetățenii UE din alte
state membre nu fac uz de prestațiile sociale mai mult decât
resortisanții țării gazdă. În majoritatea țărilor incluse în studiu,
cetățenii UE care beneficiază de mobilitate au șanse mai mari să
primească ajutoare pentru locuințe și indemnizații familiale.
În cazul specific al prestațiilor
în bani precum pensiile sociale, alocațiile de invaliditate și
alocațiile cu caracter necontributiv pentru persoanele aflate în
căutarea unui loc de muncă, finanțate din impozitele generale și nu din
contribuțiile persoanelor în cauză (așa-numitele prestații speciale
necontributive în bani), studiul arată că cetățenii
UE care beneficiază de mobilitate și sunt inactivi din punct de vedere
economic reprezintă o foarte mică parte din beneficiari și că
impactul cererilor din partea acestei categorii asupra bugetelor
naționale de securitate socială este foarte mic. Ei reprezintă mai puțin
de 1 % din totalul beneficiarilor (cetățeni ai UE) în șase țări incluse
în studiu (Austria, Bulgaria, Estonia, Grecia, Malta și Portugalia) și
între 1 % și 5 % dintre beneficiari în alte cinci țări (Germania,
Finlanda, Franța, Țările de Jos și Suedia).
Studiul a constatat, de asemenea, că:
munca este motivul pentru care marea majoritate a cetățenilor UE se mută într-o altă țară a UE
ratele de încadrare în muncă ale acestor cetățeni UE care beneficiază de mobilitate au crescut în ultimii șapte ani
în medie, procentul de încadrare în muncă
al acestor persoane este mai mare decât în rândul cetățenilor țărilor
gazdă (în parte deoarece primii sunt mai numeroși în categoria de vârstă
15-64 de ani decât cetățenii țărilor gazdă)
cetățenii UE care beneficiază de mobilitate
și sunt inactivi reprezintă un procent foarte mic din populația totală a
fiecărui stat membru și între 0,7 % și 1 % din totalul populației UE
în medie, cheltuielile cu asistența
medicală acordată cetățenilor UE care beneficiază de mobilitate și care
sunt inactivi sunt foarte mici în raport cu valoarea totală a
cheltuielilor de sănătate (0,2 % în medie) sau cu dimensiunea economiei
țărilor gazdă (0,01 % din PIB în medie).
Cetățenii
UE mobili reprezintă o parte foarte mică a celor care primesc prestații
speciale necontributive, acestea prezentând concomitent caracteristici
de securitate socială și de asistență socială: mai puțin de 1 % dintre
toți beneficiarii (care sunt cetățeni UE) în șase țări (Austria,
Bulgaria, Estonia, Grecia, Malta și Portugalia); între 1 % și 5 % în
cinci alte țări (Germania, Finlanda, Franța, Țările de Jos și Suedia),
și peste 5 % în Belgia și Irlanda (cu toate că cifrele pentru Irlanda
sunt estimate bazate pe cereri)
Nu există nicio relație statistică între generozitatea sistemelor de protecție socială și influxurile de cetățeni mobili din UE
Principalele caracteristici ale cetățenilor mobili din UE care nu au un loc de muncă sunt următoarele:
64 % dintre aceștia au lucrat anterior în actuala țară de reședință
71 % dintre aceștia sunt pensionari, studenți și persoane în căutarea unui loc de muncă
79 % dintre aceștia trăiesc într-o gospodărie cu cel puțin un membru încadrat în muncă.
Rezultatele celui mai recent studiu completează rezultatele altor studii, toate arătând că lucrătorii din alte state membre aduc o contribuție netă la finanțele publice din țara gazdă.
De obicei, contribuția lucrătorilor UE din alte state membre la
bugetele țărilor gazdă (sub formă de impozite și asigurări sociale) este
mai mare decât prestațiile pe care le primesc, deoarece ei sunt în
general mai tineri și mai activi din punct de vedere economic decât
forța de muncă din țara gazdă. Aceste studii includ studiul OCDE
intitulat Perspectivele privind migrația internațională (2013), studiul Centrului pentru cercetare și analiză a migrației Assessing the Fiscal Costs and Benefits of A8 Migration to the UK (Evaluarea costurilor și a beneficiilor fiscale ale migrației provenind din țările A8 în Regatul Unit) și recentul studiu realizat de Centre for European Reform.
4. Cum să facem față unor eventuale abuzuri?
Care sunt instrumentele prevăzute de legislația UE pentru a ajuta statele membre să evite abuzurile?
Legislația UE prevede măsuri solide pentru a preveni utilizarea abuzivă a dreptului la libera circulație.
Normele UE privind libera
circulație a cetățenilor permit statelor membre să ia măsuri eficiente
și necesare de combatere a abuzurilor, cum ar fi căsătoriile de
conveniență, și a fraudelor, cum ar fi falsificarea de documente sau
alte acțiuni artificiale sau înșelătoare care au ca scop exclusiv
dobândirea dreptului la liberă circulație, prin respingerea sau
retragerea drepturilor conferite prin Directiva 2004/38 (articolul 35). Aceste măsuri trebuie să fie proporționale și sunt supuse garanțiilor procedurale prevăzute în directivă.
Autoritățile naționale pot să
investigheze cazurile individuale atunci când au suspiciuni bine
întemeiate privind un eventual abuz și, dacă ajung la concluzia că este
vorba într-adevăr de un abuz, ele pot să retragă dreptul de reședință al
persoanei respective și să o expulzeze din teritoriul respectiv.
În plus, după ce au evaluat toate
circumstanțele relevante și în funcție de gravitatea infracțiunii (de
exemplu, falsificarea unui document, căsătorie de conveniență cu
implicarea crimei organizate), autoritățile naționale pot, de asemenea,
să concluzioneze că persoana respectivă reprezintă o amenințare reală,
continuă și suficient de gravă pentru ordinea publică și, pe această
bază, ele pot să emită o interdicție de intrare pe lângă ordinul de
expulzare, interzicând, astfel, o nouă intrare a persoanei respective pe
teritoriul lor pentru o anumită perioadă de timp.
Care sunt propunerile Comisiei ca răspuns la îngrijorările statelor membre?
În 25 noiembrie, Comisia Europeană a prezentat
cinci acțiuni concrete
care necesită cooperarea statelor membre pentru a fi duse la bun
sfârșit. Acestea sunt exemple concrete privind modul în care UE poate
ajuta autoritățile naționale și locale să maximizeze avantajele liberei
circulații a cetățenilor UE, să combată cazurile de abuz și de fraudă,
să soluționeze provocările legate de incluziunea socială și să utilizeze
fondurile disponibile pe teren.
Combaterea căsătoriilor de conveniență:
Comisia va ajuta autoritățile naționale la implementarea normelor UE
care le permit să combată eventualele abuzuri privind dreptul la libera
circulație prin pregătirea, până în primăvara anului 2014, a unui Manual referitor la căsătoriile de conveniență.
Aplicarea normelor UE de coordonare a securității sociale: Comisia a conlucrat îndeaproape cu statele membre pentru a clarifica „verificarea reședinței uzuale” utilizată în normele UE privind coordonarea securității sociale (Regulamentul 883/2004/CE) în cadrul unui ghid practic publicat la data de 13 ianuarie 2014
Criteriile stricte ale acestei verificări asigură faptul că cetățenii
care nu lucrează pot avea acces la asigurări sociale într-un alt stat
membru numai după ce și-au transferat cu adevărat centrul de interes în
statul respectiv (de exemplu familiile lor s-au mutat în statul
respectiv).
Soluționarea provocărilor din domeniul incluziunii sociale: Ajutarea statelor membre să utilizeze în continuare Fondul social european pentru
a soluționa problemele de incluziune socială
Promovarea schimbului de cele mai bune practici între autoritățile locale:
Comisia va ajuta autoritățile locale să facă cunoscute la nivel
european cele mai bune practici pentru a implementa normele de liberă
circulație și pentru a răspunde provocărilor legate de incluziunea
socială. Comisia va realiza un studiu de evaluare a impactului liberei
circulații în șase orașe mari, care va fi prezentat în cadrul unei întâlniri cu primari din întreaga Europă, la data de 11 februarie 2014
Asigurarea aplicării pe teren a normelor UE privind libera circulație: Comisia va înființa înainte de sfârșitul anului 2014 un modul de formare profesională online
pentru a ajuta personalul autorităților locale să înțeleagă pe deplin
și să aplice întocmai drepturile la liberă circulație în UE. Comisia a
propus înființarea unor organisme de sprijin juridic și informare pentru
lucrătorii mobili din UE în toate statele membre (a se vedea IP/13/372).
La data de 17 ianuarie 2014, Comisia va prezenta o propunere de
modernizare a EURES, rețeaua europeană a serviciilor de ocupare a forței
de muncă, pentru a întări rolul și impactul acestora la nivel național,
pentru a îmbunătăți coordonarea mobilității forței de muncă în UE și
pentru a face ca EURES să devină un instrument european foarte util
pentru recrutarea și plasarea forței de muncă.
Informații suplimentare
Postări
