În ultimii doi ani, Consiliul European și Consiliul s-au
concentrat, în mare parte a timpului, asupra combaterii crizei. Deși
această sarcină este „departe de a se fi încheiat”, președintele
Consiliului European, dl Van Rompuy, a declarat, la 29 iunie, că
„trebuie să ne concentrăm mai mult asupra dezvoltării unei agende
pozitive”.
Într-un document distribuit membrilor Consiliului European cu ocazia
reuniunii lor din iunie, președintele Van Rompuy a stabilit o serie de
teme majore, care vor necesita atenția liderilor UE în următorii ani.
Prioritățile-cheie vor fi, în continuare, stimularea creșterii economice
a locurilor de muncă, aprofundarea pieței interne și consolidarea
uniunii economice și monetare (UEM). Un loc important pe agenda celei de
a doua jumătăți a anului 2012 îl vor ocupa, de asemenea, negocierile pe
tema cadrului financiar (CFM) al UE pentru perioada 2014-2020.
Programul provizoriu prevede, de asemenea, o perioadă de timp pentru
axarea pe teme specifice, printre care se numără inovarea,
competitivitatea industrială, comerțul și apărarea. În plus,
președintele Van Rompuy a anunțat că ar dori să se acorde timp „unei
reflecții comune asupra viitorului ideii europene”.
Va fi nevoie de eforturi susținute, intenția fiind aceea de a
organiza șase reuniuni ale Consiliului European în fiecare an. După cum a
conchis președintele Van Rompuy: „Sarcinile care se aștern dinaintea
noastră sunt colosale, dar […] acestea pot și vor fi abordate.”
- Cadrul financiar multianual
- uniunii economice și monetare (UEM)
- Pact pentru creștere economică și locuri de muncă
- Semestrul european
- Strategia Europa 2020
- Pieței interne
- Comerț
- Agenda digitală și politica în materie de inovare
- competitivitatea industrială
- Energiei
- Libertate, securitate și justiție
- Extinderea
- G8 și G20
- Partenerii și regiunile-cheie
- Vecinătatea
- Conflictele și situațiile de criză regionale
- Apărare
- Ideii europene
Vezi de asemenea: