Faceți căutări pe acest blog

Noutăţi UE-RM - Octombrie 2014

septembrie 2014
august2014
 iulie 2014
 Iunie 2014
Mai 2014

 Aprilie 2014
Martie 2014
Februarie 2014
Ianuarie 2014
Arhiva 2011-2013




   
31.10.2014

 La Chișinău s-a desfășurat  Conferinţa națională cu genericul „Cooperarea transfrontalieră: realizările Republicii Moldova în perioada 2007-2013, 

care a adunat oficialii și instituțiile implicate în implementarea Programelor de Cooperare Transfrontalieră. Totodată, la discuții au luat parte și reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, dar și beneficiari ai proiectelor de cooperare transfrontalieră și organizații active în dezvoltare regională.

Scopul acestei conferințe a fost acel de a prezenta ultimele evoluții și realizări în implementarea proiectelor care sunt finanțate de Programele de Cooperare Transfrontalieră eligibile pentru Moldova.  În cadrul sesiunilor de discuții, s-a vorbit și despre viitoarele Programe de Cooperare Transfrontalieră finanțate în cadrul Instrumentului European de Vecinătate (IEV) pentru perioada 2014-2020. Vorbitorii au menționat și faptul că R. Moldova va trebui să își asume mai multe responsabilități la nivel național, în rezultatul implementării „principiului gestionării comune”.

Detalii

30.10.2014

 Semnarea Acordului  cu BERD privind modernizarea sistemului termoenergetic din Bălţi

Directorul adjunct al Departamentului Infrastructura Municipală şi de Mediu al BERD Lin o'Grady. a afirmat că scopul Acordului este finanțarea unui proiect important care să îmbunătățească sistemul de termoficare din zonă și să ofere populației servicii de calitate.

Valoarea totală a proiectului este de 10 milioane de euro, dintre care
  •  trei milioane vor fi oferite în calitate de grant din partea Fondului Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu,
  •  iar şapte milioane vor constitui investiţiile BERD, oferite în condiţii avantajoase pe un termen de 15 ani, o perioadă de graţie de 3 ani şi dobânda la rata LIBOR + marja 1-2%.
 Urmare a realizării Acordului, se estimează o creştere a producerii de energie termică cu aproape 60 la sută, reducerea consumului de energie electrică cu 30%, dar şi îmbunătăţirea calităţii mediului ambiant din Bălţi datorită modernizării tehnologice a întreprinderii. Va fi înlocuit echipamentul specializat al furnizorului de energie termică, inclusiv cazanul care funcţionează acum pe bază de cărbune cu unul pe bază de combustibil ecologic (biomasă). De asemenea, proiectul prevede instalarea punctelor termice individuale în clădirile din Bălţi, care vor permite un control eficient al consumului de energie termică.

Detalii rom 
eng

27.10.2014

  Deschiderea oficiului Băncii  Europene de Investiţii în Moldova

Biroul a fost inaugurat de către vicepreședintele BEI, Wilhelm Molterer, în prezența prim-ministrului Republicii Moldova, Iurie Leancă, a șefului Delegației UE în Moldova, Pirkka Tapiola, dar și ambasadori ai statelor membre ale UE e și reprezentanți ai Guvernului și mediului de afaceri.
„R. Moldova este beneficiarul nr. 1 al creditelor BEI dintre țările Parteneriatului estic pe cap de locuitor. Există un potențial excelent pentru creșterea în continuare a sprijinului nostru, așa cum țara are drept scop integrarea economică mai profundă în Uniunea Europeană, după crearea unei zone de liber schimb. Ne-ar dori să folosim acest potențial la maximum”, a declarat vicepreședintele BEI Wilhelm Molterer.
Din 2007, Banca a sprijinit realizarea, în Republica Moldova, a 13 proiecte investiţionale, estimate la 586 de milioane de euro, în domenii precum transporturile, infrastructura drumurilor, aprovizionarea cu apă și canalizare, energetică, agricultura şi vinificaţia. O parte importantă a împrumuturilor BEI a fost însoțită de subvenții din partea UE, din Facilitatea de Investiții pentru Vecinătate.

Mai mult  eng   rom

22.10.2014

BERD şi Moldova îşi unesc forţele pentru ameliorarea climatului investiţional


 Un Memorandum de înţelegere  a fost semnat de Prim-ministrul Iurie Leancă, în prezenţa şefei oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) la Chişinău, Julia Otto. Din partea acestei instituţii financiare, documentul a fost semnat la Londra de președintele BERD, Suma Chakrabarti. 
 
Iniţiativa vizează îmbunătăţirea climatului investiţional şi consolidarea guvernării corporative în RM. Astfel, Memorandumul prevede consolidarea Consiliului Economic al Prim-ministrului susţinut de BERD şi accelerarea reformelor ţintite spre ameliorarea mediului de afaceri, instituirea unor mecanisme eficiente de asistenţă în domeniul investiţional, în vederea prevenirii concurenţei neloiale pe piaţa autohtonă, soluţionării alternative a litigiilor, precum şi dezvoltării procedurilor de arbitraj dintre participanţii mediului de afaceri din Moldova.În baza Memorandumului, BERD va oferi asistență tehnică suplimentară în domenii precum achiziţiile publice şi consolidarea capacităţilor judiciare. Părţile vor lucra împreună pentru a îmbunătăţi guvernarea corporativă în întreprinderile de stat şi instituţiile financiare, pentru consolidarea Consiliului Concurenței şi sporirea capacităţilor asociaţiilor de business din RM

  
 21.10.2014

Integrarea europeană pentru oameni 
Conferința Macro 2014  a  avut scopul de a oferi o platformă pentru discuții comprehensive despre riscurile și oportunitățile economice, politice și de securitate pentru Republica Moldova, și modul în care aceste riscuri și oportunități modelează traiectoria economică a Moldovei.

Conferința a fost structurată în 3 panele -


(1) Implicațiile economice și sociale cheie ale Acordului de Asociere cu UE,
(2) Economia politică a reformelor: Cum pot strategiile pe termen lung să funcționeze?,
(3) Sistemul de pensii din Republica Moldova: cine va plăti facturile pentru lipsa reformelor,
 în cadrul cărora s-a discutat despre riscurile și oportunitățile economice ale țării, dar și despre modul în care putem asigura un proces de integrare europeană care să servească interesului cetățenilor.
În cadrul conferinței a fost prezentat și Raportul de Stare a Țării 2014 – un document care analizează principalele tendințe și riscuri de dezvoltare ale țării în cele mai importante domenii: economie, piața muncii, capital uman, sectorul energetic, politica internă și externă, mediul ambiant și sistemul de pensionare. Detalii
 
17.10.2014


Dezbaterii publice cu tema: „Cultura politică în contextul polarizării opţiunilor politice în Moldova. Opţiunea pro-europeană: schimbarea ca şansă şi remedii contra fricii de schimbare



La dezbaterile publice au participat Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Igor Boţan, director al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Anatol Ţăranu, director al Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”.

Participanţii la dezbateri au menţionat că Uniunea Europeană este opţiunea firească pentru dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova, dar şi a celorlalte ţări din regiune. Chiar dacă unele categorii sociale, printre care şi minorităţile naţionale, se opun acestei opţiuni, un consens naţional în privinţa acestui vector trebuie şi poate fi atins numai prin respect reciproc în cadrul societăţii şi transparenţă în reforme. 
Mai mult Video IPN.md 



 16.10.2014

Recomandări adresate Republicii Moldova

Comisia Europeană a inclus Republica Moldova, Georgia și Ucraina, în testul european de stres privind aprovizionarea cu gaz pentru a vedea modul în care Europa ar putea face față unuia din cele mai rele scenarii privind aprovizionarea restricționata cu gaz , a declarat in cadrul unei conferință de presă la Bruxelles vicepreședintele Comisiei Europene pentru Energie, Gunther Oettinger. Mai mult   (ENG)  (ROM)



16.10.2014


Aderarea Republicii Moldova la Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă  Energetică şi Mediu (E5P)


Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat la 16 octombrie 2014 i Acordul de contribuţie cu privire la participarea Republicii Moldova în Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă  Energetică şi Mediu (E5P). 


Aderarea Republicii Moldova la E5P va genera proiecte în domenii precum creşterea eficienţei energetice, în special a întreprinderilor din sectorul municipal, ameliorarea sistemului de termoficare și aprovizionare cu apă, iluminarea stradală, eficientizarea energetică a edificiilor publice, înnoirea transportului public, gestionarea și reciclarea deșeurilor ș.a.
Moldova va beneficia de 20 mil. de euro din partea E5P pentru creșterea eficienței energetice

Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență  Energetică și Mediu  fost conceput pentru a promova investițiile în eficiența energetică în țările est-europene, Moldova fiind cea de-a doua țară, după Ucraina, care va beneficia de finanțare din partea Fondului.Mai mult

 16.10.2014

UE a sprijinit lansarea a 30 de afaceri şi crearea a 100 de noi locuri de muncă în sectorul de producere a biocombustibilului 

30 de afaceri au fost lansate şi dezvoltate şi circa 100 de noi locuri de muncă au fost create în sectorul de producere a biocombustibilului solid datorită Programului de leasing realizat de Proiectul Energie şi Biomasă în perioada 2012-2014. Antreprenorii agricoli au achiziţionat în rate, din fonduri europene, echipamente de producere a brichetelor/peletelor, de tocare, balotare şi transportare a biomasei. Echipamentele au fost acordate în condiţii avantajoase, cu plata în rate pe perioadă de 3 ani, 0% comision, 0%  dobândă şi  0%  TVA.Mai mult

16.10.2014


Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European recomanda aprobarea Acordului de Asociere cu RM

Într-un mesaj informal Comisia pentru Afaceri Externe a adoptat  joi cu 44 de voturi pentru, 3 împotrivă și nicio abținere, o recomandare Parlamentului European sa dea undă verde AA cu Moldova.


Parlamentul European ar trebui să aprobe Acordul de Asociere UE-Republica Moldova, a declarat Comisia pentru Afaceri Externe printr-un vot joi. Acordul, semnat la 27 iunie 2014 împreună cu Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, ar stabili o asociere politică și integrarea economică profundă intre UE și Moldova.

Detalii   eng     rom


10.10.2014

Planul Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE pentru 2014-2016 


a fost aprobat  la 7 octombrie 2014 prin HOTĂRÎREA  Guvernului RM Nr. 808  si  a fost publicat in  Monitorul Oficial.al RM - 2014 . - 10 octombrie ( Nr. 297-309) art Nr : 851

Detalii



09.10.2014

Cea de-a 23-a Reuniunea Consiliului Coordonator al Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina 

Agenda celei de-a 23-a Reuniuni include evaluarea raportului de activitate al EUBAM pentru lunile mai-septembrie 2014, revizuirea situaţiei curente şi a circulaţiei bunurilor şi persoanelor la frontiera moldo-ucraineană şi rolul Misiunii EUBAM în implementarea Acordurilor de Asociere ale Republicii Moldova și Ucrainei cu UE, inclusiv Zona de Comerț Liber.

Participanţii la reuniune au remarcat rolul Misiunii în consolidarea şi eficientizarea cooperării între serviciile partenere ale ambelor state, precum şi ale acestora cu instituţiile omoloage ale statelor membre UE. A fost exprimat interesul în implementarea proiectelor comune finanţate de UE, în cadrul Iniţiativei prioritare a Parteneriatului Estic privind Programul de Management Integrat al Frontierei, care oferă, în prezent, aproximativ 8 milioane de euro pentru  reconstruirea punctului de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene „Maiaki-Palanca-Udobnoe” într-un punct comun şi efectuarea patrulării comune pe sectoarele „verde” şi „albastru” ale frontierei de stat moldo-ucrainene”. 

Detalii