17-18.10.2014
Drepturile sociale nu sunt drepturi de categoria a doua: relansarea Cartei sociale europene la Torino
Detalii
Pagina Conferinţei
14-16.10.2014
Sesiunea Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa
Detalii
Pagina sesiunii
15.10.2014
Păstrarea modelului social al Europei
Mai mult
14.10.2014
Hotărârea CEDO în cauza Bondarenco împotriva Republicii Moldova
09.10.2014
Evoluţia sistemelor judiciare europene: Eficienţa şi calitatea justiţiei
08.10.2014
Detalii
29.09-03.10.2014
Sesiunea de toamnă a APCE
Pagina sesiunii APCE
Documente adoptate
Drepturile sociale nu sunt drepturi de categoria a doua: relansarea Cartei sociale europene la Torino
O Conferinţă la nivel înalt privind drepturile sociale a avut loc la Torino. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Europei, în contextul preşedinţiei italiene a Uniunii Europene.
Obiectivul Conferinţei a fost de a reuni factorii de decizie din Statele membre ale Consiliului Europei şi instituţiile sale, precum şi din cele ale Uniunii Europene, pentru a discuta despre relansarea sistemului normativ întemeiat pe Carta socială europeană, în vederea consacrării sale ca sursă de drept internaţional – alături de Convenţia europeană a drepturilor omului – în scopul promovării respectării tuturor drepturilor fundamentale.
În discursul său din cadrul sesiunii de inaugurare, Preşedintele APCE, Anne Brasseur, a reamintit că drepturile sociale trebuie să fie considerate ca drepturi ale omului fundamentale, indivizibile, interdependente şi complementare. “Acestea nu sunt drepturi de mâna a doua”, a declarat oficialul european.
În scopul asigurării coerenţei dispozitivelor naţionale în materie de drepturi sociale, ea a invitat toate Statele membre să ratifice textele prrtinente şi să creeze astfel un peisaj european armonizat. De asemenea, Anne Brasseur a încurajat parlamentele naţionale să se inspire totodată din Cartă şi din jurisprudenţa Comitetului european pentru drepturi sociale atunci când vor întocmi textele legislative la nivel naţional şi regional pentru a asigura implementarea Cartei sociale europene.
Detalii
Pagina Conferinţei
14-16.10.2014
Sesiunea Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa
La Strasbourg şi-a desfăşurat lucrările cea de-a 27-a sesiune a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale (Consiliul Europei), la care participă şi o delegaţia din Republica Moldova, condusă de dl Valeriu Chiveri, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, care a prezentat un raport la una dintre şedinţe dedicată tensiunilor separatiste din Ucraina şi ţările vecine. În rezultatul dezbaterilor a fost adoptată o Declaraţie la acest subiect, în spiritul "Declaraţiei de la Chişinău", adoptată de către Comitetul de monitorizare al Cartei europene a autonomiei locale.
În Declaraţie Congresul condamnă intervenţia militară a Rusiei în estul Ucrainei şi toate formele de presiune pe care aceasta le exercită asupra ţărilor din vecinătatea sa. În document se mai menţionază că securitatea întregului continent este pusă în pericol din cauza că Rusia în repetate rânduri a încălcat normele internaţionale, precum şi principiile şi valorile Consiliului Europei pe care s-a obligat să le respecte atunci când a aderat la această Organizaţie.
"Principiile dreptului internaţional cum ar fi integritatea teritorială, suveranitatea şi inviolabilitatea hotarelor recunoscute internaţional ale statelor sunt esenţiale pentru soluţionarea paşnică a conflictelor din Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova, care în prezent se confruntă cu mişcări separatiste. Separatismul armat, susținut de mercenari și intervenția trupelor străine, contravine valorilor apărate de Congres și a creat o criză umanitară pe care autoritățile naționale și comunitatea internațională trebuie să o rezolve împreună." - este menţionat în Declaraţie.
Alte subiecte discutate în cadrul sesiunii CALR au vizat situaţia persoanelor cu dizabilităţi în Statele membre ale Consiliului Europei, cooperarea inter-regională, rolul mass-media în edificarea unei democraţii participative, promovarea eticii publice şi prevenirea corupţiei la nivel regional.
În prima zi a sesiunii membrii Congresului l-au ales pe Jean-Claude Frécon (Franţa, SOC) în funcţie de preşedinte al CALR pentru o perioadă de doi ani.
Detalii
Pagina sesiunii
15.10.2014
Păstrarea modelului social al Europei
„Deşi criza economică intră în cel de-al şaptelea an, sfârşitul ei încă nu este vizibil. Ceea ce este mai grav, măsurile de austeritate, în majoritatea ţărilor, până în prezent au avut prea puţin efect asupra recensiunii economice, în schimb au degradat condiţiile de viaţă şi aşa dificile în care trăiesc milioane de oameni. Nu este surprinzător, în asemenea circumstanţe, că tot mai mulţi europeni dezamăgiţi susţin mişcările şi partidele populiste, ceea ce reprezintă o ameninţare gravă pentru stabilitatea societăţilor nostre », a declarat Nils Muižnieks, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, într-un nou articol publicat în Carnetul drepturilor omului.
Mai mult
14.10.2014
Hotărârea CEDO în cauza Bondarenco împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea sa în cauza Bondarenco împotriva Republicii Moldova (cererea nr. 10823/06).
Reclamanta în această cauză pretinde neexecutarea unei hotărâri definitive interne prin care i-a fost repartizată o locuinţă socială. Ea a invocat în special articolul 6 § 1 (dreptul la un process echitabil) şi articolul 1 din Protocolul nr. 1 (protecţia proprietăţii).
Curtea a constatat, în unanimitate, încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, și articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, menţionând că deja a adoptat hotărâri privind încălcările Convenției pe cauze similare (Olaru şi alţii împotriva Republicii Moldova (nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 şi 13136/07, § 61, 28 iulie 2009; Prodan împotriva Republicii Moldova, nr. 49806/99, § 56 şi 62)
În fața Curții reclamanta a fost reprezentă de S.Bivol, avocat din Chișinău.
09.10.2014
Evoluţia sistemelor judiciare europene: Eficienţa şi calitatea justiţiei
Comisia Europeană pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ) a Consiliului Europei a prezentat, în baza datelor cantitative şi calitative, cele mai importante tendinţe observate în 46 de ţări europene.
În cel de-a V-lea raport de evaluare, de la crearea CEPEJ în 2002, sunt prezentate următoarele constatări:
- efectele contradictorii ale crizei economice asupra bugetelor sistemelor judiciare;
- Statele europene cheltuie în mediu câte 60 euro pentru fiecare locuitor pe an;
- o participare sporită a utilizatorilor la costurile serviciului public al justiţiei; :
- o tendinţă spre externalizarea sarcinilor non-judiciare în cadrul instanțelor de judecată:
- în Europa s-a ameliorat accesul la justiţie;
- mai puţine instanţe de judecată;
- un corp judecătoresc stabil dar inegal în diferite State;
- „plafonul de sticlă” în corpul judecătoresc rămâne a fi o realitate;
- Instanţele judecătoreşti la modul general sunt capabile să facă faţă volumului de dosare;
- Dificultăţile examinării cauzelor penale se află în mod special al nivelul procuraturii;
- Independenţa funcţională a procurorilor nu este un principiu împărtăşit de toate Statele.
- O tendinţă europeană spre privatizare şi spre un profesionalism mai înalt în executarea deciziilor judecătoreşti.
08.10.2014
Jose Luis Herrero - noul Şef al Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova
Jose Luis Herrero a fost numit noul Șef al Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova începând din octombrie curent, fiind succesorul lui Ulvi Alkhundlu. Anterior, acesta a deținut funcția de Șef al Misiunii OSCE la Skopje, având o vastă experiență în oferirea asistenței structurilor guvernamentale în implementarea reformelor democratice, precum și în facilitarea dialogului și negocierilor instituționale.
Dl J.-L. Herrero a avut întrevederi cu Președintelui Parlamentului Igor Corman, în cadrul căreia au fost abordate subiecte cu privire la perspectivele cooperării între Parlamentul Republicii Moldova și Consiliul Europei, procesul de integrare europeană și modernizare a țării, inclusiv reforma Procuraturii, precum și situația politică internă.
Dl J.-L. Herrero a avut întrevederi cu Președintelui Parlamentului Igor Corman, în cadrul căreia au fost abordate subiecte cu privire la perspectivele cooperării între Parlamentul Republicii Moldova și Consiliul Europei, procesul de integrare europeană și modernizare a țării, inclusiv reforma Procuraturii, precum și situația politică internă.
Detalii
29.09-03.10.2014
Sesiunea de toamnă a APCE
La Strasbourg şi-a ţinut lucrările sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la care a participat şi delegaţia Parlamentului Republicii Moldova, condusă de Liliana Palihovici.
Printre subiectele principale ale sesiunii pot fi menţionate: o dezbatere de actualitate cu privire la criza din Ucraina şi o dezbatere privind lupta împotriva neonazismului. De asemenea, a fost înaintată o solicitare de dezbatere urgentă cu privire la « Pericolele pe care le prezintă « Statul islamic » şi violenţa împotriva creştinilor şi altor comunităţi religioase”. Alte subiecte înscrise pe agenda sesiunii: dezbaterile anuale ale OCDE şi BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), cu participarea conducătorilor acestor instituţii, rapoartele de monitorizare a Georgiei şi Albaniei, şi o dezbatere privind eventualele modificări ale procedurii de monitorizare a APCE.
În prima zi a sesiunii a fost desemnat câştigătorul celei de-a doua ediţii a Premiului pentru drepturile omului Václav Havel - Anar Mammadli, un proeminent apărător al drepturilor omului din Azerbaidjan.
Printre subiectele principale ale sesiunii pot fi menţionate: o dezbatere de actualitate cu privire la criza din Ucraina şi o dezbatere privind lupta împotriva neonazismului. De asemenea, a fost înaintată o solicitare de dezbatere urgentă cu privire la « Pericolele pe care le prezintă « Statul islamic » şi violenţa împotriva creştinilor şi altor comunităţi religioase”. Alte subiecte înscrise pe agenda sesiunii: dezbaterile anuale ale OCDE şi BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), cu participarea conducătorilor acestor instituţii, rapoartele de monitorizare a Georgiei şi Albaniei, şi o dezbatere privind eventualele modificări ale procedurii de monitorizare a APCE.
În prima zi a sesiunii a fost desemnat câştigătorul celei de-a doua ediţii a Premiului pentru drepturile omului Václav Havel - Anar Mammadli, un proeminent apărător al drepturilor omului din Azerbaidjan.
Pagina sesiunii APCE
Documente adoptate