DESCĂRCAŢI - pdf(eng), pdf(rom) |
Declaraţia finală şi recomandările celei de-a 17-a reuniuni a Comitetului de cooperare UE-Moldova = Final statement and recommendations of the 17th EU-Moldova PCC - Brussels. - 2013. - 8 p.
Comitetul de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova a adoptat o serie de recomandări adresate autorităţilor Republicii Moldova și Comisiei Europene în finalul celei de-a 17-a reuniuni, care s-a desfășurat la Bruxelles, în perioada 17-18 iunie 2013.
Forul parlamentar solicită șefilor de state sau de guverne din UE să afirme sprijinul lor pentru perspectiva Republicii Moldova de a adera la UE, în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic din noiembrie 2013 de la Vilnius, iar Comisiei Europene și Guvernului Republicii Moldova – să parafeze Acordul de Asociere UE – Republica Moldova, inclusiv Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, înaintea Summit-ului de la Vilnius și le recomandă să întreprindă toate eforturile necesare pentru semnarea Acordului în anul 2014.
Comitetul de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova salută alegerea Președintelui Parlamentului, numirea unui nou guvern proeuropean, care a pus capăt crizei politice și formarea ”Coaliției pentru Guvernare Pro Europeană”, care declară în documentul său constitutiv că prioritatea națională pentru Republica Moldova este continuarea cursului european de integrare. Declarația celei de-a 17-a reuniuni a Comitetului parlamentar invită autoritățile moldovenești să continue reformele ce contribuie la consolidarea democrației, a statului de drept, a drepturilor omului, precum și obținerea unei dezvoltări importante în domeniile economic, social și educațional. Comitetul solicită tuturor partidelor politice să asigure o funcționare imparțială, non-partizană și eficientă a tuturor instituțiilor de stat, iar UE și autorităților moldovenești – să-și consolideze eforturile pentru a demonstra că reformele inițiate de către Republica Moldova, în conformitate cu Agenda de asociere, vor servi intereselor cetățenilor săi, în special prin dezvoltarea instituțiilor stabile și imparțiale, prin crearea de oportunități economice favorabile și prin îmbunătățirea coeziunii sociale și a solidarității.
În recomandările adoptate, Comitetul de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova își exprimă regretul în legătură cu declarațiile, investigațiile și suspiciunile privind delictele și corupția în cadrul clasei politice moldovenești, administrației publice și sistemului judiciar, ce au dăunat discuțiilor democratice și au dus la subminarea încrederii populației în liderii politici și în instituțiile publice. Comitetul solicită autorităților din Republica Moldova să efectueze investigații amănunțite, imparțiale și în timp util pentru a clarifica acuzațiile, în vederea stabilirii adevărului judecătoresc bazat pe probe. În același timp, se recomandă ca decizia Curții Constituționale din 22 aprilie 2013 privind constituționalitatea decretului Președintelui cu privire la numirea candidatului la funcția de Prim-ministru să fie evaluată de către Comisia de la Veneția a Consiliului Europei.
Rezoluția Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova salută îmbunătățirea situației privind libertatea de exprimare și pluralismul în mass-media în Republica Moldova și încurajează autoritățile moldovenești în implementarea noilor reforme, în special cu privire la codul audiovizualului și în problema transparenței proprietății stațiilor radio și a posturilor de televiziune.
Forul parlamentar își exprimă încrederea că Republica Moldova va intensifica lupta cu corupția, în special prin reformarea sistemului de urmărire penală, de drept și de justiție, precum și asigurarea funcționării în deplină independență a Centrului Național Anticorupție.
În altă ordine de idei, rezoluția Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova subliniază că ”orice modificare legislativă la Legea cu privire la asigurarea egalității, care va fi împotriva sau va diminua prevederile sale de antidiscriminare, va submina procesul de negocieri privind regimul liberalizat de vize cu UE”.
De asemenea, forul parlamentar recomandă desfășurarea consultațiilor cu Comisia de la Veneția pentru elaborarea unei viitoare legislații care ar putea avea impact asupra folosirii simbolurilor în viața politică.
Comitetul de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova solicită repetat Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne să finalizeze investigațiile privind gravele violări ale drepturilor omului în timpul dezordinilor și protestelor stradale care au urmat după alegerile din 5 aprilie 2009 și să aducă în fața legii autorii crimelor, torturilor și a tratamentului inuman.
Referitor la reglementarea conflictului transnistrean, Comitetul de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova îndeamnă la finalizarea retragerii trupelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, reamintind că nu există niciun conflict în această zonă. Membrii Comitetului îşi exprimă îngrijorarea profundă în legătură cu recenta adoptare unilaterală de către așa-numitele autorități transnistrene a așa-numitei “legi cu privire la frontiera de stat”, care ”creează noi bariere și obstacole de ordin politic, militar și administrativ în calea negocierilor în formatul 5+2, astfel ducând la aprofundarea auto-izolării regiunii”. Deputații cheamă partenerii internaționali implicați în procesul de negocieri în formatul 5 + 2 să facă uz de prerogativele pe care le oferă statutul lor pentru monitorizarea sporită a situației în Zona de Securitate și prevenirea așa-numitor autorități transnistrene să nu întreprindă acțiuni unilaterale și să se întoarcă la masa de negocieri.
Forul parlamentar este puternic preocupat de dificultăţile și de tratamentul discriminatoriu cu care se confruntă opt şcoli moldoveneşti cu predare în grafie latină care activează în regiunea transnistreană, solicitând Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova şi autorităţilor de la Tiraspol să intensifice discuţiile pentru ca să se asigure pentru şcolile vizate un statut de lungă durată.
Comitetul de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova reprezintă un for care exercită controlul parlamentar asupra implementării Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.