Favoritul publicului, ales prin vot online din rândul celor 30 de laureați pentru 2013 (a se vedea IP/13/279), este restaurarea părții centrale a propileelor de la Atena.
Juriul pentru secțiunea de conservare a premiilor a lăudat înalta
calitate a lucrărilor executate în cadrul acestui „proiect exemplar care
a reușit nu doar salvarea acestui monument emblematic al culturii
europene, ci și consolidarea valorilor formale și sociale asociate
acestuia”.
Ceilalți șase (observațiile juriului în continuare) sunt:
Categoria 1 — Conservare
-
Portul pentru hidroavioane din Tallinn, a cărui construcție a început în 1912, este unul dintre monumentele aviatice cele mai remarcabile ale Europei. Se consideră că hangarele sale sunt prima structură amplă din lume de tip cupolă, executată din beton armat. Juriul a recunoscut faptul că restaurarea structurii, complexă din punct de vedere tehnic, a fost realizată impecabil, în ciuda faptului că aceasta părea imposibil de salvat. Hangarele pentru hidroavioane, care adăpostesc în prezent un muzeu maritim (cel mai vizitat muzeu din Estonia, de la deschiderea sa în mai 2012), sunt importante și în procesul de regenerare a unui cartier al orașului Tallinn care până atunci era în ruine.
-
Teatrul roman de la Medellin, în ruine și parțial îngropat, a fost transformat într-un sit de patrimoniu cultural de excepție. Structura a fost scoasă din pământ prin excavare, conservată și deschisă pentru public. Artefactele descoperite sunt expuse în mai multe muzee din regiune. Juriul a fost impresionat de meticulozitatea cu care a fost realizat acest proiect important, fapt care demonstrează că, până și într-un colț îndepărtat al continentului, unele dintre elementele constitutive ale culturii europene pot fi scoase la iveală, îmbunătățind atât zona respectivă, cât și moștenirea noastră colectivă în ansamblu.
-
Construită ca o vilă privată pe malul Tamisei, „casa de jucărie” a lui Horace Walpole a fost locuită până în 1923, când a fost vândută unei instituții de formare a cadrelor didactice. În ciuda poziției de referință a acestei vile în istoria arhitecturii, ca punct de pornire a Renașterii Gotice, Strawberry Hill a fost neglijată, lăsată în paragină și supusă unor reparații de calitate îndoielnică. Juriul a lăudat conservarea bine realizată a acestui loc extrem de influent și a admirat curajul și angajamentul voluntarilor din zonă și al firmelor care au colaborat la proiect.Categoria 2 — Cercetare
-
Fabrica de bere Wielemans-Ceuppens din Bruxelles este reprezentativă pentru zona bruxelleză, singurul loc din lume în care se produce o bere specială, „gueuze”. Construite în 1894 și în 1905, aceste mașinării nu au supraviețuit nicăieri altundeva în Europa, iar una dintre ele este chiar unică în lume. Juriul a considerat că studiul prin care s-a evaluat unicitatea mașinăriilor și prin care s-a testat fezabilitatea restaurării lor în scopuri pedagogice este foarte interesant. Rezultatul este un program de formare pentru calificarea profesională, ancorat în planul de restaurare a acestui sit industrial european de importanță istorică.Categoria 3 — Contribuții exemplare
-
- Comitetul pentru conservarea monumentelor Acropolei (ESMA) din Atena, GRECIA
Timp de 37 de ani, Comitetul pentru conservarea monumentelor Acropolei a planificat și orientat conservarea unuia dintre cele mai reprezentative situri ale culturii europene. Rezultatele activității sale se reflectă în calitatea lucrărilor, în caracterul lor reversibil, în utilizarea unor materiale noi compatibile, precum și a tehnicilor tradiționale de tăiere a marmurei, în cercetarea științifică și documentarea lucrărilor, toate realizate la cele mai înalte standarde. Juriul este de părere că munca voluntară a acestui organism interdisciplinar format din specialiști de vârf este un foarte bun exemplu servicii dedicate protecției monumentelor. -
Plăcile de ceramică tradiționale portugheze (azulejos) se disting, în lumea patrimoniului cultural, prin profunzimea modelului și prin culorile utilizate. Însă, în ultimii 20 de ani, au fost puternic afectate din cauza furturilor și a lipsei conservării. Muzeul Poliției Judiciare din Portugalia, în parteneriat cu alte organizații, a inițiat în 2007 proiectul SOS Azulejo. De atunci, numărul înregistrat al furturilor de azulejos a scăzut cu 80%. Faptul că s-au realizat atât de multe în lipsa unui buget suplimentar ilustrează creativitatea, pasiunea și dăruirea persoanelor implicate, a subliniat juriul.
Într-un discurs susținut înainte de ceremonie, comisarul Vassiliou a declarat:
„În această seară aducem un omagiu unor exemple excepționale de conservare, cercetare, loialitate, educație, formare și sensibilizare a publicului. În acest an, alegerea a fost deosebit de dificilă. Calitatea remarcabilă și diversitatea proiectelor câștigătoare evidențiază priceperea și pasiunea ieșite din comun care se manifestă în sectorul patrimoniului cultural al Europei — un sector pe care trebuie să-l sprijinim și protejăm pentru generațiile viitoare. Preocuparea pentru patrimoniul cultural nu înseamnă că ridicăm în slăvi o epocă trecută, ci că dorim ca aceste bogății inestimabile să aibă un prezent și un viitor; pentru că ele contribuie la asigurarea poziției de lider a Europei în clasamentul mondial al destinațiilor turistice, contribuind în mod semnificativ la economia noastră și la crearea de locuri de muncă în regiunile și orașele noastre.”
Președintele organizației Europa Nostra, Plácido Domingo, a adăugat:
„Atena, leagănul democrației europene, este cadrul perfect pentru a le mulțumi nu numai câștigătorilor premiilor noastre, ci și tuturor cetățenilor și comunităților care sunt puternic implicate în păstrarea patrimoniului cultural și natural.” Nu există un loc mai potrivit decât Atena pentru sărbătorirea Anului european al cetățenilor și pentru desfășurarea celei de-a 50-a aniversări a Europa Nostra. În această seară, în odeonul lui Herodes Atticus, vom asista și la un spectacol susținut de artiști renumiți, inspirat din bogata moștenire muzicală și literară a Greciei. Întreaga noastră seară la Atena va fi o adevărată odă a Europei culturale.”
Context
Premiul
Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural/Premiile
Europa Nostra au fost organizate de Europa Nostra și de Comisia
Europeană începând din anul 2002. Ceremonia de decernare a premiilor se desfășoară sub auspiciile președintelui Greciei, Karolos Papoulias, fiind organizată în comun cu ΕΛΛΗΝΙΚΗ ΕΤΑΙΡΕΙΑ, reprezentanța Europa Nostra în Grecia. Ceremonia coincide cu Congresul care marchează cea de-a 50-a aniversare a Europa Nostra.
Cei 30 de
câștigători ai Premiului Uniunii Europene pentru conservarea
patrimoniului cultural/premiilor Europa Nostra 2013 au fost selectați
dintr-un număr de aproape 200 de proiecte nominalizate de treizeci de
țări. Juriile, formate din experți independenți
din țări europene, au evaluat proiectele nominalizate în patru
categorii: 1) conservare, 2) cercetare, 3) contribuții exemplare și 4)
educație, formare și sensibilizarea publicului. Toți câștigătorii
primesc o plachetă sau un trofeu. Cei șapte câștigători ai marelui
premiu primesc, de asemenea, câte 10 000 de euro.
Patrimoniul cultural aduce o contribuție semnificativă la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică. Constituind o
parte importantă a sectoarelor culturale și creative, patrimoniul
cultural oferă locuri de muncă pentru aproximativ 8 milioane de oameni
în UE și contribuie cu până la 4,5 % din PIB-ul Europei. Se estimează că
investițiile în conservarea patrimoniului cultural, realizate de
organisme publice și private, totalizează 5 miliarde EUR pe an. Cifrele
publicate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
(OCDE) arată că 40% din turismul mondial are o dimensiune culturală. De
asemenea, patrimoniul cultural este o resursă-cheie pentru dezvoltarea
durabilă și coeziunea socială.
Premiile beneficiază de sprijinul programului Cultura al Uniunii Europene, care a investit, începând din 2007, peste 32 de milioane de euro în cofinanțarea proiectelor legate de patrimoniu. Alte programe ale UE oferă, de asemenea, sprijin: Fondul european de dezvoltare regională a alocat 6 miliarde de euro pentru cultură pentru perioada 2007–2013. Din această sumă, 3 miliarde de euro sunt destinați să sprijine protejarea și conservarea patrimoniului cultural, 2,2 miliarde de euro sunt pentru dezvoltarea infrastructurii culturale și 775 de milioane de euro sunt pentru cofinanțarea serviciilor culturale, precum formarea profesională, educația în domeniul artelor și al patrimoniului. Alte 150 de milioane de euro au fost puse la dispoziție, începând din 1998, prin intermediul programelor-cadru ale UE pentru cercetare și dezvoltare tehnologică.
Europa Nostra este un ONG paneuropean care reprezintă vocea patrimoniului cultural și reprezintă 250 de organizații neguvernamentale și non-profit din peste 50 de țări europene, numărând împreună cel puțin 5 milioane de membri. De asemenea, Europa Nostra beneficiază de susținerea a peste 150 de organisme publice și întreprinderi asociate și numără printre membrii săi peste 1 500 de persoane particulare. Rețeaua sa vastă de profesioniști și voluntari este implicată în păstrarea patrimoniului cultural al Europei pentru generațiile prezente și viitoare.Ceremonia de la Atena de decernare a premiilor pentru 2013 face parte din Congresul anual privind patrimoniul european, organizat de Europa Nostra, și coincide cu cea de-a 50-a sa aniversare.Termenul limită de depunere a candidaturilor pentru următoarea ediție a premiilor este 9 septembrie 2013. Anul viitor, ceremonia va avea loc la Viena, la 5 mai 2014.
Informații suplimentare
- Câștigătorii ediției din 2013 a Premiului UE pentru patrimoniul cultural/Premiile Europa Nostra
- Câștigătorii Premiului UE pentru conservarea patrimoniului cultural / Premiul Europa Nostra(2012)
- Europa Nostra: photos videos
- Comisia Europeană: Cultura
- Site-ul comisarului Androulla Vassiliou
- Discursul Comisarului european Androulla Vassiliou (eng)
- MEMO/13/561 Întrebări frecvente