Comisarul pentru
Drepturile Omului al Consiliului Europei a publicat un nou articol în “Carnetul
drepturilor omului”. Acesta
abordează problema drepturilor copiilor apatrizi.
Cetăţenia
este “dreptul de a avea drepturi”. Fără cetăţenie persoana este lipsită nu doar
de drepturi politice, dar şi, deseori,
de drepturi economice şi sociale. La nivel simbolic, cetăţenia
presupune a fi un
membru cu drepturi depline al unei comunităţi naţionale, şi chiar mai mult, a umanităţii.
Sute de mii de persoane din Europa nu
au cetăţenia niciunui stat.
Apatridia nu dispare
cu timpul, dar este transmisă peste generaţii.
Guvernele ar trebui să acţioneze cu mai multă fermitate pentru a rupe acest ciclu prin adoptarea
măsurilor orientate spre lichidarea apatridiei, în
special în rândul copiilor.
În
Europa nu ar trebui să existe copii apatrizi. Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului,
ratificată de fiecare stat membru al Consiliului Europei, prevede că toţi copiii
au dreptul la o cetăţenie.
Deşi copiii sunt într-o situaţie vulnerabilă,
cel mai mare risc de a rămâne fără cetăţenie există
în rândul grupurilor mai sărace şi mai
marginalizate - minorităţile,
persoanele strămutate, refugiaţii, orfanii
şi analfabeţii. În lipsa cetăţeniei, copiii sunt
expuşi la grave încălcări ale drepturilor omului, cum ar fi traficul de
persoane, exploatarea sexuală şi munca forţată, dar şi adopţia ilegală. Altfel
spus, copiii apatrizi se confruntă cu multiple forme de marginalizare care se
agravează reciproc.
Copiii apatrizi sunt
omniprezenţi în Europa. Originile apatridiei sunt diverse. În unele cazuri, apatridia derivă din legislaţia contradictorie cu
privire la cetăţenie şi migraţie. În altele, aceasta este o consecinţă a succesiunii statelor. Mulţi romi se confruntă cu obstacole în dovedirea sau
dobândirea cetăţeniei din cauza lipsei documentelor personale de identitate, în special a certificatelor de naştere.
Conform datelor ÎCNUR,
numeroşi copii apatrizi locuiesc în ţările succesoare ale fostei Iugoslavii, în
Letonia şi Estonia. Alte două ţări europene cu un număr semnificativ de persoane apatride sunt Rusia şi Ucraina, principalele grupuri
de risc incluzând romii şi persoanele care aparţin minorităţilor şi care au fost deportate în
perioada stalinistă.
Statele ar trebui să acorde o atenţie sporită grupurilor vulnerabile, cum ar fi romii şi să se asigure înregistrarea tuturor copiilor
sunt imediat după
naştere. Acestea ar trebui să acorde
în mod automat la naştere cetăţenia sa copiilor nascuţi pe teritoriul său, care altfel
ar deveni apatrizi, fără a da
părinţilor posibilitatea de a alege o opţiune care în mod evident nu este în
interesul superior al copilului. De
asemenea, ele ar trebui să stabilească proceduri
administrative eficiente şi accesibile pentru ca orice persoană să poată obţine
cetăţenie, acordând acces
prioritar copiilor. În aces sens un rol vital îl pot
juca ONG-urile şi barourile de avocaţi, care oferă consiliere şi asistenţă
juridică gratuită.
Pentru a fi eficientă, o politică trebuie să se bazeze pe date fiabile. Statele ar trebui să colecteze, periodic, date dezagregate privind apatridia. Acestea ar trebui să coopereze, de asemenea, mai eficient, în scopul de a rezolva cazurile de apatridie, în regiunile afectate de o succesiune de stat, cum ar fi fosta Iugoslavie, în cazul în care persoanele au nevoie de acces la documente din diferite ţări, în scopul de a-şi stabili cetăţenia. În cele din urmă, statele ar trebui să adere la convenţiile internaţionale privind apatridia (Convenţiile ONU din 1954 şi din 1961 şi ale Convenţiile Consiliului Europei din 1997 şi din 2006).
Guvernele ar trebui să oprească
blamarea istoriei, altor state sau a "părinţilor iresponsabili", dar mai degrabă să se
străduie să abordeze problema apatridiei şi să acorde prioritate celor mai bune interese ale copilului.
Sursa: Moldova Europeană
Postări
