Faceți căutări pe acest blog

Noutăţi CoE-RM: Ianuarie 2013

28.01.2013

În 2013 tinerii se vor implica mai mult în viaţa publică

La Paris (Franţa), a avut loc o adunare generală a Săptămânii Europene a Democraţiei Locale (SEDL), în care au fost făcute totalurile pentru ediţia din 2012 şi au fost lansate priorităţile pentru 2013.

În 2013, activităţile din cadrul SEDL se vor concentr pe implicarea tinerilor în viaţa publică.

În cadrul unui interviu Dubravka Suica, coordonatorul politici al Săptămânii în 2013, a menţionat că „Din moment ce 2013 va fi anul dedicat "cetăţeniei active" pentru ţările membre ale Uniunii Europene, ne-am propus să profităm de această ocazie pentru a promova cetăţenia activă ca o temă principală în contextul mai larg al celor 47 de State membre ale Consiliului Europei, oferindu-ne obiective ambiţioase dincolo de încurajarea de a participa la alegerile locale şi regionale sau pentru a lupta împotriva apatiei politice. De aceea, ne propunem să ne concentrăm asupra problemelor de participare a cetăţenilor la viaţa publică, cu o atenţie deosebită pe implicarea tinerilor - de exemplu, prin intermediul consiliilor municipale de tineret - , inclusiv a elevi şi studenţilor, în colaborare cu şcoli, colegii şi universităţi. La nivel strategic, trebuie să încurajăm municipiile statelor membre ale Consiliului Europei, care nu sunt încă parte din familia SEDL să ni se alăture."



24.01.2013

Conferinţa de presă anuală a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Cu această ocazie, Dean Spielmann, preşedintele Curţii, a făcut totalurile activităţilor Curţii în 2012 şi a prezentat datele statistice anuale.

Potrivit raportului, în anul 2012 Curtea a examinat 1937 de cereri împotriva Moldovei, dintre care 1905 au fost declarate inadmisibile sau scoase de pe rol. Ea a pronuţat 27 de hotărâri (referitoare la 32 de cerii), în 25 dintre care a fost stabilită cel puţin o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În anul 2012, 937 de cereri au fost repartizate unui complet de judecată, iar 58 au fost comunicate Guvernului.

La 22 ianuarie 2013, 3954 de dosare sunt pendinte în faţa Curţii, dintre care 3323 în faţa unui complet de judecată (2422 – complet de judecător unic; 48 – comitet de 3 judecători; 853 – cameră de 7 judecători).

Detalii

21-25.01.2013

Sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Discursurile lui Štefan Füle, Comisarul European pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Mihail Saakaşvili, preşedintele Georgiei, şi Severino Paola, ministrul Justiţiei din Italia (TBC) sunt printre reperele sesiunii de iarna 2013 a Adunării Parlamentare (Strasbourg, 21-25 ianuarie).

Printre dezbaterile de pe ordinea de zi se numără onorarea obligaţiilor şi angajamentelor de către Azerbaidjan şi monitorizarea problemei prizonierilor politici din această ţară, situaţia din Kosovo, starea libertăţii presei în Europa şi situaţia umanitară în regiunile din Georgia şi Rusia, afectate de război şi conflict.
Detalii:  
 



24.01.2013

APCE pregăteşte un nou raport privind monitorizarea Moldovei

Vicepreşedinta Parlamentului şi Preşedinta delegaţiei parlamentare la APCE, Liliana PALIHOVICI, a avut o întrevedere cu raportorii APCE, Lise CHRISTOFFERSEN şi Piotr WACH.

”Moldova are şanse mari să fie scoasă de sub monitorizare. Acest lucru se poate întâmpla însă doar atunci când toate instituţiile statului vor funcţiona în baza legii și angajamentelor asumate de către Republica Moldova, îndeplinite cu brio”, au conchis raportorii APCE.

în aceste zile comisia de monitorizare va face public proiectul raportului de ţară, iar conform estimărilor prealabile ale secretariatului APCE, documentul urmează să fie discutat de parlamentarii europeni în perioada sesiunii de vară. Până atunci, raportorii urmează să mai efectueze o vizită de documentare în Republica Moldova.

Detalii

23-24.01.2013

Experţii europeni vor ajuta Republica Moldova să ajusteze legislaţia privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale la standardele europene.

În cadrul sesiunii plenare a Comisiei de la Veneţia (Consiliul Europei), care se va desfăşura la 8-9 martie 2013, vor fi adoptate mai multe opinii privind legislaţia Republicii Moldova, printre care  interzicerea utilizării simbolurilor comuniste, reforma sistemului judiciar (în special, imunitatea judecătorilor),  finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Cât priveşte ultimul subiect, finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, la Chişinău, la 23 ianuarie 2013, a avut loc o şedinţă comună a Grupului de lucru privind finanţarea politică, cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) şi Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO). La discuţii au participat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, reprezentanţi ai Procuraturii Generale, Ministerului Finanţelor, Curţii de Conturi şi ai Centrului Naţional Anticorupţie.

Discuţiile s-au axat pe subiectele ce ţin de finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, progresele înregistrate în această direcţie, precum şi opiniile privind modificările propuse la Codul electoral şi Legea cu privire la partidele politice.

Detalii



15.01.2013 

Guvernele trebuie să acţioneze în interesul superior al copiilor apatrizi




Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a publicat un nou articol în “Carnetul drepturilor omului”. Acesta abordează problema drepturilor copiilor apatrizi.


 
15.01.2013

Moldova a fost condamnată la CEDO din cauza condiţiilor de detenţie

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat hotărârea sa în cauza Mitrofan contra Republicii Moldova (nr. 50054/07)

Reclamantul, Valeriu Mitrofan, la momentul faptelor, fiind în funcţia de director al unei instituţii private de învăţământ, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de trei ani pentru comiterea acţiunilor frauduloase în legătură cu admiterea studenţilor. Acesta a fost eliberat după şase luni de executare a pedepsei.



Reclamantul a denunţat condiţiile sale de detenţie în penitenciarul nr. 13 din Chişinău, în special suprapopularea, lipsa de aerisire şi hrana insuficientă, precum şi prezenţa paraziţilor (articolul 3 - interzicerea tratamentelor inumane sau degradante). De asemenea, el a pretins că nu a dispus de niciun recurs efectiv în încercările sale de a obţine îmbunătăţirea acestor condiţii (articolul 13 - dreptul la un recurs efectiv. Reclamantul a mai susţinut că instanţele judecătoreşti naţionale nu au răspuns la argumentele cele mai importante ale apărării sale (articolului 6 § 1 - dreptul al un proces echitabil).

Curtea a stabilit încălcarea articolelor 3, 6 § 1 şi 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a acordat reclamantului 5.000 euro pentru prejudiciul moral şi 1.500 euro pentru costuri şi cheltuieli. 

Detalii