Strategia Europeană Comună de Cooperare pentru Dezvoltare (Document de Programare Comună) pentru Republica Moldova. - Ch., 2018. - 29 p.
European Joint Development Cooperation Strategy(Joint Programming Document)For the Republic of Moldova February 2018. - Ch., 2018. - 29 p.
DISPONIBIL la https://eeas.europa.eu/sites/eeas/files/joint_response_moldova_february_2018_0.pdf
Prima Strategie Europeană
Comună de Cooperare pentru Dezvoltare (Documentul de Programare Comună)
servește drept referință principală în planificarea asistenței ce va fi
acordată pe viitor de UE Republicii Moldova, prezentând o perspectivă
consolidată a priorităților de dezvoltare agreate între donatorii
europeni. Această strategie comună reflectă Politica europeană de
vecinătate revizuită, Agenda de asociere 2017-2019 și prioritățile
Parteneriatului estic și este aliniată Strategiei naționale de
dezvoltare a Republicii Moldova.
Partenerii europeni de
dezvoltare au accentuat în special faptul că asistența ar trebuie să se
centreze pe livrarea de rezultate tangibile și vizible pentru cetățeni
și ar trebui să implice actorii principali, societatea civilă și
sectorul privat. Partenerii europeni de dezvoltare au subliniat că se
așteaptă ca angajamentele pe care și le-au asumat pentru a sprijini
Republica Moldova trebuie să fie reflectate în angajamente comparabile
asumate de partea moldovenească. De asemenea, s-a menționat că asistența
va continua să fie condiționată, continuând să fie monitorizată și
evaluată cu regularitate.
Strategia Comună
reprezintă rezultatul muncii colective a Delegației UE în Republica
Moldova, a Statelor Membre ale UE și a Elveției. Strategia Comună
reprezintă
a doua etapă a procesului de programare comună derulat în
Republica Moldova și se bazează pe Analiza Comună care a fost prezentată
Guvernului Republicii Moldova în octombrie 2016. Este structurată în
conformitate cu Cadrul Unic de Sprijin al Uniunii Europene 2017-2020.
Ținând cont de aceasta,
strategia comună este structurată în jurul a patru domenii largi de
intervenție, care cuprind obiectivele strategice comune ale UE, ale
Statelor Membre ale UE și ale Elveției, și este aliniată la Cadrul Unic
de Sprijin UE-Moldova 2017-2020:
1. Dezvoltarea economică și oportunitățile de piață, inclusiv creșterea economică durabilă și incluzivă, protecția socială și sănătatea
2. Consolidarea instituțiilor și buna guvernare, inclusiv statul de drept și securitatea
3. Conectivitate, eficiență energetică, mediu și schimbări climatice
4. Mobilitatea și contactele interumane, inclusiv sprijinul pentru obiectivele de referință privind liberalizarea vizelor și educația, formarea și cercetarea.
Există, de asemenea, trei priorități transversale: societatea civilă, egalitatea de gen și comunicarea strategică.
Strategia comună
integrează prioritățile de programare ale UE, ale Statelor Membre ale UE
și ale Elveției, continuând angajamentul acestora de a consolida
eficiența, coerența, transparența, predictibilitatea și vizibilitatea
asistenței externe a UE și a statelor membre. Strategia Comună are
scopul de a oferi o prezentare generală a abordării strategice comune
adoptate de UE, de statele sale membre și de Elveția. Astfel, obiectivul
ei este de a reprezenta un instrument util pentru autoritățile
Republicii Moldova, parteneri și părțile interesate în beneficiul
cetățenilor Republicii Moldova.
În Republica Moldova sunt prezenți cel puțin 18 donatori europeni activi care acordă majoritatea asistenței disponibile în țară.