Președinția italiană coincide
cu primele 6 luni ale noii legislaturi a Parlamentului European, în
urma alegerilor din mai și cu începutul unui nou trio al președințiilor -
Letonia și Luxemburg vor urma Italiei.
Cele trei guverne au stabilit programul de lucru al Consiliului UE pentru următoarele 18 luni.
Creștere și locuri de muncă
Președinția italiană dorește
să încurajeze reformele structurale și inovarea în țările UE. Obiectivul
este acela de a susține o „renaștere industrială”,
pentru a găsi soluții la problema șomajului și pentru a stimula
competitivitatea. Se va pune un accent special asupra întreprinderilor
mici și asupra politicii în materie de energie și schimbări climatice în
perspectiva anului 2030.
De asemenea, președinția
italiană intenționează să promoveze investițiile în sectoare esențiale
pentru viitorul copiilor, cum ar fi protecția mediului, infrastructura
și serviciile digitale.
Dezvoltarea durabilă este un alt aspect important, fiind tema centrală a expoziției universale Expo Milano 2015 , eveniment organizat sub sloganul „Să hrănim planeta: energie pentru viață”.
În semn de răspuns la
creșterea dezamăgirii față de integrarea europeană, președinția își
propune să reducă povara administrativă și să promoveze transparența,
responsabilitatea și digitalizarea, pentru a asigura o cooperare eficace
între instituțiile UE.
Italia dorește ca UE să joace
un rol mai activ în domeniile în care intervenția sa ar aduce valoare
adăugată, cum ar fi protejarea drepturilor fundamentale și politica în materie de migrație și azil.
Pe de altă parte, ea crede că UE ar trebui să se implice mai puțin în
domeniile care sunt abordate mai eficient la nivel național, regional
sau local.
Europa pe scena internațională
Președinția consideră că
politica externă a UE are nevoie de o abordare mai generalizată față de
soluționarea provocărilor regionale și globale. Vor fi avute în vedere
regiunile de la frontierele UE, în special cele din zona mediteraneană.
Procesul de tranziție din
nordul Africii și procesul de pace din Orientul Mijlociu va necesita
sprijin susținut. De asemenea, președinția italiană va avea în vedere și
noile acorduri de asociere cu Georgia, Moldova și Ucraina.
Negocierile comerciale vor fi un alt punct pe agendă. Italia speră să poată favoriza avansarea discuțiilor privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții cu SUA.