La 7 martie înainte de
Ziua Internațională a Femeii (8 martie), Comisia Europeană a adoptat o
recomandare prin care solicită statelor membre să îmbunătățească
transparența privind remunerarea femeilor și a bărbaților în încercarea
de a contribui la eliminarea disparității salariale de gen.
Comisia recomandă statelor membre
să îmbunătățească transparența salarială prin intermediul unui set de
măsuri, printre care se numără posibilitatea ca angajații să solicite
informații cu privire la remunerare, prezentarea de către întreprinderi a
unor rapoarte, efectuarea de audituri salariale în întreprinderile mari
și includerea egalității de remunerare în negocierile colective. Până
la sfârșitul anului 2015, statele membre vor trebui să transmită
Comisiei un raport cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru
punerea în aplicare a recomandărilor formulate.
„Europa promovează egalitatea de gen încă din 1957. De la principiul egalității de remunerare care este consacrat în tratate până la drepturile la locul de muncă, putem fi mândri de progresele pe care Europa le-a înregistrat în ultimele câteva decenii. Dar activitatea noastră nu trebuie să se oprească aici, deoarece egalitatea de remunerare nu este încă o realitate pentru femeile din Europa. De aceea solicităm acum o mai mare transparență în materie de remunerare. Dacă respectă cu adevărat principiul salariului egal pentru muncă egală, întreprinderile nu ar trebui să aibă nimic de ascuns”, a declarat vicepreședintele Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție. „Femeile nu ar trebui plătite mai puțin pentru simplul fapt că nu li se comunică veniturile colegilor lor bărbați. O mai mare transparență va contribui la reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați. Sper că statele membre vor face față acestei provocări și vor depune eforturi pentru a se asigura că femeile nu vor mai fi dezavantajate. Împreună putem transforma în realitate egalitatea de gen, nu doar cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, ci 365 de zile pe an.”
Recomandarea
Comisiei către statele membre, adoptată astăzi, stabilește o gamă largă
de măsuri care vizează, în mod specific, transparența salarială și
printre care se numără:
- dreptul angajaților de a solicita informații privind nivelurile de remunerare, inclusiv privind componentele complementare sau variabile, cum ar fi primele sau plata în natură, defalcate pe sexe;
- prezentarea periodică de către angajatori a unor rapoarte cu privire la remunerația medie pe categorii de angajați sau de funcții, defalcată pe sexe (se aplică doar în cazul întreprinderilor mari și mijlocii);
- efectuarea de audituri salariale în întreprinderile mari (IMM-urile sunt excluse) și punerea lor la dispoziția reprezentanților lucrătorilor și a partenerilor sociali, la cererea acestora;
- includerea aspectelor legate de egalitatea de remunerare (și auditurile salariale) în negocierile colective.
- Statele membre ar trebui să pună în aplicare cel puțin una dintre aceste măsuri, în funcție de propria situație la nivel național.
Alte măsuri
propuse includ: colectarea unor date statistice îmbunătățite și
actualizate privind diferența de remunerare între femei și bărbați; o
definiție clară a „muncii de aceeași valoare” și promovarea unor sisteme
de evaluare și clasificare a funcțiilor neutre din punct de vedere al
genului; intensificarea rolului organismelor naționale de promovare a
egalității în combaterea discriminării sub forma diferenței de
remunerare între femei și bărbați; monitorizarea și asigurarea
respectării principiului egalității de remunerare și desfășurarea unor
activități de sensibilizare.
Următoarele etape:
Statele membre au termen până la 31 decembrie 2015 să informeze Comisia
cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru punerea în aplicare a
recomandării, iar după această dată Comisia va evalua progresele
realizate și necesitatea unor acțiuni suplimentare.
Vezi de asemenea:
Ziua internaţională a femeii 2014 marcată la nivel european
- Ziua internaţională a femeii 2014 : combaterea violenţei şi egalitatea de gen
- Comisarul CoE pentru Drepturile Omului: Sunt necesare măsuri specifice de combatere a discursului de ură împotriva femeilor
- Violenţa împotriva femeilor : o anchetă la nivelul UE
- UE: e-publicaţii - Drepturile femeilor în atenţia UE