Faceți căutări pe acest blog

Noutăţi CoE-RM - Martie 2014

26.03.2014

Promovarea culturii moldoveneşti la Strasbourg

Pe marginea sesiunii Congreului Puterilor Locale şi Regionale din Europa (CPLRE) care se desfăşoară în perioada 25-27 martie 2014, Reprezentanţa Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei în cooperare cu delegaţia naţională la CPLRE a organizat un eveniment cultural.

În cadrul evenimentului, a fost prezentată şi o expoziţie de ie şi articole de artizanat, iar atmosfera de sărbătoare a fost creată şi de evoluţia artistică a interpreţilor de muzică populară Nicolae şi Isidor Glib.

În calitate de oaspeţi au fost prezenţi preşedintele CALRE, Herwig van Staa, ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, Tatiana Pârvu, preşedintele Delegaţiei Republicii Moldova la CALRE, Alexandru Ambros, şi şeful Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, Victor Lutenco.

Detalii

25.03.2014

Evoluţia Programul de cooperare tehnică şi consultanţă legată de conservarea integrată a patrimoniului cultural

O misiunea de experţi ai Consiliului Europei se afla la Chişinău pentru a discuta asupra raportului privind situaţia în domeniul patrimoniului cultural.
Evenimentul are loc ca urmare a Raportului Misiunii de Experţi ai Consiliului Europei în Republica Moldova, privind evaluarea situaţiei patrimoniului cultural din Republica Moldova, realizată în perioada 5-7 Iunie 2012.

A fost propusă o listă de priorităţi în acest domeniu care vor fi discutate cu fiecare instituţie naţională şi ulterior vor fi incluse în Planul de Acţiuni Republica Moldova – Consiliul Europei în domeniul culturii. Strategia propusă pentru implementarea recomandărilor raportului misiunii vor fi divizate după cum urmează: a) Definirea patrimoniului Republicii Moldova; b) Instrumentele de protejare eficiente; c) Ameliorarea funcţionării administraţiei; d) Sensibilizarea societăţii; e) Crearea unui sistem de formare profesională; f) Proiecte-pilot; g) Asistenţă şi monitorizare legislativă.
Cooperarea Republicii  Moldova cu Consiliul Europei în domeniul culturii  

25-27.03.2014



Situaţia din Ucraina şi Crimeea - în atenţia sesiunii CPLRE
Pe agenda sesiunii de primăvară a Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa (Consiliul Europei) figurează subiecte ce ţin de situaţia actuală din Ucraina şi Crimeea; Locul tinerilor în societate, drepturile omului la nivel local şi regional; situaţia democraţiei locale în Europa, celebrarea celei de-a 25-a aniversări de la înfiinţarea CPLRE.

Un eveniment cultural pe marginea sesiunii CPLRE va fi oferit de Reprezentanţa Permanentă a Delegaţiei Republicii Moldova la 26 martie 2014.



 
21-22.03.2014

Comisia de la Veneţia  şi-a expus opinia asupra unor proiecte de legi

La sesiunii plenară a Comisiei de la Veneţia din 21-22 martie a fost adoptată Opinia comună asupra proiectului de lege privind răspunderea disciplinară a judecătorilor şiOpinia comună asupra proiectului de lege pentru modificarea legislaţiei electorale a Republicii Moldova .

14.03.2014

Consiliul Europei va sprijini desfăşurarea reformelor în Republica Moldova

Dna Gabriella Battaini-Dragoni, Secretar General adjunct al Consiliului Europei a întreprins o vizită de lucru la Chişinău, în cadrul căreia a lansat Planul de acţiune al Consiliului Europei pentru susţinerea reformelor democratice în Republica Moldova. 

Programul vizitei prevede întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, precum şi cu reprezentanţii societăţii civile.

Planul de acţiune constituie un mecanism detaliat de cooperare consolidată între Consiliul Europei şi Republica Moldova, având drept obiectiv strategic  susţinerea îndeplnirii de către Republica Moldova a obligaţiunilor sale statutare şi de aderare, la care încă mai există restanţe, contribuind astfel la încheierea monitărizării ţării de către APCE şi trecerea la etapa de post-monitorizare.

Documentul a fost elaborat în baza concluziilor raportului cu privire la bilanţul cooperării Republicii Moldova cu Consiliul Europei, care au fost discutate la reuniunea Comitetului Miniştrilor la CoE din 16 octombrie 2013.

Planul de acţiuni a fost aprobat la 15 noiembrie 2013 şi este prevăzut pentru perioada 2013-2016, având un buget total de 18.235.000 euro. Acest document-cadru are drept scop susţinerea autorităţilor moldoveneşti în realizarea reformelor naţionale în următoarele domenii prioritare: funcţionarea instituţiilor democratice, cu un accent particular pe cooperarea în materie constituţională şi electorală şi pe lupta împotriva corupţiei; reforma sectorului justiţiei şi independenţa organelor judiciare; protecţia şi promovarea drepturilor omului, inclusiv combaterea traficului de fiinţe umane şi lupta împotriva discriminării; libertatea şi pluralismul mass-media; democraţia locală şi descentralizarea.

Detalii

14.03.2014

Consolidarea dialogului între Guvern şi autorităţile locale

La Chişinău a avut loc Conferinţa naţională „Rolul guvernării locale în asigurarea procesului de descentralizare, modernizare şi integrare europeană a Republicii Moldova". Scopul evenimentului a fost de a consolida comunicarea dintre Guvern şi autorităţile locale referitor la priorităţile de dezvoltare ale ţării.

05.03.2014

Examinarea descentralizării şi reformei administraţiei locale în Republica Moldova

În perioada 3-5 martie, la Chişinău s-a aflat într-o vizită de documentare o misiune a Comitetului European pentru Democraţie şi Guvernare (CEDG), recent creat sub autoritatea Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei.

Pe parcursul vizitei experţii europeni Paqui Santonja, din cadrul Ministerului Finanţelor şi Administraţiei Publice al Spaniei, reprezentantul elveţian Allio Lorenzo şi Niall Sheerin, membru al Secretariatului CEDG  au avut întrevederi cu reprezentanţi ai Parlamentului, Guvernului, cu donatorii internaţionali şi cu societatea civilă. 

Subiectele abordate în cadrul discuţiilor s-au referit la necesitatea şi evoluţia procesului de  descentralizare în Moldova şi consolidarea autonomiei locale.

Obiectivul general al noului Comitet va consta în diseminarea informaţiilor cu privire la politicile aplicabile în domeniul guvernării democratice, difuzarea bunelor practici şi dezvoltarea eventualelor propuneri referitoare la modernizarea administraţiei publice, consolidarea participării democratice a cetăţenilor şi guvernării democratice la toate nivelurile, inclusiv la nivel local şi regional, precum şi facilitarea acţiunilor de ajutor reciproc între Statele membre ale Consiliului Europei în acest domeniu.

CEDG va monitoriza activitatea interguvernamentală a Consiliului Europei în domeniul guvernării democratice şi va consilia Comitetul Miniştrilor al CoE în orice probleme ce ţin de domeniul său de competenţă.


04.03.2014

Audieri parlamentare privind nevoile femeilor-victime ale violenţelor

Reţeaua Parlamentară “Fără violenţă împotriva femeii” şi Comisia pentru Egalitate şi Nediscriminare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei organizează la Viena o audiere comună la tema „Concentrare pe nevoile victimelor”. 

Printre intervenienţi sunt dna Luisella Pavan-Woolfe, Ambasador, şeful delegaţiei Uniunii Europene pe lângă Consiliul Europei şi dna Ursula Till-Tentschert, responsabilă pentru programele Agenţiei Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA), care va prezenta principalele concluzii ale abchetei FRA privind violenţa împotriva femeilor la nivelul Uniunii Europene.

Reţeaua Parlamentară „Fără violenţă împotriva femeilor” a fost iniţial înfiinţată în contextul campaniei de combatere a violenţei împotriva femeilor (2006-2008). Reţeaua este formată în prezent din membri ai delegaţiilor parlamentare ale statelor membre şi ale statelor observatoare ale Adunării Parlamentare,
cât şi din delegaţiile Partenerilor pentru Democraţie. De la adoptarea Convenţiei de la Istanbul de către Comitetul de Miniştri, Reşeaua ţi-a stabilit ca obiectiv principal contribuirea la promovarea Convenţiei, pentru ca aceasta să intre în vigoare fără întârziere.

Detalii



03.03.2014


Combaterea abuzului sectar asupra minorilor

Comisia pentru afaceri juridice a APCE, reunită la Paris, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la excesele sectelor care afectează minorii. Ea a propus să fie puse în aplicare mai multe măsuri şi politici la nivel naţional şi european pentru a proteja minorii de abuzul sectar, având în vedere că gravitatea problemei necesită mai mult angajament din partea autorităţilor publice .


Detalii

03.03.2014

Filmul "La Grande Bellezza", o coproducţie Eurimages, a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină

Filmul "La Grande Bellezza" ("O mare frumuseţe") realizat de Paolo Sorrentino, o coproducţie a Italiei şi Franţei, susţinută de Eurimages, fondul de coproducţie a Consiliului Europei, a mai obţinut Premiul pentru Film European, Globul de Aur, premiul BAFTA şi a fost proiectat în avan-premieră la Cannes.

Secretarul General al CoE, Gabriella Battaini Dragoni, a remarcat în acest context că Oscarul obţinut de
La Grande Bellezza scoate în evidenţă forţa şi pertinenţa cooperării internaţionale în sectorul cinematografic european, constituind o dovadă a importanţei coproducţiei cinematografice pentru continentul European.


03.03.2014

Comisiile APCE iau atitudine în legătură cu încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei

Preşedintele Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi mass-media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a decis să anuleze reuniunea comisiei care trebuia să aibă loc la Moscova, la 11 martie. Într-o scrisoare explicativă, Ana Guţu (Republica Moldova) a declarat că "situaţia gravă" rezultată din decizia luată la 1 martie de Camera mare a parlamentului rus a provocat o "mare îngrijorare" în cadrul comisiei. Reuniunea va avea loc la Paris.

Într-o declaraţie separată, Comisia pentru afaceri juridice şi drepturile omului a APCE a menţionat că încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei de către forţele armate ruse constituie "o încălcare gravă a principiilor fundamentale ale Consiliului Europei" şi a cerut o misiune de informare în Crimeea.

Detalii

01.03.2014


Secretarul General al Consiliului Europei a avertizat împotriva escaladării situaţiei din regiunea Crimeea 


În replică la informaţia despre aprobarea, de către Senatul rus, a introducerii trupuelor militare în Crimeea, Secretarul General al CoE, Jagland, a avertizat împotriva unei escaladări a situaţiei din regiune. Oficialul european a făcut apel către toate părţile implicate în conflic să dezamorseze situaţia şi a declarat că trebuie respectate integritatea Ucrainei şi angajamentele internaţionale

În Ucraina s-a deplasat un consilier special al Secretarului General al Consiliului Europei.