Faceți căutări pe acest blog

BV - Dialoguri europene/ Radio Europa Liberă - Septembrie - octombrie 2016

Interviuri, comentarii, opinii 


Iulie-August 2016
Mai-Iunie 2016
Marite-aprilie 2016 
Ianuarie -februarie 2016
Arhiva 2012-2015




12.10.2016

Ögmundur Jonasson: „Este imperativ ca alegerile să fie organizate în mod democratic și să fie transparente”. Interviu cu expertul APCE, co-raportorul pentru Moldova.

Europa Liberă: Toate instituțiile internaționale pun mare accent pe ideea de alegeri transparente și corecte. De ce este atât de important ca alegerile să fie transparente? Ați putea să definiți, pentru cititorii noștri, ce înseamnă alegeri transparente?

Ögmundur Jonasson: „Dacă dorim să trăim într-o democrație, și cred că cei mai mulți dintre noi doresc acest lucru - iar aceasta instituție unde ne aflăm aceste valori le promovează, democrație și drepturile omului - atunci alegerile libere, deschise și transparente sunt fundamentale. Alegerile democratice sunt caracterizate prin transparență, democrație și drepturile omului. Transparență în alegeri inseamnă că inscrierea candidatilor si scrutinul se desfășoară deschis, nu in spatele ușilor închise, după o serie de reguli la care se aliniază toți candidații. Aceasta este una dintre conditiile esențiale pentru a nu se ajunge la fraude.”

*    *   *

 11 .10.2016

Gabrielle Zimmer: „Trebuie să găsim modalități de a permite Moldovei să construiască o națiune sustenabilă și independentă”: Un interviu cu lidera grupului „Stânga Nordică Unită” din Parlamentul European.



Gabrielle Zimmer: „Reprezint aici, în Parlamentul European, Germania, o țară care a trebuit să fie reunificată, de asemenea. După experiența mea, nici un președinte nu ar putea lucra cum trebuie, și aduce împreuna oameni din diferite părți ale societății, dacă apără doar un punct de vedere, dacă îi pune pe cetățeni să aleagă între UE și Rusia. Trebuie o viziune comună. Vorbitorii de limbă română și cei de rusă trebuie să înțeleagă că pentru a ieși din această criză, dacă vor dori mai multă justiție, dacă vor mai multe locuri de muncă, trebuie să ia în considerare ce doresc ambele tabere. De aceea, pentru mine nu este vorba de Uniunea Europeană sau Rusia, ci de faptul că această parte a Europei ar trebui să își asume rolul de constructor al unor poduri între UE și Est.”


7.10.2016

Siegfried Mureșan:UE nu va reintroduce obligativitatea vizelor, chiar dacă moldovenii vor alege un președinte mai puțin credibil pentru partenerii europeni,

 dar, într-un astfel de scenariu, Moldova va pierde avantaje viitoare, mai spune Mureșan într-un interviu acordat cu două zile în urmă la Strasbourg, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European.


...din continuarea apropierii de UE, Republica Moldova are de câștigat cel mai mult.Am liberalizat regimul de vize, vin tot mai multe fonduri europene în R. Moldova. Să vă dau doar câteva exemple: anul acesta eu sunt raportor din partea grupului PPE, in Parlamentul European, pentru întregul buget al UE. Am reuşit să obținem următoarele lucruri: creșterea pentru 2017 a fondurilor pentru toate statele din Vecinătatea Estică, care au semnat acorduri de asociere cu UE, adică pentru Ucraina, Moldova și Georgia, de la 529 la 544 de milioane de euro. Săptămâna trecută am reușit să obținem 4,6 milioane de euro pentru combaterea sărăciei și prevenirea conflictelor în vecinătate estică și am reușit să obținem și sporirea banilor pentru asistență macro-financiară pentru anul următor din partea UE, de la 30 la 45 de milioane de euro. Adică dacă R. Moldova va avea nevoie, îi va putea accesa. Ce vreau să spun este că Uniunea Europeană face tot mai multe lucruri pentru R. Moldova și de aceea este important ca cetățenii R. Moldova să aleagă un candidat cu un parcurs credibil pro-european.

6.10.2016

Andi Lucian Cristea  „Cel mai important este ca procesul electoral să fie fără cusur și să nu planeze nici un semn de îndoială asupra corectitudinii alegerilor” Interviu cu politicianul social-democrat, președinte al Delegației la Comitetul de Asociere UE - R. Moldova.
 
...Eu, personal, nu văd cum un președinte ar putea denunța Acordul de Asociere care a fost semnat și asumat. Sigur, ar putea impinge lucrurile către alegeri anticipate, în speranța că o nouă majoritate ar putea să aibă aceeași viziune cu el cu privire la acest aspect. Însă la momentul actual în R.Moldova există o majoritate parlamentară solidă, stabilă, care mișcă lucrurile în direcția bună, către Europa. O precizare importantă: în momentul în care eu vorbesc despre stabilitate ştiu că în R.Moldova ar putea crea nemulţumire, pentru că actuala majoritate nu este iubită de majoritatea societății. Însă aș vrea să reamintesc faptul că lipsa stabilității creează criză și haos.”

4.10.2016

Kalman Mizsei  Șansa Moldovei de a prospera este doar aderarea la UE.

Fostul reprezentant al Uniunii Europe la Chișinău răspunde întrebărilor Europei Libere în emisiunea noastră specială electorală a zilei
\
Kalman Mizsei: „Marea tragedie a Republicii Moldova este că în ultimii ani cele mai mari ilegalități au fost comise sub paravanul integrării europene. Politicienii corupți și iresponsabili din Republica Moldova au discreditat parcursul european al țării. Sunt ferm convins că, în pofida acestor nereguli, șansa Moldovei de a prospera este doar aderarea la UE. De aici vine și întrebarea mea: care este forța politică și cine sunt acei politicieni care vor fi capabili să reprezinte drumul european care ar rezolva nevoile oamenilor, care le-ar aduce o conducere integră moral, continuarea unor reforme economice ce nu îmbogățesc doar anumite persoane. Dar le-ar aduce și reforme prin care judecătorii și procurorii devin independenți și nu mai servesc oligarhilor sau politicienilor influenți în stat.




3 .10.2016

Igor Boţan: „Există abateri serioase de la un proces electoral liber şi corect”.

Lipsa rezultatelor în lupta împotriva corupției, sistemul obscur de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale, monopolizarea mai multor instituții media și rolul jucat de structurile oligarhice în viața politică a țării, îndeosebi în procesul electoral, sunt probleme ce se regăsesc într-o recentă declaraţie a delegaţiei preelectorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. În ce măsură aceste nereguli pot influenţa alegerile din 30 octombrie? O întrebare pe care Diana Răileanu i-a adresat-o comentatorului politic Igor Boţan:
 
Europa Liberă: Pe de altă parte, domnule Boţan, şi aţi menţionat şi dumneavoastră, au fost și sunt şi mai multe mesaje încurajatoare din Statele Unite ale Americii, din Uniunea Europeană de susţinere a autorităţilor, sunt mesaje în care se spune că Republica Moldova îşi recapătă încrederea. Dar Consiliul Europei, totuşi, îşi menţine o poziţie pe care a formulat-o în urmă cu câteva luni domnul Jagland Thorbjørn, spunând că Republica Moldova este un stat capturat şi oligarhic. Dumneavoastră cum vă explicaţi aceste puncte diferite oarecum şi faptul că Consiliul Europei are o poziţie atât de fermă?
Igor Boţan: „Radioascultătorii trebuie să ştie că, atunci când am semnat foaia de parcurs, atunci când am semnat Planul de acţiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană şi după semnarea Acordului de Asociere, există clauze care spun că de procesele democratice din Republica Moldova, într-un fel, este supraveghetor, dacă putem spune aşa, Consiliul Europei. Deci, ceea ce se întâmplă în domeniul drepturilor omului, al democraţiei este apanajul Consiliului Europei. Şi expertiza care vine din partea Consiliului Europei este cea care trebuie luată în consideraţie cu maximă atenţie. În privinţa celor menţionate de dumneavoastră, eu observ că mesajele de încurajare care vin din partea Statelor Unite ale Americii, din partea Uniunii Europene sunt în favoarea Republicii Moldova, şi nu atât în favoarea guvernanţilor. Pentru că guvernanţii recunosc că ei au fost supuşi presiunilor de către cetăţeni, care s-au revoltat pentru miliardul furat, pentru disfuncţia instituţiilor şi, de aceea, mesajele care vin din capitala Uniunii Europene, de la Bruxelles, de la Washington, sunt, mai degrabă un mesaj de suport pentru Republica Moldova ca entitate politico-juridică, care are un parcurs. Acest parcurs a fost cumva subminat tocmai de către cei care s-au angajat să facă integrare europeană, deci, trebuie salvat acest parcurs. Iar dacă guvernanţii actuali vor să contribuie şi să-şi repare greşelile, sunt bineveniţi să facă acest lucru, numai că depinde şi de alegătorii din Republica Moldova. Suntem în plină campanie electorală şi alegătorii din Republica Moldova trebuie să decidă dacă acceptă eforturile de îmbunătăţire a situaţiei tocmai a celor care au deteriorat această stare de lucruri. Pentru că noi, vrem, nu vrem, dar am avut, pe bune, o istorie de succes cu suport financiar de două miliarde de euro din partea Uniunii Europene, ne amintim de Rethink Moldova (Regândeşte Moldova). Deci, a fost un lucru extraordinar, noi am avut o şansă pe care am ratat-o, am pierdut-o.

30.09.2016

Gunther Krichbaum: „Alegerile din Moldova sunt foarte importante, pentru că vor decide dacă țara merge spre Uniunea Europeană sau nu”  Interviu cu preşedintele Comisiei de afaceri europene din Bundestag.

Europa Liberă: Apropo, demnitarii occidentali sunt rezervați, atunci când vine vorba despre un nou val de extindere a Uniunii Europene. Acest lucru descurajează statele care aspiră să ajungă în UE. De ce această descurajare?
Gunther Krichbaum: „UE nu este împotriva unor noi membri, dar mai avem și agenda de la Thessaloniki care presupune că Țările Balcanilor de Vest au o perspectivă clară de a deveni într-o zi membre UE. Este valabil și pentru Moldova. Dar avem nevoie, întâi de toate, de implementarea reformelor, avem nevoie ca democrația să funcționeze, legea să fie respectată pretutindeni, presa să fie una liberă – acestea sunt valori comune ale Uniunii Europene. Reformele nu costă un euro sau un leu și, numai cu voința guvernării, acestea pot fi implementate, astfel încât cetățenii să poată beneficia în urma schimbărilor. Reformele nu trebuie Uniunii Europene, dar Moldovei, în primul rând.

 
28.09.2016

Daniel Ioniță: „România, împreună cu partenerii săi din spațiul euroatlantic, susține fără echivoc parcursul european al Republicii Moldova” Interviul cu ambasadorul României în Republica Moldova.

...Și, evident nu este un secret pentru noi faptul că Românie susține ferm parcursul european al Republicii Moldova. Aș considera că, de fapt, asta este singura cale pe care Republica Moldova trebuie să o urmeze. Sunt voci care spun că poate ar fi și alte opțiuni pentru Republica Moldova. În ce privește România, credem că asta este, subliniez, singura cale și drumul este greu. Drumul va fi în continuare presărat de obstacole, unele inerente, altele conjuncturale, iar altele care sunt date de contexte internaționale dificile. Însă, personal sunt convins că toate aceste obstacole vor putea fi depășite dacă există, în primul rând, o decizie strategică foarte clară din partea estabilishmentului politic din Republica Moldova și, doi, dacă această cale este pe deplin susținută de cetățenii Republicii Moldova. Și este important să știm că, de fapt, această cale atrage după sine o prosperitate atât de necesară tuturor cetățenilor Republicii Moldova.
Nu m-aș aventura să speculez asupra declarațiilor niciunui candidat la alegerile prezidențiale. Un lucru este cert: România, împreună cu partenerii săi din spațiul euroatlantic, susține fără echivoc parcursul european al Republicii Moldova. Și ne dorim ca viitorul președinte al Republicii Moldova, indiferent ce nume va purta acest președinte, să respecte pe deplin prevederile constituționale ale Republicii Moldova și să mențină Republica Moldova pe cale europeană.”

26.09.2016

Emilian Brenici: „Toţi ştiu despre Republica Moldova în Olanda, mai ales în contextul Acordului de Asociere”:Interviu cu ambasadorul R. Moldova în Olanda

  Emilian Brenici: „Olandezii vin în Republica Moldova cu companii mari şi cu investiţii mari. Nouă ne este destul de uşor să discutăm şi să promovăm Republica Moldova în cercul companiilor mijlocii, mici, pentru că ei înţeleg şi ne pot vizita în orice moment. Corporaţiilor mari care sunt în Olanda şi companiilor notorii care sunt înregistrate în Olanda, lor le este mai complicat să se extindă în aşa ţări cum este Republica Moldova, fiind o piaţă relativ mică. Am încercat din răsputeri să atragem atenţia acelor corporaţii olandeze şi companii olandeze care deja sunt prezente în regiune – Bulgaria, România, Ucraina – care ar extinde cu uşurinţă afacerile şi în Republica Moldova. Şi aș spune că avem unele succese, sunt unele companii care deja au transmis misiuni de a face un studiu de fezabilitate, în ce măsură ele ar putea să-şi extindă businessul în Republica Moldova. Şi ne bucură pentru că e vorba de investiţii mari. Probabil, vom auzi şi despre noi afaceri mari, notorii olandeze în Republica Moldova în timpul apropiat.”

...  olandezii sunt dispuşi să investească mulţi bani chiar într-o piaţă care este mai mică, dar într-o piaţă care ar putea să se extindă, o piaţă care ar putea să lege Estul şi Vestul.”...

...La capitolul serios, Olanda pe primul loc în priorităţile politicii sale externe îşi pune promovarea statului de drept şi a drepturilor omului. Aceasta este în capul mesei. Şi atunci când ei lucrează cu Republica Moldova, atunci când se gândesc la debursarea banilor, acordarea asistenţei, chiar şi la nivel european, susţinerea proiectelor şi programelor pentru Republica Moldova, în capul mesei pentru ei este ceea ce se întâmplă în aceste domenii, începând de la justiţie, cum am spus, statul de drept

21.09.2016

Claude Bartolone: „Europa are nevoie de un cartier general pentru apărare”
Un interviu în exclusivitate cu președintele Adunării Naționale, camera inferioară a Parlamentului francez
Europa trebuie să ajute țările africane să iasă din sărăcie și să contribuie la instalarea păcii în Siria, Irak, Libia și în alte zone de conflict, este de părere Claude Bartolone, președintele camerei inferioare a Parlamentului francez. „Aceasta este cheia rezolvării crizei refugiaților”, afirmă Bartolone. Cât privește viitorul proiectului european, după Brexit, politicianul francez a indicat faptul că UE trebuie să își regândească structura și investițiile. Prezent săptămâna trecută la Strasbourg, la reuniunea șefilor parlamentelor europene, Bartolone a susținut încă o dată, într-un interviu acordat în exclusivitate Europei Libere, nevoia Uniunii Europeane de a avea o armată proprie.

....ar trebui să profităm de acest moment pentru a aprofunda proiectul european. Pentru generația mea, Europa este Europa păcii. Pentru generația de azi, Europa este Europa șomajului. Trebuie să revigorăm visul european. Să facem din acesta un proiect care să se refere la tineri, care să le ofere locuri de muncă și mobilitate pentru schimburi profesionale între diferite țări. Cred că Europa trebuie să aibă în viitor un cartier general pentru apărare. Trebuie regândita chestiunea investițiilor europene. Trebuie să folosim acest moment pentru resetarea Europei, pentru un nou început. Avem nevoie de securitate europeana, de apărare europeană, însa fără să afectăm alte politici care se bazeaza pe fonduri structurale, asa cum este cazul agriculturii. 

19.09.2016

Igor Boţan: „Există trei abordări privind integrarea europeană a Republicii Moldova”. Interviu cu Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei ADEPT.
Igor Boţan: „... Trebuie să încetăm a vorbi despre integrare europeană, dacă nu facem ordine în Republica Moldova, dacă nu ridicăm standardele europene aici, în ţară, astfel încât cetăţeanul simplu să simtă ceea ce înseamnă modernizarea ţării.”
*   *   *
08.09.2016
Sorin Ioniţă: „Ce cere Europa este o îmbunătăţire a guvernării în folosul cetăţenilor, nu ca să bifăm nişte chestii într-o foaie de parcurs” . Interviu cu președintele centrului de cercetări Expert Forum. 
Europa Liberă: Faptul că se fac aceste presiuni pe interior, dar şi în exterior poate fi considerat un lucru benefic. Doar că schimbarea aşteptată de oameni nu se vede la orizont. Şi aceasta pentru că, aşa cum spun oamenii, integrarea europeană este la latitudinea unor politicieni care s-au dovedit a fi corupţi sau compromişi. Cum e posibil ca aceiaşi oameni să facă schimbarea?

Sorin Ioniţă: „Nu e numai la latitudinea lor, mai e şi la latitudinea Europei, pentru că trebuie să vrea şi „calul”. Presupunând că toată lumea din Moldova ar fi onestă şi ar vrea integrarea pe bune, trebuie să vrea şi ceilalţi. Şi în Europa e dificil acum să vorbeşti de o nouă extindere, deci, mediul e prost în Europa. Dar aceasta nu e o scuză ca guvernământul moldovean să nu-şi facă temele de casă, pentru că, de fapt, ce cere Europa este o îmbunătăţire a guvernării în folosul cetăţenilor, nu ca să bifăm nişte chestii într-o foaie de parcurs. Şi aici sunt lucruri în continuare de făcut, sunt acţiuni concrete care ţin de actul guvernării, nu e vorba de trecut o nouă lege sau de făcut nu ştiu ce. Sunt reformele din domeniul energiei, vedem că se întâmplă în continuare prăpăstii, se semnează contracte obscure, se sifonează în continuare bani din bugetul moldovean pe contracte de energie cu intermediari din Transnistria sau Dumnezeu ştie de pe unde. Acestea sunt chestii pe care nici nu poţi să dai o lege împotriva lor, trebuie, pur şi simplu, să nu le mai faci şi să te apuci să faci ce trebuie, să faci interconectări energetice pe partea de Vest. Din experienţa noastră, nouă ne-a folosit foarte mult în România monitorizarea externă de către Uniunea Europeană sau de către Fondul Monetar Internaţional, atunci când a fost cazul şi atunci când am fost sub screening, sub acord de împrumut, sub standby, sub tot felul de monitorizări. Ori, aceasta, iarăşi, este foarte important pentru Moldova, să intre într-un asemenea program cu FMI. Deocamdată să poată să intre, pentru că nu acceptă nici ei orice. Cred că un succes real ar fi ca guvernul să intre într-un asemenea acord cu FMI, de care dumneavoastră, presa, societatea civilă, toţi observatorii, analiştii economici să se folosească de acele benchmark-uri, ulterior, pentru a monitoriza ce se întâmplă. Pentru că acolo sunt lucruri unde nu promiţi doar că treci o lege, dar acolo se vede dacă chiar ai făcut ce ai promis.” 
*    *    *
08.09.2016

Dionis Cenuşă: „UE vrea să folosească FMI pentru a expune R. Moldova, guvernarea şi instituţiile, unui control şi mai riguros” .
Interviu cu un expert asociat la Centrul analitic independent Expert Grup.
Europa Liberă: Autorităţile moldovene sunt acum în aşteptarea unui Acord cu FMI şi a dezgheţării fondurilor europene care au fost blocate în urmă cu un an. Credeţi că de acum încolo UE va măsura de şapte ori înainte de a oferi sprijin financiar bugetar Republicii Moldova?

Dionis Cenuşă: „În cadrul UE avem foarte mulţi actori care sunt acum într-o anumită stare de îngrijorare. Nu mă refer doar la Comisia Europeană sau la Consiliul UE, care este format din miniştrii statelor membre. Mă refer chiar şi la state membre cum ar fi Olanda sau alte ţări, unde într-adevăr contează foarte mult integritatea administrării banilor publici, în cazul dat vorbim despre bani europeni. Cred că atenţia faţă de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova este sporită.

UE vrea să folosească FMI pentru a expune Republica Moldova, guvernarea şi instituţiile, unui control şi mai riguros, având în vedere schimbările de instrumente şi de abordări aplicate de UE, cum ar fi, de exemplu, o supraveghere mai atentă asupra transparenţei banilor publici, instrumentul de condiţionalitate pe care UE are de gând să-l aplice.

Să nu uităm că din asistenţa bugetară de 52,8 de milioane promisă pentru sectorul justiţie s-a oferit circa jumătate, ceilalţi bani nu s-au oferit din cauza că foarte lent, anevoios s-a adoptat pachetul de legi pentru justiţie, fie din alte motive. UE la moment deja a stopat asistenţa bugetară şi cred că sectorul financiar bancar este unul crucial pentru ca UE să dezgheţe asistenţa. Acordul cu FMI va fi un fel de indicator cheie pentru UE, atunci când va lua decizia finală privind debursarea asistenţei bugetare.”
*    *    *

06.09.2016

Siegfried Mureşan: „Şi eu vreau ca R. Moldova să primească şi mai multe fonduri în perioada următoare, însă banii să fie pentru oameni, nu pentru politicieni” . Interviu cu europarlamentarul român.

Europa Liberă: Pentru că nu e atât de greu să monitorizezi fiecare cent, ca să existe această transparenţă, ca să nu se fure, de ce Uniunea Europeană,  ştiind că parte din fonduri se deturnează, au susţinut şi în continuare guvernarea care ar fi compromis mai multe lucruri în Moldova?
Siegfried Mureşan: „Trebuie să separăm între cetăţeni şi între politicieni. A susţine Republica Moldova, pentru proiecte de infrastructură, drumuri, căi ferate, poduri, de pe urma cărora beneficiază oamenii, aceasta a fost o decizie corectă. Și eu vreau ca Republica Moldova să primească şi mai multe fonduri în perioada următoare, însă banii să fie pentru oameni, nu pentru politicieni. Și vreau să se strângă laţul în jurul politicienilor care nu vor reforme. Nu mai vreau ca banii să fie acordaţi pe promisiuni ale politicienilor: vom face reformă în viitor, procuratură, justiţie. Și să nu fie indicatori concreţi, măsurabili. Vreau ca banii să nu mai fie daţi pe vorbe, pe promisiuni, ci pe rezultate: când măsurile sunt făcute, când legile sunt adoptate, când reforma este făcută. Fiindcă aceasta ajută oamenii. Doar promisiunea unor politicieni, știm din trecut, nu duce la niciun rezultat. Acest raport nu măsoară strict frauda, fiindcă, în multe cazuri, nu a fost fraudă, dar banii, pur și simplu, nu au fost bine cheltuiţi. S-a asfaltat un drum care s-a făcut prost şi peste doi ani arăta la fel ca înainte. De aceea e nevoie de condiţionalităţi mai precise, e nevoie de o corelare mai bună cu strategia de reformă.”