Ziua Europei e o ocazie să celebrăm ceea ce am reuşit să obţinem în ultimii ani, Dirk Schuebel
Dirk Schuebel a menţionat că Zilele Europei vor fi marcate la Chişinău şi la Comrat, în perioada 12-19 mai. Este o ocazie de a promova valorile europene, diversitatea culturală şi asistenţa pe care Uniunea Europeană o oferă Republicii Moldova. La fel, este o oportunitate de a aduce cultura mai aproape de oameni prin activităţi educative şi de divertisment.
Ministrul afacerilor externe, Iurie Leancă, a declarat că pe parcursul anului care a trecut Republica Moldova a demonstrat acţiuni concrete pe plan intern şi extern. Ţara este plenar şi ireversibil angajată pe calea modernizării în spiritul valorilor şi principiilor europene. „Pentru Republica Moldova, aşa cum cunoaşteţi, integrarea europeană reprezintă obiectivul strategic al dezvoltării şi modernizării sale. Spre realizarea acestui obiectiv sunt direcţionate toate eforturile şi acţiunile autorităţilor ţării”, a comunicat ministrul.
Detalii
Video