Faceți căutări pe acest blog

3 mai - Ziua Mondială a Libertăţii Presei

Ziua Mondială a Presei a fost proclamată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în decembrie 1993. Acest eveniment, celebrat în fiecare an la 3 mai, este totodată o zi de acţiune prin implementarea iniţiativelor ce vizează apărarea libertăţii presei, o zi de evaluare a situaţiei libertăţii presei în lume, o zi de alertă a publicului şi de sensibilizare, o zi de stimulare a dezbaterilor printre profesioniştii mass-media, precum şi o zi de comemorare a jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa în timpul exercitării profesiei.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Presei liderii organismelor europene, dar şi Primul-ministru al Republicii Moldova au făcut declaraţii oficiale:


Informaţii suplimentare:

CoE
Acţiunea Consiliului Europei în favoarea libertăţii presei şi informaţiei se bazează pe articolul 10 al Convenţiei europene a drepturilor omului care tratează acest drept fundamental ca o piatră unghiulară a democraţiei. CoE desfăşoară activităţi de cooperare în scopul acordării asistenţei statelor la elaborarea legislaţiei şi la instaurarea practicilor conforme normelor europene. El a creat un grup internaţional de specialişti pentru a examina probleme ce ţin de libertatea de exprimare şi de informare în perioade de criză. Schimbările intervenite în societatea de informare sunt o provocare pentru Consiliul Europei de a apăra şi a menţine principiile sale fundamentale în noile medii, în special în sfera Internet-ului.  

UE


Libertatea si pluralismul mass media
http://ec.europa.eu/information_society/media_taskforce/pluralism/index_en.htm

Politicile în domeniul audiovizualului şi al mass-mediei
http://ec.europa.eu/avpolicy/index_en.htm

Carta europeană privind libertatea presei 
  http://www.pressfreedom.eu

Comisarul Reding salută noua Cartă europeană privind libertatea presei 09.06.2009