Faceți căutări pe acest blog

UE își reia sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova





















Comisia a reluat sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova, alocând astăzi suma de 14,54 milioane EUR pentru a susține punerea în aplicare a Acordului de liber schimb UE-Moldova, finanțarea programelor de educație și formare profesională și punerea în aplicare a Planului de acțiune pentru liberalizarea regimului de vize.

Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea, a afirmat: „Pachetul de astăzi este un semn clar al sprijinului acordat de UE Republicii Moldova și cetățenilor săi. Acesta este, de asemenea, o dovadă a aprecierii acțiunilor deja întreprinse și o încurajare adresată autorităților să-și continue eforturile, în special în ceea ce privește consolidarea statului de drept și a democrației și lupta împotriva corupției. UE se angajează ferm să sprijine și să însoțească Republica Moldova pe această cale a reformei.”



Plățile au fost reluate după o suspendare de aproape doi ani ca urmare a deteriorării situației din această țară în ceea ce privește statul de drept. Guvernul recent învestit a luat o serie de decizii importante care au permis UE să aprecieze că sunt îndeplinite condițiile pentru reluarea sprijinului bugetar acordat Republicii Moldova. În special, UE recunoaște următoarele progrese:

Noul guvern și-a exprimat în mod ferm angajamentul de a pune în aplicare agenda de reforme prevăzută în Acordul de asociere dintre UE și Republica Moldova. Acesta a identificat lupta împotriva corupției ca prioritate absolută a programului său.

Parlamentul a început să lucreze la o nouă agendă legislativă. Printre primele decizii luate s-a numărat inițiativa legislativă de anulare a sistemului electoral mixt anterior și punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei de la Veneția. Parlamentul a instituit, de asemenea, o comisie de anchetă privind frauda bancară din 2014 și a adoptat decizii de sprijinire a depolitizării instituțiilor statului și de combatere a corupției.

Alegerile locale au fost stabilite pentru 20 octombrie, iar noile autorități s-au angajat să se asigure că acestea se desfășoară în mod credibil, transparent și favorabil incluziunii.

Noul guvern a restabilit, de asemenea, relațiile cu Fondul Monetar Internațional (FMI). La 10 iulie, reprezentanții FMI și autoritățile moldovene au ajuns la un acord la nivel tehnic cu privire la cea de a patra și cea de a cincea revizuire din cadrul programului economic sprijinit de FMI. Acesta a recunoscut, de asemenea, progresele realizate de autorități în ceea ce privește consolidarea politicilor macroeconomice și a subliniat necesitatea de a susține dinamica reformelor și de a lua măsuri decisive pentru combaterea corupției.

Mai multe informații privind noul pachet al UE

Suma de 14,54 milioane EUR a fost acordată ca sprijin bugetar în cadrul a trei programe:

Sprijinirea punerii în aplicare a Acordului de liber schimb dintre Moldova și UE: datorită zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare, precum și a sprijinului acordat de UE, exporturile Moldovei către UE au crescut cu 62 % între 2014 și 2018. În 2018, UE a continuat să își consolideze poziția de principal partener comercial al Moldovei, reprezentând aproximativ 70 % din totalul exporturilor și 50 % din totalul importurilor.

Programul de educație și formare profesională: cu sprijinul UE, Republica Moldova a pus bazele unui sistem modern și eficient de educație și formare profesională, bazat în special pe învățământul dual. Acest program sprijină emanciparea tinerei generații, în special în ceea ce privește dezvoltarea competențelor și îmbunătățirea capacității de inserție profesională.

Programul de sprijin al Planului de acțiune pentru liberalizarea regimului de vize a ajutat autoritățile să respecte în continuare criteriile de referință pentru a beneficia de acest regim, care oferă beneficii concrete importante pentru cetățenii moldoveni. În al doilea raport al său privind mecanismul de suspendare în materie de vize, din decembrie 2018, Comisia a confirmat că Republica Moldova continuă să respecte criteriul de referință; de asemenea, Comisia a formulat recomandări pentru Republica Moldova cu privire la combaterea corupției și a migrației neregulamentare, iar noul guvern și-a demonstrat în mod credibil angajamentul de a lua măsuri în acest sens.