VIII - Condiţiile de aderare. // Timpul. - 12 decembrie 2013.Condiţiile de aderare şi agenda politică a UE faţă de statele est-comuniste au fost o inovaţiei în istoria integrării europene. Ţările solicitante aveau o poziţie slabă faţă de UE, din cauza dependenţei asimetrice de aceasta, la fel cum este actualmente şi R. Moldova. Dorinţa lor de a obţine calitatea de membru depăşea cu mult dorinţa statelor-membre de a le accepta, ceea ce contrastează cu situaţia noastră la moment. Negociatorii din UE au propus condiţii de aderare dezavantajoase candidaţilor, cu toate aceste ţările est-europene le-au acceptat, deoarece dorinţa generală de a face parte din Uniune compensa dezavantajele unor anumite condiţii. În fond, aderarea în orice condiţii era mai bună decât neaderarea, lucru valabil şi în situaţia actuală pentru R. Moldova.
Între acestea se numără: a. politicile de solidaritate (cunoscute de asemenea sub numele de politici de coeziune), privind aspecte regionale, agricole şi sociale. b. politicile de inovare, care introduc tehnologii de vârf în domenii precum protecţia mediului, cercetarea şi dezvoltarea şi domeniul energetic. Uniunea finanţează aceste politici prin intermediul unui buget anual, care completează şi oferă valoare adăugată acţiunilor întreprinse de guvernele naţionale.
Într-o manieră globală, diverse studii realizate de Comisia Europeană au evaluat câştigul macroeconomic de pe urma punerii în practică a pieței comune. În condiţiile unor politici economice constante, creşterea PIB-ul comunitar a fost de 4,5%, preţurile au scăzut cu 6%, soldul comercial s-a ameliorat cu aproximativ 1% din PIB, soldul public cu 2,2% din PIB şi au fost create 1,8 milioane noi locuri de muncă.
Aceste efecte benefice ale pieţei comune se explică prin suprimarea controalelor vamale, în condiţiile în care costul formalităţilor administrative, al întârzierilor la trecerea vămii şi al salariilor funcţionarilor vamali reprezenta 1,5% din valoarea schimburilor intracomunitare; prin deschiderea pieţelor comune, respectiv punerea în concurenţă a întreprinderilor europene pentru atribuirea pieţelor publice naţionale (evaluate la 6,8 - 9,8% din PIB-urile naţionale); dincolo de efectul asupra calităţii serviciilor, această măsură a degrevat cu 0,5% din PIB-ul comunitar, respectiv costurile administrative efectuate înainte pentru vânzarea întreprinderilor publice (comunicaţii, transporturi etc.); prin alocarea superioară a capitalurilor, datorită scăderii costului creditului, al primelor de asigurare şi al serviciilor financiare, în urma concurenţei dintre prestatori (bănci, companii de asigurare); prin stimularea concentrării, pentru a beneficia de avantajele economiilor de scară.
Mai mult decât o confederaţie de state şi mai puţin decât un stat federal, UE este o structură care nu intră în nicio categorie juridică tradiţională. Ea este unică în istorie, iar sistemul său decizional a evoluat continuu în ultimii aproximativ 60 de ani. Tratatele (ce constituie legislaţia primară) stau la baza a numeroase acte juridice (numite „legislaţie secundară”) care au incidenţă directă asupra vieţii cotidiene a cetăţenilor Uniunii. Legislaţia secundară constă în special în regulamentele, directivele şi recomandările adoptate de instituţiile UE. Aceste legi, precum şi politicile Uniunii în general, sunt rezultatul deciziilor luate de Consiliu (care reprezintă guvernele naţionale), Parlamentul European (care reprezintă cetăţenii) şi Comisia Europeană (instituţie independentă de guvernele statelor membre, garantă a interesului colectiv al europenilor). Chiar dacă aparent prezintă simptomele unui construct complicat şi dificil de înţeles, instituţiile UE sunt de fapt uşor de disimilat, iar realizarea principiilor de funcţionare a acestora face percepţia asupra acestui organism şi mai fascinantă.
IV. - Europenizarea // Timpul - 11 noiembrie 2013.
Europenizarea prin intermediul condiţiilor de aderare este unul din cele mai redutabile instrumente ale puterii de transformare a Uniunii Europene. Dar dincolo de aceasta, europenizarea se referă la procesele de construcţie, transmitere şi instituţionalizare a regulilor formale şi informale, procedurilor, paradigmelor, politicilor, stilurilor, „felului de a face lucrurile”, a credinţelor şi normelor comune care sunt iniţial definite şi consolidate în luarea hotărârilor la nivelul UE, iar apoi încorporate în logica discursului intern, a identităţilor, a structurilor politice şi a politicilor publice din fiecare stat membru sau a celor în curs de aderare.
III. - Extindere // Timpul - 2 noiembrie 2013.
II. - Constituire // Timpul. - 28 octombrie 2013.Extinderea proiectului european de unitate a fost un proces continuu încă din momentul realizării sale şi nu se va opri la frontierele actuale ale UE. Reunificarea continentului european, divizat în urma ultimului război mondial, a fost visul părinţilor fondatori ai UE, care doreau o Europă unită şi liberă. În consecinţă, extinderea Uniunii Europene este împlinirea unei viziuni, o viziune care se confundă cu însuşi scopul urmărit de UE şi de extinderea sa: reunificarea popoarelor din Europa într-un cadru constituţional care să le încurajeze să muncească împreună în condiţii de pace şi stabilitate.
Tratatul de la Roma a formalizat patru libertăţi fundamentale pe care se va fonda Europa economică, cu implicaţii adânci asupra viitorului său politic (art. 3): a bunurilor; a serviciilor; a capitalului; a muncii. Art. 48 al Tratatului prevedea crearea condiţiilor pentru realizarea liberei circulaţii a persoanelor pe teritoriul Comunităţii, aceasta însemnând abolirea oricărei discriminări bazate pe naţionalitate în privinţa angajării, stabilirii salariilor şi condiţiilor de muncă. Un moment important de reţinut pentru noi toţi în conştientizarea acestui deziderat, care se conţine expres în acest tratat, este că „libertatea de mişcare constituie un drept fundamental al lucrătorilor şi al familiilor acestora; mobilitatea muncii în cadrul Comunităţii trebuie să fie unul din mijloacele prin care lucrătorului i se garantează posibilitatea de îmbunătăţire a condiţiilor sale de viaţă şi de lucru, precum şi promovarea pe scara socială, în timp ce ajută la îndeplinirea cerinţelor economiei statelor membre”.
I. - Istoric // Timpul. - 12 octombrie 2013.
În condiţiile unei situaţii de divizare ideologică, teritorială şi politică fără precedent, aflată la discreţia a două supraputeri noneuropene, care-i determinau în mare parte politicile, integrarea principalelor puteri europene şi realizarea unei extinderi europene prin cooptarea altor state a fost şansa de erijare a Europei Occidentale într-un pol distinct al relaţiilor internaţionale, care în condiţii istorice favorabile, determinate de prăbuşirea URSS, devine principalul centru de atracţie şi gravitaţie pe continentul european.
Postări
