Faceți căutări pe acest blog

Noutăți UE - RM - Iulie - septembrie 2025

30.07.2025
Guvernul, Uniunea Europeană și Grupul Banca Mondială investesc în viitorul antreprenoriatului din Republica Moldova


66 de companii din Republica Moldova au beneficiat de granturi în valoare totală de 24,7 milioane de lei, sprijin care va stimula investiții de aproape 44 de milioane de lei în economia națională.

Sprijinul este oferit de Guvernul Republicii Moldova, care contribuie cu 7,77 milioane de lei pentru 26 de companii, și de Uniunea Europeană, care susține 20 de companii cu 4,2 milioane de lei prin proiectul „Uniunea Europeană pentru întreprinderile mici și mijlocii”.

De asemenea, 20 de companii beneficiază de granturi în valoare de 12,74 milioane de lei prin Programul de creștere a competitivității producătorilor locali și integrare în lanțurile valorice, finanțat de Guvern și Grupul Banca Mondială, prin intermediul ODA și al Unității de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității.
Adam Grodzicki, Șeful Adjunct al Secției Cooperare în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova a declarat: „Perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a integrării în Piața Unică poate fi un adevărat factor de transformare, aducând beneficii durabile pentru economia și societatea țării. Participarea la programele emblematice ale UE – precum Programul privind Piața Unică, Europa Digitală și Orizont Europa – nu doar că va consolida integrarea Moldovei în ecosistemul european de afaceri și inovare, dar va stimula și competitivitatea, va încuraja inovația și va crea noi oportunități de angajare pentru cetățenii moldoveni.”
„Grupul Banca Mondială a susținut și susține in continuare efortul Guvernului orientat spre dezvoltarea sectorului privat și crearea unui mediu de business previzibil și facil. Proiectul privind Competitivitatea IMM-urilor continuă conlucrarea de durată cu autoritățile moldovenești pe aspecte de acces la finanțare și de dezvoltare a competitivității la export pe care am avut-o în ultimii cinci ani.

Din totalul beneficiarilor, 147 au primit sprijin din partea Uniunii Europene prin proiectul „Uniunea Europeană pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii”, iar 24 de companii au fost susținute prin Programul finanțat de Guvern și Grupul Banca Mondială. Totodată, 7 companii beneficiază de suport prin programul „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de Uniunea Europeană, guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei, și implementat de GIZ, ADA și SFPL în Moldova.

 Detalii:
29.07.2025
Uniunea Europeană și PNUD sprijină Republica Moldova în consolidarea eforturilor anticorupție

Uniunea Europeană (UE), împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, va sprijini dezvoltarea capacităților autorităților naționale de a combate corupția electorală și finanțarea politică ilicită, contribuind la un proces electoral echitabil și democratic pentru cetățenii Republicii Moldova.

În acest scop, UE alocă 2,3 milioane de euro pentru proiectul comun „Democrație rezilientă prin combaterea corupției” (REDACT).
Democrația din Republica Moldova este mai mult ca niciodată ținta unor interferențe ostile. Însă, cetățenii acestei țări merită procese transparente, în special în această perioadă electorală atât de importantă. Datorită acestui proiect, instituțiile vor dispune de instrumente mai eficiente, de o coordonare mai bună și de mecanisme juridice conforme cu standardele internaționale – aspecte esențiale pentru protejarea integrității electorale și consolidarea viitorului democratic al Republicii Moldova”, a afirmat Peter M. Wagner, Șeful Serviciului pentru instrumente de politică externă al Comisiei Europene.
„Apreciem finanțarea acordată de Uniunea Europeană acestui proiect, care va contribui la îmbunătățirea guvernanței anticorupție în Republica Moldova. Parteneriatul PNUD- UE va duce la consolidarea capacităților instituționale de prevenire și combatere a corupției, îmbunătățirea coordonării interinstituționale și alinierea cadrului juridic la standardele internaționale. Aceste eforturi sunt esențiale pentru promovarea integrității electorale și pentru fortificarea rezilienței și participării civice”, a declarat Daniela Gasparikova, Reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova.
Datorită sprijinului financiar al Uniunii Europene, instituțiile responsabile de prevenirea și combaterea corupției vor beneficia de instrumente, metodologii și asistență tehnică specializată, menite să le fortifice capacitățile de detectare, prevenire, investigare și urmărire penală a corupției electorale. Această intervenție va sprijini abordarea provocărilor urgente de guvernanță și va contribui la protejarea integrității proceselor electorale. Totodată, proiectul va susține instituțiile de combatere a spălării banilor și de reglementare financiară în vederea consolidării mecanismelor juridice, care previn finanțarea politică ilicită și spălarea banilor.

Pentru îmbunătățirea capacităților de investigare, vor fi furnizate echipamente și aplicații software specializate către patru instituții de aplicare a legii și de investigare: Centrul Național Anticorupție, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Inspectoratul General al Poliției și Procuratura Generală. Schimbul de informații și coordonarea între instituțiile respective vor fi îmbunătățite. Aceste resurse vor contribui la eficientizarea schimbului de informații și a coordonării interinstituționale.

Pe termen lung, proiectul va sprijini eforturile Republicii Moldova de a alinia cadrul juridic național la standardele UE, de a spori capacitățile instituționale și de a promova reziliența și monitorizarea de către publicul larg.

 Detalii:

29.07.2025

Comisia Europeană a aprobat semnarea și aplicarea provizorie a unui acord între UE și Republica Moldova privind participarea la programul „Europa creativă”  – începând cu data de 1 ianuarie 2026.

Acordul este programat să fie semnat pe data de 2 septembrie, în timpul vizitei în RM a comisarului pentru echitate între generații, tineret, cultură și sport, Glenn Micallef. Odată semnat, el se va aplica cu titlu provizoriu, permițând organizațiilor din RM să participe, în condiții de egalitate cu omologii lor din UE, la acțiuni culturale de promovare a:
  • diversității culturale,
  • a mobilității artistice,
  • a cooperării transfrontaliere.
Europa creativă” joacă un rol esențial în consolidarea rezilienței sectoarelor culturale și creative din Europa, sprijinind mii de proiecte și de profesioniști de pe întregul continent.

Acordul se va aplica cu titlu provizoriu de la data semnării sale. Participarea deplină a RM la componenta transsectorială și la cea MEDIA ale programului va depinde de îndeplinirea de către legislația sa națională a condițiilor prevăzute în Directiva serviciilor mass-media audiovizuale. Acordul va intra în vigoare după ce va fi ratificat de Republica Moldova în conformitate cu procedurile sale naționale.

Detalii:

29.07.2025

Lansarea Raportului de monitorizare independentă nr. 2 „Evaluarea progresului RM în implementarea recomandărilor Comisiei Europene privind Clusterul „Elementele fundamentale” în contextul aderării la UE”

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova, care este implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), AO Institutum Virtutes Civilis (IVC) și Fundația „Friedrich Ebert” Moldova

În deschiderea evenimentului, Cristina Gherasimov, Viceprim-ministră pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova a declarat: „Împreună cu instituțiile statului, cu sprijinul partenerilor și cu implicarea societății civile, am reușit, într-un singur an, să facem pași concreți în drumul spre UE. Ne apropiem de finalizarea procesului de analiză a legislației naționale în raport cu cea europeană, avem un Program Național de Aderare și suntem pregătiți să trecem la următorul nivel în procesul de negocieri pentru aderare. Potrivit Raportului prezentat astăzi, au fost înregistrate progrese importante în majoritatea domeniilor ce țin de combaterea corupției electorale și promovarea drepturilor fundamentale ale omului. Dar mai avem mult de lucru. Integrarea europeană este un proiect al întregii societăți, iar schimbările pe care le facem sunt, în primul rând, în beneficiul celor de aici, de acasă. Mulțumim societății civile pentru expertiză și parteneriat. Vă invit, în continuare, să facem echipă, pentru ca să punem temelia unei țări europene: o Moldovă dreaptă, sigură, pașnică și prosperă, cu un stat de drept și instituții democratice funcționale, cu o guvernare bună și servicii publice de calitate.”

La rândul său, Katerina Fatsea, Coordonatoare pentru Extindere, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat: „Acest raport de monitorizare contribuie în mod esențial la înțelegerea comună a reformelor aflate în curs, precum și a provocărilor care persistă.Angajamentul societății civile față de parcursul european al Republicii Moldova, implicarea sa activă, rolul său de monitorizare și dialogul constant sunt elemente indispensabile pentru întregul proces de aderare.Constatările și concluziile acestui raport alternativ sunt relevante și utile atât pentru Comisia Europeană, cât și pentru autoritățile naționale.”

În încheierea evenimentului, Adrian Lupușor, director executiv, Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, a menționat: „Scorul mediu de 3,2 pentru toate cele 12 capitole monitorizate din clusterul „Elementele fundamentale” indică faptul că majoritatea recomandărilor au fost inițiate și s-au înregistrat progrese sesizabile, însă eforturile în acest sens trebuie să continue. În pofida multiplelor provocări, se conturează tot mai clar constrângerea legată de capacitățile instituționale: nivelul de salarizare scăzut, insuficiența de personal în cadrul instituțiilor publice – toate acestea reprezintă o provocare majoră, luând în considerare faptul că avem o agendă ambițioasă. În acest context, fortificarea capacităților instituțiilor publice trebuie să fie o prioritate. O altă provocare o constituie divergențele de opinii și viziuni pe anumite domenii; acestea ar trebui aliniate la acquis-ul comunitar și la practicile Uniunii Europene. Noi, ca societate civilă, vom continua să fim activi și să monitorizăm implementarea acestor recomandări. Totodată, planificăm să extindem spațiul de monitorizare și asupra foilor de parcurs privind pregătirea pentru procesul de negociere, precum și asupra Agendei de Reforme din cadrul Planului de Creștere pentru Republica Moldova, pentru a asigura acel element esențial de responsabilizare a autorităților.”

Detalii:

25.07.2025
                                             
Consiliul UE a adoptat decizia privind integrarea Moldovei în așa-numita zonă „Roam like at home”, începând cu 1 ianuarie 2026
O decizie similară pentru Ucraina a fost adoptată la 14 iulie 2025 .Cetățenii moldoveni și ucraineni aflați în UE, precum și cetățenii UE aflați în Moldova și Ucraina, vor putea efectua apeluri, trimite mesaje și folosi internetul mobil fără costuri suplimentare, exact ca în propria țară.
Acordul garantează, de asemenea, că utilizatorii vor beneficia de aceeași calitate și viteză a rețelei mobile ca acasă și că apelarea serviciilor de urgență este gratuită.

Decizia privind Moldova va sprijini integrarea economică treptată a țării în piața internă a UE, unul dintre obiectivele Acordului de Asociere semnat în 2016. În prezent, cetățenii și companiile moldovenești beneficiază deja de tarife de roaming reduse, grație unui acord în vigoare din 2024.

Etapele următoare
Decizia pentru ambele țări – Moldova și Ucraina – va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Detalii:

Dicționar de integrare europeană / Biroul pentru integrare europeană    https://old.gov.md/ro/content/dictionar-de-integrare-europeana

* * *

Роуминг как дома: ЕС отменяет доплаты для Молдовы и Украины с 2026 года

 Совет ЕC принял решение о включении Молдовы в так называемую зону «Роуминг как дома» с 1 января 2026 года. Аналогичное решение в отношении Украины было принято 14 июля.

Это означает, что граждане Молдовы и Украины, находясь в странах ЕС, а также граждане ЕС в Молдове и Украине смогут звонить, отправлять сообщения и пользоваться мобильным интернетом без дополнительных расходов — как у себя дома.


25.07.2025

UE susține transformarea durabilă a spațiului urban din RM printr-o investiție de peste 17 milioane de lei, 
direcționată către cinci proiecte de revitalizare urbană.

Toate lucrările sunt realizate în cadrul Proiectului „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.

Orașele beneficiare au fost selectate în urma unui apel public de granturi desfășurat în 2024 de Solidarity Fund PL în Moldova.
  • În orașul Rîșcani, barajul lacului de acumulare este reconstruit pentru prima dată în peste cinci decenii., lucrările au demarat în aprilie 2025 și vor fi finalizate până în septembrie. Proiectul presupune modernizarea sistemului de evacuare a apei și consolidarea structurii barajului, pentru a reduce riscul de inundații și a proteja infrastructura din zonă.
  • La Nisporeni, proiectul vizează modernizarea accesului către Spitalul Raional și Centrul de Sănătate prin construcția unei parcări moderne de 3200 m², cu 105 locuri. Autoritățile locale susțin că inițiativa va fluidiza traficul din zonă și va reduce timpul de intervenție pentru ambulanțe, îmbunătățind accesul la servicii medicale pentru întreaga comunitate.
  • Orașul Cimișlia beneficiază de construcția a două stadioane multifuncționale pentru baschet, volei și tenis de câmp. Acestea vor fi dotate cu tribune accesibile, inclusiv pentru persoane cu nevoi speciale. De noua infrastructură sportivă vor beneficia familiile din zonă, școlile, grădinițele, casa de cultură, biblioteca și alte instituții locale.
  • În orașul Hîncești, grădinița „Albinuța” este renovată complet pentru a oferi un mediu sigur și eficient energetic. Clădirea este complet renovată, cu termoizolare, acoperiș nou, sistem modern de încălzire și o curte reamenajată. Proiectul are o valoare de peste 3,8 milioane de lei.
  • Și grădinița orașului Ceadîr-Lunga este reabilitată energetic, prin izolarea termică a clădirii, instalarea panourilor solare cu o capacitate de 30 kW și modernizarea completă a teritoriului.
„Aceste investiții contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile noastre – fie că vorbim despre infrastructură critică, acces la servicii medicale sau spații educaționale moderne. Ne bucurăm că, prin sprijinul Uniunii Europene, transformăm orașele în locuri mai sigure și mai prietenoase pentru cetățeni”, a declarat Nicolae Soloviov, managerul proiectului „EU4Moldova Rezilientă”.

 Detalii:




24.07.2025

UE  extinde accesul produselor moldovenești pe piața comunitară
Comisia Europeană și Guvernul Republicii Moldova au încheiat negocierile privind noile prevederi ale Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA)
  • Crește accesul pentru prune, mere, struguri de masă și cireșe – cu cote tarifare extinse pentru a reflecta volumele comerciale recente.
  •  Se liberalizează complet importurile de suc de struguri, roșii și usturoi (cu excepția unui element tehnic pentru roșii).
  •  Moldova va permite mai multă marfă agricolă de calitate din UE – cresc cotele pentru carne de porc și pasăre și se deschid noi cote pentru carne congelată, lapte și unt.
  •  Accesul extins este condiționat de alinierea treptată a Moldovei la standardele de producție ale UE – parte a parcursului spre aderare.
  •  Se păstrează posibilitatea de a activa mecanisme de protecție dacă importurile afectează piețele interne.
  •  O nouă evaluare a acordului este planificată pentru 2027, în funcție de progresele în integrarea europeană a Moldovei.
Noile cote de comerț  sunt generoase pentru patru produse agricole: cireșe, mere, prune și struguri de masă. Astfel, agricultorii moldoveni vor putea exporta volume mai mari de prune, struguri, cireșe și mere fără taxe, iar roșiile, usturoiul și sucul de struguri vor beneficia de acces complet liberalizat pe piața europeană.

Începând cu 2026, vor fi majorate gradual cotele la importul de carne de porc congelată, pasăre și unele produse lactate, inclusiv untul.
 Din vara lui 2022, Republica Moldova a beneficiat de un regim de liberalizare temporară a comerțului cu UE pentru șapte produse agroalimentare, însă acest regim a expirat pe 23 iulie 2025, iar în continuare vor intra în vigoare noile prevederi din DCFTA.
Din 2022, exporturile Republicii Moldova către UE au înregistrat o creștere constantă și semnificativă, reflectând adaptarea sectorului agricol la standardele europene și cererea tot mai mare pentru produsele moldovenești.
Relația comercială dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană s-a consolidat semnificativ odată cu intrarea în vigoare a Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), în anul 2016. Acest cadru a eliminat majoritatea tarifelor vamale, facilitând accesul produselor moldovenești pe piața europeană.

De atunci, comerțul bilateral s-a dublat, iar Uniunea Europeană a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova, cu o pondere de 65% din comerțul total al țării.Exporturile Republicii Moldova către UE au înregistrat o creștere remarcabilă, dublându-se în perioada 2014–2023.

Detalii:
15.07.2025

Vizită oficială la Chișinău  a Vicepreședintei  executive pentru Suveranitate Tehnologică, Securitate și Democrație a
 Comisiei Europene, Henna Virkkunen

Vicepreședinta Comisiei Europene a început vizita sa în Republica Moldova la o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Pe parcursul acestei zile, la invitația Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a vizitat centrul Mediacor de la USM, un spațiu modern de producție digital-media, centrul Artcor de la AMTAP, precum și Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică Cybercor de la UTM,
De asemenea, vicepreședinta Henna Virkkunen a stat de vorbă cu principalele agenții de profil: Agenția pentru Securitate Cibernetică, Agenția de Guvernare Electronică, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și Moldova Innovation Technology Park.


întrevedere cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu
Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în domeniile securității și transformării digitale. 
Un subiect prioritar al întrevederii a fost eliminarea completă a tarifelor de roaming între Moldova și Uniunea Europeană, prin aderarea țării noastre la programul „Roam like at Home” începând cu 1 ianuarie 2026 – un pas concret care va facilita conectivitatea cetățenilor și întreprinderilor moldovenești cu spațiul european.
De asemenea, interlocutorii au abordat subiecte privind provocările de securitate din regiune, riscurile hibride și amenințările la adresa democrației. Președinta Maia Sandu a subliniat importanța asigurării unui proces electoral liber, corect și fără ingerințe externe în toamna acestui an, reiterând angajamentul RM pentru consolidarea statului de drept și a instituțiilor democratice.

întrevedere cu p
rim-ministrul Dorin Recean
Dialogul s-a referit la:
  • realizările Republicii Moldova în domeniul digitalizării,
  • consolidarea securității cibernetice,
  • protejarea spațiului digitalde
  • și lupta împotriva dezinformării.
„Vom continua colaborarea strânsă cu Republica Moldova pentru a sprijini procesul de integrare europeană, iar digitalizarea și comunicațiile joacă un rol important în acest parcurs și oferă beneficii enorme pentru cetățeni și pentru întreprinderi”, a declarat,  vicepreședinta Comisiei Europene, Henna Virkkunen.

Oficialii s-au referit la măsuri pentru fortificarea securității cibernetice, esențială pentru RM și pentru întreaga regiune. În acest scop, Republica Moldova are acces la rezerva cibernetică a UE, ceea ce va permite reacție rapidă și eficientă la incidente.

Referindu-se la progresele în domeniul digitalizării, șeful Guvernului a menționat că RM este recunoscută la nivel regional drept un campion al digitalizării serviciilor publice. Au fost menționate platformele EVO, MConnect (platforma națională de interoperabilitate), MCloud (cloudul guvernamental), serviciile de semnătură digitală avansată (MSign, MPass, EVOSign), dezvoltate de Agenția de Guvernare Electronică, care conectează peste 90% din instituțiile publice. Platformele sunt modernizate continuu pentru a corespunde cerințelor actuale ale Uniunii Europene.

Interlocutorii au mai vorbit despre eforturile pentru omologarea semnăturii electronice, cu sprijinul tehnic al partenerilor europeni, precum și despre implementarea portmoneului digital – aspecte care vor facilita integrarea RM în familia digitală europeană.

Premierul Dorin Recean a menționat că autoritățile lucrează la o viziune națională în ceea ce privește dezvoltarea inteligenței artificiale până în anul 2030, care va contura o agendă clară pentru investiții, inovație și adoptare responsabilă a AI.

întrevedere cu directoarea Agenției de Guvernare Electronică (AGE), Nicoleta Colomeeț și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor

Discuțiile au vizat câteva priorități strategice comune, printre care domeniul digitalizării și alinierea RM la noul Regulament UE privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă (eIDAS 2.0) – un cadru important pentru siguranța online, transparență și responsabilitate digitală, care va contribui la consolidarea încrederii cetățenilor în mediul digital.

Directoarea AGE, Nicoleta Colomeeț, a prezentat și câteva cifre ale reușitelor din ultimul an:
  • 120.000 de documente emise prin modulul documente din EVO
  • 339 din 647 servicii deja pot fi accesate online
  • 94 servicii regândite în ultimii ani
  • 1 miliard de interpelări de date procesate;
  • 53 milioane de semnături electronice aplicate prin intermediul platformei MSign;
  • 120.000 de documente emise prin MWallet
La eveniment au participat și directorii Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), Agenției Servicii Publice (ASP), Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), precum și ai Moldova Innovation Technology Park (MITP).

întrevedere cu reprezentanții Consiliului Audiovizualului (CA)
Printre subiectele discutate împreună cu managementul instituției s-au numărat:
  • evaluarea gradului de pregătire a echipei de monitorizare pentru scrutinul parlamentar din această toamnă; 
  • progresul înregistrat la capitolul alinierii legislației audiovizuale naționale la normele europene;
  • starea pluralismului audiovizual intern și extern; 
  • provocările pe care le întâmpină autoritatea de reglementare în demersul de securizare a spațiului audiovizual național.
Vicepreședinta Comisiei Europene a apreciat eforturile instituționale și legislative întreprinse, pentru a transpune prevederile Directivei (UE) 2018/1808 privind serviciile media audiovizuale în Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, precum și cele privind alinierea cadrului legal național la noul Regulament european privind libertatea mass-media (European Media Freedom Act).În opinia Comisarei Virkkunen, aceste măsuri vor contribui la asigurarea unui spațiu media liber, pluralist și sigur.

Totodată, echipa Direcției control servicii media audiovizuale a făcut o prezentare despre modul în care folosește soft-ul de monitorizare a programelor audiovizuale, dotat cu elemente de inteligență artificială, care a fost dezvoltat inclusiv cu sprijinul Uniunii Europene

 

întrevedere cu conducerea Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova

Un punct central al întrevederii l-a constituit procesul de pregătire pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, precum și provocările asociate combaterii dezinformării și amenințărilor hibride.
Doamna Virkkunen a salutat oportunitatea de a discuta aceste aspecte la debutul perioadei electorale și a reafirmat sprijinul UE în eforturile autorităților de a contracara fenomenul interferenței străine. Totodată, a evidențiat rolul crucial al platformelor digitale în prevenirea manipulării și protejarea integrității procesului electoral.

În cadrul întrevederii au fost abordate și recentele modificări legislative, în special cele privind procedura de înregistrare a candidaților, măsurile de facilitare a votului în diaspora, precum și acțiunile orientate spre consolidarea securității cibernetice și a rezilienței în spațiul online.

De asemenea, reprezentanții Uniunii Europene și-au manifestat interesul față de evaluările de risc elaborate de CEC pentru scrutinul din acest an, precum și de instrumentele instituționale disponibile pentru prevenirea și combaterea finanțării ilegale a campaniilor electorale.

în vizită la Universitatea de Stat din Moldova
Domnia Sa, a fost însoțită de către viceprim-ministra și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Doina Nistor, prorectorul pentru digitalizare, Sergiu Corlat, precum și de alți reprezentanți ai conducerii universitare.

Agenda întrevederii a inclus o prezentare a Centrului Mediacor din cadrul USM, evidențiindu-se principalele direcții de dezvoltare cu accent pe integrarea digitală, consolidarea capacităților instituționale în domeniul cercetării științifice și participarea activă în programele europene de cooperare academică.

Detalii:
(VIDEO) Conferința de presă susținută de ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării a Republicii Moldova, Doina Nistor, și vicepreședinta executivă pentru Suveranitate Tehnologică, Securitate și Democrație a Comisiei Europene, Henna Virkkunen   https://www.privesc.eu/arhiva/109302/Conferinta-de-presa-sustinuta-de-ministra-Dezvoltarii-Economice-si-Digitalizarii-a-Republicii-Moldova--Doina-Nistor--si-vicepresedinta-executiva-pentr

14- 15.07. 2025

Ministrul Mihai Popșoi - în vizită de lucru în Regatul Belgiei

Viceprim -ministrul a participat la ședința Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, prezidată de președintele acesteia, David McAllister.

Întâlnirea a constituit o bună ocazie pentru a mulțumi pentru sprijinul constant acordat RM, reflectat în pozițiile exprimate în cadrul dezbaterilor și rezoluțiilor adoptate în plenul Parlamentului European, precum și pentru a informa cu privire la provocările cu care se confruntă țara noastră, în contextul actual.
Ministrul de externe a salutat decizia Parlamentului European de a deschide un Oficiu la Chișinău și și-a exprimat speranța că acesta își va putea începe activitatea curând. Prezența acestui oficiu în RM va contribui la o mai bună informare a cetățenilor țării noastre despre activitatea legislativului european și despre funcționarea UE în general.

Europarlamentarii au apreciat eforturile Republicii Moldova în realizarea agendei de reforme europene și au reafirmat sprijinul Parlamentului European. Totodată, au încurajat autoritățile de la Chișinău să mențină ritmul îndeplinirii angajamentelor necesare pentru aderarea la UE.

întrevedere cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas

Discutiile s- au axat pe evoluțiile de ordin politic și de securitate din RM, precum și despre asistența oferită de Uniunea Europeană pentru consolidarea securității și rezilienței statului, în urma vizitei Înaltului Reprezentant la Chișinău, în luna aprilie.

Viceprim -ministrul Mihai Popșoi a apreciat activitatea Misiunii de Parteneriat a UE în Moldova (EUPM) și a echipelor europene de răspuns rapid în contracararea amenințărilor hibride, inclusiv în domeniul securității cibernetice și combaterii dezinformării, precum și sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană prin Instrumentul European pentru Pace (EPF).

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Kaja Kallas, a reconfirmat angajamentul UE de a continua să sprijine Republica Moldova în avansarea procesului de aderare și în identificarea noilor instrumente de consolidare a cooperării în domeniul securității și apărării.

întrevedere cu ministrul afacerilor externe, afacerilor europene și cooperării pentru dezvoltare al Regatului Belgiei, Maxime Prévot.
Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor bilaterale moldo-belgiene, cu accent pe extinderea cooperării economice și sectoriale în beneficiul cetățenilor ambelor țări. Totodată, a fost abordat parcursul european al Republicii Moldova.

Ministrul afacerilor externe și europene, Maxime Prévot a transmis un mesaj clar de susținere: „Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Belgia sprijină ferm aspirațiile europene ale Republicii Moldova, care a făcut pași curajoși, adesea în circumstanțe dificile pentru a promova reformele. Totodată, apreciem reziliența de care dă dovadă în fața amenințărilor hibride. Belgia rămâne un partener de încredere și vom continua să fim alături de Moldova.”

Detalii:

14.07.2025

UE și Moldova își consolidează cooperarea digital

Autorizația Consiliului de a utiliza Rezerva de Securitate Cibernetică a UE pentru RM marchează un pas important în securitatea regională și cooperarea digitală UE–Moldova, în cadrul Actului UE privind Solidaritatea Cibernetică. Acest prim acord cibernetic de succes, realizat sub Președinția daneză a Consiliului UE, contribuie la gestionarea incidentelor majore de securitate cibernetică. Este o realizare semnificativă în eforturile Comisiei de a aprofunda cooperarea digitală și de a spori securitatea atât în Moldova, cât și în Uniunea Europeană, așa cum este prevăzut în Declarația comună UE–Moldova.

Comisia salută, de asemenea, acordul politic privind aderarea Moldovei la zona „Roam Like at Home”. După adoptarea formală, acest lucru va permite cetățenilor moldoveni și călătorilor din UE să efectueze apeluri, să trimită mesaje și să utilizeze date mobile fără costuri suplimentare. În plus, Moldova a fost inclusă pe Lista de Încredere a Țărilor Terțe a UE pentru validarea semnăturilor electronice din afara Uniunii. Aceasta va permite validarea ușoară a semnăturilor și sigiliilor provenite din organizații și de la cetățeni ai UE, facilitând colaborarea dintre companiile și cetățenii din UE și Moldova.

În cele din urmă, pentru a consolida reziliența societății în fața interferențelor străine și a dezinformării în regiune, a fost creat, cu sprijinul Comisiei Europene, un nou centru regional al Observatorului European pentru Mass-Media Digitală – FACT.

10.07.2025

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Prin acest document, adoptat la încheierea actualei legislaturi, Parlamentul:
  • reafirmă angajamentul față de parcursul european al Moldovei;
  • face apel către viitorul Parlament să mențină cursul european și către Guvern să asigure alegeri libere și corecte;
  • îndeamnă cetățenii să privească cu încredere spre viitorul european al Republicii Moldova.
  • subliniază beneficiile concrete aduse de parteneriatul cu UE – de la oportunități economice și mobilitate sporită până la siguranță și solidaritate.
Documentul mai constată că parteneriatul cu UE a adus beneficii reale și tangibile pentru cetățenii Republicii Moldova – mai multe oportunități economice, sprijin pentru comunități, mobilitate sporită, siguranță și protecție socială pe fundalul crizelor care au afectat întreaga regiune. Declarația exprimă speranța că, până la sfârșitul anului 2025, vor fi îndeplinite condițiile necesare pentru începerea negocierilor pe grupuri de capitole.

Din 2022 și până în prezent, Republica Moldova a întreprins pași importanți în parcursul său european:
1. Martie 2022 - depunerea cererii de aderare la UE
2. Iunie 2022 - Moldova a primit statutul de țară-candidată pentru aderare
3. Iunie 2024 - au fost deschise oficial negocierile de aderare
4. Iulie 2024 - a început screeningul bilateral (analiza legislației naționale în raport cu cea europeană)
5. Mai 2025 - adoptarea Planului de Creștere pentru Moldova
6. Iulie 2025 - Summitul Moldova - UE.

În Declarația adoptată  de Parlament, deputații fac apel la Parlamentul care va fi constituit în urma alegerilor din 28 septembrie 2025 să mențină cursul european al Republicii Moldova, să asigure continuitatea și accelerarea procesului de aderare. De asemenea, se solicită Guvernului să ia toate măsurile necesare pentru desfășurarea unui scrutin electoral liber, corect și transparent, să prevină orice ingerințe externe și să combată cu fermitate corupția electorală, asigurând astfel exprimarea voinței reale a cetățenilor.
„Încheiem legislatura a XI-а cu profunda convingere că, la sfârșitul acestui deceniu, prin unitate, hotărâre și perseverență, Republica Moldova va deveni stat membru al Uniunii Europene – о țară liberă și demnă, contribuind la pacea, democrația și securitatea întregului continent”, se menționează în Declarația cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Detalii:
VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=00HTQlt_aFY

08.07.2025

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) oferă un împrumut Republicii Moldovei în valoare de 400 milioane de euro pentru a asigura securitatea energetică.

Noul pachet de finanțare este alcătuit dintr-un împrumut de 300 de milioane de euro pentru capital de lucru destinat achizițiilor de energie și din garanții în valoare de 100 de milioane de euro care urmează să fie emise de BERD în numele Energocom pentru furnizorii eligibili din UE. Acestea vor fi garantate de RM și vor permite companiei să achiziționeze gaze naturale și energie electrică, asigurând în continuare o aprovizionare stabilă cu energie la nivel național.
Prin intermediul acestui proiect, BERD continuă să sprijine reforma sectorului energetic din Moldova, contribuind în continuare la dezvoltarea unor piețe competitive și deschise ale gazelor și energiei electrice și a sectorului energiei regenerabile prin implementarea unui sistem de sprijin pentru contractele pentru diferență (CfD).
„Împrumutul reprezintă o etapă importantă în diversificarea cu succes a surselor de aprovizionare cu energie a micului stat din sud-estul Europei”, a declarat BERD într-un comunicat de presă. „Fără surse interne de energie și fără depozite de gaze, Moldova – în prezent candidată la aderarea la Uniunea Europeană – a fost în trecut foarte dependentă de importurile de gaze din Rusia prin Ucraina. Țară fără ieșire la mare, fără resurse minerale sau energetice majore, gazele naturale reprezintă 31% din mixul său de consum energetic, 70% din gaze fiind consumate de gospodării și utilități de încălzire urbană”.
Declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei a ridicat perspectiva unor penurii acute de energie în Moldova. Însă, în urma construirii gazoductului Ungheni-Chișinău, cofinanțat de BERD, țara a dobândit capacitatea de a trece la aprovizionarea cu energie din centrele UE.

Împrumuturile anterioare acordate de BERD – fonduri de împrumut reînnoibile (revolving) de 500 de milioane de euro, inclusiv un grant de 34 de milioane de euro din partea guvernului norvegian și extinderea finanțării BERD pentru a include achizițiile de energie electrică în 2025 – au susținut această schimbare de direcție.

Finanțarea BERD a permis Moldovei să își diversifice sursele de aprovizionare cu gaze, crescând cota UE de aprovizionare la 20 % în prima iarnă a războiului, față de 5 % în anul precedent. Către 2023, Moldova importa tot gazul său de la comercianții din UE.Decizia privind Moldova va sprijini integrarea economică treptată a țării în piața internă a UE, unul dintre obiectivele Acordului de Asociere semnat în 2016. În prezent, cetățenii și companiile moldovenești beneficiază deja de tarife de roaming reduse, grație unui acord în vigoare din 2024.

Detalii:


Moldova primește finanțare în valoare de peste 244 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții  (BEI Global) 

Republica Moldova va beneficia de două împrumuturi din partea BEI Global, pentru un proiect de termoficare în capitala Chișinău și pentru construirea unui nou spital în orașul Cahul, din sudul țării.

Un credit de 143,5 milioane de euro este destinat modernizării rețelei de termoficare din Chișinău, iar 101 milioane de euro vor fi alocate pentru construcția unui centru medical care va deservi locuitorii din Cahul, planificat să fie construit până în 2030.

Termoelectrica SA, cea mai mare companie de termoficare din Moldova, va implementa proiectul de modernizare a termoficării, care prevede înlocuirea sistemelor verticale învechite din blocurile de apartamente cu conducte orizontale, instalarea de puncte termice individuale și îmbunătățirea rețelelor de distribuție din clădiri. Se preconizează că aceste măsuri vor reduce consumul de energie cu 25%, vor micșora facturile la încălzire și vor diminua emisiile de gaze cu efect de seră cu 7% în următoarele două decenii.

Ministerul Sănătății al RM este responsabil pentru construcția planificată a spitalului din Cahul, situat în sudul Moldovei. Spitalul va deservi circa 300.000 de persoane din Cahul și din orașele învecinate din Moldova, inclusiv Comrat, Leova, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Cantemir și Vulcănești.
„Contribuim la îmbunătățirea vieții de zi cu zi a oamenilor din toată Moldova – de la servicii medicale mai bune în regiunea sud, la un sistem de termoficare mai eficient în capitală,” a declarat vicepreședinta BEI, Teresa Czerwińska. „Sprijinim prioritățile Republicii Moldova, consolidăm serviciile publice, le aliniem la standardele Uniunii Europene și modernizăm infrastructura energetică pentru a reduce dependența Moldovei de Rusia.”
Lucrările la sistemul de termoficare din Chișinău, care are o populație de aproximativ 750.000 de locuitori, urmează să fie finalizate în șapte ani. Proiectul va reduce și costurile la energia termică pentru consumatori, va îmbunătăți accesul la apă caldă pentru locuințele conectate la rețea și va contribui la reducerea poluării și a emisiilor.

Ambele împrumuturi acordate de BEI Global sunt completate de finanțare din alte surse.
Proiectul de termoficare este cofinanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și prin granturi oferite de Uniunea Europeană și de un fond multilateral cunoscut sub numele de Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu (E5P).
Proiectul pentru construcția spitalului beneficiază de asistență tehnică prin contribuții ale Uniunii Europene, o inițiativă a BEI denumită Fondul Fiduciar de Asistență Tehnică al Parteneriatului Estic (EPTATF), instituția financiară suedeză Swedfund și Programul consultativ al BEI, „UE pentru Ucraina”.
„Este momentul potrivit pentru a reduce consumul ineficient de energie în Moldova prin proiecte precum acestea – nu doar din motive economice, ci și pentru calitatea vieții și viitorul dumneavoastră,” a declarat ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks. „În spatele fiecărui euro investit se află o familie din Moldova a cărei viață devine mai bună – cu locuințe mai calde, servicii medicale fiabile și speranță reală pentru viitor. Aceste investiții nu sunt doar despre infrastructură; acestea oferă demnitate, siguranță și oportunități în viața de zi cu zi a oamenilor.”


04.07.2025

Republica Moldova a găzduit  primul summit bilateral cu Uniunea Europeană

 – un moment de referință în parcursul european al țării. Președinta Maia Sandu i-a primit la Chișinău pe Președintele Consiliului European, António Costa, și pe Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. La summit au mai participat Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Prim-ministrul Dorin Recean.

Discuțiile s-au axat pe procesul de aderare al Republicii Moldova la UE, investițiile prevăzute în cadrul Planului de Creștere – un pachet de sprijin financiar și tehnic în valoare de 1,9 miliarde de euro – și pe aprofundarea relațiilor bilaterale.

Printre temele abordate s-au numărat:
  • extinderea relațiilor comerciale;
  • cooperarea în domeniul securității și apărării;
  • investiții în infrastructura energetică, eficiența energetică și dezvoltarea surselor regenerabile;
  • facilitarea contactelor între cetățeni, inclusiv eliminarea tarifelor de roaming și tranzacții bancare mai ieftine și mai rapide.
Președinta Comisiei Ursula von der Leyen a anunțat
debursarea primei tranșe din Planul de Creștere: 270 de milioane de euro.
Fondurile vor fi utilizate pentru:
  • reabilitarea a circa 200 km de drumuri regionale și raionale;
  • renovarea drumurilor locale în peste 100 de localități;
  • modernizarea cantinelor din toate școlile, pentru a oferi mese gratuite elevilor de gimnaziu, începând din septembrie 2025;
  • sprijinirea antreprenorilor și agricultorilor;
  • stimularea angajării tinerilor în domenii strategice;
  • dotarea a 130 de localități cu echipamente pentru gestionarea deșeurilor.

Detalii/ Video/ Foto/ Fise informative/Declarații 

https://t.ly/ZeTy1






04.07.2025

Zece organizații ale societății civile din Moldova au primit finanțare nerambursabilă din partea UE

Acest sprijin financiar non-rambursabil în valoare de peste 3,3 milioane MDL, oferit de Uniunea Europeană, pentru îmbunătățirea accesului la servicii publice de calitate și a coeziunii sociale, este oferit în cadrul proiectului „M. ASSIST”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de People in Need Moldova, în cooperare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Obiectivul principal al acestei inițiative este de a spori colaborarea eficientă a actorilor societății civile cu autoritățile publice pentru a îmbunătăți accesul egal la serviciile publice, inclusiv pentru cele mai marginalizate și vulnerabile grupuri.

Unul din scopurile primordiale ale proiectului M. ASSIST este de a sprijini reforma RESTART și reforma sistemului educațional prin consolidarea serviciilor publice în domeniile sociale, cu sprijinul organizațiilor societății civile.

Reforma RESTART și-a propus să îmbunătățească guvernanța și transparența în sistemul de asistență socială și să asigure accesul uniform și echitabil al populației vulnerabile la servicii sociale de calitate. Asistența socială trebuie uniformizată pe tot teritoriul Republici Moldova, astfel încât să existe servicii calitative și suficiente în toate raioanele și pentru toate categoriile de beneficiari din rândul populației vulnerabile, în special pentru copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi.

Activitățile planificate vor fi implementate în cooperare cu cele 10 Agenții Teritoriale de Asistență Socială la nivel național, iar realizarea lor este estimată până la 31 august 2025.

Fiecare proiect local este sprijinit printr-un grant de cca 353 mii MDL și își propune să sprijine cel puțin unul dintre următoarele grupuri vulnerabile: 
  • persoane cu dizabilități fizice și/sau psihice, 
  • persoane în vârstă (inclusiv cele cu capacitate limitată de autoîngrijire), 
  • adolescenți în situație de risc,
  • membri ai comunității rome,
  • copii separați de părinți sau în situații vulnerabile, 
  • supraviețuitori ai violenței domestice, 
  • femei din grupuri dezavantajate, 
  • refugiați, 
  • persoane marginalizate social,
  • adulți vulnerabili.
„Aceste 10 granturi UE sunt un exemplu puternic al modului în care sprijinul strategic pentru infrastructură și servicii sociale poate transforma vieți. Uniunea Europeană crede cu tărie că schimbările pozitive, de durată, încep prin investiții în oameni și comunități, în special în cele mai vulnerabile. Apreciem profund parteneriatul nostru cu autoritățile locale și naționale și îi felicităm pe toți cei implicați pentru angajamentul, profesionalismul și rezultatele concrete pe care le obțin pentru viitorul Moldovei”, a declarat Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
„Suntem mândri să anunțăm lansarea unei serii de inițiative menite să îmbunătățească infrastructura socială și serviciile pentru unii dintre cei mai vulnerabili membri ai comunităților noastre. Cu sprijinul generos al donatorilor noștri și în parteneriat strâns cu autoritățile locale și naționale, ne-am propus să aducem în comunitățile locale – spații mai sigure, mai incluzive și mai bine echipate. În timp ce munca este abia la început, angajamentul nostru este puternic – suntem pregătiți să construim schimbări durabile, împreună”, a menționat Rafal Chibowski, Director de țară, People in Need Moldova.
Detalii: