În cadrul discuției, au fost abordate rezultatele implementării programelor actuale de asistență către Republica Moldova, care au fost subiectul evaluării Comitetului Director pentru monitorizarea implementării Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru 2017-2020. Conform documentului, Moldova a primit un suport de circa 14,1 mln. euro, dintre care 5,5 mln. euro acordați de Uniunea Europeană, iar cealaltă parte prin contribuțiile voluntare ale statelor membre ale CoE și bugetul ordinar al organizației pentru a realiza o serie de proiecte menite să contribuie la consolidarea statului de drept, reforma sistemului de justiție și drepturile omului. Rezultatele și impactul preliminar al acestor proiecte, incluse în Raportul final de implementare, vor fi prezentate și discutate în reuniunea Grupului de raportori pentru democrație (GR-DEM) al Comitetului de Miniștri al CoE.
Întrucât Consiliul Europei celebrează cea de-a 70-a aniversare a Convenției Europene a Drepturilor Omului în contextul fără precedent al actualei crize a sănătății, miniștrii afacerilor externe din cele 47 de state membre ale organizației și-au reiterat angajamentul față de unitate în Europa și solidaritate mai puternică între națiunile sale. În cadrul unei videoconferințe, miniștrii și-au reafirmat angajamentul profund pentru susținerea, punerea în aplicare și consolidarea valorilor, principiilor și drepturilor consacrate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din partea Republicii Moldova a participat Ministrul Oleg Țulea, care a evidențiat celebrarea în acest an a mai multor evenimente, printre care cea de-a 70-a aniversare a Convenției Europene a Drepturilor Omului și cea de-a 25-a aniversare de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei – un veritabil partener al țării noastre, precum şi un garant al democrației pe continentul european.
Într-o declarație a președinției Comitetului Miniștrilor, susținută de 43 de state membre, participanții au subliniat faptul că, Convenția, prin definirea drepturilor omului care nu pot fi supuse derogării, a stabilit clar linii roșii care nu pot fi traversate, chiar și în perioade de criză severă de sănătate publică.
Declarația a subliniat, de asemenea, necesitatea de a proteja dreptul la sănătate pentru toți și alte drepturi sociale și economice, precum drepturile la protecție socială, educație și condiții de muncă sigure și sănătoase, pe baza incluziunii, nediscriminării și egalității de gen.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului în colecția CPESC
29.10.2020
Suportul Consiliului Europei privind dotarea unităților medicale ale penitenciarelor din întreaga țară cu echipamente medicale moderne
Consiliul Europei a oferit un suport important care a presupus donarea unui lot de echipamente și dispozitive medicale moderne destinate tratamentului persoanelor private de libertate, parte a unei intervenții extinse și finalizată printr-o ceremonie oficială dedicată în acest sens.
La eveniment au participat : Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, șeful Oficiului Consiliului Europei de la Chișinău, William Massolin, directorul interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Vladimir Cojocaru.
În cadrul evenimentului de încheiere, șeful Oficiului Consiliului Europei de la Chișinău, William Massolin, a declarat că suportul acordat în cadrul proiectului, are drept scop consolidarea capacităților instituționale a penitenciarelor, în vederea acordării serviciilor medicale de calitate. Aceste echipamente sunt de o importanță vitală pentru unitățile medicale aflate în proces de acreditare. De asemenea, șeful Oficiului Consiliului Europei de la Chișinău, a mulțumit pentru buna colaborare și interacțiune cu reprezentanții sistemului administrației penitenciare, luând în considerație restricțiile actuale în legătură cu situația pandemica.
Donația a fost posibilă grație Programului „Promovarea unui sistem de justiție penală conform drepturilor omului în Republica Moldova”, finanțat de Guvernul Norvegiei și implementat de Consiliul Europei.
29.10.2020
Conferința miniștrilor educației: răspuns la criza pandemiei
Conferința miniștrilor educației a Consiliului Europei, organizată în cadrul președinției elene a Comitetului miniștrilor, a aprobat o declarație politică privind răspunsul educațional la COVID-19. Declarația este însoțită de o foaie de parcurs pentru acțiunea privind răspunsul educațional al Consiliului Europei la COVID-19, care prezintă modul în care organizația își va adapta programul de educație pentru a ajuta statele membre să asigure dreptul la educație într-o realitate în vremuri de COVID-19.
Alături de miniștrii educației
ai statelor membre a Convenției Culturală Europeană sub egida Consiliului Europei (CoE), la conferință au participat Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, Comisarul european pentru Inovației, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel și alți înalți oficiali europeni.
Din partea Republicii Moldova, la conferință online a participat Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, dl. Igor Șarov.
În cadrul evenimentului, participanții au abordat subiectul importanței promovării educației de calitate pentru toți copiii în condițiile impuse de pandemia Covid-19, urmărind în același timp valorile Consiliului Europei, cum ar fi democrația, toleranța, respectarea drepturilor omului, etc.
Miniștrii au luat în considerare, de asemenea, rolul educației în protejarea patrimoniului cultural, având în vedere schimbările climatice de astăzi. Totodată, aceștia au fost informați cu privire la progresele realizate în vederea înființării unui Observator privind predarea istoriei, care a fost lansat la o conferință ministerială desfășurată la Paris sub președinția franceză a Comitetului de miniștri din noiembrie 2019, și cu o adresare a lui Jean-Michel Blanquer, ministrul Educației Naționale a Franței.
26.10.2020
Un nou raport privind eficiența și calitatea justiției în Europa
Noul raport elaborat în 2020 a identificat o serie de tendințe generale în sistemele judiciare din 45 de țări europene, inclusiv Republica Moldova. Printre concluziile celui de-al VIII-lea raport de evaluare elaborat de Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (
CEPEJ) a Consiliului Europei se numără:
- Statele europene cheltuiesc în medie 72 de euro pe locuitor pe an pentru sistemul juridic,
- Numărul de femei judecătoare și procurori continuă să crească, dar profesia de avocat rămâne predominant masculină,
- În medie, acum există 164 de avocați la 100.000 de locuitori,
- Numărul instanțelor a scăzut cu 10% între 2010 și 2018,
- Instanțele din toată Europa au reușit să continue să funcționeze în timpul pandemiei datorită progreselor recente în domeniul tehnologiei informației.
Pentru prima dată, Raportul de evaluare CEPEJ conține profiluri de țară care permit, de asemenea, cititorului să își situeze țara în raport cu alte țări europene.
CEPEJ are ca scop îmbunătățirea eficienței și funcționării justiției în statele sale membre. Acesta este format din experți din toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei și este asistat de un secretariat.
13.10.2020
Progresul realizat de R. Moldova în implementarea recomandărilor GRECO
Republica Moldova a făcut puține progrese în implementarea reformelor în așteptare pentru îmbunătățirea prevenirii corupției în ceea ce privește parlamentarii, judecătorii și procurorii. Acestea sunt concluziile făcute de
GRECO, Grupul Statelor împotriva Corupției, organism al Consiliului Europei, într-un raport
În raport este evaluat progresul realizat de R. Moldova în implementarea recomandărilor GRECO începând cu 2018, când, într-un raport de conformitate de primă evaluare a implementărilor celor 18 recomandări cuprinse în
raportul de evaluare din runda a patra din 2016, GRECO a concluzionat că doar patru recomandări au fost puse în aplicare pe deplin.
10.10.2020
Ghidul profesorului elaborat de Consiliul Europei va ajuta cadrele didactice din Moldova să planifice și organizeze lecțiile de „Educație pentru societate”
Toate instituțiile de învățământ general din țară au primit
„Ghidul profesorului” pentru disciplina „Educație pentru societate”. Ghidul a fost realizat pentru clasele a V-a, VI-a, X-a și XI-a în limba română și limba rusă. Publicațiile au fost elaborate și tipărite de proiectul Consiliului Europei „Educație pentru democrație în Republica Moldova”, finanțat de Agenția Elvețienă pentru Dezvoltare şi Cooperare. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a asigurat distribuirea lor în fiecare instituție de învățământ din țară, pe parcursul lunii septembrie.
„Ghidul profesorului” reprezintă un instrument de sprijin pentru profesori în aplicarea curriculumului la disciplina reconceptualizată „Educație pentru societate”, aprobat prin ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 1124/2018. Curriculumul este centrat pe competențe, nu pe conținuturi, competențele specifice disciplinei fiind aliniate la Cadrul de Referinţă al Competenţelor pentru Cultură Democratică al Consiliului Europei.
„Ghidul profesorului” conține considerații metodologice cu privire la cele 20 de competențe pentru o cultură democratică (valori, atitudini, abilități și cunoștințe și înțelegere critică) și planurile de lecții. Până a fi tipărite, ghidurile au fost pilotate în toate școlile din țără în anul de studii 2019/2020. Autorii – un grup de experți internaționali și naționali – au ținut cont de lecțiile învățate în urma pilotării și feedback-ul cadrelor didactice.
5-7.10.2020
„Îmbunătățirea vieții cetățenilor printr-o guvernare mai bună”
Prin intermediul PARTENERIATULUI PENTRU O BUNĂ GUVERNARE (PGG), Uniunea Europeană și Consiliul Europei lucrează împreună pentru a consolida guvernarea în regiunea Parteneriatului estic.
Urmăriți evenimentul online ÎMBUNĂTĂȚIREA VIEȚII CETĂȚENILOR PRINTR-O GUVERNARE MAI BUNĂ din 5-7 octombrie curent pentru a afla mai multe despre rezultatele intermediare ale celei de-a doua faze a PGG și impactul programului asupra vieții oamenilor din regiunea Parteneriatului estic, inclusiv în Republica Moldova.
O adresare de bun venit a doamnei Marija Pejčinović Burić, secretar general al Consiliului Europei și a lui Olivér Várhelyi, comisarul UE pentru vecinătate și extindere, va avea loc la ora 9:00 CET (10:00 ora Chișinăului) pe 5 octombrie curent.
2.10.2020
Reuniunea Comitetului Director pentru implementarea Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020
Ministrul Oleg Țulea a participat la ultima reuniune a Comitetului Director pentru evaluarea implementării Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru 2017-2020, care s-a desfășurat în format de videoconferință.
În cadrul reuniunii, reprezentanții Consiliul Europei şi instituțiilor naționale au efectuat un schimb de opinii cu privire la impactul proiectelor finalizate şi al celor care mai sunt în derulare până la sfârșitul anului curent. Oficialii au reflectat asupra lecțiilor învățate din implementarea proiectelor în acești trei ani, precum și au făcut un schimb de opinii pe marginea priorităților care vor sta la baza viitorului Plan de acțiuni Republica Moldova – Consiliul Europei pentru perioada 2021-2024.