Faceți căutări pe acest blog

Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2019

2018 - Cea de-a 10-a aniversare a Premiului 
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
Premiul se acordă anual, începând cu 2009, unor scriitori contemporani de opere de ficțiune din fiecare țară participantă la competiție (țările participante sunt selectate anual, prin rotație).

Finanțată prin programul Europa Creativă, acestă inițiativă are rolul de a atrage atenția asupra creativității, diversității și bogăției literaturii europene contemporane, de a promova circulația literaturii în Europa și de a spori interesul la nivel naţional pentru opere literare din alte țări europene.

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, și Tibor Navracsics, Comisarul European pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, au anunțat în data de 22 mai 2019, numele celor 14 câștigători ai ediției 2019 a Premiilor Uniunii Europene pentru Literatură, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE.

„Obiectivele Premiului Uniunii Europene pentru Literatură sunt în deplină concordanță cu cele ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, respectiv de a proteja și promova bogata diversitate culturală și lingvistică a UE, de a promova valorile comune europene și de a stimula competitivitatea sectoarelor noastre culturale și creative. Literatura europeană este o componentă fundamentală a identităților noastre culturale, iar prin intermediul traducerilor contribuie la crearea unui spațiu cultural comun. Sunt bucuros că familia câștigătorilor s-a extins astăzi și va include mai mulți autori ale căror opere vor fi traduse, facilitând circulația acestora la nivel transfrontalier, în interesul cetățenilor europeni”, a declarat Valer-Daniel Breaz, ministrul român al Culturii și Identității Naționale.

Cei 14 câștigători ai ediției din acest an au fost: 
  1. Laura Fredenthaler (Austria), 
  2. Piia Leino (Finlanda), 
  3. Sophie Daull (Franța), 
  4. Réka Mán-Várhegyi (Ungaria), 
  5. Beqa Adamashvili (Georgia),
  6.  Nikos Chryssos (Grecia),
  7.  Jan Carson (Irlanda),
  8.  Giovanni Dozzini (Italia), 
  9. Daina Opolskaite (Lituania), 
  10. Marta Dzido (Polonia), 
  11. Tatiana Țîbuleac (România),
  12.  Ivana Dobrakovová (Slovacia),
  13.  Halya Kerosina Shyyan (Ucraina) 
  14. Melissa Harrisson (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).

 "Premiul Uniunii Europene pentru Literatură arată creativitatea și diversitatea literaturii europene și recunoaște importanța sectorului nostru de carte. Prin intermediul programului Europa Creativă, Comisia Europeană ajută autori, editori, traducători și comercianți de cărți să aducă varietate și calitate pentru cititori din Europa și dincolo de ea. Felicit călduros toți câștigătorii din acest an. "  - a spus Tibor Navracsics, Comisarul European pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport,

Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) recunoaște tinere și emergente talente literare din Europa și evidențiază bogăția literaturii europene contemporane, atrăgând totodată atenția asupra unicității patrimoniului cultural și lingvistic al continentului. Până în prezent, EUPL a fost acordat unui număr de 108 autori din 41 țări în decursul unui deceniu de la instituire.

EUPL este organizat de un consorțiu format din Federația Europeană și Internațională a Librăriilor (EIBF), Consiliul Scriitorilor Europeni (EWC) și Federația Editorilor Europeni (FEP), cu sprijinul Comisiei Europene. Finanțat de Europa Creativă, Premiul este accesibil tuturor țărilor care participă la acest program de finanțare al UE, care sprijină sectoarele culturale și creative în perioada 2014-2020.

Ceremonia de decernare a premiilor, în prezența tuturor autorilor câștigători, va avea loc la 2 octombrie 2019 la Bozar, în Bruxelles.

Jurnalista și scriitoarea originară din Republica Moldova, Tatiana Țîbuleac, a câștigat Premiul European pentru Literatură cu romanul Grădina de sticlă.  în competiție au fost înscriși 108 autori din 37 de țări.

Țîbuleac a fost nominalizată din partea României alături de alți patru scriitori din țara vecină.

Este pentru prima dată în istorie când o moldoveancă devine câștigătoarea acestui premiu prestigios
Tatiana Țîbuleac s-a născut la 15 octombrie, 1978 la Chișinău, Republica Moldova. Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova. Ea devine cunoscută unui public mare în 1995, inițiind rubrica „Povestiri adevărate”, în cotidianul Flux. În anul 1999, a devenit parte a echipei PRO TV Chișinău, în calitate de reporter, redactor și speaker. Astăzi locuiește la Paris, unde continuă să lucreze în ramura audiovizuală.
Debut editorial cu 
  • „Fabule moderne”, Editura „Urma Ta”, Chișinău, 2014; ediția a II-a, Editura „Libris Editorial”, Brașov, 2016. 
  • Cea de-a doua carte, „Vara în care mama a avut ochii verzi”, Cartier, 2017, este distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2017), Premiul revistei Observator cultural și Premiul Observator Lyceum (2018).
  • „Grădina de sticlă” este al doilea roman al Tatianei Țîbuleac, apărut deja în două ediții, într-un tiraj total de 8000 de exemplare.

Dacă în Vara în care mama…, povestea era spusă din perspectiva unui puști, copilul unor imigranți polonezi în Anglia, în Grădina de sticlă, cuvintele sunt ale unei fetițe adoptate de o femeie din Chișinău, într-o lume descompusă și fragilă, strivită între rusă și română, între ce-a fost și ce-ar putea să fie.
Limba Tatianei Țîbuleac are densitatea durerii, privirea ei e limpede ca sticla curată, obiectul ei e copilăria cealaltă, a copiilor victime, a copiilor părăsiți de noi toți, care și-atunci când sunt iubiți de cineva, sunt în pericol să-și piardă fericirea pentru totdeauna
https://www.scena9.ro/article/gradina-de-sticla-tatiana-tibuleac 
Cartea este disponibilă în BNRM



 Mai mult