Faceți căutări pe acest blog

Noutati UE-RM : Martie 2015





Arhiva 2011-2014











26.03.2015

 Semnarea Acordului de Finanţare în domeniul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - ENPARD

Directorul pentru Vecinătatea Estică a Comisiei Europene, Gerhard Schumann-Hitzler şi Prim-ministrul Chiril Gaburic au semnat Acordul de Finanţare în domeniul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - ENPARD.

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut  o întrevedere cu Directorul pentru Vecinătatea Estică a Comisiei Europene, Gerhard Schumann-Hitzler, aflat într-o vizită oficială la Chişinău. În cadrul întrevederii s-au discutat detaliile unui nou  program de asistenţă oferit Republicii Moldova din partea Uniunii Europene, după care cei doi oficiali au semnat Acordul de Finanţare în domeniul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - ENPARD.

Documentul prevede oferirea unui suport bugetar Guvernului Republicii Moldova din partea Comisiei Europene în valoare de 64 de milioane de euro. 53 de milioane de euro reprezintă componenta de suport bugetar sectorial,care vor fi oferite în trei tranşe, până în 2018, iar alte 11 milioane – componenta de asistenţă tehnică în implementare


 
25.03.2015

UE a evaluat implementarea  Politicii Europene de Vecinătate în 2014

Pachetul PEV 2015 ”Punerea în aplicare a Politicii Europene de Vecinătate în 2014” prevede o comunicare comună și elaborarea unui set rapoarte de țară și regionale.

Raportul privind Republica Moldova evidențiază evoluțiile-cheie și eforturile de reformă în 2014 și face recomandări pentru anul următor.

În baza Raportului de țară Republicii Moldova îi sunt recomandate mai multe acțiuni pentru 2015

În cadrul unui set de rapoarte anuale, adoptate pe 25  martie 2015 , Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate au evaluat punerea în aplicare a Politicii Europene de Vecinătate (PEV) în 16 țări partenere din Estul și Sudul Europei

Detalii   eng  rom 





 23.03 2015

Vizita delegaţiei  Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 

Prim-ministrul Chiril Gaburici a pledat pentru continuarea proiectelor realizate cu sprijinul BERD în RM  şi accelerarea reformelor menite să îmbunătăţească climatul de afaceri în Republica Moldova.

Un subiect aparte al discuţiei a vizat crearea instituţiei Ombudsmanului pentru business şi dezvoltarea mecanismului de mediere a situaţiilor de conflict în domeniul afacerilor.

Francis Malige , Director Europa de Est şi Caucaz.a exprimat disponibilitatea BERD de a sprijini cursul reformelor în Republica Moldova şi a oferi expertiza necesară în acest sens. 

Părţile au făcut un schimb de opinii privind situaţia din sectorul financiar-bancar şi măsurile care urmează să fie întreprinse pentru a asigura stabilitatea în acest domeniu şi atragerea investiţiilor în economia ţării. Au fost abordate aspectele privind activitatea BERD în diverse domenii, stadiul de realizare a proiectelor comune aflate în derulare şi perspectivele de iniţiere a unor noi parteneriate.

Detalii  rom eng


18.03.2015

Acordul între RM şi UE  privind participarea RM la Programul UE „Europa Creativă” 

 a fost semnat  la Bruxelles, de către Ministrul Culturii, Monica Babuc, și Comisarul pentru educație, cultură tineret și sport al Comisiei Europene, Tibor Navracsics.
Acordul prevede eligibilitatea Republicii Moldova de a accesa anual până în anul 2020 finanțările pentru proiecte culturale din sectoarele culturale și creative ale sub-programului “Cultura” și a anumitor activități din sub-programul “Media” ale Programului UE „Europa Creativă”.

Programul "Europa Creativă" este dedicat operatorilor din sectoarele culturale și creative cu minimum 2 ani de existență juridică. Europa Creativă are trei subprograme: Media, Cultura și o componentă transectorială dedicată garantării creditelor bancare și cooperării în domeniul politicilor culturale. Subprogramul „Cultura” sprijină proiectele de cooperare între minimum 3 țări, traducerile din literatura europeană, platformele europene care sprijină mobilitatea și promovarea creatorilor și rețelele europene care contribuie la profesionalizarea operatorilor din sectoarele culturale și creative.



 17-18.03.2015


Cea de-a patra sesiune ordinară a Adunării Parlamentare Euronest


În cadrul reuniunii deputații din țările Parteneriatului Estic și din Parlamentul European vor discuta o serie de rezoluții referitoare la proiectele comune privind transportul rutier, feroviar și aerian, potențialul și noile angajamente ale cooperării în domeniul eficienței energetice și resurselor regenerabile în cadrul Parteneriatului Estic, precum și la angajarea într-un parteneriat mai puternic prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate în perioada 2014-2020. 

Parlamentarii  au și un schimb de opinii cu privire la Summitul Parteneriatului Estic de la Riga și Politica Europeană de Vecinătate. În cadrul reuniunii va avea loc și o dezbatere cu privire la justiție, fiind prezentat progresul reformelor în domeniu și impactul programelor, finanțate de UE, la consolidarea sectorului justiției în țările Parteneriatului Estic. 



 16.03.2015

Prima reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană

UE și Moldova au reconfirmat voința comună de a implementa angajamentele lor în ceea ce privește asocierea politică și integrarea economică a Moldovei cu UE. Ambele părți au subliniat determinarea lor de a lucra spre un summit de succes al Parteneriatului estic, ce se va desfăşura la Riga în luna mai.
 Acordul de Asociere va fi temelia pe care Moldova îşi va continua agenda de reforme și modernizare economică în anii următori. Consiliul de Asociere a lansat cadrul instituțional de cooperare consolidată prin adoptarea unor norme de procedură.

Ambele părți au reconfirmat obiectivul lor comun de a construi o Moldovă democratică, stabilă și prosperă. Consiliul de Asociere a recunoscut importanța de a da un nou impuls atît de necesar reformelor politice și economice în Moldova. În special, UE a subliniat necesitatea de a intensifica eforturile de prevenire și combatere a corupției și de reformare a sectorului justiției, precum și de a remedia de urgență punctele slabe din sectorul financiar.

Detalii   rom eng


Noutăţi CoE-RM - Martie 2015

30-31.03.2015

Revizuirea Convenției Europene privind coproducţiile cinematografice

La Strasbourg a fost examinat raportul și proiectul deciziei de modificare a Convenției europene privind coproducţia cinematografică. Republica Moldova - parte a acestei Convenții, a fost reprezentată de secretarul de Stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol.

Modificările esențiale vizează
  • revizuirea sistemului de punctaj pentru atribuirea statului de coproducție de nivel european;
  • modificarea nivelului minim financiar pentru participanți de la 10% la 5% (pentru coproducţii multilaterale) şi de la 20% la 10% pentru coproducţii bilaterale, pentru a permite ţărilor cu resurse financiare limitate să participe la o gamă mai largă de proiecte cinematografice;
  • schimbarea nivelului maxim financiar de participare în coproducții de la 70% la 80%, pentru țările cu resurse financiare mai mari;
  • crearea unui nou sistem de culegere a informației despre desfășurarea proiectelor cinematografice,
  • impactul proiectului și performanța europeană a coproducției, și accesul țărilor ne-membre ale Consiliului Europei la coproducțiile cinematografice europene.
Detalii

25.03.2015

Noua Convenţie a Consiliului Europei împotriva traficului de organe de origine umană

Conferinţa internaţională din 25 martie 2015, la Santiago de Compostela (Spania) a abordat subiectul privind lupta împotriva traficului de organe umane şi a deschis pentru semnare noul tratat al Consiliului Europei, care se va ocupa în mod exclusiv de această infracţiune. În această zi Convenţia a fost semnată de 14 State, inclusiv de Republica Moldova. Tratatul va intra în vigoare după ce va fi ratificat de 5 state, 3 dintre care să fie membre ale Consiliului Europei. 

Detalii

20.03.2015

Reforma procuraturii - recomandările Comisiei de la Veneţia

În perioada 20 – 21 martie şi-a ţinut lucrările cea de-a 102-a sesiune plenară a Comisiei pentru democraţie prin drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), la care a fost adoptat Avizul asupra proiectului Legii RM cu privire la procuratură.

Membrii Comisiei de la Veneția au examinat proiectul de lege prezentat de autoritățile de la Chișinău şi au lansat un șir de recomandări pentru îmbunătățirea proiectului. Este vorba de revizuirea competențelor procuraturii în alte domenii decât cel penal, includerea unor prevederi mai exacte privind independența internă a procurorilor și a garanțiilor aferente, includerea unui mecanism cu condiții și criterii clare privind eliberarea din funcție a Procurorului General, diferite de reglementările privind concedierea altor procurori.

Grupul de lucru care a pregătit proiectul noii Legi cu privire la Procuratură se va reuni de urgență pentru a modifica mai multe aspecte, ținând cont de recomandările Comisiei de la Veneția. Cel târziu pe 20 aprilie, proiectul final va fi propus spre dezbateri publice, iar la jumătatea lunii mai va fi înregistrat în Parlament.



17-18.03.2015

Consiliul Europei contribuie la sporirea calităţii justiţiei din Republica Moldova
O delegație a Consiliului Europei s-a aflat în Republica Moldova, în perioada 17-18 martie 2015, în cadrul căreia au avut loc discuţii cu oficiali moldoveni despre consolidarea eficienței, profesionismului și a responsabilității sistemului judiciar din țara noastră, în special prin implementarea, în următorii doi ani, a proiectului "Consolidarea eficienței, profesionismului și a responsabilității judiciarului în Republica Moldova".
Proiectul constă în acordarea de către Consiliul Europei a suportului Consiliului Superior al Magistraturii și altor parteneri din sectorul justiției în aplicarea, printr-o fază pilot, a instrumentelor CEPEJ în două direcții ce vizează îmbunătățirea managementului timpului judiciar și a calității serviciilor judiciare.

Instrumentele CEPEJ includ lista de control pentru promovarea calității justiției și instanțelor judecătorești, Ghidul SATURN pentru managementul timpului judiciar, Ghidul CEPEJ privind statisticile judiciare GOJUST, liniile directoare privind crearea hărților judiciare de susținere a accesului la justiție în cadrul unui sistem judiciar de calitate, precum și alte instrumente, care se propun a fi implementate în șase instanțe judecătorești pilot din Republica Moldova.

Prin aplicarea acestor instrumente se doreşte îmbunătățirea eficienței și calității justiției, iar în cazul obținerii rezultatelor pozitive, ca urmare a implementării activităților în faza pilot, vor fi formulate propuneri de diseminare a acestora la nivel național.

16-22.03.2015

Spune NU rasismului: Săptămâna europeană de acţiune împotriva rasismului şi discriminării

Către 21 martie, Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale, Mişcarea împotriva discursului instigator la ură (No Hate Speech Movement) a Consiliului Europei organizează o săptămână europeană de acţiune pentru sensibilizare cu privire la fenomenul rasismului în Europa. Prin acţiunile desfăşurate în cursul acestei săptămâni tinerii vor învăţa cum să riposteze rasismului şi discriminării. De asemenea, prin activităţi de informare şi comunicare vor fi combătute miturilor ce vizează grupurile de victime ale discriminării în Europa, tinerii vor fi instruiţi cum să denunţe exprimările discriminatorii în mediul on-line şi cel real. 

08.03.2015

De Ziua Internaţională a Femeii, statele membre sunt încurajate să elimine violenţa împotriva femeilor
De Ziua Internaţională a Femeii, oficiali ai Consiliului Europei au făcut declaraţii cu privire la necesitatea eliminării stereotirupilor de gen negative și sexiste, acestea prezintând un mare obstacol în calea stabilirii unei egalități de gen reale. Nils Muižnieks, Comisarul pentru Drepturile Omului al CoE a menţionat că dacă nu combatem discriminarea și ura împotriva femeilor, nu vom elimina violența împotriva femeilor, care este una dintre formele cele mai extreme de încălcare a drepturilor lor. În 2015, Consiliul Europei prezintă modalitatea în care guvernele și societatea civilă au ripostat împotriva terorismului domestic! şi îndeamnă statele sale membre să semneze şi să ratifice cât de repede posibil Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul), care vizează schimbarea atitudinii și eliminarea stereotipurilor nu doar la nivelul persoanelor fizice, dar și la nivelul instituțiilor.
Colectia CPESC: E.8. Egalitatea genurilor / Egalite des sexes / Gender Equality


05.05.2015

Lansarea paginii web a Agentului Guvernamental

A fost lansată pagina web oficială a Agentului Guvernamental - www.agent.gov.md. Noul site vizează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în sfera de reprezentare a intereselor statelor și în sfera de executare a hotărârilor și deciziilor, în special versus Republica Moldova.

Pagina web conține: hotărâri și decizii ale Curții Europene în cauzele împotriva Republicii Moldova, traduse integral; rezoluții și decizii ale Comitetului de Miniștri privind executarea hotărârilor deciziilor Curții Europene în cauzele împotriva Republicii Moldova; rapoarte de activitate, date statistice relevante; analize tematice și globale pe problemele jurisprudenței Curții Europene și a măsurilor de executare; documente interne ale Curții Europene și analizele jurisprudenței; traducerile comunicatelor de presă ale Curții Europene, Comitetului de Miniștri, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; cadrul normativ aplicabil, traduceri de ghiduri etc. De asemenea, site-ul dispune de un motor de căutare, care va simplifica considerabil identificarea informației necesare.

Detalii
www.agent.gov.md

03.03.2015

CEDO a pronunţat hotărîrea în cauza Pisaroglu c. Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului  a pronunţat hotărîrea în cauza Pisaroglu c. Republicii Moldova (cererea nr. 21061/11), prin care a constatat că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Reclamanta, Natalia Pisaroglu, este o cetățeană a Republicii Moldova, născută în anul 1987, care locuiește în Chișinău. În perioada iulie 2010 - martie 2011 ea a fost arestată și deținută în Penitenciarul nr. 13 Chișinău, fiind acuzată de trafic de ființe umane. În fața Curții reclamanta s-a plîns în temeiul articolului 3 din Convenție despre condițiile de detenție inumane și degradante, și anume deținerea sa într-o celulă rece, fără ventilație și supraaglomerată, fără lenjerie de pat, cu lumină solară limitată, lipsa posibilității de a-și spăla hainele, posibilitatea de a face duș o dată în săptămînă, dar și alimentație necomestibilă și acces limitat la apa potabilă.

Curtea a decis, în temeiul art. 41 din Convenție, să acorde reclamantei suma de 3000 Euro pentru prejudiciul moral și 207 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Hotărîrea

02.03.2015

Comitetul Anti-Tortură al Consiliului Europei - la 25 de ani

La Strasbourg s-a desfăşurat o conferință internațională privind provocările pentru prevenirea relelor tratamente și tortură în Europa. Ea a constituit şi o oportunitate de a face un bilanț al activității desfășurate de Comitetul Consiliului Europei pentru Prevenirea Torturii (CPT) în ultimii 25 de ani.

Conferința a întrunit peste 200 de jurişti, specialişti din domeniul sănătății și psihiatri care lucrează în domeniu, precum și reprezentanți ai organismelor naționale și internaționale de monitorizare, ai societăţii civile și oficiali guvernamentali din 47 de state membre ale Consiliului Europei pentru a examina diverse aspecte ale prevenirii torturii și a relelor tratamente: combaterea impunității maltratării de către poliție și în închisori; prestarea asistenței medicale în penitenciare, detenția solitară, tratamentul minorilor în detenție, precum și dezvoltarea de noi standarde privind detenția în instituții psihiatrice.

Pentru anul 2015, CPT a planificat o vizită în Republica  Moldova, în cadrul căreia va examina situaţia persoanelor private de libertate.

Detalii
Colecţii CPESC: E.9. Tortura

Dialoguri europene/ Radio Europa Liberă - Martie 2015

 Interviuri, comentarii, opinii



Arhiva 2012-2014






 30.03.2015

Nicu Popescu: „Dacă R. Moldova dorește un viitor european nu trebuie să se complacă în situația actuală” Interviul cu expertul Institutului de Studii de Securitate al UE

Europa Liberă: Domnule Nicu Popescu, în ultimul timp observ înalţi demnitari occidentali care vin la Chişinău şi tot mai insistent îndeamnă Guvernul de aici la acţiuni cât mai rapide în ceea ce priveşte implementarea reformelor pro-europene. Ce îngrijorări stau la baza acestor îndemnuri insistente?
Nicu Popescu: „Principala îngrijorare ţine de lipsa luptei cu corupţia, de sistemul corupt care ajunge la cel mai înalt nivel în Republica Moldova şi care începe să infecteze şi să submineze celelalte domenii în care ţara a reuşit să obţină succese în ultimii ani. O criză bancară care este posibilă şi ar fi rezultatul unei guvernări netransparente şi destul de corupte în sistemul financiar va pune sub semnul întrebării întreaga stabilitate economică a Republicii Moldova şi, evident, va lovi şi în celelalte realizări din ultimii ani, subminând inclusiv popularitatea ideii de integrare europeană. Apropo, această scădere a sprijinului pentru integrarea europeană în rândul populaţiei Republicii Moldova este o preocupare reală pentru UE.
Există senzaţia în UE că în urma sprijinului practic necondiţionat, foarte sistematic şi foarte profund pe care UE l-a oferit guvernării de la Chişinău din ultimii cinci ani, eşecurile acestei guvernări, corupţia acestei guvernări se asociază şi cu ideea de integrare europeană. UE din această cauză va încerca, probabil, să fie mai dură de acum încolo cu Guvernul de la Chişinău.”


 27.03.2015

Natalia Gherman: „O misiune de consilieri UE de rang înalt ne va ajuta la îmbunătăţirea situaţiei în domeniile prioritare” Interviu cu Ministrul de externe
Europa Liberă: Dacă încetinesc reformele, se micșorează din asistența care se oferă de către UE Republicii Moldova?


Natalia Gherman: „Asistența pe care o acordă Uniunea Europeană Republicii Moldova face parte dintr-un proces foarte responsabil de negocieri între cele două părți. Toate condiționalitățile sunt asumate de către Republica Moldova pentru a primi tranșele asistenței financiare și sunt reflectate în matricea de politici care este aprobată de comun acord.


Uniunea Europeană face transferuri de asistență financiară la momentul verificării îndeplinirii condiționalităților pentru fiecare domeniu de reforme. De regulă, planificarea pentru asistența financiară se face pentru mai mulți ani și atunci când intrăm în campania electorală și când avem nevoie de o perioadă oarecare de timp pentru a forma Legislativul și structurile guvernamentale, putem recupera această perioadă de timp ulterior, dinamizând implementarea condiționalităților.

 26.03.2015

Ion Sula: „Acest acord este așteptat de toți fermierii din Republica Moldova"

Despre un nou ajutor european pentru agricultura moldoveană, în valoare de 64 de milioane de euro, a discutat Valentina Ursu cu ministrul agriculturii, Ion Sula.

Europa Liberă: Și toți producătorii agricoli vor beneficia de aceste subvenții?
Ion Sula: „Vor avea acces producătorii agricoli care se vor conforma investițiilor pe care le avem, în 11 măsuri de sprijin. Și aici vreau să menționez: plantațiile multianuale, construcția serelor, construcția fermelor zootehnice, a sistemelor de irigare, procurarea materialului genetic.”
Europa Liberă: Cei care cresc cereale?
Ion Sula: „Este tehnica agricolă pe care o a avem ca măsură de sprijin. Ea tot va fi parte componentă a Regulamentului de subvenționare, sau o măsură de sprijin pentru producătorii agricoli, unde ei vor avea posibilitate ca, după ce fac investițiile, prin mecanismul bine cunoscut să își primească ajutorul de la stat sau subvenția. Dosarele vor fi aplicate, odată ce va fi aprobată Legea bugetului și vom avea deja Regulamentul pentru subvenționare aprobat pentru anul 2015.”


 20.03.2015

Pirkka Tapiola: „Mesajul nostru e că aşteptăm o luptă mai activă cu corupția”Ambasadorul UE în R. Moldova despre așteptările europenilor de la guvernul Gaburici.

 Europa Liberă: Legat de reforma Politicilor de Vecinătate ale UE, unii, după ce au văzut această propunere prealabilă, spun că UE le zice de fapt unor ţări precum e Republica Moldova: nu vrem să intrăm în conflict cu Rusia pentru ţări care nu vor să facă reforme.”
Pirkka Tapiola: „Cred că e un lucru foarte important pe care trebuie să-l analizăm. Pentru că vom continua să sprijinim vecinii noştri, să le sprijinim suveranitatea, dreptul de a se dezvolta şi a-şi alege calea. Dar e un mesaj pe care trebuie cu siguranţă să-l transmit: ce este politică UE? Ce facem noi de fapt? Politica de Vecinătate a fost un răspuns ţărilor din vecinătate ţărilor care au spus că „vrem să ne apropiem de UE”. Aşadar, cum noi înţelegem asta?

Deci, apropierea de UE se face prin transformare reală, prin reforme, nu reforme simulate, nu cuvinte frumoase, nu nişte acţiuni de marketing, că “noi suntem buni”, că “noi am făcut”, dar de fapt lucru real, cu multă răbdare. Aceasta este experienţa noastră din Europa Centrală, care chiar au aderat la UE. A fost​​foarte important de a realiza că fără reforme, fără implementarea lor, politica aceasta nu va funcţiona. Nu poţi să te apropii de UE, vorbind despre reforme. Trebuie cu adevărat să le faci.

Trebuie chiar să transformi societatea, pentru că în caz contrar societatea este vulnerabilă.  Noi niciodată nu am căutat şi nici nu intenţionăm pe viitor să căutăm zone de influenţă, noi nu punem presiune externă şi nici nu apelăm la acţiuni militare, cum se întâmplă în Ucraina – nu este un mod de a face politică în secolul XXI. Şi eu nu aş vrea să spun că noi nu vrem să avem conflict cu Rusia, de aceea facem un pas înapoi. Nu, noi nu asta facem. Dar este foarte important să realizăm că fără reforme noi putem face foarte puţine lucruri.”


19.03.2015

Ingrid Tersman: „Nota informativă” cuprinde cea mai bună expertiză întocmită de partenerii-cheie ai R. Moldova” Un interviu în exclusivitate cu ambasadoarea Suediei la Chișinau

Ingrid Tersman: „Cred că este important să ţinem minte faptul că integrarea europeană depinde de reforme, depinde de viteza, profunzimea şi seriozitatea cu care o ţară se angajează să realizeze aceste reforme. Tocmai din acest motiv ne aşteptăm ca noul Guvern să abordeze cu seriozitate recomandările noastre. Nu doar noi, dar şi cetăţenii care au ales recent liderii acestei ţări.

De asemenea, cred că este important să ţinem cont de faptul că procesul de tranziţie şi de modernizare a unei ţări, etapă la care se află acum Republica Moldova, necesită timp, efort şi perseverenţă. Desigur, anumite reforme foarte necesare nu sunt şi cele mai uşoare, însă nu uitaţi că responsabilitatea guvernului unei ţări e să ducă la bun sfârşit acest proces. Cu multă muncă şi efort, la un moment dat, Republica Moldova va deveni mai apropiată de Uniunea Europeană”.

Convenţia împotriva traficului de organe umane - un tratat care va opri persoanele disperate să devină « corpuri cu etichete de preţ »


Conferinţa internaţională din 25 martie 2015, la Santiago de Compostela (Spania) a abordat subiectul privind lupta împotriva traficului de organe umane şi a deschis pentru semnare noul tratat al Consiliului Europei, care se va ocupa în mod exclusiv de această infracţiune. În această zi Convenţia a fost semnată de 14 State, inclusiv de Republica Moldova. Tratatul va intra în vigoare după ce va fi ratificat de 5 state, 3 dintre care să fie membre ale Consiliului Europei.

În discursul său, Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, a avertizat referitor la recoltările de organe de pe piaţa neagră, care reprezintă un factor ameninţător pentru sănătatea publică a societăţii.

Jagland şi-a manifestat opoziția sa totală faţă de o astfel de meserie care condiţionează oamenii disperați să ajungă "etichete cu prețuri afişate pe părțile corpului lor."

Profitorii reali ai traficului de organe umane, menţionează Jagland, sunt grupările criminale care activează în Kosovo, Turcia, Serbia, România, Germania, Spania, Ucraina şi în alte ţări membre pătrunse de acest fenomen al traficului de organe.

Piaţa neagră a devenit una din cea mai profitabilă activitate ilegală din lume, generând la nivel global sume estimate la 1.2 mlrd $, provenite anual din profituri ilicite.

Chiar luna trecută, ambasadorul Irakului la Organizația Națiunilor Unite a afirmat că statul islamic a participat în activităţi de recoltarea de organe în scopul finanțării operațiunilor sale teroriste.

Jagland este îngrijorat de situaţia disperată a ambelor părţi, atât a vânzătorului, cât şi a cumpărătorului – pentru a satisface cerea în creştere pentru transplantul de organe – care creează impulsul a ceea ce el descrie ca „una din cele mai exploatate meserii de pe planetă”.

Aşa-numiţii donatori, menţionează Secretarul General, sunt cei săraci, neputincioşi, orfani şi neinstruiţi, vulnerabili în faţa grupărilor criminale care le oferă 2500 euro pentru un rinichi.

De asemenea, Jagland a prezentat şi dovezi care indică faptul că unii primitori de organe sunt dispuși să plătească sume de până la 200.000 euro pentru transplanturi de succes.

Secretarul general a subliniat că este cazul de a adopta un nou cadru legal pentru a combate comerțul ilegal de organe umane. Convenția împotriva traficului de organe umane este deschisă pentru semnare și ratificare statelor membre ale Consiliului Europei și altor guverne.

Secretarul general a salutat cadrul legal oferit de această Convenţie, care este atât de cuprinzător, coordonat și complet. Convenția consolidează dispoziții penale împotriva traficului de organe și pune capăt uneia dintre cele mai grave lacune ale comerțului internațional.

Jagland a declarat că tratatul "ne permite să aducem în fața justiției întreaga rețea de persoane responsabile de conducerea acestei afaceri."

Sursa: CoE blog

BV - Planul Naţional de Armonizare a Legislaţiei pentru anul 2015

DESCARCATI
Planul Naţional de Armonizare a Legislaţiei pentru anul 2015=
Национальный  план по гармонизации законодательства на 2015 год // Monitorul Oficial Nr. 52-57. - 2015 . -  6 martie . -  art Nr : 34.
 
Aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 16 din 26 februarie 2015  
 
Documentul cuprinde 13 domenii prioritare: societăţi comerciale, servicii financiare, fiscalitate, agricultură şi dezvoltare rurală, cooperarea în sectorul energetic, protecţia consumatorului, drepturi de proprietate intelectuală, concurenţă, protecţia mediului înconjurător, sănătate publică, societate informaţională, comerţ şi aspecte legate de comerţ, ocuparea forţei de muncă, politica socială şi asigurarea oportunităţilor egale, transporturi, statistică, securitate şi justiţie.
 

BV - Către o nouă politică europeană de vecinătate:


descarcati  eng
ROM
Către o nouă Politică Europeană de Vecinătate: document comun de consultare=
Towards a new European Neighbourhood Policy: JOINT CONSULTATION PAPER. - Bruxelles, 4.03.2015. - 9 p.


Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate/vicepreședintele Comisiei, Federica Mogherini, și comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea, Johannes Hahn, au lansat la 4 martie 2015  o consultare privind viitorul politicii europene de vecinătate (PEV). Ultima revizuire a PEV datează din 2011. Având în vedere evoluțiile semnificative care au avut loc între timp în vecinătate, este esențial să se efectueze o revizuire fundamentală a principiilor pe care se bazează politica, a domeniului său de aplicare și a modului în care ar trebui utilizate instrumentele sale.
 Scopul este acela de a asigura o consultare cât mai largă atât cu partenerii din țările vecine, cât și cu părțile interesate din întreaga UE, până la sfârșitul lunii iunie. După această consultare, în toamnă va urma o comunicare ce va prezenta propuneri privind direcția viitoare a PEV.

Consultarea va urmări patru priorități: diferențierea; orientarea; flexibilitatea; asumarea și vizibilitatea. Au fost deja identificate cinci domenii în care ambele părți au interese comune: comerțul și dezvoltarea economică; conectivitatea; securitatea; guvernanța; migrația și mobilitatea.

Către o abordare europeană cu adevărat cuprinzătoare în materie de migrație


La 4 martie 2015  în cadrul Colegiului comisarilor a avut loc o primă dezbatere orientativă cu privire la acțiunile-cheie pentru intensificarea eforturilor UE de punere în aplicare a instrumentelor și cooperării existente privind gestionarea fluxurilor de migrație din țările terțe.



Comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, a declarat: „Migrația implică oameni – în spatele fiecărei figuri care sosește la frontierele noastre se află o ființă umană, și anume: un om de afaceri care călătorește din motive legate de activitatea lui, un student care vine să studieze, o victimă a unor traficanți de persoane, un părinte care încearcă să le ofere siguranță copiilor lui. Atunci când prezentăm o agendă europeană cuprinzătoare în materie de migrație trebuie să avem în vedere toate dimensiunile migrației – prin urmare, nu este vorba despre identificarea unor soluții rapide, ci despre crearea unei Uniuni Europene mai sigure, mai prospere și mai atractive."
Către o abordare europeană cu adevărat cuprinzătoare în materie de migrație

Dezbaterea orientativă a stabilit cele patru domenii principale în care sunt avute în vedere acțiuni în Agenda europeană în materie de migrație în vederea punerii în aplicare a orientărilor politice ale președintelui Juncker. Toate acestea sunt interconectate și la fel de importante.