Faceți căutări pe acest blog

23 august – Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului


Data de 23 august 1939, când Hitler şi Stalin au hotărât să împartă Europa în sfere de influenţă, a fost aleasă de deputaţii europeni pentru a aminti de crimele comise de cele două tiranii. Deputaţii consideră că „o înţelegere comună a trecutului” este necesară pentru „construirea viitorului nostru comun”. Viviane Reding, vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european pentru justiţie, a declarat cu această ocazie că „Fiecare victimă a unui regim totalitar are aceeaşi demnitate umană şi merită să i se facă dreptate, să fie comemorată şi recunoscută de către noi toţi. În această zi, toţi cetăţenii europeni trebuie să fie uniţi pentru comemorarea tuturor celor care au fost victimele atrocităţilor şi crimelor comise de toate tipurile de regimuri totalitare. Cu toate că nimic nu poate readuce la viaţă aceste victime, ziua de astăzi trebuie să fie o zi în care să reflectăm şi să învăţăm lecţia acestor capitole devastatoare din istoria europeană.”.

În cadrul celebrării Zilei europene a comemorării victimelor regimurilor totalitare, miniştrii europeni ai justiţiei din ţările UE, reuniţi cu această ocazie la Varşovia la o Conferinţă internaţională dedicată acestui eveniment, au adoptat o Declaraţie finală. Unul dintre obiectivele sale principale este de a demonstra necesitatea educării cetăţenilor pentru a evita în viitor evenimente tragice legate de nayism sau comunism.În plus, acest document constituie un simbol al înţelegerii reciproce şi a solidarităţii în contextul experienţelor dificle şi dureroase relative la regimurile totalitare.

VEZI:

Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului : Declarația Parlamentului European privind proclamarea zilei de 23 august drept Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului

22.08.2011 Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului Discrursul Preşedintelui Parlamentului European Jerzy Buzek

Vezi de asemenea:

Combaterea regimurilor totalitate în viziunea organismelor europene: Listă tematică selectivă