Evaluarea implementării
Acordului de Asociere /IDIS Viitorul. - Ch,. 2019 . - 120 p.
Disponibil : http://viitorul.org/files/library/Evaluarea%20implement%C4%83rii%20Acordului%20de%20Asociere.pdf
Cuprins
Introducere ..Metodologia evaluării.
- .Reforma în domeniul justiției (Mica reformă a justiției)
- .Implementarea prevederilor Acordului de Asociere în domeniul fiscalității..
- Cooperarea în sectorul energiei electrice și al gazelor naturale..
- Calitatea apei și gestionarea resurselor..
- Drepturi de proprietate intelectuală...
Importanța și semnificația Acordului de Asociere între Republica Moldova și UE rezultă din abordarea ambițioasă pe care o propune acest document pentru modernizarea și democratizarea societății moldovenești. Asocierea politică și integrarea economică cu UE prevede angajamente și termene clare pentru transpunerea și aplicarea prevederilor AA. Realizarea măsurilor stabilite în AA depinde, în mare parte, de voința politică a partidelor de la guvernare pentru implementarea reformelor, de capacitățile umane din sectorul guvernamental și asociativ implicate în procesul de elaborare și implementare a AA și de resursele financiare alocate pentru realizarea obiectivelor stabilite.
Obiectul de investigare al acestui raport este evaluarea politicilor statului în rezultatul implementării angajamentelor asumate de Republica Moldova în AA și a transpunerii directivelor/regulamentelor conform primului Primul Plan Național de implementare a Acordului de Asociere din iunie 2014 (revizuit în 2015) și a Planului Național de Acțiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere între Republica Moldova – Uniunea Europeană în perioada 2017–2019 adoptat în 2016. Ținând cont de faptul că la sfârșitul anului 2019 expiră termenul de realizare a măsurilor prevăzute de acest document, este important de a evalua realizările autorităților.
Raportul își propune să analizeze efectele transpunerii directivelor europene în legislația națională și, implicit, implementarea măsurilor prevăzute de AA în următoarele domenii: reforma în domeniul justiției, fiscalitate, cooperarea în domeniile energiei electrice și gazelor naturale, protecția apelor și gestionarea resurselor și drepturile proprietății intelectuale. Autorii consideră că evaluarea rezultatelor implementării în cele 5 sectoare – de altfel foarte importante - constituie un factor important pentru a trage unele concluzii preliminare pentru a înțelege care sunt rezultatele și deficiențele implementării AA per ansamblu.
Evaluarea sectorială presupune analizarea rezultatelor transpunerii directivelor/regulamentelor prevăzute de PNAIAA pentru a identifica schimbările care s-au produs în sectoarele evidențiate.
De asemenea, atenția cercetării a fost focusată pe problemele care întârzie sau împiedică implementarea măsurilor prevăzute de PNAIAA. Autorii au încercat să identifice dacă factorii politici, lipsa capacităților umane și a resurselor financiare constituie cauzele neîndeplinirii angajamentelor asumate.
Odată cu semnarea AA și adoptarea PNAIAA în 2016, rezultatele implementării sunt diferite în funcție de sector. Se depun eforturi importante pentru realizarea măsurilor prevăzute în domeniul protecției apelor și gestionării resurselor, protecției dreptului proprietății intelectuale și cooperării în domeniile energiei electrice și a gazelor naturale și al. Domeniul fiscalității și al justiției sunt două sectoare unde îndeplinirea măsurilor prevăzute în AA întârzie în raport cu angajamentele asumate.
Mai mult