Noua campanie educațională ”LIBER SĂ VORBEȘTI, SIGUR SĂ ÎNVEȚI - Școli democratice pentru toți”. își propune să sublinieze angajamentul față de valorile și principiile democratice în viața și cultura școlilor din întreaga Europă. Bazându-se pe principiile educației pentru cetățenie democratică și drepturile omului, școlile din întreaga Europă dovedesc în fiecare zi că cel mai important rol al educației este construirea unor societăți inclusive și democratice prin implicarea și competențele democratice ale tinerilor.
LIBER SĂ VORBEȘTI, SIGUR SĂ ÎNVEȚI - Școli democratice pentru toți se concentrează pe asigurarea libertății de a vorbi și de a învăța în siguranță pentru copii și tineri la școală, astfel încât să poată fi explorate chiar și cele mai controversate puncte de vedere, astfel încât opiniile care ar putea duce la discriminare, la discursuri de ură sau la agresiuni - sau chiar la o violență extremă – să poată fi contestate și discutate mai degrabă decât să fie ascunse.
Acest lucru presupune ca școlile să fie democratice și că toată lumea - de la elevi și studenți la profesori, conducători școlari, părinți și membri ai comunității locale - respectă drepturile omului și are competențele necesare pentru a funcționa eficient într-o societate democratică.
Respectivele competențe constituie baza cadrului de referință al Consiliului Europei privind competențele pentru cultura democratică, care va fi pus în aplicare în școlile europene în timpul campaniei.
Factori de decizie, elevi, profesori din domeniul educației, cercetători și experți din întreaga Europă vor participa la lansarea camanieiîn cadrul unei conferințe, care va avea loc în perioada 14-16 noiembrie și care marchează și cea de-a zecea aniversare a Centrului European Wergeland (Oslo, Norvegia).
Bunele practici evidențiate în campanie vor reflecta medii de învățare sigure, fără violență și frică și promovarea libertății de exprimare în școli. Campania va fi condusă de Consiliul Europei în parteneriat cu Centrul European Wergeland. Activitățile campaniei vor promova dezvoltarea competențelor-cheie (valori, atitudini, abilități și cunoștințe și înțelegere critică) ale noului Cadru de referință al Competențelor pentru Cultură Democratică a Consiliului Europei, cum ar fi:
- Cunoașterea și înțelegerea critică a lumii;
- Valorizarea democrației, a justiției, a echității, a egalității și a statului de drept;
- Abilități analitice și de gândire critică, precum și învățarea autonomă;
- Spirit civic, responsabilitate, respect;
- Abilități de soluționare a conflictelor, empatie, toleranță de ambiguitate;
- Deschiderea spre alteritatea culturală și valorizarea diversității culturale;
- a face vocile copiilor și elevilor auzite;
- a aborda problemele controversate;
- a preveni violența și hărțuirea;
- a aborda propaganda, dezinformarea și știrile false;
- combaterea discriminării;
- îmbunătățirea stării de bine în școală.
Mai mult
- https://www.coe.int/en/web/portal/-/launch-of-new-education-campaign-in-oslo
- http://www.coe.int/free-to-speak-safe-to-learn
- European Cultural Convention
- The Charter on Education for Democratic Citizenship and Human Rights Education
- Recommendation CM/Rec(2012)13 of the Committee of Ministers to Member States on ensuring quality education
- RESURSE