SINTEZA VIOLĂRILOR CONSTATATE DE CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI în privința Republicii Moldova: 12 septembrie 1997 – 31 decembrie 2017/ Vladislav GRIBINCEA, Daniel GOINIC, Pavel GRECU. - Ch., 2018. - 12 p.. - [Accesat la : 12.09.2018 ]
La 12 septembrie 1997, Republica Moldova a devenit parte la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). Republica Moldova s-a angajat să respecte drepturile garantate de aceasta şi a recunoscut jurisdicţia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO).
Din 1997 până la 31 decembrie 2017, CtEDO a înregistrat peste 13,400 de cereri îndreptate împotriva Moldovei. La 31 decembrie 2017, 1,348 dintre acestea (10,1%) încă aşteptau să fie examinate. În ceea ce priveşte numărul cererilor pendinte, Moldova este pe locul 11 din cele 47 de ţări membre la CEDO.
Până la ziua de astazi, CtEDO a pronunţat 381 de hotărâri în cauzele moldovenești, dintre care 27 în primele 8 luni ale anului 2018. Cele mai frecvente tipuri de violări constatate de CtEDO în cauzele moldoveneşti sunt neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, maltratarea, anchetarea inadecvată a maltratărilor şi deceselor, detenţia în condiţii proaste, casarea neregulamentară a hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
În baza hotărârilor şi deciziilor CtEDO pronunţate până la 31 decembrie 2017, Republica Moldova a fost obligată să achite compensații de peste EUR 16,300,000.
Cele mai des încălcate drepturi sunt:
• dreptul la un proces echitabil (Art.6 CEDO) - 156 de violări (31%);
• interzicerea torturii (Art.3 CEDO) - 125 de violări (24.8%);
• dreptul la libertate şi siguranță (Art. 5 CEDO) - 72 de violări (14.3%);
• dreptul la un recurs efectiv (Art. 13 CEDO) - 52 de violări (10.3%);
• dreptul la respectarea vieții private și de familie (Art. 8 CEDO) - 23 de violări (4.6%);
• dreptul la libertatea de exprimare (Art. 10 CEDO) - 17 violări (3.4%).
Cele mai des întâlnite tipuri de violări sunt:
• Neexecutarea hotărârilor judecătorești - 63 de violări (12.5%);
• Investigarea defectuoasă a maltratării și deceselor – 42 de violări (8.4%);
• Detenția în condiții proaste - 39 de violări (7.8%);
• Casarea hotărârilor judecătorești irevocabile prin recurs în anulare sau aplicarea
neregulamentară a revizuirii - 31 de violări (6.2%);
• Maltratarea – 28 de violări (5.6%);
• Motivarea insuficientă a arestării - 21 de violări (4.2%).
În scopul sporirii nivelului de informare a societăţii despre activitatea CtEDO în cauzele moldovenești, Centrul de
Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a efectuat analize pentru anii
Pentru facilitarea aplicării standardelor CtEDO la nivel național și pentru evitarea abaterilor similare pe viitor, CRJM a elaborat o sinteză privind toate violările constatate de CtEDO în privința Republicii Moldova până la 31 decembrie 2017.
La fel, CRJM a analizat impactul măsurilor întreprinse la nivel național pentru executarea hotărârilor CtEDO. CRJM a elaborat rapoarte în acest sens, pentru anii
.Toată jurisprudența CtEDO, inclusiv traducerile în limba română, este disponibilă pe pagina web a CtEDO
Vezi de asemenea
La fel, CRJM a analizat impactul măsurilor întreprinse la nivel național pentru executarea hotărârilor CtEDO. CRJM a elaborat rapoarte în acest sens, pentru anii
.Toată jurisprudența CtEDO, inclusiv traducerile în limba română, este disponibilă pe pagina web a CtEDO
Vezi de asemenea