Faceți căutări pe acest blog

Noutăţi UE-RM - Decembrie 2013







 26.12.2013

 A fost aprobat Planul Naţional de armonizare a legislaţiei pentru anul 2014

În baza acestui plan, urmează să fie asigurată transpunerea a 83 de acte ale Uniunii Europene. Măsurile legislative naționale, care vor realiza transpunerea, includ 58 de proiecte, dintre care 16 legi, 31 de hotărâri de Guvern și 11 acte departamentale. Peste 40 sunt propuneri de acte noi, iar 15 urmează să fie acte de modificare.




 23.12.2013

UE a oferit Republicii Moldova prima tranşă de 15 milioane de euro

din sprijinul bugetar total de 60 de milioane, pentru continuarea reformelor în sectorul justiţiei, conform Acordului de finanţare semnat la 14 iunie curent la Bruxelles,


„Uniunea Europeană va continua să ofere tot sprijinul necesar pentru ca reformele începute să fie implementate cu respectarea deplină a valorilor şi standardelor europene, iar aceasta va asigura consolidarea democraţiei şi instituţiilor de drept, va intensifica lupta cu corupţia în sistemul judiciar, va asigura respectarea drepturilor omului şi a bunei guvernări”, a menţionat ambasadorul Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei UE în RM.
Pentru ca R. Moldova să beneficieze în continuare de suportul bugetar din partea UE este nevoie ca, în 2014, să respecte mai multe condiționalități legate de reformarea justiţiei, procesului de urmărire penală, executarea hotărârilor judecătorești, sistemului de justiție juvenilă, intoleranța față de corupție, și o serie de măsuri în domeniul protecției drepturilor omului. Suma de 60 de milioane de Euro constituie pentru R. Moldova suport bugetar nerambursabil.
 
16.12.2013


Vinurile din Republica Moldova – acces liber pe piața europeană de la 1 ianuarie 2014

Cea de a 3285-a reuniune a Consiliului Agricultură și Pescuit, a adoptat decizia privind preferinţekle comerciale autonome pentru Republica Moldova 

Piaţa UE se deschide complet pentru vinul din Republica Moldova, de la 1 ianuarie 2014,

Consiliul de Miniştri din statele membre UE a aprobat o reglementare propusă de Comisia Europeană, prin comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş, şi susţinută de Parlamentul European, de aplicare a taxei vamale zero pentru importul de vinuri din Republica Moldova.

Detalii
Mai mult

13.12.2013

Reuniunea anuală a Subcomitetului pentru Comerţ şi Investiţii RM-UE


s-a desfășurat  la Chișinău, cu participarea reprezentanților Comisiei Europene, a membrilor Delegației UE în RM și ai instituțiilor guvernamentale din țara noastră.

Agenda ședinței a fost una consistentă și a inclus un șir de subiecte ce vizează evoluția comerțului exterior al Republicii Moldova - fluxurile comerciale bilaterale, inclusiv problemele comerciale regionale, agenda și procedurile de pregătire pentru Acordul de Asociere, dar și aspecte legate de climatul investițional și concurențial. De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată problemelor din domeniul standardizării și infrastructurii calității, administrării vamale, proprietății intelectuale, sectorului financiar, măsurilor sanitare și fitosanitare (SPS), ș.a. 
 
Partea moldovenească a enunțat obiectivele trasate pentru 2014. Printre acestea fiind crearea unui organism național independent pentru rezolvarea contestațiilor, diseminarea documentației standard pentru achizițiile publice de bunuri, lucrări și servicii, armonizare legislației naționale cu acquis-ul comunitar, precum și punerea în aplicare a actelor normative armonizate.



13.12.2013

Conferinţa Forului de Dezbateri pe Integrarea Europeană a Republicii Moldova

Forul de Dezbateri pe Integrarea Europeană a RM își propune să devină o platformă de discuții pe marginea celor mai critice provocări pe care le va avea de depășit Chișinăul pe calea integrării europene, în așa fel încât Acordul de Asociere cu UE să fie implementat cât mai eficient. Factori de decizie din Republica Moldova și UE, politicieni, formatori de opinie, societatea civilă, partidele politice și instituțiile internaționale vor contribui cu expertiza lor la identificarea celor mai eficiente soluții și politici pentru provocările care apar pe calea integrării europene. 


 
12.12.2013

Instrumentul european de Vecinatate (IEV) suplimentat cu 15 miliarde € pentru perioada 2014-2020
 Un acord cu statele membre ale UE cu privire la șase fonduri de politică externă - suplimentat cu peste 15 miliarde € pentru noul Instrument european de vecinătate (IEV) - a fost aprobat de Parlamentul European . Finanțarea totală pentru cele șase instrumente este în valoare de peste 51 de miliarde € pentru perioada 2014-2020, și se referă la țările vecine și partenere, asistența de pre-aderare, precum și de menținere a păcii, a democrației și a acțiunilor drepturilor omului.


 Sprijinul ENI se va axa în special pe:
- Promovarea drepturilor omului și a statului de drept; prin stabilirea unei democrației profunde și durabile și dezvoltarea unei societăți civile înfloritoare;
- Dezvoltare economică durabilă și favorabilă incluziunii sociale și teritoriale, inclusiv integrarea progresivă în piața internă a UE;
- Mobilitate și contacte de la om la om ; inclusiv schimburile de studenți;
- Integrarea regională, incluzând programe de cooperare transfrontalieră

Mai mult (rom)  (eng)

 12.12.2013

Parteneriatul Estic: progresele în aprofundarea democrații și  drepturilor omului recompensate de surse adiționale de finanțare

Comisia Europeană a anunțat alocările din cadrul programului "Integrarea și cooperarea Parteneriatului Estic " (EaPIC), din 2013, care vor fi destinate proiectelor pentru stimularea oportunităților economice în zonele rurale, promovarea reformelor în domeniul energetic, îmbunătățirea managementului pieții locurilor de muncă, învățământ profesional și instruire și altele. Finanțarea totală acordată în 2013 constituie 87 milioane €, distribuite între cele trei țări: Republica Moldova (35 milioane €), Georgia (27 de milioane €), și Armenia (25 milioane €).

Mai mult (rom)  (eng)


11.12.2013

 Comisia Europeană a prezentat cereri de proiecte din cadrul Orizont 2020,

 programul de cercetare și inovare cu un buget de 80 de miliarde EUR al Uniunii Europene. Finanțarea, care în primii doi ani ai programului se ridică la suma de 15 miliarde EUR, este destinată stimulării economiei din Europa bazate pe cunoaștere și abordează aspecte care vor avea un impact asupra vieții cetățenilor. Aceasta include 12 domenii în care se concentra acțiunile în 2014-2015, inclusiv sectoare precum asistența medicală personalizată, securitatea digitală și proiectele urbane inteligente (a se vedea MEMO/13/1122). 

Pentru prima dată, Comisia a precizat prioritățile de finanțare pe o perioadă de doi ani, oferind cercetătorilor și întreprinderilor mai multă certitudine decât oricând cu privire la direcția politicii de cercetare a UE. Majoritatea cererilor din bugetul pe anul 2014 sunt deja deschise începând cu astăzi pentru depunerea de proiecte , iar alte cereri vor fi lansate pe parcursul anului. Numai cererile din cadrul bugetului pe anul 2014 reprezintă un total de 7,8 miliarde EUR, finanțarea fiind orientată cu precădere către cei trei piloni fundamentali ai programului Orizont 2020: 
  •  Excelența științifică:
  • Poziția de lider în sectorul industrial
  • Provocările societale:  proiecte inovatoare destinate celor șapte provocări societale din cadrul programului Orizont 2020, în ansamblu: sănătate; agricultură, sectorul maritim și bioeconomie; energie; transport; politici climatice, utilizarea eficientă a resurselor și materii prime; societăți reflexive; securitate.


10.12.2013

DETALII
Parlamentul European a liberalizat importul de vinuri din Republica Moldova

Parlamentul European a votat astăzi propunerea Comisiei Europene, privind liberalizarea importului de vinuri moldoveneşti.Vinurile moldoveneşti vor ajunge pe piaţa europeană începând cu 1 ianuarie 2014.


 "Votul de astăzi trimite un semnal puternic de sprijin politic pentru alegerea europeană a Moldovei. Liberalizarea imediată a importurilor de vin moldovenesc în UE arată dorința noastră politică de a răspunde presiunilor nejustificate și arbitrare exercitate de Rusia asupra partenerilor săi din Est. Măsurile susținute astăzi vor ajuta producătorii moldoveni de vin să treacă peste situația dificilă cauzată de interdicțiile Rusiei. Cooperarea apropiată între instituțiile UE a grăbit răspunsul UE", a spus raportorul pe tema comerțului cu Moldova, Iuliu Winkler (PPE, RO) după votul din plen aprobat cu 503 la 14 și 17 abțineri.

05-06.12.2013

Rezultatele celui  de-al 20-lea Consiliu Ministerial al OSCE

Consiliul de Miniştri al OSCE ce s-a desfăşurat la Kiev, în perioada 5-6 decembrie 2013, a adoptat o serie de documente, inclusiv declaraţia ministerială cu privire la negocierile vizând procesul de reglementare transnistreană în formatul 5+2.

Documentul reafirmă determinarea fermă a statelor participante ale OSCE de a identifica o soluție cuprinzătoare, echitabilă şi viabilă a conflictului transnistrean, bazată pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi elaborarea unui statut special al Transnistriei ce va garanta drepturile populației din regiune.

Mai mult (eng) (rom)