Ziua Europeană a Limbilor 2026

Ziua Europeană a Limbilor 2026
EDL 2026

Faceți căutări pe acest blog

Noutăți CoE-RM - Septembrie 2026

28.09.2026

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de toamnă a APCE

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la Sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se desfășoară în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, la Strasbourg, Republica Franceză.

Din delegația națională fac parte Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului, Ion Groza, șeful delegației naționale la APCE și secretarul Comisiei pentru politică externă, Natalia Davidovici, vicepreședinta Comisiei pentru drepturile omului și relații interetnice, Andrian Cheptonar și Renato Usatîi, vicepreședinții Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Veronica Roșca, președinta Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, și Igor Dodon, membrul Comisiei pentru politică externă.

Pe agenda sesiunii figurează mai multe subiecte de actualitate, inclusiv rolul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în evaluarea impactului inteligenței artificiale asupra viitorului muncii; asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele referitoare la Federația Rusă, inclusiv plata despăgubirilor; amenințările la adresa Curții Penale Internaționale, precum și intensificarea amenințărilor la adresa pluralismului și independenței mass-mediei.

Parlamentarii vor discuta și despre politicile coerente privind veteranii în Europa și necesitatea unui sprijin sistemic pentru soldații ucraineni care au dobândit dizabilități în urma ostilităților. Totodată, vor fi abordate perspectivele unei Europe favorabile familiilor și recomandările privind reînnoirea demografică, precum și rolul diasporei și al migranților în consolidarea coeziunii sociale și a angajamentului democratic.

În cadrul sesiunii vor fi prezentate rapoartele misiunilor de observare a alegerilor parlamentare anticipate din Kosovo și a alegerilor parlamentare din Armenia. De asemenea, pe agenda reuniunii se află raportul de activitate al Biroului și al Comitetului permanent al APCE și propunerile de simplificare a Regulamentului de procedură al Adunării.

Sesiunea va include și o dezbatere de politică generală cu tema „Europa, continentul cu cea mai rapidă încălzire: accelerarea acțiunilor climatice împreună cu tinerii”, la care vor participa reprezentanți ai tinerilor din Europa.

În cadrul ședințelor plenare vor susține discursuri Prințul Albert al II-lea de Monaco, Președintele Republicii Portugheze, António José Martins Seguro, și ministrul german al afacerilor externe, Johann Wadephul.

În marja reuniunii va avea loc și ceremonia de decernare a celui de-al 14-lea Premiu „Václav Havel” pentru Drepturile Omului, care recunoaște contribuțiile remarcabile la apărarea drepturilor omului în Europa și în afara acesteia.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) reunește 612 de parlamentari din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei. Republica Moldova este membră a Consiliului Europei din anul 1995.

Pagina sesiunii APCE

*     *     *

25.09.2026

Ziua Europeană a Limbilor 2026: Cunoașterea limbilor ne apropie, ne deschid noi perspective și creează punți între oameni, comunități și culturi

La 26 septembrie, Europa sărbătorește Ziua Europeană a Limbilor (ZEL), o inițiativă a Consiliului Europei și a Comisiei Europene, lansată în 2001 pentru promovarea diversității lingvistice, a multilingvismului și a înțelegerii interculturale.

În 2026, Ziua Europeană a Limbilor se desfășoară sub genericul „Languages unite!” („Limbile ne unesc!”) – un mesaj care subliniază importanța fiecărei limbi și rolul învățării limbilor în construirea unor punți între oameni și culturi.

Cu această ocazie, Petra Bayr, Președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a evidențiat rolul limbilor ca punți între oameni, comunități și culturi și a subliniat că învățarea și valorizarea altor limbi contribuie la respect reciproc, empatie și cooperare.

Graz – un centru al celebrării limbilor

În centrul activităților dedicate Zilei Europene a Limbilor se află Centrul European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei (ECML) din Graz, care propune și în 2026 numeroase resurse și activități pentru profesori, elevi și toți cei interesați de limbi.

Printre noutățile acestui an se numără:

🔹 European Day of Languages Class Language Challenge – o provocare prin care participanții îndeplinesc misiuni lingvistice și pot obține un certificat oficial;

🔹 concursul de postere „Languages unite!”, dedicat ideii că limbile pot conecta oameni dincolo de frontierele lingvistice și culturale;

🔹 European Day of Languages Activity Kit 2026, cu jocuri, exerciții, puzzle-uri și postere pentru activități educaționale;

🔹 continuarea călătoriilor lingvistice ale Larei prin Europa, inclusiv noua publicație „Lara’s language journey through Italy”, dedicată patrimoniului lingvistic bogat al Italiei;

🔹 noi resurse privind motivația în predarea limbilor și formarea profesorilor de limbi.

Limbile sunt sărbătorite în întreaga Europă și dincolo de ea

Mii de evenimente sunt organizate în școli, instituții culturale și comunități din Europa și din alte regiuni ale lumii: târguri de limbi, concursuri, ateliere, spectacole, activități interactive și provocări multilingve.

În acest an, programul european include evenimente dedicate limbilor juridice la Montpellier, educației lingvistice în Scoția, rolului limbilor minoritare în dezvoltarea regională, dialogului dintre gastronomie, limbi și culturi, precum și relației dintre limbi, democrație și cetățenie.

Celebrările depășesc frontierele Europei, reunind participanți și instituții din New York, Montevideo, Cairo, Kuala Lumpur, Tokyo, Sydney și alte orașe ale lumii.

„Languages unite!” transmite un mesaj simplu și actual: diversitatea lingvistică este o resursă, iar fiecare limbă învățată poate deschide o nouă perspectivă asupra lumii.

Și în Republica Moldova Ziua Europeană a Limbilor a fost sărbătorită  la Chișinău prin diverse activități educative și culturale.  
  • Activități la Biblioteca Națională (BNRM): Centrul Pro-european al BNRM a organizat evenimente dedicate la mijlocul săptămânii (23–25 septembrie), promovând dialogul intercultural și competiții tematice pentru elevi.
  • Forumul de la Liceul „Gheorghe Asachi”: A reunit elevi și profesori, având mesaje axate pe importanța limbii române ca parte a identității și pe valoarea cunoașterei limbilor străine sub deviza „Unitate prin diversitate”.
  • Festivaluri în instituțiile de învățământ: Mai multe școli din capitală (precum Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”) au transformat sălile de clasă în colțuri ale Europei, unde elevii au prezentat standuri, tradiții, dansuri și preparate gastronomice specifice diferitelor state europene.
Aflați mai multe despre Ziua Europeană a Limbilor și resursele ediției 2026 pe platforma Centrului European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei: European Day of Languages 2026


*     *     *

16.09.2026

„Ceea ce unește Europa este mai mult decât geografia” – Alain Berset, la Zürich

La 19 septembrie 1946, Winston Churchill rostea la Universitatea din Zürich unul dintre cele mai importante discursuri pentru construcția Europei postbelice. La doar un an după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Churchill lansa apelul pentru reconcilierea și unirea popoarelor europene și propunea crearea unei „familii europene”, al cărei prim pas concret urma să fie constituirea unui Consiliu al Europei.

„Trebuie să construim un fel de State Unite ale Europei [...] Primul pas practic va fi crearea unui Consiliu al Europei”, declara Churchill în discursul său, încheind cu celebrul apel: „Let Europe arise!” – „Înainte, Europa!”

La 80 de ani de la acel moment istoric, Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, a revenit la Zürich pentru a reflecta asupra viitorului unității europene într-o perioadă marcată de război și noi provocări pentru continent.

În mesajul său, Alain Berset a subliniat că ceea ce unește Europa este mai mult decât geografia: democrația, drepturile omului și statul de drept. El a evidențiat rolul Consiliului Europei în construirea și protejarea acestui spațiu juridic și democratic comun.

De la Zürich, în 1946, la Strasbourg, astăzi, ideea unei Europe unite continuă să se construiască în jurul unor valori și principii comune.

Vorbind la Universitatea din Zürich, la 80 de ani de la discursul emblematic al lui Winston Churchill, Secretarul General a reflectat asupra viziunii lui Churchill privind Europa și asupra rolului Consiliului Europei în răspunsul la provocările geopolitice tot mai mari cu care se confruntă continentul în prezent.

Consolidarea securității democratice

„Cheltuielile Europei pentru apărare cresc vertiginos, în timp ce încrederea în instituțiile democratice este în scădere”, a subliniat Secretarul General. El a arătat că reînarmarea este necesară, deoarece Rusia este mai agresivă, iar Statele Unite sunt mai puțin prezente. Totodată, el a avertizat asupra riscurilor care ar apărea dacă un guvern extremist ar ajunge să controleze un stat puternic înarmat pe continentul european. „Armele pe care le construim astăzi vor supraviețui guvernelor care au decis să le construiască.”

„Europa rareori se întreabă dacă trebuie să dispună de forță, dar dezbate cine o controlează și în virtutea cărei autorități. La Consiliul Europei, numim acest lucru securitate democratică”, a subliniat el.

Securitatea democratică înseamnă existența unor instituții în care oamenii pot avea încredere și a unor democrații capabile să reziste presiunilor: instanțe independente, alegeri transparente, mass-media liberă și capacitatea de a face față atacurilor cibernetice, terorismului și ingerințelor străine.

Spațiul juridic comun al Europei

Secretarul General a evidențiat „ADN-ul juridic comun” al celor 46 de state membre ale Consiliului Europei, care au ajuns să aplice aceleași norme în temeiul Convenției europene a drepturilor omului și al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

„Ceea ce unește Europa este mai mult decât geografia. Este democrația, drepturile omului și statul de drept”, a declarat el.

„Acest spațiu juridic comun a fost construit pentru reconcilierile care în această seară par imposibile. Suntem pregătiți pentru Ucraina”, a adăugat Berset.

„Consiliul Europei construiește mecanisme de tragere la răspundere acolo unde acestea nu au existat înainte”, a spus el, referindu-se la Registrul prejudiciilor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, Comisia internațională pentru soluționarea cererilor de despăgubire și Tribunalul Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei.

Acest demers se bazează pe activitatea Curții Europene a Drepturilor Omului, care rămâne „singura instanță internațională care judecă încălcările drepturilor omului rezultate din războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei”.

De la ordine la ruptură

„La 80 de ani distanță, Europa traversează o nouă ruptură”, a declarat Secretarul General.

Referindu-se la Ucraina, Gaza, Groenlanda și Iran, el a amintit că „orice amenințare sau utilizare a forței care rămâne necontestată stabilește regulile pentru ceea ce urmează”.

„Deoarece forța este contagioasă, ea își croiește drum înapoi în democrațiile noastre și slăbește statul de drept din interior”, a adăugat el.

Secretarul General a atras atenția și asupra presiunilor externe, precum ingerințele străine în alegeri, într-un context în care inteligența artificială evoluează mai rapid decât mecanismele democratice de protecție.

„Aceasta este cea mai profundă ruptură în ordinea juridică europeană de la crearea acesteia și se produce în fața unei generații care a găsit aceste instituții deja consolidate”, a afirmat el.

În discursul său, Berset a făcut referire la declarația privind migrația, adoptată prin consens în cadrul sesiunii Comitetului Miniștrilor de la Chișinău.

„Aceasta a luat în serios preocupările guvernelor și a păstrat independența Curții, protejând, în același timp, drepturile tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția Curții”, a spus el.

Referindu-se la evenimentele din Ceuta din luna iulie, Secretarul General a adăugat: „Un continent care nu poate discuta despre migrație fără a se diviza este un continent pe care alții îl pot diviza. Chișinăul este dovada că putem discuta despre acest subiect. Ceuta este dovada că trebuie să o facem.”

Transformarea Consiliului Europei

La patru ani după discursul său de la Zürich din 1946, Churchill spunea despre Consiliul Europei: „Nu construim o mașină. Cultivăm o plantă vie.”

„Optzeci de ani mai târziu, aceasta continuă să crească. Transformăm Consiliul Europei pentru a răspunde cerințelor securității democratice, inclusiv prin anticipare și avertizare timpurie”, a declarat Berset.

„Misiunea noastră este să construim ceea ce are nevoie Europa: un cadru juridic și democratic de care să depindă securitatea europeană durabilă și să aplicăm aceleași standarde pretutindeni, pentru că, în momentul în care standardele devin negociabile, unitatea este primul lucru care dispare”, a adăugat el.

„Acum 80 de ani, răspunsul lui Churchill la o Europă destrămată a fost construirea Consiliului Europei. El a spus «Let Europe arise» – «Înainte, Europa!» – iar în această seară, cuvintele sale sunt singurele instrucțiuni de care Europa are nevoie”, a conchis Secretarul General.


*     *     *

14.09.2026

„Woman Unknown” ("O femeie necunoscută", film susținut de Consiliul Europei, câștigă Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția


Eurimages, fondul Consiliului Europei pentru sprijinirea cinematografiei europene, celebrează un nou succes internațional major: filmele susținute de Eurimages au câștigat Leul de Aur și alte două distincții importante la Festivalul de Film de la Veneția. Aceste premii se adaugă unei serii excepționale de recunoașteri obținute în 2026 la cele mai prestigioase evenimente cinematografice internaționale.

Filmul Kvinde ukendt („Woman Unknown”) (Danemarca, Letonia, Suedia), regizat de May el-Toukhy, a fost distins cu Leul de Aur, iar Mathilde Arcel a primit Premiul pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea sa în aceeași producție.

Acțiunea filmului, plasată în Danemarca de după cel de-al Doilea Război Mondial, urmărește o tânără care, pe parcursul a trei zile, încearcă să scape de un secret bine ascuns și să înceapă o viață nouă, pe care și-a construit-o singură.

În secțiunea Orizzonti, Marele Premiu a revenit filmului Un Detour Par Diane („Diane in the Loop”) (Belgia, Franța), regizat de Raphaël Balboni și Ann Sirot. Filmul spune povestea unei tinere obsedate de răzbunarea violului suferit de mama sa, în timp ce aceasta își dorește pur și simplu să uite și să meargă mai departe.

Aceste noi distincții completează o serie impresionantă de succese internaționale pentru filmele susținute de Eurimages în 2026. De la începutul anului, producțiile sprijinite de fond au obținut Premiul pentru cel mai bun film european la Premiile Filmului European, Premiul Oscar pentru cel mai bun film internațional, Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.

Leul de Aur, acordat singurei regizoare selectate în competiția oficială, alături de Premiul pentru cea mai bună actriță și Marele Premiu Orizzonti, se adaugă acum acestei liste remarcabile de realizări cinematografice.

Această succesiune extraordinară de premii evidențiază calitatea, diversitatea și amploarea internațională a cinematografiei europene susținute de Eurimages și subliniază contribuția fondului la dezvoltarea și recunoașterea coproducțiilor internaționale ambițioase pe scena cinematografică mondială.


*     *     *

15.09.2026

Ziua Internațională a Democrației: democrația se trăiește, înainte de toate, la nivel local

Ziua Internațională a Democrației oferă prilejul de a reflecta asupra stării democrației în lume. Democrația este, în egală măsură, un proces și un obiectiv, iar idealul democratic poate deveni o realitate de care să se bucure toți oamenii, pretutindeni, numai prin participarea deplină și sprijinul comunității internaționale, al autorităților naționale, al societății civile și al fiecărui individ.

„Astăzi, democrația se află sub presiune în întreaga lume – reculul democratic, pierderea încrederii cetățenilor în instituțiile și politicienii democratici, războaiele, degradarea mediului și presiunile economice contribuie, toate, la erodarea democrației”, a subliniat Gunn Marit Helgesen, președinta Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, într-o declarație făcută cu ocazia Zilei Internaționale a Democrației, marcată la 15 septembrie.

„Toți acești factori au ceva important în comun – în cele din urmă, ei sunt resimțiți de oameni în comunitățile în care trăiesc. Aleșii locali și regionali poartă principala responsabilitate pentru sănătatea democrației locale – prin implicarea cetățenilor, în special a tinerilor, în guvernarea locală; prin obținerea unor rezultate care răspund nevoilor și așteptărilor cetățenilor; și prin propriul exemplu de angajament față de valorile democratice. Pentru că reziliența democratică se construiește la nivel local, iar semnele declinului democratic apar adesea mai întâi la nivel local”, a declarat președinta Congresului.

Ea a subliniat că există și motive de optimism: în ultimii ani, democrația locală a înregistrat progrese reale în întreaga Europă, pe măsură ce descentralizarea puterii este recunoscută tot mai mult în legislațiile naționale, reformele teritoriale și administrative consolidează capacitățile autorităților locale, iar cetățenii au un cuvânt tot mai important de spus în luarea deciziilor la nivel local.

„În această Zi Internațională a Democrației, să ne amintim că democrația nu este ceva de la sine înțeles – ea se construiește și se reînnoiește permanent de la nivel local, împreună cu cetățenii, iar acest efort nu se încheie niciodată”, a concluzionat președinta Helgesen.

Sursa

*     *     *

14-15.09.2026

Vicepreședintele Congresului Consiliului Europei participă la reuniunea CORLEAP

Vicepreședintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, Konstantinos Koukas (Grecia, PPE/CCE), participă la cea de-a 15-a reuniune anuală a Conferinței autorităților regionale și locale pentru Parteneriatul Estic al Uniunii Europene (CORLEAP), care are loc la 14 septembrie.

În cadrul reuniunii, acesta contribuie la discuțiile cu tema „Combaterea manipulării și ingerinței străine în domeniul informațiilor (FIMI) și promovarea mass-mediei locale și regionale în țările Parteneriatului Estic”. Dezbaterile vizează rolul autorităților locale și regionale, precum și al mass-mediei, în consolidarea rezilienței democratice și protejarea proceselor democratice.

La 15 septembrie, la Chișinău are loc reuniunea inaugurală a Comitetului consultativ mixt dintre Comitetul European al Regiunilor și Republica Moldova. Reuniunea pune în discuție stadiul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și reforma în curs a administrației publice, care urmărește consolidarea autorităților locale și regionale și contribuie la avansarea țării pe calea integrării europene.

Printre participanții de rang înalt se numără Alexei Buzu, secretar general al Guvernului Republicii Moldova, și Konstantinos Koukas, președintele Camerei Autorităților Locale și vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Membri ai Comitetului European al Regiunilor din Polonia și Letonia participă la discuții, împărtășind bune practici și lecții învățate din reformele administrației publice realizate în țările lor în contextul aderării la UE.

Evenimentul are loc între orele 9:00 și 13:00 (EET) și poate fi urmărit online.

Sursa

Detalii

*     *     *

04.09.2026

O nouă recomandare a Consiliului Europei plasează educația în centrul răspunsului la inteligența artificială

Consiliul Europei a adoptat o recomandare adresată guvernelor celor 46 de state membre, menită să-i ajute pe elevi, studenți, profesori, părinți, lucrători și cetățeni de toate vârstele să înțeleagă inteligența artificială (IA), să o utilizeze în mod responsabil și să recunoască situațiile în care aceasta poate amenința drepturile omului, democrația și statul de drept.

Adoptată de Comitetul de Miniștri în cadrul reuniunii desfășurate la Monaco, recomandarea plasează educația în centrul răspunsului Europei la IA. Documentul dă expresie concretă articolului 20 din Convenția-cadru privind inteligența artificială și drepturile omului, democrația și statul de drept, care angajează statele părți să promoveze alfabetizarea și competențele digitale.

Comitetul de Miniștri invită guvernele să promoveze alfabetizarea în domeniul IA în întregul sistem educațional și în societate, asigurând extinderea treptată a acesteia către toate categoriile populației. Recomandarea solicită, în mod special, oferirea de educație, formare și dezvoltare profesională continuă în domeniul alfabetizării în IA pentru funcționarii publici și alți profesioniști relevanți, cu o atenție deosebită acordată personalului din educație.

IA este un fenomen sociotehnic

Recomandarea definește IA nu doar ca pe o tehnologie, ci ca pe un fenomen sociotehnic: atât sistemele propriu-zise, cât și oamenii, instituțiile, politicile și practicile sociale care influențează modul în care acestea sunt concepute și utilizate. Prin urmare, alfabetizarea în domeniul IA presupune înțelegerea efectelor acesteia asupra societății, nu doar cunoașterea modului de funcționare a instrumentelor.

Această abordare diferențiază recomandarea de alte cadre de alfabetizare în IA, care se concentrează în principal pe competențele tehnice, și reflectă convingerea de lungă durată a Consiliului Europei că educația este unul dintre pilonii democrației.

Dimensiunea umană a IA

Recomandarea oferă statelor membre un cadru coerent de 22 de principii directoare, organizate în jurul a patru teme: înțelegerea fundamentală a IA; drepturile omului și demnitatea umană; democrația și statul de drept; precum și capacitatea de acțiune socială și gândirea critică. Acestea se bazează pe un model tridimensional al alfabetizării în domeniul IA, care cuprinde dimensiunile umană, tehnologică și practică ale IA.

O importanță deosebită este acordată dimensiunii umane: demnitatea umană, capacitatea de acțiune socială, viața privată, autonomia, echitatea și nediscriminarea, precum și implicațiile mai largi ale IA pentru bunăstare, justiție socială, dezvoltare durabilă și mediu.

Șapte recomandări operaționale, grupate în domeniile guvernanței, curriculumului, predării și evaluării, dezvoltării profesionale, învățământului superior și cercetării, precum și sensibilizării publicului, urmăresc să ghideze statele membre în transpunerea acestor principii în politici și practici, în sălile de clasă, universități și în societate în ansamblu.



https://t.ly/Ii_hz