Republica Moldova, în calitate de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, depune eforturi susținute pentru armonizarea legislației naționale cu acquis-ul Uniunii Europene și pentru adaptarea cadrului normativ național la standardele europene. Acest proces implică nu doar reforme interne, ci și o reflecție aprofundată asupra valorilor, mecanismelor și direcțiilor de dezvoltare ale societății moldovenești într-un context geopolitic dinamic.
Conferința a creat o platformă de dialog academic menit să reunească cercetători, cadre didactice și studenți din Republica Moldova și din străinătate. Pe parcursul lucrărilor conferinței au fost examinate, din perspective interdisciplinare, provocările contemporane circumscrise tematicii evenimentului.
Participanții – reprezentanți ai corpului didactic, alături de studenții ciclurilor I, II și III din domeniile Drept, Economie și Relații Internaționale – au abordat subiecte variate, inspirate atât din agenda autorităților Republicii Moldova, cât și din direcțiile de acțiune ale organizațiilor internaționale. Au fost analizate problematici privind :
- protecția drepturilor și libertăților fundamentale în multiple contexte,
- evaluarea consecințelor crizei pandemice,
- necesitatea protejării biodiversității
și alte teme de actualitate, toate raportate la dinamica procesului de negociere a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Conferința a demonstrat rolul esențial al comunității academice în promovarea valorilor europene, în fundamentarea științifică a politicilor publice și în formarea unei culturi a respectării Dreptului Uniunii Europene.
Cuprins :
- Человеческая безопасность в восточном соседстве ЕС: между европейскими устремлениями и конфликтной реальностью / Людмила Головатая
- Protecția drepturilor omului în interpretarea jurisprudențială a Curții de Justiție a Uniunii Europene / Olga Dorul
- Securitatea umană în Republica Moldova: vulnerabilități sistemice și oportunități în contextul integrării europene / Inga Grigoriiu
- Социальные и экономические последствия COVID-19 для сферы услуг на европейском рынке труда / Мария Кифяк
- Criterii de proporționalitate aplicate în limitarea dreptului la instruire prin vaccinarea obligatorie / Cezara-Elena Poliscamun
- Principiile de organizare a alegerilor în Republica Moldova și statele europene / Igor Soroceanu
- Protecția drepturilor omului în regiunile secesioniste / Carolina Cazaciuc
- Companiile militare private în dreptul internațional umanitar / Maxim Ceban
- Криптовалюты и будущее международных платежей – как блокчейн и криптовалюты изменят экономику Европы? / Ольга Копущу, Людмила Головатая
- Educația ca pilon al securității umane: abordări europene și relevanță pentru Republica Moldova / Lida Cucoș
- Comerțul cu energie în regiunea Europei de Sud-Est: rolul Republicii Moldova în reconfigurarea fluxurilor de import și export / Vitalie Toma, Boris Coretchi
- Property rights in outer space: the issue of natural resources (and their significance for the European Union and Moldova) / Gabriel Vescu
- Reflecții privind statutul juridic al persoanelor în procedura de readmisie / Natalia Markova, Mihail Vodă
- Repere științifice referitoare la procedura de reparare a daunelor cauzate regnului animal / Bianca-Patricia Mureșan
- Protecția drepturilor copiilor în conflictele armate contemporane / Virginia Zaharia
- Роль Совета Европы в защите прав человека на неподконтрольных территориях / Степан Поповский
- Traficul de organe ca amenințare la securitatea umană: repere normative ale Uniunii Europene / Arina Dorul, Sofia Dorul
- Unele elemente de reparare a daunelor cauzate regnului animal în cadrul unei proceduri civile / Elena-Casiana Alexăndrescu
