Faceți căutări pe acest blog

BV - 9 pași spre deschiderea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană. Raport Alternativ nr.2




#MoldovaEUCandidateCheck. 9 pași spre deschiderea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană . Raport Alternativ nr.2 Realizarea Planului de Acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la UE / Adrian Ermurachi, Adrian Lupușor, Andrei Nasu [et al.] ; Expert-grup, IPRE, CRJM, Fundația „Friedrich Ebert” (FES). –Ch., 2023 - 23 p. [Accesat 20.07.2023 ]

Autori : Adrian Ermurachi, Adrian Lupușor, Andrei Nasu, Daniel Goinic, Illie Chirtoacă, Iulian Groza, Marina Soloviova, Mihai Mogîldea, Stas Ghilețchi , Vitalie Rapcea, Vladislav Gribincea.

Disponibil:

Raportul #MoldovaEUCandidateCheck este elaborat ca rezultat al unui exercițiu independent de monitorizare și evaluare a implementării Planului de acțiune pentru implementarea celor 9 recomandări identificate în avizul Comisiei Europene în iunie 2022, realizat de experții IPRE, Expert-Grup și CRJM, în baza unei metodologii axate pe evaluarea cantitativă și calitativă.
Evaluarea cantitativă a implicat analiza evoluțiilor în realizarea celor 60 de acțiuni din Planul de Acțiuni aprobat de CNIE corespondente celor 9 recomandări-cheie și respectiv completarea Tabelului de Monitorizare cu principalele evoluții și aprecierea gradului de realizare 

Cel de-al doilea Raport alternativ include progresele, constrângerile și prioritățile revizuite și actualizate pentru perioada 1 iulie 2022 – 30 iunie 2023, având în vedere că termenul limită de îndeplinirea a celor 9 angajamente este iunie 2023. Prezentul raport de asemenea ia în vedere constatările intermediare și prioritățile adiționale sub forma așa-numitor „deltas”, care vor fi luate în considerație de Comisia Europeană la elaborarea primului Raport în cadrul Pachetului de Extindere al UE, care va fi publicat în toamna anului curent.

În rezultatul evaluării actualizate apreciem că până la 30 iunie 2023, majoritatea măsurilor au fost îndeplinite, fiind înregistrată o media generală de implementare de 4,24 puncte din pragul maxim de 5 puncte. Din cele 60 de acțiuni asumate de autorități în Planul de Acțiuni conexe celor 9 angajamente, 24 acțiuni (40%) au fost îndeplinite fără carențe, 25 acțiuni (41,66%) au fost implementate cu unele rezerve, 10 acțiuni (16,66%) urmează a fi îndeplinite, iar o acțiune (1,67%) a fost realizată cu rezerve substanțiale.

Prezentarea interactiva 

https://euromonitor.md/ro


 Vezi de asemenea 

 https://cpescmd2.blogspot.com/2023/04/bv-ue-rm-9-pasi-spre-deschiderea.html

BV: CoE - Statistici Penale Anuale: SPACE II - 2022

tradaptare bnrm.md

Aebi, M. F., & Hashimoto, Y. Z. (2022). SPACE II – 2022 – Council of Europe Annual Penal Statistics: Persons under the supervision of probation agencies. - Strasbourg: Council of Europe & University of Lausanne, 2023. - 150 p - [Accesat 15.07.2023]

Statistici Penale Anuale SPACE II - 2022 : persoane in supravegherea agentilor de probatiune

Disponibil: https://wp.unil.ch/space/files/2023/07/SPACE-II_2022_230523.pdf


Principalele constatari:

Publicatia reprezinta statistica anuala a Consiliului Europei pentru anul 2022 privind persoanele supuse sancțiunilor comunitare și măsurilor în statele membre (sondajul SPACE II).

Sondajul, realizat pentru Consiliul Europei de către Universitatea Lausanne, conține date referitoare la persoanele supravegheate de 48 de administrații de probațiune care aplică diferite sancțiuni sau măsuri comunitare, inclusiv alternative la detenție, precum monitorizarea electronică, muncă în folosul comunității, arest la domiciliu, tratamente, semi-libertate sau eliberare condiționată. Sondajul include, de asemenea, o analiză a tendințelor în populația de infractori din Europa, pe baza datelor furnizate de serviciile de închisoare și probațiune.

DESPRE PROIECT

Proiectul SPACE II, creat de Consiliul Europei în 1992, colectează informații despre persoanele care execută sancțiuni și măsuri non-custodiale și semi-custodiale. Aceste sancțiuni și măsuri sunt adesea numite alternative la închisoare.

Sondajul nu are ca scop acoperirea tuturor sancțiunilor și măsurilor non-custodiale și semi-custodiale existente. Cele incluse sunt în principal cele sugerate de Consiliul Europei în Regula 15 din Recomandarea nr. R (99)22 privind supraaglomerarea în închisori și inflația populației în închisori, în Recomandarea nr. R (2000)22 privind îmbunătățirea punerii în aplicare a regulilor europene privind sancțiunile și măsurile comunitare și în Recomandarea CM/Rec (2010)1 privind regulile de probațiune ale Consiliului Europei. Majoritatea - dar nu toate - dintre ele sunt sancțiuni și măsuri comunitare (CSM) așa cum sunt definite de Consiliul Europei. Potrivit Recomandării nr. R (92)16 și Recomandării CM/Rec (2010)1, CSM trebuie înțelese ca fiind "sancțiuni și măsuri care mențin infractorii în comunitate și implică anumite restricții ale libertății lor prin impunerea de condiții și/sau obligații. Termenul desemnează orice sancțiune impusă de o autoritate judiciară sau administrativă și orice măsură luată înainte sau în locul unei decizii referitoare la o sancțiune, precum și modalități de executare a unei pedepse cu închisoarea în afara unei instituții penitenciare".

Persoanele care execută o CSM sunt de obicei numite persoane sub probațiune și sunt de obicei plasate sub supravegherea unei agenții de probațiune. Conform Recomandării CM/Rec (2010)1, termenul de probațiune "se referă la punerea în aplicare în comunitate a sancțiunilor și măsurilor, definite prin lege și impuse unui infractor. Aceasta include o gamă de activități și intervenții, care implică supravegherea, îndrumarea și asistența cu scopul includerii sociale a infractorului, precum și contribuirea la siguranța comunității". De asemenea, potrivit aceleiași recomandări, agenția de probațiune "înseamnă orice organism desemnat prin lege să pună în aplicare aceste sarcini și responsabilități. În funcție de sistemul național, activitatea unei agenții de probațiune poate include și furnizarea de informații și sfaturi autorităților judiciare și altor autorități decidente pentru a-i ajuta să ia decizii informate și corecte; furnizarea de îndrumare și sprijin infractorilor în timpul detenției pentru a-i pregăti pentru eliberare și reintegrare; monitorizarea și asistența acordată persoanelor supuse eliberării anticipate; intervenții de justiție restaurativă și oferirea de asistență victimelor infracțiunilor".

SPACE II acoperă numărul de persoane care au fost sub o sancțiune sau măsură comunitară. Aceste informații sunt împărțite în două secțiuni: cifre de stoc (numărul de persoane sub CSM la 31 decembrie a fiecărui an de referință) și cifre de flux (numărul de persoane care au început executarea CSM în timpul anului).

SPACE II nu acoperă măsurile de supraveghere post-închisoare sau de probațiune aplicate infractorilor după ce au executat pedeapsa.

SPACE II nu acoperă sancțiunile și măsurile impuse de dreptul penal pentru minori sau aplicabile numai minorilor.

În sondajul SPACE II, conceptele de "probațiune", "supraveghere a probațiunii" și "sancțiuni și măsuri comunitare" sunt utilizate într-un sens larg pentru a lua în considerare mare varietate a practicilor naționale din Europa. Niciunul dintre aceste concepte nu este folosit într-un sens legal rigid.

Pentru informații, Recomandarea CM/Rec (2010)1 conține mai multe definiții, inclusiv definiții pentru "probațiune" și "agenție de probațiune".

Scopul sondajului este de a aduna și compara, într-un mod fiabil, informațiile furnizate de statele membre ale Consiliului Europei. Pentru a permite comparații la nivel european, statele au fost rugate să adapteze categoriile lor naționale la categoriile propuse de SPACE II. Mai mult, pentru a îmbunătăți validitatea unor astfel de comparații, chestionarul utilizat pentru sondaj a inclus întrebări privind particularitățile sancțiunilor și măsurilor utilizate în fiecare țară și a oferit suficient spațiu pentru comentarii.

Informații suplimentare:

Council of Europe Annual Penal Statistics

BV: CoE: Statistici penale anuale - SPACE

Zilele vizibilității Consiliului Europei


Zilele Consiliului Europei arată viața transformată

Consiliul Europei a lansat o campanie de comunicare "Povestind istoria Consiliului". Zilele Consiliului Europei, susținute de o sursă online destinată Statelor membre, pune în evidență felul în care Organizația contribuie la  îmbunătăţirea vieții milioanelor de Europeni, apărând drepturile omului, democrația și statul de drept.

Cetățeni din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei conviețuiesc în siguranță, securitate și demnitate deoarece guvernele lor le protejează drepturile omului. Mulți dintre ei și-ai dori să beneficieze de toate drepturile lor așa cum sunt prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Carta Socială Europeană. Eu s-ar putea să nu cunoască despre diferite convenții exitente care acoperă orice subiect: de la prevenirea torturii, la combaterea traficului de persoane, la combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice.

Dirijată de agenți naționali, inițiativa constituie o oportunitate pentru Statele membre de a demonstra avantajele apartenenței lor la Consiliul Europei și de face cunoscută mai bine activitatea sa la scară națională.


Una dintre primele inițiative concrete este organizarea de către Franța a unei simulări a Consiliului Europei. Aceasta a adunat peste 200 de studenți de la științe politice pentru a juca rolul parlamentarilor și reprezentanților Statelor membre în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și a Comitetului de Miniștri. Participanților li se va oferi ocazia să discute și să învețe modalitatea în care Consiliul Europei ameliorează viața femeilor și bărbaților în țara lor și în toată Europa.

Zilele Consiliului Europei se inspiră din reuniunea ministerială de la Hamburg 2021, unde miniștrii de externe au decis că:
„este necesar să sesporească cunoașterea și vizibilitatea activității Consiliului Europei, prin evenimente regulate coordonate în toate statele membre, profitând de birourile externe, rețelele existente, grupurile de tineret, societatea civilă, universitățile și instituțiile de cercetare și alți parteneri, în vederea promovării valorilor, idealurilor și principiilor fundamentale ale Consiliului Europei, care sunt moștenirea noastră comună, printre noile generații și publicul larg".

Mai mult
https://www.coe.int/en/web/coe-story/home-

REPUBLICA MOLDOVA

https://www.coe.int/en/web/coe-story/republic-of-moldova

Săptămâna Consiliului Europei în Republica Moldova 2023: Impactul asupra drepturilor omului și asupra vieții de zi cu zi
https://www.coe.int/ro/web/chisinau/council-of-europe-week

Oficiul Consiliului Europei de la Chișinău, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene,organizeaza Săptămâna Consiliului Europei 2023 în Republica Moldova. Astfel, vor avea loc o varietate de evenimente: o expoziție de artă publică axată pe migrație și nevoia de siguranță, un flash-mob în colaborare cu Inspectoratul General de Poliție și proiecția de documentare ce abordează probleme sociale în mediul rural, precum și un eveniment ce va prezenta poveștile victimelor discursurilor motivate de ură și ale crimelor motivate de prejudecată.

Săptămâna Consiliului Europei 2023 în Republica Moldova va marca 28 de ani de la aderarea țării la Consiliul Europei. Toate aceste evenimente își propun să inspire oamenii, prin promovarea valorilor fundamentale ale Consiliului Europei, ajungând la publicul din regiuni și oferind vizibilitate drepturilor și libertăților fundamentale și impactului pozitiv pe care Consiliul Europei îl are asupra vieții oamenilor.


Centrul Pro-European de servicii si comunicare al BNRM se alătură acestei inițiative și Vă invită începând cu 13 iulie 2023, la Expoziția "Acces la titluri recente ale Consiliului Europei" https://tinyurl.com/hws74ejp



Președinția spaniolă a Consiliului UE: 1 iulie-31 decembrie 2023

Spania deține pentru a cincea oară președinția Consiliului UE. Mottoul: „Europa, mai aproape” aduce în atenție spiritul apropierii umane, politice și instituționale.


Spania a identificat  4  priorități pentru lucrările din perioada în care va deține președinția Consiliului:

  1. reindustrializarea UE și asigurarea autonomiei sale strategice deschise
  2. înregistrarea de progrese în ceea ce privește tranziția verde și adaptarea la schimbările de mediu
  3. promovarea unei justiții sociale și economice sporite
  4. consolidarea unității europene

În ultimele decenii, Europa a arătat cât de mult poate face pentru Spania. A sosit momentul ca Spania să arate lumii cât de mult poate face pentru Europa. Țara noastră preia președinția prin rotație a Consiliului Uniunii Europene cu modestie și recunoștință, dar și cu ambiție, fiind hotărâtă să folosească acest instrument pentru a îmbunătăți viața cetățenilor./ 
Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, prezentarea priorităților politice ale președinției spaniole, 15 iunie 2023


Președinția Consiliului se asigură prin rotație la fiecare șase luni între statele membre ale UE. În cursul acestei perioade de șase luni, președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului.

Statele membre care dețin președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite „triouri”. Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele trei țări își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru șase luni.
Trioul actual este alcătuit din președințiile spaniolă, belgiană și ungară.


Președințiile Consiliului până în 2024

Belgia: ianuarie-iunie 2024
Ungaria: iulie-decembrie 2024

Mai mult
https://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/presidency-council-eu/