Faceți căutări pe acest blog

BV - Relansarea agendei europene a Republicii Moldova după un deceniu de la lansarea Parteneriatului Estic

 

Nofit, Ludmila. Relansarea agendei europene a Republicii Moldova după un deceniu de la lansarea Parteneriatului Estic/ Asociația pentru Politica Externă din Moldova. - Ch. 2021. - 41 p. [Accesat 29.06.2021]


Disponibilж http://www.ape.md/wp-content/uploads/2021/06/Ludmila-Nofit_RO.pdf



Parteneriatul Estic a fost un proiect ambițios al UE într-un anumit context politic și perioadă de timp. Consensul general al UE asupra PaE este că a funcționat destul de bine până acum, fiind îndeplinite o parte din obiectivele sale procedurale: semnarea AA și crearea ZLSAC cu trei dintre cele șase țări partenere.

• PaE a fost tratat mai mult din perspectiva instituțională-legală, fără a lua în considerare rolul factorului geopolitic. Crizele politice interne și impactul evoluțiilor regionale au creat un spațiu de interes sporit pentru activizarea unor părți terțe în regiunea esteuropeană.

• Având în vedere complexitatea situației politice, economice și de securitate la nivel regional și național, este necesară o mobilizare a grupului țărilor asociate în direcția utilizării tuturor instrumentelor și mecanismelor pentru a asigura o asociere profundă economică și politică cu UE.

• De la lansarea PaE, implementarea AA și crearea zonei de liber schimb, RM a obținut o serie de beneficii în pofida mai multor impedimente. Totodată, s-a demonstrat că modelul de dezvoltare europeană este unul implicit și firesc pentru RM. Lipsa unei clase politice veritabile care ar susține eforturile de democratizare și europenizare a țării, cu respectarea plenară a angajamentelor asumate în conformitate cu AA, a devenit o problemă cronică.

• Miza alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie curent este una hotărâtoare. Iar procesul de creare a unei majorități parlamentare și stabilirea unui guvern va fi pe cât se poate de anevoios, considerând multitudinea de interese ale unor partide politice. Cert este faptul că RM are nevoie de o coeziune puternică socială și politică în vederea edificării unui stat rezilient.


Cuprins

  • Parteneriatul Estic după un deceniu de la lansare: beneficii pentru Republica Moldova
  • Provocările Republicii Moldova în procesul de relansare a agendei europene
  • Cadrul extern și perspectivele Parteneriatului Estic pentru următoarea perioadă
  • Concluzii și recomandări