Ghidul este elaborat în vederea pregătirii autorităților publice locale din Republica Moldova pentru negocierile de aderarea a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Acesta este destinat tuturor autorităților locale și regionale, societății civile, mass-media și populației la nivel local, cu scopul de a spori gradul de conștientizare a valorilor și principiilor Uniunii Europene și a structurilor sale instituționale.
Ghidul are obiective practice, punând la dispoziție informații utile pentru conducerea politică, aleșilor locali (primarilor și consilierilor locali), personalului tehnic și angajaților din cadrul primăriilor, în special celor implicați în activități legate procesul de aderare la UE pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine agenda dialogului UE - Republica Moldova, negocierile de aderare, etapele și procedurile de accesare a fondurilor oferite de UE pentru implementarea cerințelor cadrului legislativ european (Acquis Communitaire).
Ghidul conține linkuri către platforme oficiale, care oferă acces la informații mai complete despre subiecele menționate în prezenta publicație.
Cuprins
Uniunea Europeană: Structură, principii, valori
- Instituțiile UE și funcțiile lor principale
- Comitetul European al Regiunilor
- Acquis Communautaire
- Extindere UE, etapele aderării
- Rolul autorităților locale în aderarea la UE
- Stadiul actual al aderării Moldovei
- Funcții și responsabilități în avansarea integrării europene
- Implicarea autorităților locale în negocierile de pre-aderare și screening
- Rolul CALM în aderarea la UE
- Instrumente financiare ale UE pentru aderare și autoritățile locale
- Planul de creștere al UE pentru Moldova
- Proceduri de aplicare pentru fonduri UE
- Gestionarea proiectelor finanțate de UE
Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană: Ghid / CALM . - Ch., 2025.- 19 p.- URL: https://www.calm.md/wp-content/uploads/2026/01/Moldova-CongresCoE-brosura_17.11.2025.pdf (accesat 27.01.2026)
Prezentul Ghid prezintă principii, valori, politici și modalități operaționale ale principalei instituției europene în domeniul democrației și autonomiei locale – Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE). CALRE, de fapt, este un gardian al valorilor și principiilor europene în domeniul democrației și guvernării locale, precum și un promotor al experienței practice în domeniul respectiv. Acest lucru este deosebit de important din perspectiva pre-aderării la Uniunea Europeană, deoarece legislația europeană (Acquis Communitaire) este mai puțin prescriptivă în ceea ce privește modalitățile și principiile concrete pentru organizarea generală a guvernanței locale; acest lucru este lăsat la discreția practicilor naționale (ale statelor membre).
Ghidul oferă o analiză aprofundată nu numai a mandatului și valorilor Congresului, ci mai presus de toate, reflectă asupra caracterului practic al recomandărilor Congresului și a legăturii acestora cu procesul decizional național. Pe de altă parte, accentul se pune pe rolul Congresului și pe implicațiile activităților acestuia pentru aderarea la Uniunea Europeană. Importanța principiilor de bază, pe care se construiește guvernanța locală în Europa, inclusiv în ceea ce privește eficiența și implementarea capitolelor concrete din Acquis Communitaire (în domenii precum accesul la apă și canalizare, deșeuri, energie, digitalizare, construcții etc.) este greu de estimat.
Adițional, CALRE servește ca promotor de bază al drepturilor și responsabilităților atât ale administrației locale, cât și ale reprezentanților locali aleși, contribuie semnificativ la eficiența activității și operațiunilor lor zilnice și posedă un potențial puternic de a contribui la aderarea la Uniunea Europeană în ceea ce privește valorile, eficiența, facilitarea implementării Acquis-ului și accesarea fondurilor pentru preaderare.
Cuprins
Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului EuropeiEsența organizației, principii și valori
- Rolul și importanța pentru autoritățile locale
- Rolul CALRE în aderare la UE
- Carta Europeană a autonomiei locale
- Bazele activităților și mandatul practic
- Monitorizarea democrației și autonomiei locale în Moldova
- Raportul de monitorizare 2025
- Etapa următoare de implementare a recomandărilor

