Faceți căutări pe acest blog

Republica Moldova va beneficia de o nouă asistență macrofinanciară de 100 de milioane de euro pentru combaterea situației coronavirusului

Republica Moldova va beneficia de o nouă asistență macrofinanciară de 100 de milioane de euro pentru combaterea situației coronavirusului și protejarea oamenilor și companiilor sale în timpul crizei. , care vor fi puse la dispoziția țării noastre sub formă de împrumuturi în condiții foarte avantajoase.

Aceasta, pe lângă cele 87 de milioane de euro oferite Republicii Moldova pentru proiectele care sunt în curs de desfășurare sau sunt planificate. Noua asistență va susține răspunsul de urgență la criză și nevoile umanitare rezultate și va oferi suport pentru a depăși consecințele economice și sociale.


23.04.2020

Coronavirusul: Comisia propune un pachet de asistență macrofinanciară în valoare de 3 miliarde de euro pentru a sprijini zece țări învecinate

Comisia Europeană a adoptat o propunere privind un pachet de asistență macrofinanciară (AMF) în valoare de 3 miliarde de euro destinat unui număr de zece parteneri din cadrul politicii de extindere și de vecinătate, pentru a-i ajuta să limiteze impactul economic negativ al pandemiei de coronavirus. Propunerea vine în completarea strategiei „Echipa Europa”,Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• răspunsul ferm și specific al UE de sprijinire a eforturilor depuse de țările partenere în combaterea pandemiei de coronavirus. UE dă astfel o dovadă importantă de solidaritate cu aceste țări într-o perioadă de criză fără precedent.

În urma unei evaluări preliminare a nevoilor de finanțare, propunerea prevede distribuirea fondurilor AMF după cum urmează: Republica Albania (180 de milioane de euro), Bosnia și Herțegovina (250 de milioane de euro), Georgia (150 de milioane de euro), Regatul Hașemit al Iordaniei (200 de milioane de euro), Kosovo (100 de milioane de euro), Republica Moldova (100 de milioane de euro), Muntenegru (60 de milioane de euro), Republica Macedonia de Nord (160 de milioane de euro), Republica Tunisiană (600 de milioane de euro) și Ucraina (1,2 miliarde de euro).


Vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, Valdis Dombrovskis, a declarat: „Sprijinirea vecinilor noștri este esențială în această perioadă de criză, ca să menținem stabilitatea întregii regiuni. Din răspunsul global al UE la pandemia de coronavirus face parte și necesitatea de a sprijini țările vecine să atenueze cele mai grave efecte economice ale acesteia. Aceste „programe AMF pentru situații de criză” vor ajuta 10 țări să își asigure stabilitatea macroeconomică și să își protejeze cetățenii și întreprinderile în timpul crizei.”

Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a declarat: „Solidaritatea europeană nu trebuie să se oprească la frontierele Uniunii noastre, deoarece, în această criză globală, învingem sau pierdem împreună. Astăzi, Comisia Europeană face un pas decisiv pentru a sprijini zece dintre vecinii noștri în lupta împotriva coronavirusului. Fac apel la Parlamentul European și la Consiliu să convină rapid asupra acestui pachet important.”
Fondurile AMF le vor fi puse la dispoziție timp de 12 luni sub formă de împrumuturi în condiții foarte avantajoase, pentru a ajuta aceste țări să își acopere nevoile de finanțare imediate și urgente. Împreună cu sprijinul din partea Fondului Monetar Internațional, aceste fonduri pot contribui la consolidarea stabilității macroeconomice și la crearea unui spațiu de manevră care să permită alocarea de resurse menite să protejeze cetățenii și să atenueze consecințele socioeconomice negative ale pandemiei de coronavirus. Acest instrument rămâne disponibil și pentru alte țări eligibile care se confruntă cu dificultăți legate de balanța de plăți.

Propunerea Comisia trebuie adoptată de către Parlamentul European și Consiliul UE. Având în vedere necesitatea urgentă a acestui sprijin, Comisia se bazează pe cooperarea­ colegiuitorilor pentru a asigura adoptarea rapidă a propunerii.

Odată ce propunerea va fi fost adoptată, Comisia este pregătită să plătească prima tranșă, cât mai curând după adoptarea deciziei de asistență macrofinanciară și semnarea unui memorandum de înțelegere cu fiecare țară parteneră. A doua tranșă ar putea fi plătită în al  4-lea trimestru al anului 2020 sau în prima jumătate a anului 2021, cu condiția ca măsurile de politică aferente să fi fost puse în aplicare în timp util.

Context

Echipa Europa

Răspunsul UE face parte din abordarea intitulată „Echipa Europa” care vizează salvarea de vieți prin oferirea de sprijin rapid și specific partenerilor noștri, pentru a face față acestei pandemii. Acesta combină resurse din partea UE, a statelor sale membre și a instituțiilor financiare, în special Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care să sprijine țările partenere și să abordeze nevoile lor de finanțare pe termen scurt, precum și impactul structural pe termen mai lung asupra societăților și economiilor acestora. Cifra globală a pachetului „Echipa Europa” se ridică la peste 20 de miliarde de euro. Primele pachete din cadrul Echipei Europa sunt deja puse în aplicare în vecinătatea imediată a UE: în Balcanii de Vest, la est și la sud.

UE, în calitate de actor global cu o contribuție majoră la sistemul internațional de dezvoltare, promovează un răspuns multilateral coordonat, în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite, cu instituțiile financiare internaționale, precum și cu G7 și G20.


Asistența macrofinanciară (AMF)

Asistența macrofinanciară face parte din angajamentul mai larg al UE față de țările vecine și țările implicate în procesul de aderare și este concepută ca un instrument excepțional de răspuns la criză al UE. Este disponibilă pentru țările candidate sau potențial candidate și țările din vecinătatea UE care se confruntă cu probleme grave privind balanța de plăți cu condiționalitate în materie de politici. Pentru a beneficia de o AMF, țările ar trebui să îndeplinească anumite condiții prealabile în materie de politici, în ceea ce privește respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului și a statului de drept. De asemenea, ar trebui să beneficieze de un program de asistență financiară al FMI. În ceea ce privește punerea în aplicare a AMF, Comisia va asigura coerența cu operațiunile de asistență macrofinanciară recente și în curs de desfășurare.

Pe lângă asistența macrofinanciară, UE sprijină țările din vecinătate și din Balcanii de Vest prin alte câteva instrumente, inclusiv ajutorul umanitar, sprijinul bugetar, programe tematice, asistență tehnică, mecanisme de finanțare mixtă și garanții din partea Fondului european pentru dezvoltare durabilă menite să sprijine investițiile în sectoarele cele mai afectate de pandemia de coronavirus.


Comunicat de presă