Faceți căutări pe acest blog

Convenția Consiliului Europei împotriva traficului ilicit și distrugerii bunurilor culturale


Noua Convenție de drept penal vizează prevenirea și combaterea traficului ilicit și distrugerea proprietății culturale, înscriindu-se în cadrul acțiunii Consiliului Europei de combatere a terorismului și criminalității organizate.

Convenția Consiliului Europei privind infracțiunile ce vizează bunurile culturale, care va fi deschisă pentru semnare tuturor țărilor la nivel mondial, are și scopul de a încuraja cooperarea internațională în combaterea acestor crime, care distrug patrimoniul cultural mondial.

Tratatul va fi deschis pentru semnare la 19 mai 2017 la Nicosia (Cipru) în cadrul celei de-a 127a sesiuni a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care va reuni miniștrii Afacerilor Externe din cele 47 state membre ale Organizației.

Convenția este unicul tratat international care se referă, în mod special, la incriminarea traficului ilicit de bunuri culturale; ea definește mai multe infracțiuni penale, cum ar fi furtul, săpăturile ilegale, importurile și exporturile ilegale, precum și achiziționarea și punerea pe piață a bunurilor astfel obținute. De asemenea, ea criminalizează falsificarea de documente și distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor culturale.
Detalii