Faceți căutări pe acest blog

Noutăți UE-RM - Reuniunea a 5-a a Comitetului de Asociere RM-UE

19.02.2020

Reuniunea a 5-a a Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană  a fost co-prezidată  de către secretarul de stat, Tatiana Molcean și Luc Devigne, director pentru Rusia, Parteneriatul Estic, Asia Centrală și OSCE în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă. Discuțiile au cuprins tot spectrul cooperării RM-UE prevăzut de Acordul de Asociere. Din partea țării noastre au participat reprezentanți ai peste 30 de autorități naționale.

Unul din mesajele centrale ale delegației moldovenești a vizat importanța impulsionării cooperării RM-UE, dialogul constant servind drept unul din factorii importanți în promovarea reformelor.

O atenție specială a fost acordată reformei justiției, combaterii corupției și spălării banilor, drepturilor omului, libertății mass-media și cadrului electoral. Reprezentanții autorităților competente au relatat despre realizările înregistrate, dar și problemele existente.

Totodată, au fost oferite informații cu privire la



 subiecte ce prezintă îngrijorare sporită pentru Uniunea Europeană. Au fost relatate acțiunile întreprinse în vederea investigării fraudei bancare, recuperării fondurilor și pedepsirii persoanelor responsabile.

În sfera justiției și domeniul electoral a fost reconfirmat angajamentul de a respecta recomandările organizațiilor internaționale relevante precum OSCE, Comisia de la Veneția a Consiliului Europei, precum și de a asigura desfășurarea consultărilor publice cuprinzătoare pe marginea proiectelor de importanță majoră.

Discuțiile reuniunii s-au concentrat și pe aspecte de cooperare economică și sectorială. A fost trecută în revistă situația economică din țară, cooperarea cu organizațiile financiare internaționale, politicile bugetar-fiscale. De asemenea, au fost abordate politicile implementate în sfera transporturilor, energeticii, domeniului social, educației ș.a. Autoritățile au exprimat interesul de a intensifica cooperarea cu UE pe dimensiunea protecției mediului înconjurător, schimbărilor climatice și tehnologiilor informaționale în vederea preluării celor mai bune practici în domeniu.