Faceți căutări pe acest blog

Prioritățile UE pentru cooperarea cu Consiliul Europei în perioada 2023-2024

La 30 ianuarie 2023, Consiliul Uniunii Europene, instituția care reunește miniștrii statelor membre ale UE, a adoptat noile priorități care vor ghida cooperarea dintre UE și CoE în următorii doi ani. În contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și al amenințărilor globale la adresa multilateralismului bazat pe reguli, a drepturilor omului, a democrației și a statului de drept, documentul solicită o cooperare consolidată între UE și CoE.

Astăzi, mai mult ca niciodată, este esențială menținerea unitatății, reafirmarea importanței valorilor și principiilor comune și consolidarea rolului CoE ca organizație de referință pentru promovarea și susținerea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept în Europa. UE sprijină organizarea unui al patrulea summit al șefilor de stat și de guvern ai Consiliului Europei, care va fi esențial în acest sens.

Deoarece astăzi, impactul CoE ajunge mult dincolo de Europa, UE de asemenea, sprijină ferm aderarea statelor non-europene la cele mai relevante convenții CoE care sunt deschise pentru semnare globală.

În 2021, sfera și conținutul programelor comune UE-CoE, în cadrul UE și în regiunile sale de extindere și de vecinătate, au atins 207,4 milioane EUR. Această cooperare excelentă continuă în cadrul bugetului actual pe termen lung al UE .

Următoarele priorități specifice vor ghida eforturile UE în cele trei domenii principale ale cooperării structurate cu CoE, și anume: drepturile omului, democrația și statul de drept.



DREPTURILE OMULUI

Aderarea la Convenția Europeană a Drepturilor Omului va rămâne obiectivul central al politicii UE la CoE. Această realizare istorică va contribui la crearea unui spațiu unic de protecție a drepturilor omului în Europa prin plasarea UE sub jurisdicția Curții Europene a Drepturilor Omului.

Având în vedere rolul cheie pe care CoE l-a jucat în abolirea pedepsei cu moartea în Europa, cooperarea UE-CoE urmărește, de asemenea, să sprijine o dezbatere publică sporită, creșterea gradului de conștientizare și advocacy cu privire la această practică îngrozitoare și impactul ei asupra indivizilor, familiilor și societăților.

Va continua colaborarea pentru a promova egalitatea de gen, a preveni și a combate violența împotriva femeilor și violența domestică. Convenția de la Istanbul a CoE rămâne standardul de aur internațional în acest sens. Protecția copiilor împotriva exploatării și abuzului sexual nu este mai puțin importantă, așa cum este garantat de Convenția de la Lanzarote a CoE.

Persoanele aparținând minorităților și grupurilor vulnerabile sunt adesea printre cele mai afectate în situații de conflict și urgențe umanitare. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a demonstrat din nou că trebuie făcut mai mult pentru a le oferi sprijin și protecție. UE va continua să coopereze cu CoE în combaterea discriminării și promovarea respectului pentru diversitate.

Protecția apărătorilor drepturilor omului și a societății civile independente este, de asemenea, foarte importantă printre obiectivele UE, inclusiv implicarea cu opoziția democratică și societatea civilă din Belarus și Rusia. Agenda noastră de cooperare pentru următorii doi ani recunoaște, de asemenea, apariția de noi subiecte în legătură cu drepturile omului, cum ar fi tehnologiile digitale avansate, inteligența artificială, schimbările climatice și protecția mediului.

DEMOCRAȚIA

UE depune eforturi pentru a proteja și a consolida democrația la nivel global, contribuind la sisteme democratice mai rezistente. Rolul și expertiza CoE în acest domeniu sunt fundamentale. În 2023-2024, UE va continua să coopereze cu CoE pentru a contracara interferențele manipulative, inclusiv campanii de dezinformare, pentru a sprijini alfabetizarea digitală, educația civică, precum și pentru o mai mare transparență și incluziune. UE va încerca, de asemenea, să consolideze cooperarea în ceea ce privește reformele electorale, inclusiv cele bazate pe recomandările Misiunilor UE de Observare Electorală.

Educația și tineretul ocupă, de asemenea, un loc important printre subiectele de cooperare pentru următorii di ani. Se va lucra împreună pentru a asigura acces eficient, egal și incluziv la educația generală de calitate pentru toți. În ceea ce privește drepturile culturale, UE și CoE vor promova accesul la activități culturale și artistice. Va fi organizată împreună următoarea ediție a Zilelor europene ale patrimoniului pentru a promova moștenirea culturală și naturală comună a Europei.

STATUL DE DREPT

Expertiza CoE în acest domeniu este crucială pentru pachetul anual de extindere al UE și pentru Mecanismul european pentru statul de drept. Cooperarea cu Comisia de la Veneția, Grupul de state împotriva corupției (GRECO), Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) sau Comitetul de experți pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor și finanțarea terorismului (MONEYVAL) rămâne o prioritate de top.

Una dintre realizările cheie de cooperare de până acum a fost lupta împotriva criminalității cibernetice, în care UE colabora îndeaproape cu CoE. UE va continua să promoveze Convenția de la Budapesta privind criminalitatea cibernetică și protocoalele sale suplimentare ca cadru pentru cooperarea internațională și consolidarea capacităților.

În plus, scopul UE este de a intensifica eforturile comune pentru a îmbunătăți răspunsul justiției penale la problema radicalizării care duce la terorism și extremism violent.

Lucrul împreună este mai important ca niciodată. Într-o lume în care abordările unilateraliste provoacă cooperarea internațională și luarea deciziilor participative, UE și CoE sunt unite și hotărâte să-și construiască în continuare punctele forte și competențele reciproce pentru a susține și promova drepturile omului, democrația și statul de drept în Europa și dincolo de hotarele sale.



 Detalii: