CDL-AD(2023)010-e
Republic of Moldova - Interim opinion on the Draft Law on limiting excessive economic and political influence in public life (de-oligarchisation), adopted by the Venice Commission at its 134th Plenary session (Venice, 10-11 March 2023) / Francesco MAIANI; Grainne McMORROW; Angelika NUSSBERGER; Cesare PINELLI. - Strasbourg: Council of Europe, 13 March 2023. - 26 p. - (Accesat la 16.03.2023)
Opinia interimară a Comisiei de la Veneția cu privire la proiectul Legii „privind limitarea influenței economice și politice excesive în viața publică (dezoligarhizare)”
Prin scrisoarea din 13 februarie 2023, dl Sergiu Litvinenco, fost ministru al justiției al Republicii Moldova, a solicitat opinia Comisiei de la Veneția cu privire la proiectul Legii „privind limitarea influenței economice și politice excesive în viața publică (dezoligarhizare)”(CDLREF(2023)011) (denumit în continuare „proiectul de lege”).
În timp ce Ucraina a fost prima țară care a adoptat o legislație specifică de dezoligarhizare, angajamentul de a elimina influența excesivă a intereselor în domeniul economic, politic și viața publică a fost obiectivul unei recomandări specifice a Comisiei Europene (CE) pentru Georgia și Republica Moldova.
Recomandările CE privind problema dezoligarhizării adresate Georgiei și Republicii Moldova, redactată în termeni similari, nu a precizat dacă dezoligarhizarea ar trebui să fie abordată prin intermediul legislației specifice „anti-oligarh” și/sau reformelor structurale, consolidarea instituțiilor statului și a statului de drept. În ceea ce privește Ucraina, CE a remarcat în avizul său că „o așa-numită „lege anti-oligarh” a fost promulgată în noiembrie 2021”. Prin urmare, CE a recomandat „punerea în aplicare a legii Anti-Oligarh pentru a limita influența excesivă a oligarhilor în viața economică, politică și publică; acest lucru ar trebui făcut într-o manieră solidă din punct de vedere legal, ținând cont de viitorul aviz al Comisiei de la Veneția cu privire la relevante legislație"
Influența netransparentă a așa-numiților „oligarhi” este o problemă majoră pentru construirea democrației în statele Europei de Est, precum Ucraina, Georgia și Republica Moldova. Este dificil de înțeles măsura influenței negative a „oligarhilor” asupra statului de drept, deoarece „oligarhii”, de regulă, nu exercită o influență evidentă asupra vieții politice și asupra mass-media în mod direct, ci într-o manieră indirectă şi greu vizibilă. Adesea, sunt folosite metode ilegale pentru a fuziona deciziile politice cu interesele de afaceri. „Oligarhii” tind să evite cu succes jurisdicția și pedeapsa penală, anticorupția și antimonopolul, prin utilizarea metodelor concepute pentru a submina mecanismele protectoare ale separării puterilor și prin exercitarea unei influențe nejustificate asupra sistemului judiciar în beneficiul acestora.
Într-adevăr, în Republica Moldova ca și în alte țări, oligarhizarea este rezultatul combinație de exercitare a puterii politice fără mandat politic, influență asupra parlamentelor, guvernelor, partidelor politice, organelor judiciare și de aplicare a legii; deținere în proprietate sau influență asupra mass-media, influență decisivă, dacă nu monopolistă, asupra unui număr de domenii, cum ar fi energia, minerit, petrol și gaze, metalurgie, imobiliare etc. Vorbind despre problema oligarhiei, s-a folosit şi termenul „stat capturat”.
Limitarea influenței „oligarhilor” în viața politică, economică și publică este cu siguranță o prioritate pentru un stat care dorește să realizeze un sistem democratic guvernat de statul de drept și respectuos față de drepturile omului, iar Comisia de la Veneția susține obiectivul de eliminare sau cel puțin de reducere a aceastei influențe negative. Cu toate acestea, dezoligarhizarea este o problemă foarte complexă și alegerea mijloacelor de realiza este de o importanţă decisivă pentru ca sistemul să fie eficient, respectând totodată democrația, statul de drept și drepturile fundamentale.
Comisia de la Veneția notează din actele legislative care i-au fost prezentate spre evaluare că se pot distinge două abordări cu privire la mijloacele de deoligarhizare.
Prima, la care Comisia de la Veneția se va referi drept „sistemică”, presupune adoptarea și consolidarea instrumentelor juridice în multe domenii ale dreptului, cum ar fi legislația referitoare la mass-media, antimonopol, partide politice, alegeri, fiscalitate, anticorupție și combatere a spălării banilor etc. Abordarea influenței distructive a oligarhiei necesită luarea în considerare a acestor domenii de drept într-un mod cuprinzător și coordonat. Având în vedere natura interconectată a problemei, trebuie construite punți eficiente între aceste domenii ale dreptului și instituțiile care le implementează. Această abordare sistemică are un efect preventiv pe termen lung.
Cealaltă abordare, adoptată de proiectul de lege în discuție și pe care Comisia se va referi ca „personal”, încearcă să identifice persoanele care exercită această influență negativă asupra statul prin criterii specifice, cum ar fi averea, proprietatea mass-media etc. Persoanele care îndeplinesc o combinație a acestor criterii sunt declarate public drept „oligarhi”. Odată înregistrate ca „oligarhi”, aceste persoane sunt apoi supuse unei serii de limitări care includ excluderea din finanțarea partidelor sau activităților politice, excluderea de la privatizări de proprietate publică și obligația strictă a funcționarilor publici de a raporta asupra conținutului relațiilor cu aceștia sau cu reprezentanții lor. „Abordarea personală” are astfel un caracter mai degrabă punitiv. Consecințele declarării unei persoane ca „oligarh” ridică o serie de întrebări cu privire la compatibilitatea aceasteia cu garanțiile Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). În plus, în măsura în care „oligarhii” sunt excluși de la participarea politică, principiul politicii pluralismul trebuie menținut: decizia cu privire la cine se califică drept „oligarh” nu trebuie lăsată cu riscul de a fi hotărâtă pe liniile politice de partid. Presupunând că această „abordare personală”
ar putea fi făcută pentru a fi compatibilă cu standardele Consiliului Europei, ar necesita un drept legal clar, criterii și garanții puternice ale unui organism decizional independent și ale unui proces echitabil, în special stabilirea de proceduri speciale pentru investigarea aplicabilității criteriilor, pentru luarea deciziilor bazate pe probe, un registru special pentru aceste persoane, pentru un proces de recurs împotriva acestor decizii și posibilitatea de eliminare a denumirii de „oligarh” pentru o persoană înregistrată anterior ca „oligarh”.
În ansamblu, se poate spune că Comisia de la Veneția favorizează o abordare mai sistemică, care include prioritizarea întăririi legislației și a instituțiilor care lucrează în diverse sectoare, pentru a permite o cooperare eficientă și asistență reciprocă între acestea. In același timp, Comisia de la Veneția consideră abordarea personală ca fiind în general problematică, deși nu exclude categoric toate elementele unei astfel de abordări, în special în măsura în care se referă la ilegalitate sau acte criminale. Comisia dorește să sublinieze încă o dată că această abordare necesită o implementare care să instituie garanții procedurale puternice pentru a preveni încălcarea atât a drepturilor omului, cât și a legislației și să îndeplinească obligațiile de conformitate ale CEDO.
Având în vedere motivele de mai sus, Comisia de la Veneția ține cont și de contextul juridic și politic intern predominant, care oferă perspective importante cu privire la rațiunea și conținutul proiectului de lege și în consecință face recomandări cu privire la cele mai eficiente mijloace de abordare a unei astfel de priorități de de-oligarhizare. Prin urmare, având în vedere diferențele contextuale, strategia de dezoligarhizare trebuie să țină cont de situația specifică din fiecare țară.
Comisia de la Veneția consideră că implementarea recomandărilor în diverse domenii, luate împreună, vor fi o parte esențială a unei abordări sistemice a dezoligarhizării și vor servi drept fundație necesară pentru orice legislație specifică elaborată în acest sens. Procesul de dezoligarhizare ar trebui să țină cont de recomandările Consiliul Europei și altor organisme internaționale legate de diferite aspecte ale influenței excesive intereselor personare asupra vieții economice, politice și publice. De exemplu, sunt semnificative recomandările UE și recomandările adoptate, printre altele, de GRECO și MONEYVAL.
Postări
