Faceți căutări pe acest blog

BV: CoE-RM - Republica Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 2020

Gribincea , Vladislav . Republica Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 2020 : Notă analitică (29.01.2021)/ Vladislav GRIBINCEA, Daniel GOINIC; Centrul de Resurse Juridice din Moldova . – Ch., 2021. – 13 p. [ Accesat 29.01.2021]

Disponibil : https://crjm.org/wp-content/uploads/2021/01/Nota-analitica-CEDO-2021.pdf

În scopul sporirii nivelului de informare despre activitatea Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO),Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a analizat activitatea CtEDO pentru anul 2020. Analiza a fost efectuată în baza Raportului de activitate al CtEDO pentru anul respectiv şi a studierii jurisprudenţei CtEDO în cauzele moldoveneşti.

Principalele constatări sunt următoarele:

în anul 2020, CtEDO a înregistrat cu 6% mai puține cereri decât în 2019, și cu mult mai puține decât în perioada 2016-2018. Se pare că scăderea este determinată de descreşterea numărului de cereri depuse împotriva statelor care tradițional aveau multe cereri și hotărâri (Federația Rusă, Turcia, Ucraina, Ungaria etc.). De asemenea, popularitatea CtEDO scade după ce în anii 2011-2019, CtEDO arespins fără o motivare explicită circa peste 350,000 de cereri. Aceasta nu putea să nu aibă un efectdescurajant asupra avocaţilor. Numărul redus al cererilor primite se datorează și pandemiei, când instanțele judecătorești din multe țări europene nu au lucrat;

în 2020, CtEDO a primit cel mai mic număr de cereri îndreptate împotriva Moldovei din ultimii 12 ani- 523 de cereri. Totuși, raportat la populaţia ţării, numărul cererilor depuse împotriva Moldovei este foarte mare. În 2020, moldovenii s-au adresat la CtEDO de 3 ori mai des decât media europeană;

la 31 decembrie 2020, 1,054 de cereri moldoveneşti încă aşteptau să fie examinate. Peste 95% dintre acestea au şanse mari de succes. Acest număr este aproape egal cu numărul total de cereri în baza
cărora Moldova a fost condamnată în cei 23 de ani de când persoanele se pot plânge la CtEDO împotriva Moldovei;
 
până la 31 decembrie 2020, CtEDO a pronunţat 473 de hotărâri în cauzele moldoveneşti, dintre care32 - în anul 2020. La acest capitol, Moldova devansează cu mult Germania, Spania, Portugalia sau Olanda, ţări care au aderat la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) cu mult timp înaintea Moldovei şi au o populaţie cu mult mai mare decât cea a Moldovei. La capitolul numărul de hotărâri pronunțate în 2020, Moldova s-a plasat pe locul 7 din cele 47 de țări membre ale Consiliului Europei;

cele mai frecvente tipuri de violări constatate de CtEDO în cauzele moldoveneşti sunt 
  •  neexecutarea hotărârilor judecătoreşti (hotărâri vechi);
  •  maltratarea, anchetarea inadecvată a maltratărilor şi deceselor;
  • detenţia în condiţii proaste; 
  • detenția ilegală; 
  • casarea neregulamentară a hotărârilor judecătoreşti irevocabile;



 ■ în baza tuturor hotărârilor şi deciziilor pronunţate până la 31 decembrie 2020, Republica Moldova a fost obligată să plătească peste EUR 19,263,793.44 (EUR 2,102,675 doar în 2020). Pe lângă analiza datelor statistice privind Republica Moldova, documentul conține sinteza hotărârilor și deciziilor CtEDO din anul 2020 care vizează Republica Moldova. Acest document mai conţine şi o analiză a datelor statistice privind activitatea CtEDO în privința tuturor statelor.
 

Comunicat de presă CRJM -  https://crjm.org/cu-mai-putine-cereri-depuse-la-ctedo-dar-in-top-dupa-numarul-de-cereri-pendinte-si-hotarari-pronuntate/

Înregistrarea Conferinței de presă în cadrul căreia au fost prezentate datele statistice privind cauzele moldovenești la CtEDO este disponibilă aici.