19.12.19
Președintele Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) însoțit de secretarul adjunct al Comisiei, a făcut o vizită la Chișinău în urma invitației președintelui Parlamentului Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii cu Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi /Gianni Buquicchio a reconfirmat deschiderea pentru cooperare și a subscris poziției Președintelui Parlamentului legat de nevoia unei poziții constructive, îndreptate în servirea interesului suprem al țării din partea tuturor partidelor politice.
În parlament - Gianni Buquicchio s-a întâlnit cu președintele și membrii Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, cu judecători și reprezentanți ai societății civile.
Delegația Comisiei de la Veneția a avut întâlniri cu Ion Chicu, prim-ministru al Republicii Moldova, Fadei Nagacevschi, ministru al Justiției, membrii Consiliului Superior al Magistraturii și cu judecătorii Curții Supreme de Justiție
16.12.19
Parteneriatul CoE şi Republica Moldova pe agenda întâlnirilor premierului, Ion Chicu la Strasbourg
Premierul, Ion Chicu s-a întâlnit la Strasbourg cu oficialii: Gianni Buquicchio, președintele Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept, Marija Pejčinović Burić, Secretarul general al Consiliului Europei, Linos-Alexandre Sicilianos, Președintele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
În 2020 se împlinesc 25 de ani de parteneriat al Republicii Moldova cu CoE și premierul Ion Chicu a dat o apreciere înaltă a efectelor acestei colaborări asupra construcției statului de drept și bunăstării oamenilor. Prim-ministrul a menționat că expertiza oferită de către structurile Consiliului Europei, precum și doza de critică constructivă sunt indispensabile în eforturile țării noastre de a avansa în realizarea reformelor interne.
Mai mult
11.12.19
Evoluțiile cooperării Republicii Moldova cu Consiliul Europei
În cadrul întrevederii Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene 𝐀𝐮𝐫𝐞𝐥𝐢𝐮 𝐂𝐢𝐨𝐜𝐨𝐢 cu Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, 𝐖𝐢𝐥𝐥𝐢𝐚𝐦 𝐌𝐚𝐬𝐬𝐨𝐥𝐢𝐧 au fost discutate un şir de subiecte legate de evoluțiile cooperării Republicii Moldova cu Consiliul Europei, în particular procesul de reformare a sistemului justiției potrivit standardelor europene.
Oficialii au menționat importanța eficientizării luptei cu corupția și asigurarea independenței reale a justiției, accentuând caracterul urgent al acestui exercițiu. În acest context a fost menționată vizita proximă a Prim-ministrului Ion Chicu la Strasbourg, precum și vizita la Chișinău a Președintelui Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Gianni Buquicchio.
10.12.19
Lansarea proiectului „Sprijin pentru consolidarea în continuare a eficienței și calității sistemului judiciar din Republica Moldova”
Proiectul de 24 de luni va ajuta autoritățile moldovenești să îmbunătățească funcționarea sistemului de justiție prin eficiența și calitatea consolidată a instanțelor și un sistem mai bun de executare a deciziilor judecătorești. Scopul său este de a facilita un sistem de monitorizare a progreselor reformelor judiciare și de a permite adoptarea politicilor sectorului justiției bazate pe informații obiective despre volumul de muncă și performanța instanțelor. Alte obiective sunt îmbunătățirea colectării, raportării și analizei datelor privind eficiența și calitatea instanțelor și a sistemului de executare și consolidarea mecanismelor de transparență și răspundere judiciară.
10.12.19
Liderii Consiliului Europei celebrează 70 de ani ai Convenției Europene pentru Drepturilor Omului
Pentru a marca Ziua Drepturilor Omului (10 decembrie), secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić și președintele Adunării Parlamentare a Organizației, Liliane Maury Pasquier, au emis o declarație comună în perspectiva celei de a 70-a aniversări a Convenției Europene a Drepturilor Omului celebrate în 2020:
“Urmând calea deschisă de Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost deschisă spre semnare la 4 noiembrie 1950. În decursul ultimilor 70 de ani, Convenția și-a extins sfera de acțiune pe întreg continentul, protejând astăzi drepturile și libertățile fundamentale a peste 830 milioane de oameni din cele 47 state membre.
Grație Convenției, supravegheată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, Europa beneficiază de cel mai puternic sistem internațional de protecție a drepturilor omului din lume. Este ceva de care putem fi mândri toți. Cele peste 20 000 de hotărâri ale Curții, puse în aplicare de către statele membre ale Consiliului Europei, au contribuit la îmbunătățirea, în diferite moduri, a vieții oamenilor de pe întreg continentul.
Prin implementarea prevederilor ei pe plan intern de către autoritățile naționale, Convenția a generat multiple schimbări pozitive, și a contribuit la creșterea standardelor privind drepturile omului în întreaga lume.
Totuși, nu ar trebui niciodată să tratăm aceste realizări ca atare, or ele ar putea să dispară. Lupta pentru drepturile noastre este o luptă continua și avem încă mult de muncit în acest sens" se relatează în declaraţie.
9.12.19
Gianni Buquicchio a fost reales președinte al Comisiei de la Veneţia
Gianni Buquicchio (Italia) a fost reales președinte al Comisiei Europene pentru Democrație a Consiliului Europei prin Drept, (Comisia de la Veneția), pe care a prezidat-o din 2009.
Re-alegerea sa a avut loc în cea de-a 121-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneția, din 6-7 decembrie, în cadrul căreia, trei vicepreședinți și alți reprezentanți la nivel înalt au fost, de asemenea, aleși pentru un mandat de doi ani. Un expert în drept public recunoscut pe scară largă, dl. Buquicchio a contribuit la asigurarea fondării Comisiei în 1990.
Comisia de la Veneția oferă consultanță juridică statelor sale membre și, în general, ajută statele care doresc să își alinieze structurile juridice și instituționale la standardele europene.
27.11.2019
Președinția Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei a trecut de la Franța la Georgia (Noiembrie 2019 - Mai 2020)
În cadrul unei reuniuni de la sediul central al organizației. Secretarul de stat din Franța, responsabil pe linia Afacerilor Europene, Amélie de Montchalin, a oferit o imagine de ansamblu asupra realizărilor țării sale.
Noul președinte al Comitetului de Miniștri, David Zalkaliani, ministrul afacerilor externe al Georgiei, a prezentat prioritățile Președinției Georgiei, care va funcționa timp de șase luni. Acestea includ drepturile omului și protecția mediului, participarea civilă la procesul de luare a deciziilor, justiția favorabilă copiilor și consolidarea democrației prin educație, cultură și implicarea tinerilor.
26.11.2019
Cooperare și priorități actuale în domeniul reformei justiției
În cadrul vizitei de lucru la Strasbourg, Ministrul Justiției Fadei Nagacevschi a avut o serie de întrevederi cu oficialii Consiliului Europei pe marginea proiectelor de cooperare și priorităților actuale în domeniul reformei justiției.
În discuțiile cu Directorul General al Directoratului General pentru Drepturile Omului și Statul de Drept (DG I), Christos Giakoumopoulos, și reprezentanții DG I a fost efectuat un schimb de opinii vizavi de reforma atotcuprinzătoare în domeniul justiției și modalitățile de cooperare cu Consiliul Europei în acest sens.
În cadrul întrevederii cu Președintele Comisiei europene de la Veneția, Gianni Buquicchio, a fost efectuat un schimb de opinii vizavi de perspectivele procesului de reformă a justiției, componentele și actorii care urmează a fi implicați în acest sens. Președintele Buquicchio a confirmat sprijinul și deschiderea Comisiei de la Veneția pentru procesul de racordare a legislației naționale la standardele europene, în particular pentru asigurarea independenței și integrității justiției.
Ministrul Nagacevschi a mulțumit pentru expertiza oferită la proiectul Strategiei de reformă a justiţiei 2019-2022, care se examinează și urmează a fi ajustat la conceptul integral și Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei.
20 - 22.11.2019
Conferința Octopus privind criminalitatea informatică: dovezi în spațiul cibernetic, știri false și interferențe electorale
La Strasbourg (Consiliul Europei) are loc Conferinţa Octopus, unde îşi dau întâlnire miniștri, înalți funcționari guvernamentali, experți legali în materie penală și reprezentanți ai industriei internetului, societății civile și ai organizațiilor pentru protecția datelor din întreaga lume în vederea consolidarea cooperării internaționale în lupta împotriva criminalității informatice.
Conferința Octopus examinează modalitățile prin care statul de drept poate fi consolidat în spațiul cibernetic printr-un Protocol cu referire la Convenția de la Budapesta. Au loc consultări cu societatea civilă, experți în protecția datelor și reprezentanți ai industriei, care vor analiza propunerile privind asigurarea securității mai eficiente a dovezilor electronice pentru investigațiile penale, în special prin asistență juridică reciprocă și cooperare directă cu furnizorii de servicii. Protocolul ar trebui finalizat până la sfârșitul anului 2020.
Discuțiile se concentrează pe următoarele subiecte:
- abuzul și exploatarea sexuală online a copiilor: acest atelier analizează politicile și măsurile pentru a garanta eficacitatea investigațiilor, urmărirea penală și sprijinul victimelor;
- protecția datelor și justiția penală: vor fi prezentate mai multe studii de caz;
- cooperarea în materie de infracțiuni informatice și securitate cibernetică: îmbunătățirea cooperării între autoritățile de justiție penală și părțile interesate în domeniul cibersecurității, în special prin acordul asupra definițiilor sau procedurilor comune pentru tratarea incidentelor și colectarea de dovezi electronice, în domenii, precum, protecția infrastructurilor critice;
- infracțiuni informatice, ştiri false (manipulatorii) și interferențe electorale: acest atelier va analiza riscurile și măsurile care trebuie luate.
19 - 21.11.2019
Edu4Europe - primul forum privind educația cetățeniei democratice europene
Forumul are loc la Centrul European pentru Tineret din Strasbourg, reunind aproximativ 120 de practicanți din domeniile tineret şi educație, cercetători, factorii de decizie și organizații ale societății civile.
Edu4Europe este un forum care oferă spațiu pentru schimb de experiențe, fortificarea muncii pentru tineri și aducerea problemelor și nevoilor curente în atenția factorilor de decizie. În cea de-a I-a ediţie a forumului, subiectul principal este orientat pe viziunile viitoare ale Europei. Participanții analizează direcțiile politicilor europene și posibilitatea implicării tinerilor în modelarea viitorului european prin intermediul proceselor educaționale.
Forumul Edu4Europe are drept scop:
- oferă o imagine de ansamblu asupra experiențelor și rețelelor existente legate de educația pentru cetățenia democratică europeană (EEDC);
- oferă un spațiu pentru practicieni și entități active pentru a discuta despre semnificații și dileme pe EEDC;
- explorează viziunile pentru viitorul Europei și rolul EEDC în acesta;
- consolidarea activității tinerilor prin împărtășirea practicilor din mai multe domenii ale EEDC;
- conectarea cu factorii de decizie și politicile EEDC, punând în atenție problemele, practicile, nevoile și dezbaterile curente.
Forumul este organizat de Agenția Franceză pentru Tineret și Sport Erasmus + în cooperare cu Ministerul Educației Naționale și Tineretului francez, Parteneriatul pentru tineret UE-Consiliul Europei, Consiliul Europei, Agențiile naționale germane și italiene (Tineret pentru Europa și Agenţia Naţională pentru Tineret) și Centrul de Resurse SALTO Europa de Sud-Est.
18 - 20.11.2019
Inteligenţa Artificială: este fezabil un cadru legal?
Comitetul Ad Hoc pentru Inteligență Artificială (CAHAI - The Ad hoc Committee on Artificial Intelligence), un comitet interguvernamental instituit de Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei, desfășoară prima întâlnire la Strasbourg pentru a examina fezabilitatea unui cadru legal pentru dezvoltarea, proiectarea și aplicarea inteligenței artificiale bazate pe standardele organizației, privind drepturile omului, democrația și statul de drept.
Comitetul, care reunește reprezentanți din cele 47 de state membre ale organizației, poartă un schimb de opinii cu experții de vârf cu privire la impactul aplicațiilor IA (Inteligenţei Artificiale) asupra persoanelor și societății, instrumentele legale aplicabile în vigoare care se referă la IA și cadrele internaționale existente, obligatorii din punct de vedere juridic, aplicabile IA.De asemenea, sunt examinate diferite inițiative, politici și strategii naționale, precum și activitatea desfășurată până acum de către Consiliul Europei și de alte organizații în acest domeniu.
Comitetul Ad Hoc pentru Inteligență Artificială (CAHAI)
10.11.19
Linii directoare privind recrutarea și instruirea personalului din cadrul sistemului penitenciar și de probațiune
Consiliul Europei a emis un nou set de linii directoare care vizează asistența a 47 de state membre în îmbunătățirea recrutării, educației, formării și dezvoltării profesionale a personalului din penitenciare și de probațiune. Liniile directoare au fost elaborate ca o modalitate de a împărtăși cele mai bune practici, ținând cont de diversitatea criteriilor utilizate până acum în diferite țări. Documentul subliniază o serie de principii pe care guvernele ar trebui să urmărească să le respecte, de exemplu, că nivelul de personal este suficient, că personalul are un statut profesional și o pregătire adecvată și că își desfășoară activitatea cu o etică profesională ridicată.
6 - 8.11.2019
Forumul Mondial pentru Democrație 2019 „Este democrația în pericol în era informațională?”
Forumul Mondial pentru Democrație 2019 va reuni intelectuali, politicieni, activiști, experți și tineri din întreaga lume, în perioada 6 - 8 noiembrie curent, pentru a discuta tema democrației și epoca informației.
Subiectele puse în discuţie la forum vor fi următoarele:
- Democrația moare în întuneric: avem toate informațiile de care avem nevoie?
- Restabilirea încrederii în mass-media
- Informațiile și tehnologiile: prieteni sau dușmani?
- Libertatea de exprimare și protecția jurnaliștilor
- Un răspuns multilateral
6.11.2019
Expoziția de artă „Femeile Artiste - Agenți ai Schimbării”
În cadrul Forumului Mondial pentru Democraţie 2019, Republica Moldova este prezentă în vizorul publicului internaţional cu expoziția de artă ”Femeile Artiste - Agenți ai Schimbării”.
Reprezentanţa Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, Arta Europei, Femeile în artă pentru pace și Enable Moldova vor prezenta la Strasbourg o colecţie de tablouri a 4 femei artişti din diferite părți ale lumii, în cadrul unui moment istoric, unde rolul femeilor este din ce în ce mai mult sub reflectoarele societății noastre şi în toate sferele vieţii cotidiene.
Inaugurarea expoziției de artă „Femeile Artiste - Agenți ai Schimbării” va avea loc pe 6 noiembrie, la ora 16.00, în holul hemiciclului din Palais de l’Europe, urmată de "un pahar de amiciţie" cu vinul tradițional moldovenesc.
Mai mult
Comunicatul de presă
28.10.19
Sesiunea de toamnă a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE)
În perioada 28-31 octombrie 2019, la Strasbourg, are loc sesiunea de toamnă a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE), la care participă și delegația Republicii #Moldova.
În cadrul sesiunii cu genericul "Primarii în protecția democrației" sunt examinate subiecte privind rolul autorităților locale în promovarea democrației participative, diversității culturale, implementarea Obiectivelor #ONU de Dezvoltare Durabilă și a bunei guvernări la nivel local, inclusiv prin abordarea provocărilor actuale, precum impactului Inteligenței Artificiale, schimbării climaterice, bio-eticii, dar și pericolul efectelor retoricii populiste și diviziunii sociale.
Cu această ocazie a fost lansat un nou instrument online CARTA-MONITOR. Această bază de date prezintă rapoartele privind aplicarea prevederilor Cartei europene a autonomiei locale, permite să se facă cercetări cu privire la ratificarea dispozițiilor, conformitatea punerii în aplicare a acestora și recunoașterea principiului autonomiei locale în Constituție sau legislația națională a statelor.
25.10.19
Preşedintele Parlamentului R. M. a avut o întrevedere bilaterală cu Secretarul General al Consiliului Europei
La 25 octombrie 2019, în cadrul Conferinței Europene a Președinților de Parlament, care se desfășoară în aceste zile la Strasbourg, Zinaida Greceanîi, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, s-a întâlnit cu Marija Pejcinovic Buric, Secretarul General al Consiliului Europei.
4.10.19
APCE salută „rezistența și reținerea” moldovenilor aflați în situații de criză
Raportul privind funcționarea instituțiilor democratice în Republica Moldova a fost dezbătut şi aprobat de plenul APCE în cadrul ședinței din 3 octombrie 2019.
Având în vedere contextul polarizat din Republica Moldova, APCE a salutat tranziția pașnică a puterii - subliniind că forțele politice din noua coaliție de guvernare au reușit să convină asupra obiectivelor comune, în ciuda viziunilor divergente - și a „rezistenței și reținerii” demonstrate de moldoveni.
Având în vedere contextul polarizat din Republica Moldova, APCE a salutat tranziția pașnică a puterii - subliniind că forțele politice din noua coaliție de guvernare au reușit să convină asupra obiectivelor comune, în ciuda viziunilor divergente - și a „rezistenței și reținerii” demonstrate de moldoveni.
Aprobând o Rezoluție bazată pe un raport de monitorizare realizat de Egidijus Vareikis (Lituania, PPE / CD) și Maryvonne Blondin (Franța, SOC), Adunarea a cerut noului guvern să se asigure că măsurile prevăzute pentru „de-oligarhizare” și combaterea corupției ar trebui să conducă la un sistem reformat și la instituții democratice consolidate.
În plus, Adunarea a subliniat necesitatea consolidării sistemului judiciar, deoarece punctele slabe ale acesteia au permis dezvoltarea sistemelor de spălare de bani. A cerut autorităților moldovenești să ia măsuri pentru eradicarea corupției și să pună în aplicare recomandările din 2016 și 2018 ale organismului anticorupție GRECO al Consiliului Europei.
2.10.19
Festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului şi diversității
Festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului şi diversității a fost inaugurat în seara zilei de 2 octombrie la Chișinău, în incinta Centrului de Dezvoltare a Industriilor Creative ARTCOR. În cadrul festivității de deschidere a festivalului au fost proiectate două filme documentare: „Lebăda cehă”, produs de ČT Studio Ostrava (Republica Cehă), câștigător al prestigiosului premiu internațional Prix CIRCOM, şi „Moldovean ca mine nu-i…”, produs de Telefilm-Chișinău, în regia lui Mircea Surdu.
Festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului şi diversităţii este organizat în contextul celei de-a 70-a aniversări a Consiliului Europei şi celei de-a 60-a aniversări a Telefilm-Chişinău. În cadrul festivalului vor fi proiectate patru filme documentare realizate de cineaşti din Cehia, Franţa, Georgia şi Olanda, laureaţi ai prestigiosului premiu internaţional Prix CIRCOM, şi patru documentare produse de Departamentul Telefilm-Chişinău al companiei Teleradio-Moldova.
Evenimentul se va desfășura în perioada 2 – 13 octombrie în orașele Hânceşti, Soroca, Glodeni, Ungheni, Comrat, Taraclia, Căuşeni şi Cahul.
Mai mult