Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT şi 
Centrul Analitic EXpert-Grup au prezentat rezultatele monitorizării 
procesului de implementare de către autorităţile Republicii Moldova a 
reformelor în domenii cheie, asumate în cadrul procesului de integrare 
europeană, pentru perioada aprilie-iunie 2012. Constatările 
monitorizării, precum şi prognozele privind evoluţia în domeniile 
monitorizate au fost publicate în nr. 24 al publicaţiei trimestriale Euromonitor.
- Adoptarea legii privind asigurarea egalităţii a fost una dintre principalele succese în domeniul drepturilor omului,
 însă aceasta a fost condiţionată de către UE pentru trecerea Moldovei 
la cea de-a doua etapă a planului de acţiuni privind liberalizarea 
regimului de vize. Una din principalele problemele rămîne a fi 
impunitatea pentru cazurile de tortură şi rele tratamente. Planul de 
acţiuni în domeniul drepturilor omului se realizează cu întîrziere, 
majoritatea acţiunilor neavînd acoperire financiară. Libertatea de 
exprimare şi independenţa presei este tot mai mult ameninţată de 
fenomenul de concentrare a proprietăţii media şi de oligopolul pe piaţa 
de publicitate TV.
 - Reformele în domeniul justiţiei rămîn la faza 
elaborării şi adoptării unor acte legislative şi normative, impactul 
Strategiei de reformă a sectorului justiţiei este redus, termenele de 
implementare a majorităţii măsurilor din planurile de acţiuni nu se 
respectă. Pentru reforma justiţiei nu sînt alocate resursele umane, 
financiare şi tehnice necesare, investiţiile bugetare publice sînt 
infime, justiţia rămîne în continuare influenţată de factori politici şi
 administrativi, iar nivelul ridicat de percepere a corupţiei în sistem 
rămîne înalt. Una din restanţele principale este reforma Procuraturii, care a rămas la nivel de concept nedeterminat.
 - Activitatea de combatere a corupţiei este îndreptată 
în temei asupra “micii corupţii”, a funcţionarilor de rang inferior şi 
pe modificarea cadrului legislativ, reformele instituţionale nu sînt 
realizate şi nu dau rezultate. Întîrzie realizarea unor angajamente faţă
 de UE, se atestă restanţe în implementarea Strategiei Naţionale 
Anticorupţie. Lipsa unor schimbări esenţiale este determinată de lipsa 
voinţei politice, politizarea excesivă a instituţiilor administrative şi
 de drept, tolerarea activităţii funcţionarilor ineficienţi, tărăgănarea
 asigurării funcţionalităţii unor instituţii importante în domeniu.
 - În reglementarea transnistreană autorităţile au 
continuat implementarea măsurilor de încredere şi de înlăturare a 
barierelor existente în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. Printre 
realizările practice pot fi menţionate: decizia parlamentului de a 
constitui o comisie specială pentru dialogul cu deputaţi transnistreni, 
anularea de către regiunea transnistreană a taxei vamale speciale la 
produsele moldoveneşti, reluarea circulaţiei trenurilor marfare prin 
regiunea transnistreană.
 - Banca Naţională a Moldovei (BNM) a continuat procesul
 de ajustare a cadrului regulator la normele şi practicile 
internaţionale. Una din principalele iniţiative ale BNM a vizat 
transparentizarea structurii actualilor şi potenţialilor acţionari, 
precum şi instituirea mecanismelor care să ofere posibilitatea de a 
aprecia calitatea acţionariatului fiecărei bănci în parte.
 - Progresele realizate în edificarea sau ajustarea instituţiilor de piaţă
 nu sunt pe măsura importanţei instituţiilor de piaţă. Întîrzieri au 
fost înregistrate la capitolele: fortificarea capacităţii instituţionale
 a Agenţiei pentru Achiziţii Publice, transpunerea Directivei UE privind
 răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu 
defecte în legislaţie naţională, precum şi la implementarea unui sistem 
eficient de partajare a informaţiei cu privire la protecţia drepturilor 
de proprietate intelectuală.
 - Runda a doua de negocieri dintre Moldova şi UE pe marginea ALSAC
 din 11–15 iunie 2012, a rezultat într-un consens larg dintre părţi 
asupra celor 13 capitole de bază ale viitorului acord. Una din provocări
 rămîne a fi negocierea unui regim de tarife vamale care, pe de o parte,
 ar asigura protecţia necesară industriilor “sensibile” moldoveneşti, 
iar pe de altă parte, nu ar denatura motivaţiile de dezvoltare şi 
sporire a competitivităţii firmelor din sectoarele respective. O altă 
provocare majoră este asigurarea că firmele din regiunea transnistreană 
vor putea beneficia de prevederile ALSAC, ceea ce, implicit, presupune 
integrarea plenară a acestora în spaţiul economic moldovenesc.
 - Trenează procesul de instituire a Consiliului 
Economico-Social şi de implementare a Convenţiei Aarhus — factorii cheie
 de care depinde realizarea obiectivului dezvoltării durabile şi promovării dialogului social.
 Întîrzierile în implementarea acestor măsuri se datorează eşecurilor de
 coordonare dintre actorii publici competenţi şi acest lucru subminează 
stabilirea priorităţilor pentru o dezvoltare durabilă şi echitabilă a 
populaţiei.
 
Evenimentul şi raportul au fost realizate cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova, în cadrul proiectului “Relaţiile UE-Moldova — Monitorizarea Progresului în Contextul Politicii Europene de Vecinătate”.
DESCĂRCAŢI RAPORT
DESCĂRCAŢI RAPORT